6,005 matches
-
de La Harpe). * „Dacă doi oameni călăresc același cal, unul trebuie să călărească În spatele calului.” (G.B. Shaw) Avînd „orgoliu” În măsură egală unul dintre cei doi trebuie să predea inițiativa celuilalt, dacă doresc să facă o afacere rentabilă Împreună. * „Așa-i orgoliul omului: ceea ce el nu pricepe, decretează că e greșeală sau nebunie.” (H. de Balzac). Tot din „amor propriu”, atunci cînd omul face un bine, nu se poate abține să laude adesea acest lucru, fapt care diminuează, sau anulează chiar, valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
aroganța Îi face pe unii să-și atribuie merite, pe măsura disprețului lor față de alții. * „În taina ființei lor oamenii Își deplîng greșeala, dar față de lume și-o apără.” (B. Gracian) Mai mult chiar, din dorința de a-și apăra orgoliul, stăruie În greșeală, sperînd ca astfel să-i convingă pe cei din jur că au tăria de caracter de a merge pe drumul ales. * „Am suprima mai puține cugetări dintr-o lucrare, dacă le-am concepe ca autorul lor.” (Vauvenargues
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
se privească pe sine cu aceeași exigență cu care Îi analizează pe alții. * „Fiecăruia Îi place să găsească la altul propriul său caracter.” (Pliniu cel Bătrîn) Acest lucru se datorează faptului că Îi este greu omului să treacă peste propriul orgoliu sau egoism. Însă există și o explicație care ține de intelingența umană: „Fiecare vede la celălalt numai atît cît este el Însuși: căci el Îl poate cuprinde și Înțelege numai În măsura propriei sale inteligențe” (A. Schopenhauer). La Rochefoucauld merge
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Îl Împiedică să beneficieze de frumosul din „caracterul” altor semeni. * „O grupă de oameni În care toți sînt educatori, toți se cred Învățați și toți năzuiesc la putere, se prăpădește.” (Böhtlingk) Înțelepciunea populară a sancționat, prin proverbe, această competiție Între orgolii de aceeași intensitate, sau care sînt incompatibile: „CÎnd sunt două gospodini În casă, podeaua rămîne nemăturată”; „Eu domn, tu domn, cine mai mulge vaca?”; „CÎnd se lovesc două oale se sparg amîndouă” etc. „Cele mai multe rele și le pricinuiesc oamenii singuri
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
fiecare din noi poartă două desăgi: una În față, cealaltă În spate; În cea din față punem păcatele altora, iar În cea din spate pe ale noastre; de aceea nici nu le vedem.” (Aesopus) Cine altcineva poate fi vinovatul, decît „orgoliul” nostru: „Același orgoliu care ne face să criticăm defectele de care ne credem scutiți, ne face să disprețuim Însușirile bune pe care nu le avem” (La Rochefoucauld). * „La unii aroganța ține loc de măreție, neomenia, de fermitate și viclenia, de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
poartă două desăgi: una În față, cealaltă În spate; În cea din față punem păcatele altora, iar În cea din spate pe ale noastre; de aceea nici nu le vedem.” (Aesopus) Cine altcineva poate fi vinovatul, decît „orgoliul” nostru: „Același orgoliu care ne face să criticăm defectele de care ne credem scutiți, ne face să disprețuim Însușirile bune pe care nu le avem” (La Rochefoucauld). * „La unii aroganța ține loc de măreție, neomenia, de fermitate și viclenia, de spirit.” (La Bruyère
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Înțelege tot mai bine un lucru; unii se Împotrivesc prin violență, alții prin iubire; unii se roagă În public, alții În singurătate; unii Își trăiesc viața pur și simplu, alți se pregătesc continuu pentru a-i aduce noi sacrificii de orgoliu și de voință; unii realizează sentimentul demnității personale ca mărire de sine, alții Îl trăiesc În zbuciumul smereniei și al căinței. Toate aceste tipuri de atitudini, a căror exemplificare ar putea continua, nu sînt decît niveluri ale Înțelegerii propriei spiritualități
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
atîtea limite și imperfecțiuni, Încît să ne facă să ajungem la oroare față de sine. Depinde totuși de ceea ce sîntem Înclinați să vedem, În primul rînd: aspectele urîte ale lucrurilor, sau cele pozitive/frumoase. Este cert Însă că omul datorează conștiinței orgoliul de a fi singura ființă capabilă de a se cunoaște În așa măsură, Încît să se poată detesta, la nevoie, sau, dimpotrivă, de a se admira. Păcatul, pedeapsa și iertarea „Nu doar cel care a furat, dar și cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
valorile de „adevăr”, de „bine” și de „frumos”. Recunoștință - nerecunoștință, ingratitudine „Totdeauna cel care a fost salvat e nerecunoscător din fire.” (Menander) Credem totuși că generalizarea este forțată, deși se poate observa că este destul de cuprinzătoare categoria celor care, din orgoliu, nu recunosc binele care li s-a făcut, simțindu-se parcă rușinați că acest bine i-a făcut să fie Îndatorați față de alții. Nu se gîndesc la faptul că făcînd, la rîndul lor, un bine altora, aceștia s-ar simți
