60,569 matches
-
altă dată. Majoritatea fetelor se îngrășaseră. Deveniseră femei în toată regula, durdulii și apetisante, făcând ca Luana să pară, prin tăcerea și trupul zvelt, o fetiță timidă, abia ieșită în lume. Cu tenul alb, curat, ochii creionați discret cu dermatograf negru, silueta armonioasă, îmbrăcată într-un costum de firmă și pletele ondulate, răsfirate pe spate, așa cum colegii n-o mai văzuseră până atunci, doamna Escu atrăgea toate privirile. Se așezară pe clase și se strigă catalogul. Cel nominalizat se ridica în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
un cerc gălăgios de colegi. Bărbatul își apropie gura de urechea ei, pentru a se face auzit. Vechile obiceiuri nu s-au pierdut. Ce frumos! Întoarseră capul simultan. În fața lor, Rosti Seneg zâmbea malițios. Își aruncă privirea răutăcioasă în ochii negri ai femeii, cu nerușinate înțelesuri. Șocată și rănită, Luana nu ripostă. Marc se retrase cu discreție, lăsând-o să facă față singură săgeților otrăvitoare. Cei doi se cântăriră îndelung și, cu cât privirile lui stăruiau mai mult asupra ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cheme acasă, hotărârea era luată și de nezdruncinat. El veni la gară s-o ia cu mașina dar femeia palidă, îmbrăcată modest și cu părul strâns, nu era aceea pe care o aștepta. Simți că i se strânge sufletul de negre presimțiri. Crezu că se întâmplase ceva rău dar răspunsul ei că erau, cu toții, bine, îl neliniști și mai tare. Luana nu-l privi nici o clipă în ochi iar în momentul în care păși pragul casei se îndreptă spre dulap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
văzu căzut într-un fotoliu, privind-o cu ochi de gheață. Ștefan întinse mâna spre valizele deschise. Astea ce trebuie să-mi arate, că mă părăsești? Era îmbrăcat în cămașă de mătase, culoarea coniacului și pantalon de vară bej. Părul negru, cu o lucire aparte, gura senzuală, aceeași frumusețe și eleganță unică... Se măritase cu el ca să-l posede, să se bucure de puterea și de bărbăția lui. Ștefan își încleștă mâinile de brațele fotoliului. Ce diavol intrase în mintea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mână pe băiețelul cel mai mare care, în neștiința celor trei anișori, privea uimit somnul nemișcat al părintelui său și se întreba de ce această tihnită adormire a adunat și întristat atâta lume. Întoarsă de la cimitir, cu sufletul cernit în veșmântul negru, fata constată că îi este interzis să intre în curte. Lipiți de poartă, Anda și Dan refuzau, cu încăpățânare, să se dea la o parte. Luând gestul drept o rătăcire de moment, ea se așeză sfârșită pe trotuar și așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o stare de spirit departe de puterea lui de concepere. Când ea îl invită să urce în apartament, în ciuda rațiunii de-a fugi cât mai repede, fără să privească înapoi, el nu reuși să se dezlipească de căldura ochilor ei negri, ce i se roteau în cap luminați de o licărire sălbatică. Se așeză pe canapea cu ultimele puteri iar Luana veni să i se alăture. Fixau cărțile din bibliotecă, fără să scoată un cuvânt. Pe nepregătite, ea se întinse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dădu din cap, disperată. Ăsta nu e inginer. E nebun. Doctorița de la circă le întunecă și mai mult speranțele, recomandând gravidei să renunțe la o sarcină lipsită de șansa de-a fi dusă până la capăt. Scoși din sărite de atâtea negre prevestiri, apelară la ajutorul unui specialist. Doamna doctor Sass Adelina îi cuceri cu blândețea și interesul necondiționat pe care îl arătă viitoarei mame. Ea îi liniști, asigurându-i că totul va fi bine. Prescrise un tratament de menținere a sarcinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
părinții unei fetițe care avea absolut tot ce era necesar pentru a veni pe lume în condițiile cele mai normale. Doamna Noia născu, într-o zi de noiembrie, o minune de copil, o frumusețe gingașă cu pielea albă și ochii negri ca ai mamei. Sanda dădu fuga la Iași s-o felicite și să-și strângă nepoata în brațe. Întâlnirea cu proaspătul tată fu glacială. Se salutară, fără nici un alt cuvânt. Nevoiți să plece împreună, păstrară tot drumul o tăcere îndărătnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care n-ar fi putut s-o descrie în cuvinte. Frumusețea și imaginea ochilor Lui erau peste putința imaginației unui muritor. A visat că El se ridica la cer iar ea rămânea în întuneric, alături de un bărbat acoperit de veșmânt negru, pământiu. O mare de oameni se îndrepta agale, cu capetele plecate, spre cimitir, în timp ce ea și omul în negru rămâneau să mai aștepte, așezați pe ultima treaptă a unei scări. S-a trezit lac de sudoare. Era condamnată, pentru vecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
