6,649 matches
-
nu pe idei, care nu cunoaște măcar iluzia sau seducția construcției, operei de durată, ca să nu spunem și a sistemului, va rămâne veșnic minoră și iremediabil marginală. Insistența asupra acestei teme este necesară. Fiindcă dacă și o imagine și o intuiție se pot ridica la universalitate, doar traduse într-un limbaj ideatic, ele devin cu adevărat limpezi, clarificate, deci comunicabile și, într-o ultimă fază, transmisibile, efectiv universalizate. Am intrat într-o altă epocă istorică, în care astfel de probleme, aproape
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
viziunea lui Eliade, nu numai literatura conservă structuri mitice (este fiica mitologiei), dar însuși arhetipul arhaic, deși "degradat", continuă să trăiască în conștiința contemporanilor, să valorifice existența la orice nivel al experienței umane: "de orice ar putea scăpa omul, în afară de intuițiile lui arhetipale create în clipa când a luat cunoștință de poziția lui în Cosmos"6. Personajul eliadesc este fie inițiatul care are acces la realități sacre și epifanii, fie relegat din timpul sacru (unde poate ajunge adesea printr-o întâmplare
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
eseuri critice) Teoria numelui propriu este aceea a limitei limbajului finit în raport cu limbajul infinit. [...] Fiecărui om numele îi garantează că este creația lui Dumnezeu, și în acest sens, este el însuși un creator, așa cum o arată înțelepciunea mitologică din acestă intuiție care nu are nimic special, anume că numele unui om îi conține destinul. Numele propriu al unui om înseamnă comuniunea sa cu verbul creator al lui Dumnezeu. (Walter Benjamin, Opere I, Mitul și violența - tr. m62) Cercetările despre nume au
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de ritual care "rămâne deasupra" istoriei, vreme nu de o generație sau două, ci "stă deasupra timpului", ca o normă etern valabilă, ca un Principiu, ca un Simbol 71. Eliade diferențiază superstiția, cu caracter supratemporal și în care se răsfrânge intuiția primordială a normelor, a principiilor fundamentale, metafizice (lumină și întuneric, moarte și înviere, centrul, polul etc.) și servește simbolicii și metafizicii - de conceptul de sopravivenze, care are origine "istorică", reprezintă documente referitoare la viața unui grup uman sau la istoria
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fiu om de rând eu am să ajung o dată foarte mare, mai mare ca Alexandru Machedon. Am să stăpânesc într-o zi lumea toată"245) este redevabilă cultului popular pentru Alexandrie și eroul ei. Existența succesivă în lumi imaginate datorită "intuiției suprafirești" și "substructurii folclorice" (copilul găsit, născut din vegetale sau copilul din flori cu ascensiune miraculoasă, ideea selecției suprafirești - copilul este un ales, instrumentul voinței divine) duc la ideea unui bovarism folcloric, opus bovarismului livresc pe care îl trăiește locvacea
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
moaștele sale. "Numele banal" este pus în relație de către Nicolae Steinhart, în Jurnalul fericirii și cu hramul bisericii românești din New York. "Folcloric de simplu, dezarmat și candid", "simbol viu al unui popor fără acces la o "limbă universală", dar cu intuiția directă a marilor adevăruri elementare și veșnice"254, Dumitru vine să mărturisească "în barul hemingwayano-huxleyan" "Logosul, întruparea lui Dumnezeu și mântuirea" și să respingă tocmai "marile descoperiri (ori marile iluzii) ale occidentului: spiritul universal (Hegel! Noica!), semiologia, zenul (asiatismul! Eliade
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Arborii reprezintă Universul în neîncetată regenerare; dar în centrul Universului se află întotdeauna un arbore - acela al Vieții veșnice sau al Cunoștinței. Marea Zeiță este personificarea izvorului nesecat de creație al acestui fundament ultim al realității, este expresia mitică a intuiției primordiale că sacralitatea, viața și nemurirea se află într-un "centru"360. "Dumnezeu, pentru păcatele noastre, a lăsat vița-de-vie", spune Gologan, completând cu cuvintele Baronului: Ia închipuiește-ți să ai via ta, cât ar fi ea de modestă, dar să știi
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
literare românești, A-M, coordonare și revizie științifică: Ion Pop, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 368). 39 Mircea Eliade, Jurnal, vol. II, Editura Humanitas, București, 1993, p. 43. 40 În acest sens, reproducem următorul fragment din Dayan: Dacă intuiția mea e justă, amândoi - și Einstein si Heisenberg - au descoperit ecuația care ne îngăduie să integrăm sistemul Materie-Energie celuilalt ansamblu: Spațiu-Timp. Aceasta este ecuația ultimă, pentru că de acolo nu se mai poate înainta. Cel mult (din nenorocire !) ne putem întoarce
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Einstein si Heisenberg - au descoperit ecuația care ne îngăduie să integrăm sistemul Materie-Energie celuilalt ansamblu: Spațiu-Timp. Aceasta este ecuația ultimă, pentru că de acolo nu se mai poate înainta. Cel mult (din nenorocire !) ne putem întoarce înapoi.../ - Adică ? întrebă Albini./ - Dacă intuiția mea este justă, continuă înflăcărat Orobete, și cred că este justă pentru că Maestrul, Ahasverus, m-a asigurat că voi descifra enigma, amândoi au înțeles că timpul poate fi comprimat în ambele direcții, adică: și înainte, către viitor, și înapoi, spre
