6,274 matches
-
aproape cinci minute, era ca o formă de pantomimă sacră (ce corespundea În teatrul elisabetan cu celebrele dumb-shows, unde narativul Își schimba direcția, pentru a trezi În spectator un șoc prin acțiunea tăcerii În mișcarea fără cuvinte). Parcă suspendată În eternitate, ca un stop-cadru al istoriei, dilatând timpul real, moartea stilizată a lui Cezar invita la reflecție, depășea subiectivul, se voia o emoție impersonală pură. Astăzi, soluția nu ar părea poate deloc șocantă, dar În 1968, abia ieșiți din realismul troglodit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mobile, familia și servitorii se așază pe jos, după vechiul obicei rusesc de a Împărtăși un moment de tăcere Înaintea unei călătorii. Nemișcate, după o agitație Împotriva cronometrului (trenul pleacă În douăsprezece minute!), personajele parcă deveneau niște sculpturi fixate În eternitate. GB: Îmi aduc aminte că Walter Kerr, severul decan al criticii americane, a scris În New York Times că acest moment i-a dat senzația că vede un vagon de marfă cu fân pe jos, plin de oameni În drum spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
diverse «victime ale mele», pe care le-am Încondeiat În timp. Scrisoarea dumneavoastră mă uimește, căci e prima care Îmi dă dreptate. Îmi dați permisiunea s-o public În Times?“. Deși o scrisesem ca să mă distrez, nu cu gândul la eternitate, nu vedeam motive de Împotrivire. Dar nu prevăzusem că această inocentă fițuică va provoca sfârșitul carierei mele la Opera din Los Angeles. Directorul instituției, după ce a depistat În ziar simpatia mea aeriană față de gazetarul local, mi-a declarat furibund că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Înverșunate, din lăcașurile lor naturale, viața amoroasă a părinților lor. La Început n-am fost conștient că timpul, atât de nemărginit la prima vedere, este o temniță. Cercetându-mi copilăria (ceea ce este lucrul cel mai bun de făcut după ce scormonești eternitatea cuiva) Întrevăd trezirea conștiinței ca pe o serie de străfulgerări distanțate, iar intervalele dintre ele se micșorează treptat, până ce se formează blocuri strălucitoare de percepție, Îngăduind memoriei să Înșface câte ceva. Am Învățat să număr și să vorbesc mai mult sau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Îi dădeau impresia de mișcare și de viață. Ceea ce mă supără este că sentimentul nefericirii, fără nimic altceva nu este suficient pentru a crea un suflet permanent. Enorma și posaca mea Mademoiselle este foarte potrivită pe pământ, dar imposibilă În eternitate. Oare am salvat-o de ficțiune? Cu o clipă Înainte ca ritmul pe care-l aud să șovăie și să dispară, mă surprind Întrebându-mă dacă nu cumva, În anii În care am cunoscut-o, nu mi-a scăpat ceva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
monstruoasă. Ceva mă Împinge să pun În balanță conștiința dragostei mele cu lucruri inimaginabile și incalculabile cum sunt comportarea nebuloaselor (care prin Însăși distanța uriașă ce le desparte de noi par a fi o formă de nebunie), Înfricoșătoarele abisuri ale eternității, tot ceea ce nu poate fi cunoscut dincolo de ceea ce nu este cunoscut, neputința, frigul, Înnebunitoarele Încolăcituri și interpenetrări ale spațiului cu timpul. Este un obicei bolnăvicios, dar n-am nici o putere Împotriva lui. Poate fi comparat cu mișcarea necontrolabilă a limbii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că acum, în ceasul al doisprezecelea, miercuri, 14 iunie, ele, „forurile”, mai cereau ceva în plus: și anume, ca pe prima pagină a României literare din 15 iunie 1989 - zi în care tocmai se împlinea un veac de la trecerea în eternitate a Poetului - să apară nu fotografia lui Eminescu, ci aceea a lui Ceaușescu (nu pun nici un semn de exclamare pentru că ar trebui să pun prea multe). Neobositul efectuase, cum se zicea în „epocă”, duminică 11 iunie și chiar în acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lacrimi. Berdiaev mărturisea că nu va merge în rai decât cu pisica lui în brațe. Nu ne putem închipui raiul lui Serghei Esenin decât ca un pătul strălucitor, de aur, în care cățeaua tocmai a născut și își dezmiardă în eternitate cei șapte căței roșcați, dar în care mujicul cel rău nu va intra niciodată altfel decât metamorfozat în mujicul cel bun. Cântecul cățelei reprezintă abisul suferinței mute care nu poate rămâne nerăsplătită dacă dincolo există o răsplată. * Și ticăloșii vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de nesuportat pentru individul conștient. Eliberarea promisă de Budha poate fi, în același timp, o eliberare de moarte și de naștere, de naștere și renaștere care condiționează moartea. Noțiunea creștină de nemurire, înțeleasă în raportul ei cu categoria ontologică a eternității, reprezintă o eliberare definitivă față de timpul, schimbarea