8,125 matches
-
realitate geografică interesează aici, ci pustiul interior acaparant, bătând spre mortificare. Limbajul ambiguizant (bunăoară în Străinătate) se sprijină pe încrucișări de semne și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aici, ci pustiul interior acaparant, bătând spre mortificare. Limbajul ambiguizant (bunăoară în Străinătate) se sprijină pe încrucișări de semne și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ambiguizant (bunăoară în Străinătate) se sprijină pe încrucișări de semne și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Străinătate) se sprijină pe încrucișări de semne și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și refrene compunând un colaj cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant: "Nu-i nimenea în lume mai singur
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu aparențe calamburistice: Pustia... Ce-i pustia? O, tânără pustie Iubita mea din Pustie O, vai, Pustie, cât ești Pustiitoare de n-ai fi tu Pustie aș fi pustiu sub soare Dar tu și eu Pustie în cel mai greu Pustiu Suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu. Dicțiunea simbolică vizează finalmente Ascensiunea; muntele, turnul, câmpia nu permit însă desprinderea Singurătatea metafizică alienantă din Via dolorosa e dimensiunea infernului devorant: "Nu-i nimenea în lume mai singur decât mine / Toți au venit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Prodrom, Sobor și celelalte, mărturisiri ale unui devot fervent în prelungirea lui Voiculescu și Crainic. Limbajul pletoric, improvizațiile cu mult déjà vu, un schematism fără frână trădează oboseala. Dacă Imnele, în ansamblu, sunt producții de industrie, Infernul discutabil și Vămile pustiei recomandă distinct un creator cu disponibilități remarcabile. Poemele cuibului familial, risipite în toate volumele imnografului, fac impresie. Întregul Ioan Alexandru se decantează într-un autoportret ca următorul un fel de altorelief memorabil: Albina-i mai străveche pe pământ Și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
idealități, despre Poezie ca mod de existență, ca iluzie salvatoare. INDEX OPERUM IO(A)N ALEXANDRU Topa-Mică (Cluj): 25 dec. 1941 București, 15 sept. 2000. Cum să vă spun (1965); Viața deocamdată (1965; Infernul discutabil (1967); Vină: Selecții (1968); Vămile pustiei (1969); Poeme (1979); Imnele bucuriei (1973); Imnele Transilvaniei (1976); Imnele Moldovei (1980); Imnele Țării Românești (1981); Imnele Putnei (1985); Imnele Maramureșului (1988); Poezii (Ed. bilingvă română-italiană, 1982). Trad. George Lăzărescu. Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Iubirea de patrie. Jurnal de poet
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă. (Un punct de frontieră calculat la fix o sută douăzeci și nouă kilometri.) Cele trei puncte de trecere sunt mai mereu pustii, doar întotdeauna la șapte luni și cinci zile, pleacă dintr-o parte în cealaltă delegațiile oficiale menite să perpetueze frăția de veacuri dintre cele două popoare. (Două popoare și nu unul singur, cum afirmă dușmanii înrăiți din diaspora, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
și-a pierdut ochelarii. Cum se afla în mijlocul trupei, a fost dus de val și a înaintat mai multe sute de metri și adevărată minune! nu s-a mai împiedicat pe terenul accidentat și a ajuns cu bine în tranșeele pustii ale lașului dușman, care a luat-o la fugă. A fost ultima zi, mai precis ultima oră a războiului. În vreme ce armata se mai acoperea de glorie stârpind dușmanul cel viclean și ticălos! -, mai marii celor două țări stăteau la masa
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
infirmi și de oamenii administrației. Dar și aceștia din urmă erau puțini, marea lor majoritate dându-și demisia pentru a pleca spre a face orice în străinătate pentru salarii mai bune. Așa că bărbații care mai puteau fi văzuți pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. (Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte.) Dar date fiind noile condiții, s-a hotărât disponibilizarea unei părți semnificative și din acest sector. Ceea ce a dus
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
General Doctor Albert Bumba, situația economică a dat semne de redresare datorită banilor trimiși acasă de cei ce lucrau în străinătate. (Cei ce lucrau în străinătate, adică aproape toată populație activă.) Așa că bărbații care mai puteau fi văzuți pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte. Una dintre măsurile binevenite ale noului șef de stat a fost aceea ca toți cetățenii plecați la muncă în
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