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
întrebuințate în acest caz, "un foarte curios paravan de izolare", postulând "o existență care ar putea să fie "una" ca "ființă", dar "trei" ca "persoană""69. Acest lucru devine, tocmai de aceea, imposibil de asimilat de către intelect și întruchipat de către intuiție. Prin această scindare a raportului logic dintre cele două noțiuni, dogma intră în dezacord cu funcțiile normale ale intelectului. Totul se petrece, spune Lucian Blaga, atingând un punct esențial în decriptarea esenței dogmelor, ca și cum noțiunile "ar avea, în afară de funcția lor
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se petrece, spune Lucian Blaga, atingând un punct esențial în decriptarea esenței dogmelor, ca și cum noțiunile "ar avea, în afară de funcția lor logică, și o altă funcție, aceea anume de a articula un ce transcendent de neînțeles prin intelect, de neconstruit prin intuiție" (subl. n., V.M.) 70. Din punct de vedere strict logic, o dogmă ca aceea a Trinității se traduce într-o formulă antinomică în sine. A spune "Dumnezeu e o ființă în trei persoane" înseamnă pentru intelect "Dumnezeu e o ființă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
într-un alt loc73: o formulă antinomică nu se poate susține decât dacă este posibilă o sinteză a termenilor aflați în opoziție. În dogme, însă, o astfel de sinteză nu e nici inteligibilă, nici intuitivă. Atât intelectul obișnuit cât și intuiția refuză o sinteză a termenilor antinomici din dogmă. Aceasta nu poate fi realizată nici conceptual, nici pe planul concretului. Prin afirmarea intenționată a antinomiei dogmei, sinteza devine una postulată în transcendent, depășind atât posibilitatea de a fi concepută, cât și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ce-i stau la dispoziție, intelectul evadează din sine, se așează în nepotrivire ireconciliabilă cu funcțiile sale logice, el intră în stare "ecstatică". Aceasta se întâmplă atunci când se caută formularea conceptuală a ceva transcendent, care depășește atât înțelegerea cât și intuiția. Dogmele sunt produsul acestei stări speciale a intelectului, a ecstaziei sale. Ecstazia intelectului nu se poate manifesta decât în formă antinomică și uzând de procedeul transfigurării antinomiilor. Ecstazia intelectului, a cărui stare normală este enstazia, este întotdeauna determinată de un
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
comparații voi reveni într-un capitol special. Revenind la istoria filosofiei, doar rațiunea speculativă hegeliană reușește să ia în stăpânire antinomiile, însă cu o diferență mare față de gândirea dogmatică, după cum vom vedea. În sfârșit, este exclusă asimilarea ecstaziei intelectului cu intuiția intelectuală, singura formă de cunoaștere prin care filosofii au admis că este posibilă surprinderea transcendentului. Solicitat de ideația dogmatică, Lucian Blaga introduce o altă inovație epistemologică absolut originală: ideea de direcție în cunoaștere. Are nevoie de aceasta pentru a acredita
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
va construi metafizica pe o supoziție raționalistă modificată: transcendentul e dialectic raționalizabil și formulabil. • Plotin, Schelling, Bergson, Goethe vor alege o altă cale, în care rațiunea nu mai joacă nici un rol. Pentru ei, transcendentul este trăibil printr-un fel de intuiție intelectuală. • În sfârșit, o cale aparte este cea pe care au mers Philon din Alexandria, părinții bisericii creștine sau unii gnostici, calea dogmatică, ce are ca supoziție ideea că transcendentul e neraționalizabil, dar formulabil. Lucian Blaga consideră calea hegeliană și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
filosofiei. Ea "se deosebește atât de supracunoașterea evocată de Plotin sau de gânditorii influențați de el, care nu reprezintă altceva decât coincidența mistică a subiectului cu Unul, cu Dumnezeu, cu Ființa supremă (supracunoaștere care depășește nu numai "știința", ci și intuiția intelectuală), cât și de supracunoașterea la care se referă teologia negativă, de identificat și ea cu o coincidență mistică a subiectului cu transcendentul (supracunoaștere dublată, totuși, de necunoașterea Ființei supreme în esența ei). Această formă de cunoaștere, îndreptată spre ceea ce
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cu transcendentul (supracunoaștere dublată, totuși, de necunoașterea Ființei supreme în esența ei). Această formă de cunoaștere, îndreptată spre ceea ce este transcendent omului, se deosebește, de asemenea, prin finalitatea rezultatului ei "negativ" (ea nu "luminează", ci "întunecă" obiectul ei cognitiv) de intuiția "eidetică" prin care Husserl crede că ego-ul transcendental își cunoaște imediat, direct esența sa constitutivă cea mai adâncă și anume Logosul, apriori-ul universal și dătător de sensuri. Ea se deosebește, în fine, și de interpretarea și explicitarea lui Heidegger
