14,398 matches
-
unul care scrie uitîndu-se la noi... Pe deasupra, mesteacănii își întind brațele, săltîndu-le grațioși și alții ca niște baletiste. 12 octombrie. Urmăresc firul durerii mele, și cu toate că mă simt amărât, totuși mă întreb dacă puțin nu am mințit plângând o iubită pierdută timp de atâtea pagini. Intensitatea durerii scade, oricare ar fi omul, așa e firea. E insuportabil să te vaieți întruna. Sau poate nu-mai durerea se transformă? E mai puțin zgomotoasă, mai interioară? Nu cred. Desigur, pierderea unui copil roade continuu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care altfel ar fi puternică, dar epuizată din-tr-o dată. Dimineața însă, pe plajă, suferințele noastre au rămas aceleași. Scene puternice nu se mai petrec, căci le considerăm, instinctiv, ca o impietate. Parcă am fi bătrâni și ne facem socoteala vârstei pierdute zadarnic, cu multă melancolie, dar fără revoltă. Sărutările între noi sunt rare, frățești, fără perversitate. Ne simțim obosiți. Zilele mai calde ca totdeauna și marea cuminte, legănîndu-se în cadență, ne influențează în această amorțeală. Câmpie care a fost odinioară plină
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un fel de voința sa. Faptul că află ieșirea nu-i mai aparține: miracolul intervine exact atunci când totul pare pierdut. Iar cel care a dorit să-l înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel de-al treilea, maurul înfricoșat de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
decât la un banchet grec“). Spune acest lucru cineva care a cunoscut banchetul grec, viața și frumusețea sa aparte. Căci a cunoscut, în de fi nitiv, iubirea și înțelesul vieții.<ref id="186">Ibidem, p. 94. </ref> Însă odată acestea pierdute, a înțeles că e timpul să meargă el însuși mai departe. Să întârziem încă o clipă asupra acestui din urmă fapt. Nu poți merge mai departe dacă te predai cu totul unui singur înțeles al vieții. Cel care nu pierde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dacă nu-și urmează propria dorință nu va vedea niciodată nimic. Iar dorința care-l animă nu are o PARADOX ȘI NONSENS 185 193. finalitate obișnuită, oricât de umană ar putea să apară aceasta. El nu merge săși caute dreptatea pierdută, nici nu aleargă spre lege asemeni unei conștiințe justițiare, să vadă dacă mai există sau nu, dacă e dreaptă sau smintită. În cazul său, pare să fie valabilă credința că adevărul - legea, de această dată - este în altă parte. Nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
terifiantă a noului edificiu. Către seară, fiind sigur că va muri acolo, cade în genunchi și se roagă. Restul nu depinde în nici un fel de voința sa. Faptul că află ieșirea nui mai aparține: miracolul intervine exact atunci când totul pare pierdut. Iar cel care a dorit săl înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel deal treilea, maurul înfricoșat de pro pria
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
decât la un banchet grec“). Spune acest lucru cineva care a cunoscut banchetul grec, viața și frumusețea sa aparte. Căci a cunoscut, în de fi nitiv, iubirea și înțelesul vieții.<ref id="186">Ibidem, p. 94. </ref> Însă odată acestea pierdute, a înțeles că e timpul să meargă el însuși mai departe. Să întârziem încă o clipă asupra acestui din urmă fapt. Nu poți merge mai departe dacă te predai cu totul unui singur înțeles al vieții. Cel care nu pierde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Știe că dacă nuși urmează propria dorință nu va vedea niciodată nimic. Iar dorința carel animă nu are o PARADOX ȘI NONSENS 185 193. finalitate obișnuită, oricât de umană ar putea să apară aceasta. El nu merge săși caute dreptatea pierdută, nici nu aleargă spre lege asemeni unei conștiințe justițiare, să vadă dacă mai există sau nu, dacă e dreaptă sau smintită. În cazul său, pare să fie valabilă credința că adevărul - legea, de această dată - este în altă parte. Nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu încape îndoială Coimbra a fermecat de le început mintea și sufletul acestui tânăr sfios și cuminte, iar liniștea savantă a Cetății Universitare i-a apărut - de îndată ce a trecut de Porto Ferrea - drept singura care îl putea consola de paradisul pierdut al sacerdoțiului în Santa Comba. Atât de mult s-a îndrăgostit Salazar de Coimbra, încît n-a mai părăsit-o de atunci, decât ca să ia în mâini destinele Portugaliei. Întâlnise aici geografia ideală pentru spiritul său meditativ și cercetător în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de catolici. Atât integralismul cât și monarhismul treceau printr-o criză. Portugalia era dezgustată și obosită de republicanismul demagogic, dar puțini mai credeau în sorții de izbândă ai unei încercări de restaurare. Chiar monarhiștii înțelegeau că, după atâtea momente prielnice pierdute, orice nouă înfrîngere ar putea fi fatală mișcării. Numărul morților și al celor din închisori crescuse destul de mult, de la Sidonio Paes încoace. Trebuia găsit alt drum spre putere decât acel al atacului direct. Marele dușman nu mai era acum republica
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai curat izvor al factorilor morali ai producției". Apologia familiei e un leit-motiv al cuvântărilor lui Salazar, ale acestui ascet care trăiește una din cele mai solitare și mai severe vieți pe care le cunoaște lumea moderna. Ca un paradis pierdut i-a apărut întotdeauna căminul părintesc din Santa Comba. Salazar nu poate uita, nici pe treapta cea mai înaltă a măririlor, căldura și dragostea simplă în care și-a trăit copilăria. Puținele lui ceasuri de odihnă și le petrece la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fond de treabă, dar obișnuiți cu un anumit fel de a vedea lumea și de a valorifica viața - se mențineau, pasivi, în marginea revoluției, mulțumindu-se să repete că o "dictatură nu poate dura" și vorbind cu melancolie despre "libertățile" pierdute. Uitaseră haosul dinainte de 28 mai 1926, uitaseră războaiele civile care izbucneau ciclic la Rotondă, uitaseră grevele care nu se mai sfârșeau, uitaseră guvernele care cădeau în mai puțin de trei săptămâni, uitaseră corupția întregii administrații, uitaseră degradarea fără seamăn a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
le tâmpesc pe femeile noastre și fac din tinerii noștri niște idioți; și, vă spun eu că... vă spun eu că... Se întrerupse și, în aceeași clipă, privirea feroce pe care o avusese când luase cuvântul lăsă locul unei expresii pierdute, expresia celui care și-a pierdut șirul vorbelor. Ia mai ține-ți gura! interveni, râzând, cineva de lângă el, apoi, ridicând piciorul, îl lovi în spatele genunchiului, făcându-l să cadă greoi la locul lui, în râsetele tovarășilor; în cădere, însă, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese riscant, i-ar fi putut face să piardă jumătate de zi, însă a doua zi el le impusese tuturor, încă de la primele luciri ale zorilor, un marș forțat printre munți, reușind astfel că recupereze o bună parte din timpul pierdut, astfel că, după alte cinci zile, ajunseseră, în sfârșit, la jumătatea drumul - ori aproape de jumătate. Așteptă ca hunul să-l ajungă și, când fu alături, se întoarse spre el, făcând semn cu bărbia păroasă înspre valea de dedesubt: — Frumoasă priveliște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de cămașa de zale și de un scut mare, de formă alungită, îl hărțuia fără încetare cu loviturile sale, iar tânărul se și vedea pierdut, când, deodată, celălalt încremeni, toată ființa lui se încordă și căzu apoi greoi cu fața în iarbă. Din spatele lui, Waltan văzu apărând una dintre gărzile tatălui său. Trăgându-și înapoi sabia scăldată în sânge, bărbatul îi strigă: — Fugi, tinere Waltan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat. Chiar, unde e Audbert? Prietenii săi tresăriră și se întoarseră toți deodată către locul unde se aflase, cu câteva momente înainte, marcomanul. Făcură câțiva pași încoace și încolo, căutând în zadar în jur și scrutând pădurea. Se priviră apoi pierduți, în vreme ce chipul lui Balamber își luă o expresie cumplită la vedere. — Dar... era aici acum o clipă! zise Odolgan, deschizând brațele și privindu-l cu un aer vinovat. Balamber era furibund. Și mai avea un motiv să fie așa: ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți și, încrețindu-și fruntea, încercă să recite: — „Tatăl nostru, care ești în ceruri. Da... care ești în ceruri. Sfințească-se numele Tău și împărăția Ta și iartă păcatele... păcătoșilor, da, păcătoșilor... și... și...