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
o falsă ierarhie socială a valorilor! * „Nerecunoștința este copilul legitim al binefacerii.” (M. Sadoveanu) Acest paradox se explică prin faptul că „binefacerea” care ți s-a făcut la un moment dat, cu cît este mai mare, cu atît Îți Înfrînge orgoliul de a te vedea dependent de cel care ți-a făcut-o: „Necesitatea de a fi recunoscători ne cam tulbură recunoștința. Răpește oarecum recunoștinței bucuria. SÎntem Înclinați să devenim susceptibili față de cel ce ne obligă să-i fim recunoscători, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Înseamnă a te feri de boala stupidă a amorului propriu exagerat...” (George Sand). * „Nu trebuie să riscăm să glumim decît cu oameni politicoși sau deștepți.” (La Bruyère) Numai prin aceste două calități putem Înfrînge, pe moment cel puțin, sensibilitatea propriului orgoliu, rănit de ironia cuprinsă Într-o reușită vorbă de duh. Andrei Pleșu consideră că „umorul” ar trebui să fie o componentă esențială și, totodată, frecventă a condiției umane: „Într-o atmosferă de bună dispoziție - nu de veselie isterică sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
opune unul altuia; metoda de a nu spune decît pe jumătate gîndul său, pentru a fi ghicit”. * Datorăm lui La Bruyère o subtilă explicație a faptului că la teatru te jenezi să plîngi, dar nu ți-e rușine să rîzi: „Orgoliul/mîndria ne face - spune La Bruyère - să nu lăsăm să se vadă că prin plîns ne lăsăm subjugați de subiect și de autor; În schimb, prin rîs dovedești că-ți păstrezi libertatea de spirit, că te-ai lăsat mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
sesizăm diferitele motivații: „Ceea ce numim generozitate nu este, de cele mai multe ori, decît vanitatea de a da, care ne place mai mult decît ceea ce dăm” (La Rochefoucauld). Același mare filosof al moralei remarcă: „Deplîngem adesea nenorocirile dușmanilor noștri mai mult din orgoliu decît din bunătate; le dăm dovezi de compasiune pentru a-i face să simtă că le sîntem superiori”. * „Plăcerea de a critica ne-o răpește pe aceea de a fi Încîntat de atîtea lucruri frumoase.” (La Bruyère) Este adevărat, Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Richelieu. Acesta îi recomandă reginei mamă să înceteze atacurile și comploturile împotriva propriului fiu. Lui Ludovic îi sugerează să îi ofere Mariei de Medicis, dornică de putere, un loc în Consiliul Coroanei, poziție ce îi va liniști, pentru o vreme, orgoliul. Politica urmată de rege s-a bazat pe încheierea unor alianțe cu protestanții din Franța, cu diminuarea puterii politice a nobilimii. Pe plan extern a adoptat o poziție agresivă față de Austria și Spania. Această atitudine a creat o stare de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
al XIII-lea, ne vom permite să ne exprimăm punctul de vedere. Dacă Ludovic ar fi simțit față de cardinal gelozia la care fac referire istoricii, dacă s ar fi comportat plin de meschinărie, daca s ar fi simțit lezat în orgoliu și onoare, atunci, trebuie să facem o reverență în fața sa, pentru mărinimia de care a dat dovadă! Ludovic al XIII-lea era regele și dacă dorea, cu un singur cuvânt, l-ar fi putut condamna la moarte sau mătura de pe
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
titlu. Cu toate acestea, Richelieu, protectorul și mentorul său, nu era încă dispus să-i ofere recunoașterea supremă. Drept compensație i-a făcut cadou o eparhie ce valora treizeci de mii de écus pe an. Mazarin, într-un acces de orgoliu, a refuzat cadoul și, în 1636, s-a întors la Roma, de unde a continuat să transmită constant rapoarte lui Richelieu despre diversele mașinațiuni politice. în 1640 Richelieu i-a solicitat încă o dată serviciile, trimițându-l în misiune în Savoia, unde
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
judiciare pentru a putea fi condamnat la moarte “(trad. n.). Prietenii influenți ai lui Fouquet au încercat pe toate căile să-l sprijine, sau măcar să comute pedeapsa capitală. La sfârșitul procesului s-a decis exilarea pe viață. Ludovic, lezat în orgoliu pentru că tribunalul nu i-a îndeplinit cererea, a schimbat întreg completul de judecată și l-a înlocuit cu unul format din judecători dispuși să-i asculte ordinele. Însă și aceștia nu au găsit suficiente dovezi pentru a-l condamna la
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