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
limita logicului. În acest sens, el deschide studiul despre cunoașterea luciferică cu o analiză a câtorva paradoxuri ce stau la baza cunoașterii. Cunoașterea se constituie în funcție de două elemente, dozate în proporții diverse: elementul "concret" și elementul "conceptual" sau, simplu spus, "intuiția" și "conceptul". Ele aparțin unor planuri diferite, dar întrețin o anumită corespondență. În această corespondență se insinuează un prim aspect paradoxal, prin faptul că elementul conceptual conține mai puțin și totodată mai mult decât concretul intuiției 166. Acest paradox este
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
conceptual" sau, simplu spus, "intuiția" și "conceptul". Ele aparțin unor planuri diferite, dar întrețin o anumită corespondență. În această corespondență se insinuează un prim aspect paradoxal, prin faptul că elementul conceptual conține mai puțin și totodată mai mult decât concretul intuiției 166. Acest paradox este mai vizibil la conceptele categoriale. Intuițiile nu oferă o acoperire completă categoriilor. În corespondența conceptual intuitiv, la acest nivel, conceptele categoriale debordează materialul concret, pe care, însă, în formă abstractă, îl implică, îl înglobează. Altfel spus
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
planuri diferite, dar întrețin o anumită corespondență. În această corespondență se insinuează un prim aspect paradoxal, prin faptul că elementul conceptual conține mai puțin și totodată mai mult decât concretul intuiției 166. Acest paradox este mai vizibil la conceptele categoriale. Intuițiile nu oferă o acoperire completă categoriilor. În corespondența conceptual intuitiv, la acest nivel, conceptele categoriale debordează materialul concret, pe care, însă, în formă abstractă, îl implică, îl înglobează. Altfel spus, categoriile "înglobează prin debordare" conținutul concret al intuiției 167. Ele
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
conceptele categoriale. Intuițiile nu oferă o acoperire completă categoriilor. În corespondența conceptual intuitiv, la acest nivel, conceptele categoriale debordează materialul concret, pe care, însă, în formă abstractă, îl implică, îl înglobează. Altfel spus, categoriile "înglobează prin debordare" conținutul concret al intuiției 167. Ele cuprind în conținutul lor mai multe elemente constitutive decât le oferă materialul concret al intuiției. Acest paradox se activează cu fiecare întrebuințare a unui concept categorial: "De câte ori se determină concretul printr-un concept categorial, cunoașterea, printr-un act
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
categoriale debordează materialul concret, pe care, însă, în formă abstractă, îl implică, îl înglobează. Altfel spus, categoriile "înglobează prin debordare" conținutul concret al intuiției 167. Ele cuprind în conținutul lor mai multe elemente constitutive decât le oferă materialul concret al intuiției. Acest paradox se activează cu fiecare întrebuințare a unui concept categorial: "De câte ori se determină concretul printr-un concept categorial, cunoașterea, printr-un act autoritar, pune în ecuație materialul concret și o anume expresie conceptuală, care înglobează prin debordare acest material
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
faza ei de constituire, dovedind că logica nu este o instanță absolută 169. O a doua licență a cunoașterii, pe care o depistează Lucian Blaga, acționează în geneza așa-numitelor concepte sintetice sau concrete. Intelectul plăsmuiește uneori, în contact cu intuiția concretă, concepte sintetice, la care n-ar putea ajunge pe cale logică și care sunt imposibile din punct de vedere logic, deoarece implică antinomicul 170. Astfel de concepte se întâlnesc în zona gândirii dialectice. De exemplu, conceptul de "devenire", analizat logic
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
în termeni contradictorii: existență neexistență. Sinteza dialectică cuprinsă într-un astfel de concept nu poate fi un produs logic. Aceasta înseamnă că, în cazul lor, intelectul pune în mișcare o ciudată particularitate de a putea ridica pe plan conceptual iraționalul intuiției concrete ca atare 171. O a treia licență cu caracter paradoxal este cuprinsă în geneza unor concepte precum "spațiu infinit", "timp infinit" sau "număr infinit". Aici intelectul nu exprimă ceva concret sau un fapt general, ci un "proces deschis al
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Cum bine se știe, toate cele trei facultăți de cunoaștere kantiene, sensibilitatea, intelectul și rațiunea, au o funcție unificatoare și ordonatoare, în plus, fiecare având drept obiect produsele celei anterioare. Sensibilitatea unifică și ordonează haosul senzorial, în forma percepțiilor și intuițiilor. Intelectul, prin categorii, unifică intuițiile și percepțiile în judecăți. În sfârșit, rațiunea lucrează asupra produselor intelectului, determinându-le condițiile, iar aceasta înseamnă raționament. Funcționarea rațiunii are două forme, după Immanuel Kant: logică și transcendentală. Descriind funcția logică a rațiunii, în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]