“ Apucându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu l-am văzut! — Ei bine, ce ai văzut? Audbert înghiți în sec și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de războinici erau ațintite asupra lui. — Vorbește, la naiba! îl somă romanul, scuturându-l de gulerul tunicii. Țăranul își făcu curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zgomot asurzitor, burgundul făcu un pas înapoi, pe urmă încă unul, cu mâinile încleștate pe gâtul străpuns, din care sângele țâșnea spumegând. Se opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aduse de la miazănoapte vestea jafului atroce de la Divodorum, din chiar Sâmbăta Sfântă, în câteva ore, comunitatea din Genava se găsi pradă rătăcirii și fricii. Două zile mai târziu, într-o dimineață cu vânt puternic, cu un cer care părea aproape pierdut, străbătut doar de mici nori cirus ce se mișcau repede la mare înălțime, Sebastianus se afla pe turnul principal al fortăreței din Genava. Din acea poziție privilegiată, privirea putea să contemple masa compactă de acoperișuri de ardezie a orașului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își întindeau spre el copiii, invocând binecuvântarea sa, implorând protecția sa; de la toți venea aceeași rugăciune profund îndurerată. Părinții, cu privirea pierdută în gânduri străbătute de spaimă, își puseseră mâinile pe umerii fiilor lor adolescenți. Fecioarele strângeau, cu o expresie pierdută, mâinile mamelor Ochii încercați ai călugărului îl ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i cu un gest pe soldați să-i execute ordinul, celălalt răspunse sec. — în spatele nostru nu mai sunt decât hunii. Cu o bufnitură, porțile fură închise. Oarecum pierdut, Canzianus întoarse privirea spre mulțimea ce înțesa curtea. Dintr-o privire, înțelese că avea în față pe puțin două sute de bărbați, femei și copii, cu nu puține animale de povară și o jumătate de duzină de care felurite. Dar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să amâne ascensiunea și să-și instaleze tabăra pe malul torentului, iar pentru el tot acest timp era timp pierdut. — Ieri ați insistat să veniți, îi aminti sec prietenului său. Atunci, curaj! Trimite-l înainte pe Odolgan. — E rănit. Nu vrea să recunoască, dar probabil că piciorul îl doare tare. Poate e mai bine să mă duc eu. Balamber îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cuvântului ce i-l dăduse lui Canzianus și temându-se puterea sa, îi respinse propunerea. Avură nevoie de mai multe zile ca să închege un mingan. în încercarea de a recupera cai și animale, precum și cea mai mare parte din proviziile pierdute, jefuitorii săi își lărgiră raza de acțiune și începură să terorizeze populația, dar nu fără riscuri, căci câte un grup de prădători primi de la burgunzi o pedeapsă aspră. în repetate rânduri, din tabără fură văzute focuri ce ardeau în inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care-l controlează ei. Dacă, văzându-ne nehotărâți, s-ar fi supus lui Atila, trecând în rândurile lui cu toată armata lor, cetatea asta, cu garnizoana pe care o avea până acum zece zile, ar fi fost cu siguranță pierdută, iar tu știi că de aici se ajunge în Italia în câteva zile. Prin urmare, pe măsură ce situația se clarifica, am deplasat trupe din Lunca Padului în valea Rhonului, prin via Aurelia și prin trecătorile din Darantasia, și acum iată-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]