altfel ai de-a face cu mine. Ești femeie bătrână, ce naiba! Chestia cu magazia o înghiți Nuța cum o înghiți dar aia cu bătrâna puse capac furiei ei dezlănțuite. Avea doar patruzeci de ani iar mucosul ăsta depășise orice limită. Neagră de mânie, năvăli în biroul directorului și se puse pe plâns. Înflori povestea, ca o grădină botanică în zi de expoziție. Directorul îi chemă pe soții Noia la el. În timp ce șefa registraturii gesticula bezmetic și arunca, din gura aurită, stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fire să fie slugarnică și prefăcută și era convinsă că orice atitudine ar fi abordat ciuda și caracterul îndoielnic al femeii tot ar fi ieșit la suprafață. Acasă, în așternut, Radu se întoarse cu spatele la ea, lăsând-o pradă celor mai negre gânduri. Instalarea calculatoarelor în birouri dădu peste cap mai întreg personalul. Învățați cu hârțoage și lipsiți de un curs de specialitate, femeile și bărbații își prindeau urechile în programele acestui obiect încă neidentificat. Se adunau grămadă la calculatorul doamnei referent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-i mai trebui nimic și fugi ca din pușcă. Nuța deschise un dosar, împrăștie foile peste tastatura referentei, fără să țină cont că ea lucra și bâjbâia butoanele pe sub colile aruncate. Luana crezu că turbează de furie. I se făcu negru în fața ochilor și fu cât pe ce să sară de pe scaun și să-i arunce cu dosarele în cap. Cordel, desfășurată pe masa de lucru a Luanei, pufăia, scoțând foc pe nări. Ce dracu′ ai de trag cu toții la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
căldura și dragostea din priviri, ea căzu moale pe un scaun și nu reuși să îngâne decât vorbe incoerente, fără sens. Ar fi dat orice să n-o vadă, vreodată, astfel. Ar fi fost în stare să ducă cea mai neagră singurătate, tristețe și abstinență, numai să-i fie ei bine, s-o știe fericită, realizată, împlinită. Acceptase faptul că se îndrăgostise, atât de curând de la despărțirea lor, de acest Radu Noia apărut de niciunde, numai în speranța că o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
totdeauna. Dar, așa ca altă dată, totul venea prea târziu. Pierdea, de fiecare dată, trenul către ea. Acum, cea din fața lui nu era Luana ci pierduta doamnă Noia. O femeie ce avea imperioasă nevoie de ajutor să nu cadă în neagra prăpastie a dezolării. Așa cum făcea în cabinet cu pacientele, el o încurajă, cu nesfârșită grijă, să vorbească, să se destăinuie. Înțelese că un element bolnav, ca Nuța Cordel, nu va renunța niciodată să-i facă viața amară. Îi ceru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Rebeca alertă poliția, Laur Midea fu atenționat să înceteze iar Radu îl amenință, cu vehemență, că la o viitoare întâlnire îl va zdrobi. Laur se opri. Preț de câteva zile el stătu cuminte, aruncând-o pe Luana în cea mai neagră disperare. Dacă renunța? Jocul ei, transformat în răzbunare, rămânea neîmplinit. Cei doi își vor vedea de viața lor împreună și ea nu putea concepe asta. Îl urmări pe Radu cu ochi înveninați, zilnic, la orice întâlnire cu el. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
puteri, împotriva prezenței soțului ei, liber și capabil s-o distrugă din nou. Cei doi bărbați aflați în încăpere o priveau neputincioși, aiuriți. Cineva anunță că medicul va veni imediat. Nuța Cordel dădu buzna peste ei, cu coama de păr negru ridicată în slăvi, continuând să împroaște, din limba despicată, venin. Luana alunecă pe covor, închise ochii și doctorul o găsi inertă, pierdută, crin alb tăiat de la rădăcină. * * * În salon, pe pervazul din dreapta, Ștefan aranjase un buchet de trandafiri. Le schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
salvării ce ieșea pe poartă, îl văzu pe slujbaș făcându-i semne și pricepu că cea purtată de dubița albă era Luana lui. Alergă ca un nebun în parcare, urcă la volan și urmări mașina din față, pradă celor mai negre presimțiri. Urmă trupul inert al Luanei în goană nebună pe holurile spitalului, își făcu loc printre medicii aplecați asupra ei, strigând-o necontenit pe nume. Când o văzu culcată în așternutul alb, absentă la tot ce era în jur, pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
