9,472 matches
-
Franța este una dintre țările cele mai codificate, cu forme de conduită precise pentru toate circumstanțele existenței, fie de lege, fie de tradiție 238. Calendarul monden este supraîncărcat cu evenimente. Înțelegem prin s c e n a reprezentarea dramatică în ficțiune [Lojkine; Jucan, p.23], mizanscena unui eveniment, construită că transgresare a ritualului în care converge eficientă narativa cu cea scenica [v. Lojkine, La scène de român. Méthode d'analyse, Armând Colin, Paris, 2002]239. Nicolae Panea menționează cu justețe că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
altfel. 2.2.3. Scene intime sau theatrum amoris Iubirea în societatea franceză are o permanentă de invidiat. Românul francez este genul în care Erosul este suveran 293, femeia ocupând o poziție centrală. Dragostea este motorul clasic al povestirii de ficțiune, care instaurează axa și subiectul principal al intrigii majorității romanelor de moravuri, axa prin raportare la care se definește Pariziana și majoritatea personajelor din jurul ei. Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea constatăm moartea Erosului într-o societate ce devine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în continuare actual: "Pour vivre, îl faut que l'homme à la mode marche, marche sans cesse: s'arrêter, pour lui, serait périr; c'est le Juif errant de la frivolité" [Girardin, t.II, 1986, p.572]. Pariziana face parte din ficțiunile care devin mai semnificative decât realitatea, fiindcă reușesc să dea viața poeziei viselor și speranțelor. În cazul Parizienei devine evidență teza conform căreia modă este o creație poetica a creatorului, dar și o poiețica a persoanei care o poartă, ambii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
et vie intérieure, Flammarion, Paris, 1952 JAUSS, H. R., Pour une esthétique de la réception, Gallimard, Paris, 1978 JEAN, Georges, Le român, Seuil, Paris, 1971 JOUVE, Vincent, L'effet personnage dans le român, P.U.F., Paris, 1992 JUCAN, Marius, Fascinația ficțiunii sau despre retorica elipsei, Dacia, Cluj-Napoca, 1998 KERNBACH, Victor, Mit. Mitogeneză. Mitosferă, Casa Școalelor, București, 1995 KEYSERLING, Hermann, Franța, în KEYSERLING, Hermann, Analiza spectrala a Europei, Institutul European, Iași, 1993, p.43-69 KLEIMAN, Rita Ia., Dostoievskii: konstantâ poatiki, AȘ a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
PANEA, Nicolae, Zeii de asfalt, antropologie a urbanului, Cartea Românească, București, 2001 PAPAHAGI, Marian, Eros și utopie, Dacia, Cluj-Napoca, 1999 PARK, Robert Erza, Race and Culture, The Free Press, Glecoe, 1950 PATAPIEVICI, Horia-Roman, Omul recent, Humanitas, București, 2004 PAVEL Lăură, Ficțiune și teatralitate, Limes, Cluj-Napoca, 2003 PAVIS, Patrice, Dictionnaire du théâtre, Messidor, Editions sociales, Paris, 1987 PAVIS, Patrice, Slovar' teatra, Progress, Moscova, 1991 PAVLICENCU, Sergiu, Receptare și confluenta. Studii de literatură universală și comparată, USM, Chișinău, 1989 PAVLICENCU, Sergiu, Tranziția în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mitul (împreună cu viziunile religioase, concepțiile metafizice teoriile științifice, întruchipările în arta) printre "plăsmuirile spirituale prin care ființă umană încearcă să-și reveleze sieși misterul existenței" [Ființă istorică, p.243]. Mitul eroului împrumuta întotdeauna aceeași structură, fie că e vorba de ficțiune mitologica, de povestiri biblice, de românul propriu-zis, de românul polițist sau de propagandă politică. Mitul se prezintă că "un exemplu logic de acțiune, de pasiune sau de spiritualitate, scopurile urmărite de el permițând distingerea celor trei căi de realizare metafizica
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ermetici și izolarea lor le reflectau pe cele ale romanticului. Conștienți de solitudinea dezolanta și de incapacitatea omului de a descifra lumea, scriitorii mai noi au încercat să se salveze căutând să transpună în vers puritatea începuturilor sau recreând, prin ficțiunea visului și amintirii, tărâmurile originare.177 Recursul lor constant la Leopardi, din scrierile căruia au ales să preia doar unele concepte de poetica și gândire, așa cum procedaseră în trecut și alte curente literare, de pildă Scapigliatura, a dus la conturarea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
stimulat să umple spațiile de tăcere și să identifice la distanță legături între idei; în sfârșit, cea de a treia, la care ne vom referi în cele ce urmează, constă într-un anumit mod de tratare a spațiului și timpului ficțiunii. Impresia nedefinita trezita de primele două este întărită de elaborarea cronotopului în sensul îndepărtării de momentul prezent și de spațiul apropiat: vagul, poeticul sunt legate indisolubil de amintire, explică Leopardi (Zibaldone, 4426), poeticitatea, într-un fel sau în altul, ține
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