și devenirea terestră care implică moartea. Individul este parcă salvat din fluviul generațiilor. Dar Christos făgăduiește o naștere căreia nu-i mai poate urma nici o moarte. Budha promite o moarte căreia nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sentiment eminamente viril, propriu maturității superioare, cum îl vedem la Dürer, la Shakespeare, la Cervantes, la Baudelaire, la Eminescu. Concepția romantică despre iubire, de la trubaduri și Minnesängeri până la un Novalis și până la Eminescu, e asociată cu aspirația contopirii cuplului în eternitatea neființei. Fascinația aceasta, care e a lui Tristan și a tradiției cavalerești în genere, a fost totdeauna inspiratoarea marilor pasiuni erotice (cum arată Denis de Rougemont în L’amour et l’Occident). Din formula lui Călinescu, relevând că orizonturile poetului
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
necunoscuți, cu arbori, animale, pietre, cu tot ce există. Chiar și cu cei cu care mă întâlnesc mai des, cu care sunt sigură că mă întâlnesc și în „irealitate”, în invizibil, de aceea senzația certă că ne cunoaștem de o eternitate, că suntem în „expansiune” cu prietenia și iubirea noastră. Nu e „totul” aici, ci și „acolo” - de asta ar trebui să-mi aduc mereu aminte în clipe de „singurătate”, când nu „pot să văd” că sunt cu cei dragi în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de vorbă fericite până la miezul nopții. Despre ce? Oh, dacă aș povesti despre asta ar fi o carte deja scrisă, în genul lui Proust, după cum obișnuiește Birgitta să spună. Încă o dată, sentimentul puternic că o cunosc pe Birgitta de o eternitate. 222 de ani de la moartea lui Emanuel Swedenborg și miroase atât de frumos la mine în casă, ca și cum spiritul lui îi vizitează și pe cei care s-au străduit să-i citească textele, și chiar să le transpună în limba
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
le citesc. Asta m-a ajutat mult noaptea trecută și sper ca această lectură să mă ajute și în nopțile următoare. Cum spuneai tu însăți: „Nopțile fără tine sunt insuportabile, singură lectura unei cărți scrise din punctul de vedere al eternității poate atenua lipsa ta!”. Numai un anume tip de carte poate să-mi dea sentimentul securității, aș zice chiar al invulnerabilității. Nu voi uita niciodată prima mea lectură din Crimă și pedeapsă. Aveam șaisprezece ani și mă găseam în punctul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pe frumoasa roșcată, fetița lor, Louise, și pe micuțul Emil, familia lui Ragnar Ängeby. Am avut de ales între camera cu portretul regelui suedez și altă cameră luminoasă, cu vedere spre bulevard și pomii care-mi păreau cunoscuți de o eternitate. Am ales camera luminoasă. Am stat tot timpul cu Ileana, aranjând cărțile pentru festivitatea de la ora șapte. La ora șapte au început să sosească „valurile” de colegi și prieteni din tinerețe. Au vorbit despre mine dragul meu prieten Gabriel (Dimisianu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care în deschiderea programului publicat privind suita bogată de manifestări consemnează: „Anul 2005 a prilejuit Universității de Arte «George Enescu» din Iași marcarea a două momente solemne: o comemorare - împlinirea, în luna mai, a 50 de ani de la trecerea în eternitate a maestrului absolut al muzicii românești , George Enescu, și o aniversare, în luna octombrie - 145 de ani de învățământ artistic modern la Iași. Manifestările, omagiind personalitatea celui care, cu întreagă dragoste față de Iași, a acceptat ca numele său să fie
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
fost ea, prin urmare, primărița este unul din „n” exemplele de succes ale „epocii de aur”. Ceea ce nu au putut anticipa în cazul personajului nostru făuritorii epocii înfloritoare, a fost tocmai această zi a „judecății”când adevărul este consemnat pentru eternitate. Multe din trăirile personajului principal al cărții în raport cu semenii sunt definitorii perioadei prezentate cu o precizie și o elocvență dezarmantă. Este absolut impresionant modul în care scriitoarea Dorina Stoica a reușit să surprindă secvențele care să definească în profunzime transformarea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Dacă există rezervații pentru crocodili și aligatori, pentru elefanți, pentru urșii Panda, ar trebui să creem rezervații și pentru mica minoritate pe cale de dispariție a "domnilor domni". O minoritate în scădere, evident. Majoritatea acestor domni și doamne se află la "Eternitatea". Acolo sunt atât de mulți încât la goarna Învierii va fi încurcătură la inventarierea înviaților. Va trebui un expert în trecute vieți de doamne și domnițe, un iubitor pătimaș al acestor personagii, care să ajute oficialitatea. Până atunci, singura treabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în capitala care, dacă nu l-a consacrat ca 58 scriitor, i-a pus în schimb pe cap o coroană politică ce i-a mânjit obrazul cu noroi. Ionel Teodoreanu zicea că Iașul nu are decât două căi: una la Eternitate și alta la gară. Finalmente, ororile celui de al doilea război au îngenuncheat definitiv orașul. Clădirile iau fost rase ori ruinate, în Piața Unirii șinele tramvaielor se răsuceau în aer până la etajul de alături al palatului Braunstein. Canalizarea spartă forma