am să mai fac ce vrea ea. Nu accept să se mai joace cu mine. Sanda simți pentru el o adâncă compasiune, atâta milă cât și pentru trupul subțire născut din ființa ei care zăcea inert, aruncându-i într-o neagră disperare. Îl privi cu ochi pierduți și el, impresionat de durerea acestei mame nefericite, îi promise cu o fermitate care, în acel moment, părea o adevărată nebunie: Am s-o aduc înapoi. După trei zile, timp în care îi vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
încă un timp, în partea plină de viață a lui. Deschise ochii pe neașteptate. Ștefan îi văzu pleoapele ridicate și nu realiză că această cortină, ridicată după atâtea și atâtea așteptări, înseamnă împlinirea rugilor lui fierbinți. Privea în ochii ei negri cu adorație, cu gândurile împrăștiate în amintirile unei vieți trecute. Luana îi zâmbi, știind că s-a întors acasă. Lumina zilei o făcu să clipească și-atunci el se dezmetici, înțelese miracolul, se prăbuși lângă ea și începu să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lângă ea tremurând, simțind cu toată ființa cum inima îi bate nebunește. Luana rămase țintuită în poziția de copil amărât până când el avu curajul să vorbească. De ce ești supărată? Ea îi întoarse o privire aprigă, plină de ciudă. Ochii mari, negri, vii și luminoși, așa cum alta nu-i avea, l-au primit în adâncul lor și el a tresărit cu o nespusă fericire. Nu vorbesc cu tine. Îi veni să râdă. Trăiseră împreună atâtea momente de supărare că unul, în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
va mai trăi vreodată un astfel de răsfăț. Inima Luanei tresări când trupul lui puternic, masculin, arcui salteaua și-o făcu să alunece spre el. Privi cu sete chipul frumos, conturul delicat și plinătatea buzelor trandafirii, obrazul neted, curat, ochii negri, inteligenți și calzi, cufundați în sufletul ei cu nenumărate promisiuni și înțelesuri bărbătești. Nu era pregătită pentru astfel de trăiri. Nici pentru acelea provocate de celălalt, cu încăpățânarea și vehemența de a sta proțăpit, zi de zi, sub fereastra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o jignea, s-o pună la punct astfel. Acum, din pragul ușii, aflată la răscruce de drumuri, ea își închipui încă o dată gestul. Se văzu ridicând piciorul, rotindu-se, pălmuind cu talpa, în plin și cu sete, obrazul bubos și negru al Nuții Cordel. Își imagină negul oribil, plin de păr, de care madam Cordel ar fi dat orice să scape, sărindu-i din barbă și pălăria cocoțată prostește în vârful capului rostogolindu-se după el. O lăsă în biroul directorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
avea motive s-o vorbească de bine pe femeia de care divorțase. Văzând-o, însă, realiză că Ștefan nu exagerase deloc. Lumina și căldura din ochii Luanei erau unice. Pe sub paltonul descheiat îi văzu trupul subțire, îmbrăcat într-un costum negru, asortat la o cămașă de mătase, culoarea cerului senin, al cărei guler, răsfirat peste reverele sacoului, îi înviora cu eleganță ținuta. Părul blond, adunat într-o înmănunchere dezarmantă de bucle, făcea din ea imaginea ideală a ceea ce căuta. Când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
agenției din Iași. Luana nu participă la ședința de lucru dar citi pe fețele celor care ieșiră din sală că fuseseră bine săpuniți. În drum spre lift, Nost se opri în dreptul ei. O privire adâncă i se înfipse în irisul negru și ea simți că se pierde. Doamna inovație, nu? Bariu se repezi s-o prezinte. Președintele companiei, de o eleganță covârșitoare în costumul Versace, întinse mâna spre ea și Luana se rugă să nu leșine. Aștept idei. Dispăru apoi, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
joc, Luana. Am învățat, de la tine, să mă joc. Trecu pe sub mâna lui dar o prinse de mijloc și-o întoarse spre el. Uită-te la mine. Privește în ochii mei. Spune-mi ce vezi. Se uită în ochii lui negri, devastatori, plini de toate promisiunile lumii. La gura lui frumoasă, atât de frumoasă și senzuală că-i veni rău. Escu o ținea strâns de brațe și în clipa aceea simțea o dorință nestrămutată s-o poată alunga, să fie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]