roua, mă trezește/ bătându-mi lin și dulce în fereastră; Și mă ridic, iar norișorii palizi, si răcoarea / zefirului și primul cânt de păsări / binecuvânt și văile zâmbinde (Viața solitara, vv. 1-10).292 În incipitul cantului descrierea peisajului amintește de ficțiunile arcadiene cu notă caracteristică de artificialitate. Împletind două axe temporale (curgerea zilei și mersul vieții umane) poetul operează o trecere de la descrierea pură la interiorizarea treptată a peisajului, de la contemplare la meditație asupra durerii umane. Această din urmă, preluată și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vv. 18-19).389 Sentimentul este unilateral, la fel și încercarea de a comunica. Apariția feminină se conturează vag între absența și prezența. Distanță este dată de lipsă contactului vizual, si de proiectarea discursului în trecut. În Visul, medierea se datoreaza ficțiunii onirice: și-n clipă când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită a celei / ce-ntâia oară ma-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 4-8).390
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită a celei / ce-ntâia oară ma-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 4-8).390 Motivul somnului constituie, firește, fundalul visului, împreuna reprezentând cadrul ficțiunii comunicative, în care protagoniștii apar deopotrivă apropiați și depărtați. Aici, dar și în numeroase alte canturi sau în Zibaldone, somnul și visul poetului constituie un prilej de a se desprinde de realitatea durerii și marchează întrerupera suferinței perpetue a omului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
puțin în comun cu femeia-înger din poezia aulica italiană. Dimpotrivă, pentru Leopardi aparițiile feminine sunt fantasme ce trăiesc departe, învăluite în visare, așa cum se poate citi în Visul, sau in Consalvo, sau in intreaga parte finală a cantului Stăpânitorul gând. Ficțiunea visului îi permite poetului să plăsmuiască siluete ideale: Tu, ce-mi inspiri iubire / din mult departe-ori tăinuindu-ți față / când nu-mi rasai în vise / celesta nălucire / sau în surâsul firii / pe câmp, cănd se-nfiripă dimineață / tu, ce-ai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
când mai dulce ți se lasă / pe pleoape somnul și suav, alături / mi se-așează umbra-ndrăgită-a celei / ce-ntâia oară m-a-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 19-20). La rândul său, Quasimodo populează ficțiunile onirice cu figuri feminine din trecutul personal: Un oraș suspendat în văzduh / mi-era ultim surghiun, / și mă strigau în preajma / suavele femei de-odinioară, / și mama, 'ntinerită, / cu mâna-i dragă alegând dintre roze / pe-acelea mai albe, îmi împodobea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trecutului, evocate în versuri, sunt mai apropiate de oniric decât de un teatru al memoriei.531 Contaminarea motivului visului cu cel al amintirii constituie un punct comun al poeziei ambilor autori, fapt confirmat de felul în care Quasimodo aglomerează în ficțiunile sale figuri feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
adevărat bombardament mediatic inoculează treptat, subliminal, "valorile" noii ere, programînd individul într-o manieră hipnopedică, inculcîndu-i-se gesturi, atitudini și comportamente "potrivite". Aceasta începe încă din copilărie, cu ajutorul televizorului, calculatorului și al unei educații "adecvate" și continuă, desigur, la maturitate. În ficțiunea (?) lui Huxley, oamenii trăiesc o viață secularizată și bine "securizată". Orice urmă de spiritualitate autentică, valorile și simbolurile sunt deturnate și distorsionate pînă la grotesc, golite de sens și, pînă la urmă, înlocuite. Nu-i așa că forma de globalizare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
interiorul sistemului, care a ezitat, datorită amenințărilor, refuzurilor editoriale și mitei, vreo 20 de ani să scrie această carte, dar care -iată pînă la urmă s-a hotărît, susținînd car că "nimic din cele scrise în această carte nu este ficțiune. Este povestea adevărată a vieții mele". Mijloacele uzitate pentru escrocarea resurselor: rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, șantaj, sex și chiar crimă. Un joc ce a căpătat dimensiuni "terifiante" în condițiile globalizării. Cartea este dedicată președinților a două țări, Jaime
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
s-ar putea să ne coste scump pe toți. Acești oameni, cei mai puternici din lume, și-au creat o altă realitate care să-i încapă și trăiesc în ea. Ei sunt stăpînii aparențelor, iar politica lor este una a ficțiunii. Iată ce spunea într-o discuție televizată un important pastor evanghelic, Jerry Fallwel, referindu-se la atacurile de la 11 septembrie: "Ceea ce am văzut este nimic dacă de fapt Dumnezeu va continua să ridice vălul și să permită dușmanilor Americii să
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