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
fiind destinul lui), un eveniment unea în fața zeilor toate conștiințele: doliul. E drept, pentru împăratul său, Roma a ales să și-l asume tot ca pe un spectacol, unul al morții purificatoare, pentru că ea însăși se înălța astfel, preluând (din) eternitatea augustului. În jurul catafalcului acestuia, romanii realizau un funus imaginarium, un cortegiu al măștilor strămoșilor, al marilor figuri istorice și politice, care garantau valoarea defunctului și legitimitatea actului de consacrare. Obiceiul reprezenta doar parțial o inovație, pentru că romanii moșteneau din vechile
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
deplin penitenți); la acestea, a adăugat universalismul credinței creștine (integrat eficient de teocrația bizantină). Și la romani împăratul devenea divin, însă ceea ce făcea posibilă glorificarea lui prin apoteoză era intervenția necesară a cetății-capitale, ea însăși un mediator între istorie și eternitate. În urma edictului de la Milano dat de Constantin I în anul 313 − prin care a introdus religia creștină în rândul celor oficiale −, dar și datorită unei fervente activități misionare de convertire desfășurate în cadrul comunităților păgâne 3, răspândirea progresivă a noii credințe
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a acțiunii care motivează din interior comportamentul și animă mai departe drama care imită (Boulogne 45). În ritualul de comemorare a strămoșilor, odată cu glorificarea eroului, se punea în scenă de fiecare dată o dramă colectivă, un sacrificiu nobil, în numele unei eternități asigurate de valoarea lui personală, pentru a fi rememorată acțiunea în sine, proiectată la nivelul mitului. Corp și imagine (efigie) a sa, destin și figură eroică, toate acestea sunt reflectate împreună de ceremonialul (imperial roman, de mai târziu) care consacră
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
existența divină este purificată de semnele greșelii, de temporalitate, pentru a o transforma într-un reper imobil și pentru ca sufletul uman să nu mai fie nevoit să reia ciclul revenirilor, ci să iasă definitiv din timp și să tindă către eternitate. Pentru a se salva, individul "trebuie să se situeze în cadrul unei ordini generale, să restabilească pe toate planurile continuitatea dintre sine și lume" (Vernant, Mit și gândire 156), memoria fiind pentru el o modalitate generală și colectivă de (re)cunoaștere
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ele practic se contopesc. Roma este personificată și ei i se atribuie o iconografie complexă, redată pe frontispiciile monumentelor, în acte juridice și pe însemne militare (politică pe care Constantinopolul o va prelua aproape integral); împăratul, în schimb, împrumută atributul eternității de la cetatea supremă, devenind Imperator Caesar Augustus. Se realizează în acest fel un transfer de funcții și de reprezentări, astfel încât cei doi, împărat și cetate, vor constitui împreună "corpul politic" prin definiție - o unitate care, până la decizia lui Constantin I
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a trecutului, în toate formele posibile, abstracte sau materiale. Trimiterea permanentă la fondarea spațiului-matrice (Roma) și a principatului (Augustus) constituia un puternic argument politic, pentru că legitima și orienta un program de interes comun, și în același timp crea monopolul asupra eternității. Basileul și cetatea sa își vor apropria la rândul lor, politic și teologic, vocația universalistă a conceptului, în care se va proiecta însuși corpul puterii, prin noțiunea de imperium christianorum. Strategia politică augustiană va fi preluată integral și cu relativă
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
creștin la decantarea sa completă. Æternitas este într-adevăr un numitor comun al celor două lumi, romană și constantinopolitană, dar nu și o cale unică. Diferențele, când apar, țin nu doar de credință sau de viziunea puterii asupra dreptului la eternitate, ci și de modul în care trecutul este valorificat (rememorat). Spre exemplu, romanii, pentru că dublează jocurile "seculare" cu jubileele orașului (în fapt, ajutați de casa imperială), proiectează asupra eternității o cronologie pe care caută să o controleze cât mai "rațional
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]