regelui. În acest mod, Ludovic al XIV-lea îi oprea să-și extindă propria putere regională, ținându-i ocupați cu lupta pentru atragerea atenției regelui și pentru îndeplinirea unui ritual al curții obositor. Versiunea neoficială descrie un război subteran al orgoliilor, dintre Ludovic al XIV-lea și Nicolas Fouquet. Aflat de mult timp în grațiile cardinalului Mazarin, Nicolas Fouquet a acumulat, în decursul anilor, o impresionantă avere. O mare parte a acestei averii a fost reinvestită în afaceri imobiliare. Printre speculațiile
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
un fel de transformare mentală și organică, care se produce progresiv. S-ar putea putea spune că în conștiință se aprinde ceva ca o flacără. Omul își vede atunci adevăratul chip. El își descoperă egoismul, lăcomia, greșelile de judecată și orgoliul, care stăteau ascunse în umbră. Omul ajunge să se supună îndatoririlor morale, să caute să dobândească umilință; în fața lui deschizându- se, astfel, împărăția Milei. încetul cu încetul, se instalează o liniște interioară, o armonie spirituală și morală, o mai mare
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
materiale. Se vorbește, de exemplu, despre ediții-pirat, scoase fără aprobarea autorilor și prin ignorarea drepturilor de copyright. S-a spus deseori că presa românească este făcută „după chipul și asemănarea” societății românești. Dată fiind structura acestei societăți - cariată de invidii, orgolii, suspiciuni și parvenitism, de corupție și de alte metehne orientale -, e de presupus că plagiatul are o lungă tradiție În cultura noastră, mai ales În literatură. Într-adevăr, Încă În 1935, G. Călinescu scria: Cel mai absurd și mai inutil
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
a se mărturisi, de autodezvăluire; • este o relație de reciprocă și profundă împărtășire. Așa cum pentru întreținerea frumuseții fizice și caracteriale sunt necesare atente îngrijiri, și în cazul frumuseții relațiilor interpersonale sunt necesare: • înțelegerea partenerului; înțelegerea reciprocă; • înțelepciunea potrivit căreia egoismul, orgoliul, mândria (aduse în prim-plan) erodează mai devreme sau mai târziu relația interpersonală; • sentimente pașnice, limpezi, clare; lărgime și profunzime sufletească; • acceptare de sine; • blândețe, răbdare, iertare, dăruire, jertfire, responsabilitate, grija pentru celălalt; • experiențe comune; o continuă, neîntreruptă comunicare și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
deosebire să deslușim stările lui emoționale negative, acumulările lui emoționale, pentru a preveni apariția relației conflictuale sau pentru a o detensiona); • să ne întrebăm interlocutorul despre nevoile, trebuințele, preocupările, anxietățile, dilemele și dificultățile sale (ținând, desigur, sub control exprimarea propriului orgoliu, dorința de a ne impune și de a dispune); • vom folosi cu predilecție întrebări deschise (fără a le evita pe cele închise, atunci când situația o cere); nu vom pune două întrebări deodată; nu vom da impresia că îl descoasem pe
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
adecvat. Până când jucătorii își dau seama că, optând pentru cooperare, celălalt va proceda la fel (și că pot câștiga împreună), diada este deja prinsă în "capcana competiției" (p. 33). • prinși în raporturi de concurență, niciunul dintre jucători nu vrea din orgoliu să cedeze primul. Ei nu vor să se recunoască mai slabi/mai incapabili/mai ineficienți. Există totuși și soluții pentru reducerea competiției (și generarea comportamentului cooperativ/cooperant): • Cercetătorii au constatat faptul că numărul alegerilor competitive ale subiecților poate fi diminuat
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
celor exteriorizate de partener. Din păcate, în multe împrejurări din viața cotidiană în pofida avantajelor pe care le întrezărim -, relațiile de cooperare nu sunt practicate decât dacă disputa se poartă pentru distribuirea unor resurse neglijabile și când nu este implicat explicit orgoliul personal. Cercetătorii au dezvăluit că pe măsură ce "profiturile eventuale cresc, împărțirea egală (și cooperarea n.n. G.A.) nu mai apare niciunuia dintre cei implicați în conflict ca o soluție viabilă; sunt preferate alocările ce satisfac interesele personale, chiar dacă acestea conduc la
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
o dorință afișată clar de a rupe relația, "o dorință mai curând de excludere decât de agresiune, o dorință mai curând de respingere decât de pedepsire temporară"; este o dorință de a se afirma ca superior (ibidem). În dispreț, există orgoliu și dezgust; d. negativismul: este "propensiunea spre discreditarea dinainte: "totul este inutil, absurd, zadarnic, derizoriu, stupid"" (pp. 184- 185). Există în negativism o componentă de sabotaj, de frânare a inițiativelor, o agasare față de entuziasm și spontaneitate; mai clar, există tendința
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]