10,156 matches
-
legătură crezi că are pictorița asta a ta cu harta?“ „Nu știu. Mă gândeam că există astăzi tehnici de ascundere a unui tablou sub altul. Se cheamă supraimprimare secundă; venețienii, flamanzii și otomanii le foloseau începând cu secolul 18. Se picta o pânză peste alta, menținându-se desenul celei dintâi în condiții speciale de temperatură, lumină și umiditate. Deasupra primei pânze se turna un lichid special, ca un lac, invizibil cu ochiul liber: culorile se impregnau apoi în spațiul nou creat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
condiții atmosferice, descompunând lumina și ceața în straturi succesive. Pe urmă, le aplica peste desenul inițial: un turn, o catedrală, un port. Scena dispărea instantaneu. Ziceai că omul face meteorologie, când, de fapt, dedesubt era un oraș întreg! Așa a pictat Ploaie, vapori, viteză - ultimul lui tablou supraimprimat secund, în 1844.“ „Și de-atunci?“ „De-atunci, mai nimic. Experții n-au găsit urme concludente. Pictura abstractă nici nu se mai preta la asemenea tehnici. În plus, culorile au evoluat atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Rembrandt?“ „Nu, că purta oricum; putea doar să i le mărească puțin. I-a făcut un portret sub forma unui cap de mort; în rest, i-a păstrat toată vestimentația, inele, semne distinctive, să nu fie nici o confuzie. Deasupra, a pictat o scenă idilică, de prânz la iarbă verde, cu vreo douăzeci de curteni și multă mâncare adunată pe-o masă împărătească. S-a găsit tabloul de sub tablou acum vreo cinci ani, l-au depistat niște cercetători americani la Amsterdam, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și roșii. „Ăsta-i tabloul!“, a jubilat Maria. „Care tablou?“, am ridicat puțin tonul, atât cât îmi permitea sala, „Noi ce căutăm, de fapt?“ „Tabloul lui Luchian. Cel care ne interesează!“ „De ce tocmai ăsta?“, am insistat. „E singurul lui tablou pictat prin supraimprimare secundă. Din 1943. Uite!“ Am coborât privirea sub tablou, puțin în stânga. Într-un fel de acvariu metalic, luminos, pluteau niște pete gălbui și cafenii, ca igrasia pe-un perete. „Citește!“, m-a îndemnat Maria. „Imagine obținută în urma examenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat Luchian garoafele?“, am întrebat, aproape prostește. „Exact. De ce-a făcut-o, nu vom ști niciodată. În schimb, poate aflăm cine e tânăra.“ „Cum? Întrebăm la poartă?“ „Deloc. O să vezi imediat cum. Ține-mi puțin de șase.“ A „ține de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nume teribile, impresionante, de șerpi, legionari romani sau regizori cu sonorități mafiote: Anaconda, Niro, Scorseze, Pretorian, Centurion, chiar și Octogon (cineva crezuse probabil că-i un împărat sau vreun grad militar de pe vremuri). Iradiau și pe tabla mașinilor din parcare, pictate printre săbii, pistoale și colți amenințători din care picura veninul. Din instinct, treceai pe trotuarul celălalt. Când plecai cu mașina, trebuia să te uiți în toate părțile, nu știai de unde sare beleaua. Miliția se chema acum Poliție, și nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nimic. Sau poate aveam eu clăbuci în ochi. „Ce?“ „Printre șuvițele de păr. Chiar nu observi?“ M-am șters pe-un prosop și-am apropiat fotografia de ochi, cum fac bătrânii cu restul de la magazin. Țiganca peste care Luchian își pictase grădina lui de zarzavaturi merita toți banii: provocatoare, tuciurie, misterioasă. Acum distingeam culoarea părului, parcă fotografia completase desenul, desfăcând trăsăturile și îndepărtând impuritățile: un brunet închis, granular, coborât până pe umeri. Șuvițele se răsfiraseră, descoperind un zâmbet subțire și măsliniu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
subțire și măsliniu, în tăietura căruia ghiceai obrăznicia rasei. Fata asta pe care nu știai dacă s-o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să sucească mințile oricui. Luchian o pictase din semi-profil, cu umbre largi și multe, ca și cum ar fi vrut s-o ascundă. Apoi îi trântise și-un ghiveci de flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se mai vedea nimic, era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lob.“ La început, n-am deslușit nimic. Abia după câteva secunde, mi s-a părut că apare ceva. „Ei? Ei?