27,702 matches
-
unei operații grele sper că după aceea mă voi revedea cu ai mei, cu toate acestea Îmi este Îngrozitor de frică. Vă puteți imagina o moarte ușoară? Nu. Dacă iubiți pe cineva, de ce nu vreți să fiți partea care supraviețuiește și preferați să lăsați suferința În seama celuilalt? Nu-mi fac nici o remușcare În această privință, pentru că știu că totul se uită. Cum de muribunzii nu plîng niciodată? CÎnd pierzi viața, pierzi toate motivele pentru care ai putea plînge. Acest test l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-i confunzi burta cu fundul rău ne mai schimbăm și acum cincisprezece ani cum mai tremuram să ajung În patul ei pe cîți nu i-o fi păcălit cu aerul ei de damă cu decolteurile scandaloase cu teribilismele o frigidă prefera patul conjugal pentru că acolo nu era obligată să pîndească momentul cînd să geamă altfel cum ar fi putut să-l suporte o viață Întreagă pe blegul ăla de D. care doarme pe el) Doamna E. s-a oprit. Privește atentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poreclă e de fapt o reclamă prin care produsul este recomandat scoțîndu-i-se În evidență calitatea specifică. Toți oamenii au nevoie de reclamă, e greu să trăiești fără reclamă, să știi că nu poți concura cu nimeni, că nu poți fi preferat altuia, că nimeni nu te caută. Poate și Bacovia o fi simțit la un moment dat această frustrare aparent minoră - un moft de poet, va spune Cocoșatul, o aberație În comparație cu drama infirmității mele. Și totuși, acel strigăt stins al anonimatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
confuzie de nume? Ce coincidență. Simțea din nou tulburarea aceea de demult cînd Își căuta asemănări cu regina poetessă. — Vrei să spui Margueritte? — Nu, Marceline, nu ai moștenit tu geniul ilustrei tale străbune? Jocul Începea s-o captiveze, ar fi preferat să uite de Albu și să se lase În voia acestei himere. Totul era atît de ireal, atît de straniu, numai cu Radu mai trăise asemenea momente, dar nu avea voie să renunțe, era În joc viața unui om. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bombarda nici împrejurimile. Ne ducem la Benjamin. Acum acolo e locul cel mai sigur. Mi-am amintit că ăsta era un calcul cam ca acela pe care-l făcusem eu pe vremuri cu pisicile. Numai că suna mai bine. Am preferat însă să nu spun nimic. Alergam. Mi-a luat valiza, cu toate că nu era grea. În orice caz, am ajuns în piață cu câteva minute înaintea mulțimii. Benjamin era în atelier, la mașina de cusut, și asculta o emisiune muzicală. — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
frumos să ies de la el așa de slab. Ce rușine să am tot atâtea kilograme câți ani aveam. De ce nu m-am hrănit ca lumea? „De când sunteți guvernator?“ - l-a întrebat eu. „De șase ani“ - mi-a răspuns el. „Atunci prefer să nu vă răspund“ - i-am zis. A zâmbit din tot sufletul, pentru că era prietenos. Și-a aprins o țigară și a ieșit pe coridor, ca fumul să nu mă deranjeze în timp ce mă îngrășam. Înfulecam în fața țării întregi de pe harta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Ei bine, pe raftul patruzeci și doi era Dostoievski. Iar eu trăiam cu convingerea că Fiodor Mihailovici luase consultații de la Benjamin. Cel puțin în privința starețului Zosima. Dar poate că m-am înșelat, pentru că nu l-am citit până la capăt. Am preferat să mă furișez în întuneric, alături de Eugelhard. Așa oscilam eu pe vremea aceea între copilărie și bibliotecă. Mă lăsa să pun întrebări sau să trag cu ochiul. Nu m-a învățat nimic de bunăvoie. Știam amândoi că nu voi deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
trup cu alte intenții. Adică nu încuiem ușa cu cheia, ci îl lăsăm pe medic să intre, iar noi ieșim din cameră. Dar nu-ți face griji, mai nou n-am nici un chef să mă culc în patul de moarte. Prefer să mă uit pe furiș cum citești sau să te privesc dimineața cum dormi. Acum e pui și tace ca mormântul. Mă gândesc că nu mă gândesc la nimic. Redacția era despărțită de locuința lui Bódog printr-o perdea roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