propuse de cercetătoare pentru ilustrarea intertextualității-semn: o intertextualitatea substitutivă (s.a.), care semnalează imposibilitatea scrierii literare referențiale în același timp în care pagina ascunde, de fapt, realitatea. Scriitorul recurge la bibliotecă, pentru a ieși din situație, ca soluție de mijloc între ficțiune și redarea unor experiențe de o referențialitate acceptabilă; o intertextualitatea deschisă permite lectorului să perceapă în text, dincolo de specifi citățile literare, semnele lumii; fără a fi direct referențiale, semnele trimit, totuși, la spațiu extraliterar, la modul general (istoric, social); o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Constantin Țoiu. Caracterul mediat și mediant al literaturii opinează reputatul comparatist decurge în primul rând din esența sa lingvistică (Mureșanu Ionescu: 1996, 38). Limbajul curent, apoi cel din pagina de literatură funcționează ca niște filtre, ecrane interpuse între real și ficțiune. Elementele primului nu se regăsesc identice în cel de al doilea spațiu [și intertextualitatea demonstrează adevărul din non idem in ipso], unde se recompun conform unei noi logici. Regulile jocului, despre care vorbesc mai toate teoriile legăturii hipertext/hipotext, dictează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aparat critic, bibliografie și note: Ioana BOT și Raluca LUPU, Cluj-Napoca : Editura Dacia, Colecția "Mundus Imaginalis" (Des métaphores obsédantes au mythe personnel. Introduction à la psychocritique, Paris: Éditions José Corti). * mitul personal al autorului; * psihocritica. Mc HALE Brian [1987] (2009) Ficțiunea postmodernistă, traducere de Dan Horațiu POPESCU, Iași: Polirom, Colecția "Collegium" (Postmodernist Fiction, New York, Routledge). * intertextualitatea (transferul personajelor). MERLEAU-PONTY Jacques [1965] (1978) Cosmologia secolului XX. Studiu epistemologic și istoric al teoriilor cosmologice contemporane, (traducător neprecizat), București: Editura Științifică și Enciclopedică (Cosmologie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui efort academic gigantic, ce își va dezvălui curînd simetria impecabilă, aidoma desenelor precolumbiene, din avion. Ultima apariție în spațiul artistic poesc, oferită de Liviu Cotrău, e Masca Morții Roșii și alte povestiri (Polirom, 2003, 2005), o antologie vastă din ficțiunea scriitorului american, redactată între anii 1826-1842 și intrată, estetic, în faimoasa panoplie tipologică a grotescului și arabescului, care l-a consacrat pe creatorul lui Pym în literatura universală. În Studiul introductiv, Liviu Cotrău sublianiază particularitatea lui Poe în contextul veacului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
autorul aventurilor lui Arthur Gordon Pym își începe propria investigație estetică asupra morții. Grotescul capătă pentru el valențe burlești, iar morbiditatea dezvăluie, subtil, un umor subiacent, intuit (de Poe), înaintea multora dintre contemporanii săi, cu acuitate. Ediția de față a ficțiunii poești conține, pe lîngă alte texte importante, totalitatea capodoperelor epice redactate între 1826 și 1842: Morella, Berenice, Prăbușirea Casei Usher, William Wilson, Crimele din Rue Morgue, O pogorîre în Maelström, Portretul oval, Hruba și pendulul și, bineînțeles, Masca Morții Roșii
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
artistic, constituindu-se în repere fundamentale (în ciuda preferinței criticii mai degrabă pentru epicul poesc scurt!) ale literaturii de peste Ocean. Pym, romanul exotic și prin excelență simbolic al lui E.A. Poe, este o parabolă despre relația complicată existentă între realitate și ficțiune sau, altfel spus, între istoria trăită și istoria textuală. Cîteva dintre temele majore ale narațiunii conțin axiomatic acest principiu fundamental: limitarea fatală a posibilităților de cuprindere, în timp și spațiu, a oricărei perspective umane date, ficționalizarea faptului istoric real prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cel cumva tradiționalist al narațiunii propriu-zise. Prin urmare, el devine unul dintre primii scriitori, dacă nu primul, decis "să submineaze" povestea, pentru "a supralicita" modul în care ea este spusă. Celebra observație, din eseul teoretic The Art of Fiction/Arta ficțiunii "în roman, adevărul nu poate fi niciodată complet" -, funcționează ca un veritabil motto al întregii sale creații. Pentru James, mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noțiune goală, un compromis indus de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede, de aceea, ultimativ că, dacă arta e mimesis, atunci ea nu poate fi decît reflecția acestei "coruperi" ontologice a realității. Romanul "taie" o bucată din spațiul înconjurător, adică direct din "ficțiune". "Adevărul" său absolut ajunge, ca atare, irelevant, întrucît "problema" romanului nu e "realitatea", ci tocmai absența ei. Henry James a fost acuzat frecvent că nu-și "explică" textele (criptice), lăsîndu-și cititorii în confuzie. În articolele sale teoretice (pe lîngă amintita
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]