“, mi-a dat coate Maria, proptindu-se de cadă. Încă puțin și făceam baie amândoi. Printre șuvițele alea de femeiușcă, pictate cu-o grație și-o furie cum numai un artist bolnăvicios, care trăiește cu modelul lui în gând, poate să-ți arate, se întindeau niște liniuțe verticale, una lângă alta, despărțite prin spații milimetrice. N-aveau nimic în comun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Intra în categoria substanțelor periculoase, care necesită aprobare de stat pentru uz și manipulare. Din 1918 până în 1947, nu se cunoaște nici un caz în care statul român să fi dat vreo asemenea autorizare; nici unul. Iar Garoafe albe și roșii e pictat în țară. În 1943.“ Am azvârlit pe gât păhărelul de țuică. Alcoolul nu împrăștia aproape nici un gust, dacă făceai abstracție de saramura din pahar. Parcă turnaseră din Marea Neagră în sticlă. Prozele lui Poe nu mă dădeau pe spate, le citisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dezinteres: nici la engleză, la facultate, nu-l mai făceau. Fugeau studenții de la ore când auzeau de el. Și, la urma-urmei, dacă ăsta era „maestrul anticipației“, atunci Jules Verne cine dracu’ mai era?! „Dacă-nțeleg eu bine, avem un tablou pictat cu-o substanță care nu putea să existe la vremea aia. Sau ceva de genul ăsta.“ Suna bine, parcă eram un detectiv în acțiune. „Sunt mai multe variante. Însă povestea cu Poe nu se termină aici.“ „Nici o poveste bună nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Varianta unu: mirosul îmi joacă o festă. Mi s-a părut, Luchian n-a intrat niciodată în contact cu calomelul. Tabloul e OK, ca oricare altul. Varianta doi: Luchian și-a procurat substanța clandestin și, probabil, chiar ilegal. Tabloul e pictat cu calomel, în ’43. Varianta trei: în toată viața lui, Luchian n-a avut nimic de-a face cu calomelul. N-a pictat un colț cu vopsea toxică. Tabloul nu e al lui; poate nici data nu corespunde.“ „Cum?! E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca oricare altul. Varianta doi: Luchian și-a procurat substanța clandestin și, probabil, chiar ilegal. Tabloul e pictat cu calomel, în ’43. Varianta trei: în toată viața lui, Luchian n-a avut nimic de-a face cu calomelul. N-a pictat un colț cu vopsea toxică. Tabloul nu e al lui; poate nici data nu corespunde.“ „Cum?! E posibil așa ceva?“ „Din păcate, da. E o practică internațională să înlocuiești originalele cu cópii, în muzee și la expoziții. Te uiți la Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
posibil așa ceva?“ „Din păcate, da. E o practică internațională să înlocuiești originalele cu cópii, în muzee și la expoziții. Te uiți la Mona Lisa și vezi opera nu știu cărui restaurator, care a substituit originalul și l-a dus în atelier.“ „Gioconda, pictată de Gennaro Gatuso.“ „Cine?“ „Nimeni; e-un fotbalist de la Milan.“ „Ești măgar. Nici nu știu de ce mă obosesc să-ți spun toate astea.“ „Pentru că mă iubești.“, am anunțat cu siguranță, apoi am sărutat-o pe-obraz. „Nu în clipa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
albi. „N-am nici o garanție. Semnăturile se falsifică ușor. La culori se poate umbla. Trăsăturile desenului se imită și ele, cu puțin talent și multă muncă.“ „O secundă! Adică tu vrei să-mi spui că, până la urmă, oricine ar putea picta orice? Sau, mai exact, că oricine ar putea picta pe-oricine?“ „În principiu da, cu condiția să se respecte niște reguli minime...“ „O realitate copiată după o realitate inventată. Un trucaj al trucajului. O identitate furată, peste-o identitate jucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
La culori se poate umbla. Trăsăturile desenului se imită și ele, cu puțin talent și multă muncă.“ „O secundă! Adică tu vrei să-mi spui că, până la urmă, oricine ar putea picta orice? Sau, mai exact, că oricine ar putea picta pe-oricine?“ „În principiu da, cu condiția să se respecte niște reguli minime...“ „O realitate copiată după o realitate inventată. Un trucaj al trucajului. O identitate furată, peste-o identitate jucată.“ Îmi plăceau termenii ăștia la modă: „identitate“, „paradigmă“, „orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
carpetele nelipsite de pe Litoral: răpirea din Serai, lampa lui Aladdin, partida de poker dintre căței. Prin materialul plușat, buldogul îi pasa cu laba un as de treflă șoricarului pe sub masă. În rest, pereții arătau normal: albi, coșcoviți, cu floricele verzui pictate pe tavan. M-am uitat împrejur. Camera nu-ți oferea decât o fereastră, lată și joasă. Puteai s-o încaleci și săreai în grădină. Mihnea a acoperit-o cu un fel de draperie sau de perdea opacă, nu-ți dădeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