toată Sfânta Treime. Eu aș sări într-un picior de bucurie dac-am avea și noi ceva asemănător. Ce ai cu el? Nu știu. Nu simt mântuirea. — Dar măcar alții o simt. Dintre noi, nimeni. Asta e vorbă mare. — Aș prefera totuși să mă primești. Lui Baár i-a priit? — Da. Atunci a pictat „Bărbatul care-și cară propriul animal“ și „Isus râde de păsări“. — „Isus râde de păsări în somn“. — Acum. Dar a adăugat “în somn“ numai înainte să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el. — Înțeleg perfect situația în care sunteți, doamnă. Veți avea dureri trupești și sufletești. Probabil că n-o să vă vină să credeți, dar pot să fac câte ceva și împotriva celor de pe urmă. Mai mult ca sigur că unul dintre jocurile preferate din copilărie a fost cel când prietenii vă legau la ochi și dumneavoastră doar pipăiați obiectele, ca orbii. Pe unele nu le-ați deslușit niciodată. Le-au ascuns. Nu vi le-au mai arătat pe urmă și, zece ani la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
la școală. Când am auzit asta, m-am bucurat totuși să știu că mă pot întoarce la toamnă, chiar și în clasa doamnei Watkins. Tata nu putea să crească nimic pe deal, iar mama știa asta. Dar orice era de preferat în loc să stea pe verandă tot timpul, așa cum făcea el. Lucra cu jumătate de normă la o benzinărie din oraș, dar timpul trecea repede și când se întorcea acasă, se așeza pur și simplu pe verandă privind ba înspre oraș, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Am răspuns că și mie îmi plăcuse și am întrebat-o unde voia să meargă. Aș fi dus-o la un restaurant, dar mi-a spus că bunicului ei nu-i plăcea să se întoarcă prea târziu, așa că ar fi preferat să facem o plimbare. Vântulețul încă mai bătea și era puțin mai răcoare. Ne-am îndreptat spre casa unde locuia ea. O țineam de mână, iar ea nu spunea nimic. Mă strângea iar, cum făcuse și la cinema. Am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de conserve fără să le încălzesc. Aveau nevoie de niște sare. Era mai frig în casă decât afară. Lăsasem geamurile închise și aerul rece de azi noapte acoperea toate lucrurile. Mă voi duce sus după ea imediat, mă gândeam, dar preferam să mai stau puțin în bucătărie. Am terminat să beau un pahar cu apă și am auzit ceva mișcându-se pe verandă și ușa s-a deschis. Tanti Mae ținea vechea pușcă a tatei în bucătărie, în caz că intra vreun om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să fie implicați. Ivan, un hippie pacifist care era dealerul de droguri al casei, s-a năpustit pe ușă cât a putut de repede ca să-și salveze televizorul și combina. Se grăbea atât de tare să o șteargă încât a preferat să-și arunce salteaua pe fereastră în loc să o care până jos. Grupul care se strânsese în camera de așteptare de la secția de poliție era astfel compus din ocupanții respectabili ai casei, dar mi-a fost clar destul de repede că nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
construită în stil victorian, acoperită cu iederă; până nu de mult fusese un squat 1, iar acum era administrată de o asociație pentru locuințe. Sfera membrilor care locuiau acolo cuprindea atât drogați fără nici o speranță, cât și tineri profesioniști care preferau asemenea condiții precare pentru o vreme, ca să câștige credibilitate și să poată economisi eventualii bani pentru avansul la o casă nouă. Am stat puțin în fața casei până să intru, întrebându-mă dacă sunt pregătită să fac față provocării unei petreceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rezultatele cu ultima lui jucărie blondă, o fată pe nume Julia Seddon. Nu aveam chef să-i ascult gemetele interminabile de frustrare exact când începeam să mă simt bine. Tom are o nefericită și prea comună înclinație pentru blonde, de preferat cele sensibile, cele care chiar par că au nevoie de adăpost în lumea asta plină de macho. Nu sunt de acord, dar se întâmplă să fiu o brunetă care în mod normal este la fel de sensibilă precum Conan Barbarul după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ei și stăteau acum de-o parte și de alta a ei, ca niște bodyguarzi de efect. Unii dintre noi vor merge la Altered States ceva mai târziu, a spus Baby. Vrea vreuna din voi să vină? De obicei aș prefera să îmi înghit propria vomă decât să fiu văzută în compania lui Baby. Nu am spus asta. Harriet părea dezamăgită. — Nu pot, a spus cu regret. Mă duc să iau cina cu Johnny și niște prieteni de-ai lui. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
recepționera. Dar doamna Archer nu se află în birou la această oră. —Aș dori să vorbesc cu secretara ei dacă se poate. Pot prelua chiar eu mesajul pentru doamna Archer, mi-a sugerat cu același ton dulce. —Mulțumesc, dar aș prefera să vorbesc cu secretara. Dulcegăriile au dispărut. — Imediat, a spus grăbită, am să vă transfer la cineva care vă poate ajuta. în câteva secunde am auzit o voce sigură pe ea: Bună ziua, cu ce vă pot ajuta? Aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
M-a întrebat mahmur dacă puteam să fiu tatăl lor. Am acceptat imediat și m-a sărutat și el. Eram gata să le spun că mă însor cu mama sau cu fiica, asta n-avea nici o importanță, dar că o preferam, firește, pe fiică - era deja în inima mea. Viața e plină de surprize! Există numai o singură problemă: rabinul! Știu că îmi va pune bețe în roate. Tua și familia ei nu sunt nici măcar luterani, nimic! Un bun evreu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
înapoi, fără să găsesc vreun sens vieții mele. Totul se năruise brusc de la faptul banal că Sucki refuza să intre în noua lui colivie. Era mândru ca un om, avea o voință proprie, nu mai mânca și nu mai bea, prefera să moară de sete și de foame decât să locuiască acolo unde decisese frica mea de a-l pierde. Fixa cu o privire lungă vechea lui colivie, cu melancolia păsărilor după o țară pierdută. Soțul meu, cum a deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu curme mult prea devreme zborul tinerei speranțe. - Sigur că sunteți convingător, domnule Euripide... sigur că da... vorbi el absolut la întâmplare, amânând cât mai mult cu putință momentul adevărului. Ăăă... - Și-atunci? - Și-atunci nimic. V-am spus, aș prefera să las pe altcineva să-și spună părerea, eu... nu mă simt prea bine... - Domnule Maro, se supără Euripide, devenit dintr-odată mult prea serios și nefiresc de grav. Eu chiar vă rog, nu înțelegeți? Cum să vă explic cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu un zâmbet crud pe față, dacă el, Stein, crede în crimele rituale. Stein zâmbi și el, la rându-i, dar, văzându-i zâmbetul, inima mi se strânse. - Nouă, evreilor, răspunse Stein, nu ne place să vărsăm sânge de om. Preferăm să-l sugem. Nimic de făcut, trebuie să fim europeni, nu-i așa? În momentul acela, Burkeviț, care se afla și el prin apropiere, ne luă pe toți prin surprindere. Trecu peste consemn, adresându-se lui Stein. - Nu cumva, dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prilej, am înțeles clar și pentru prima dată că până și cel mai ticălos om are sentimente, sentimente de mândrie sălbatică. Că orice om pretinde în iubire o reciprocitate care n-are nevoie de cuvinte, suferința singurătății amare fiind de preferat bucuriei succesului obținut prin intervenția înjositoare a rațiunii care demontează. Și cine-i domnul acesta căruia îi trimite flori? mă gândeam eu, pradă unei oboseli care îmi dădea ghes să mă culc chiar acolo, pe scară. Un domn. Do-oomn. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cânta, un ciocan lovea o sonerie. Doar când am ajuns sub ferestre, am putut auzi și sunetele care lipseau: se cânta un tango. - Vă place acest gen de cântec spaniol? mă întrebă Sonia. Am răspuns la întâmplare că nu, că prefer cântecul rusesc. De ce? Nu știam de ce, dar Sonia a spus: - Spaniolii cântă totdeauna pasiunea plină de dor, în timp ce rușii cântă dorul plin de pasiune. Ce zici, nu-i așa? - Da, desigur. Sigur că așa este, Ă Sonia, spusei eu, mângâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]