habar n-aveam atunci de fantasma cu uniforma care le excită pe fete). Îmi plăcea să fiu plesnit de vânt pe-un camion mare și roșu, de-o mie de ori mai mare decât microbuzul chinezesc de tablă cu pasagerii pictați pe geamuri primit de ziua mea și pe care îl frecam de parchet, lăsând urme adânci și subțiri. Mă tăiasem imediat în colțurile lui ascuțite, dar nu spusesem nimănui. Iubeam să simt în palme răceala metalului, parcă țineam un pistol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părculețe o cantitate egală de frică și splendoare. Cartierul stătea într-o rână, supraânălțat deasupra restului orașului, ca o insulă de plante, pământ și beton. Străzile dispăreau și apăreau după câte-un dâmb sau o rampă și purtau nume tipografice, pictate pe blocuri sau plăci albastre: Presei, Pecetei, Hrisovului, Poligrafiei. De-aici se nășteau neîncetat frumuseți aspre, neverosimile, pentru care ți-ai fi lăsat un deget tăiat, doar ca să le-atingi. Golanii dădeau târcoale în jurul lor, protejându-le cu privirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
englez încearcă să scape și e urmărit imediat de-un avion nemțesc de vânătoare, de culoare maro. Pilotul britanic nu are de unde să știe că sub culoarea neobișnuită se ascunde chiar „Diavolul Roșu“; la urma-urmei, Baronul nu obișnuia să-și picteze aparatele în roșu cărămiziu? Dar Brown, șeful escadrilei engleze, a observat totul și zboară în ajutorul colegului său, urmărindu-l, la rândul său, pe Richthofen. În câteva zeci de secunde, cele trei aparate ajung deasupra liniilor australiene, purtate din ce în ce mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după douăzeci de pași, înțelegeai trucul: nimeriseși la interval, în interstițiul dintre două rânduri de case, ca în blatul unui tort. Locul părea ferit, mișcat, podeaua se deplasa odată cu tine. Pereții hotelului fuseseră crestați cu arabescuri de marmură albă, tavanele pictate cu îngerași și femei cuvioase, care se reflectau în cimentul bleu. Călcai cu grijă, ca într-un muzeu al oglinzilor instalat într-o catedrală. Spațiul respira de atâta istorie: cine știe ce tratate fuseseră semnate aici, ce vieți se consumaseră pentru alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
turna mai departe englezilor...“ „Până când nemții au devenit suspicioși și Fast a trebuit extras de la Berlin. Așa-zisa răpire. A dispărut în același an când s-a născut taică-tu. Curios, nu? Și tot în același an în care e pictat tabloul ăla care îți place atât de mult: Garoafe albe și roșii. Și mai curios! Dar nici măcar el nu știa cât de multe informații fuseseră deja pierdute, pe filiera Baronul Roșu-Lou Chian-Varo. Căuta acul în carul cu fân. Totul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi închisă și perturbarea eliminată. Armurile lui Alexandru Dimitriu vor fi demontate și casate. Aparatul lui Camil se va întoarce la locul lui din Balcic. Viața lui Ștefan Luchian va fi mutată în alt interval (să zicem, 1868-1916), iar tabloul pictat de el, pus în 1907 și rebotezat: Garoafe (nu Garoafe albe și roșii).“ „Câtă inventivitate!“, am remarcat, ironic. „Inventivitatea asta te va afecta în mod direct. După bunic, vine rândul nepotului. Anomalia va dispărea. Lumea va merge înainte și globalmind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
protagoniștii săi umani divizabili în disidenți și torționari, trebuie plasat și înțeles pe fundalul mai amplu al socialismului real, în care, pe lângă îngeri și demoni au existat, printre alții, și bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori (Rostás și Momoc, 2013). Astfel, imaginea alb-negru pictată de modelul carceral al societății românești sub comunist este pătată cu culoare, chiar dacă fresca rezultată rămâne în nuanțe predominant cenușii. În fine, ultima strategie de reconciliere cu trecutul o reprezintă ceea ce în cultura academică germană a fost numit "normalizare". În
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dumneavoastră, prințe, zău că sunteți foarte simpatic. — Aveți niște ustensile de scris grozave și câte creioane, câte penițe, ce hârtie groasă și bună... Și ce birou frumos aveți! Peisajul acesta îl știu, e elvețian. Sunt sigur că artistul l-a pictat după natură, am văzut și eu locul, e în cantonul Uri. — Se poate, deși tabloul l-am cumpărat aici. Ganea, dă-i prințului hârtie; aveți condei și hârtie, poftiți la masa de aici. Ce-i asta? îl întrebă generalul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]