a tuturor cărților sfinte. "Cred Doamne, ajută necredinței mele !" Văd, cunosc, în măsura în care cred. Probabil de aceea nu știu atîtea. Poate ar trebui să mă întorc acasă. La ceea ce știu. Dar nu mai e nimeni acolo și e frig și e pustiu și e prea devreme tîrziu. Aș chema o iubire întîrziată sub cerul de plumb, aș lansa un apel, dar răspunsul îmi va fi cenzurat. Nu trăim într-o lume ideală. Și totuși... Trebuie să încerc. Decît într-un cavou cu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ci o întoarcere a barbariei și haosului. Cerul e gol, căci zeii firesc s-au retras, iar pămîntul devine înspăimîntător. Între ele, un avorton spiritual omul, care nu mai înțelege nimic, căruia-i pare că totul a devenit zadarnic. E pustiu și nimeni nu vine să umple golul din noi. Filosofii se comportă de parcă lumea nici n-ar mai exista : îl tot comentează pe Aristotel sau, mai nou, învață matematică. Desigur că nu toți s-au retras sub acest clopot de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lumea fenomenală. Existam prin mine însumi, ființam în mod intrinsec. Pasărea mă dusese spre mine, cel adevărat. Devenisem la rîndul meu o pasăre și planam deasupra răsăritului. Într-o zi, după ce voi învăța zborul perfect, o să țîșnesc de pe o plajă pustie și o să dispar la marginea zării, acolo unde ochii nu pot privi. N-o să mă plîngă nici un trandafir, căci toți vor fi iertați, dar nu mă voi mai tîrî niciodată. Voi alege un tărîm unde să pot sta drept și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
și neînțelegerile dintre voi?"), în Isaia, 1:21 ("Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă și plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigași") și în Plângeri, 1: 1 ("O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor!"). ttt Literal, "Sufletul tuturor celor vii", după primele cuvinte ale acestei rugăciuni: "Sufletul tuturor celor vii îți va binecuvânta numele, Dumnezeul nostru veșnic... în afară de tine nu avem alt mântuitor... care răspunde și arată milosârdie în
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în cealaltă. (Un punct de frontieră calculat la fix o sută douăzeci și nouă kilometri.) Cele trei puncte de trecere sunt mai mereu pustii, doar întotdeauna la șapte luni și cinci zile, pleacă dintr-o parte în cealaltă delegațiile oficiale menite să perpetueze frăția de veacuri dintre cele două popoare. (Două popoare și nu unul singur, cum afirmă dușmanii înrăiți din diaspora, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
și-a pierdut ochelarii. Cum se afla în mijlocul trupei, a fost dus de val și a înaintat mai multe sute de metri și adevărată minune! nu s-a mai împiedicat pe terenul accidentat și a ajuns cu bine în tranșeele pustii ale lașului dușman, care a luat-o la fugă. A fost ultima zi, mai precis ultima oră a războiului. În vreme ce armata se mai acoperea de glorie stârpind dușmanul cel viclean și ticălos! -, mai marii celor două țări stăteau la masa
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
infirmi și de oamenii administrației. Dar și aceștia din urmă erau puțini, marea lor majoritate dându-și demisia pentru a pleca spre a face orice în străinătate pentru salarii mai bune. Așa că bărbații care mai puteau fi văzuți pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. (Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte.) Dar date fiind noile condiții, s-a hotărât disponibilizarea unei părți semnificative și din acest sector. Ceea ce a dus
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
General Doctor Albert Bumba, situația economică a dat semne de redresare datorită banilor trimiși acasă de cei ce lucrau în străinătate. (Cei ce lucrau în străinătate, adică aproape toată populație activă.) Așa că bărbații care mai puteau fi văzuți pe străzile pustii nu erau, în marea lor majoritate, decât lucrătorii serviciilor secrete. Care, astfel, nu mai erau nici măcar atât de secrete ca înainte. Una dintre măsurile binevenite ale noului șef de stat a fost aceea ca toți cetățenii plecați la muncă în
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
personaj din Moby Dick a lui Melville se numește chiar așa: Ismael și e tot plin de frustrări, orgolii și resentimente. Și alte opere sunt pline de astfel de personaje-simbol: Divina Comedie a lui Dante, Faust a lui Goethe, Țara pustie a lui Th. S. Eliot, poeziile lui Holderlin, proza lui Tolstoi și multe altele. Toate acestea pot fi considerate ca simptomatice pentru starea de alienare colectivă în care trăim. Vieți pierdute, lipsite de sens și de semnificație. Le descriu și
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
floarea soarelui, cocoșate de povara rodului copt. Se scurg, dimpreună, tăcut și lent spre deltă, cuprinzându-se în nemărginirea câmpiilor. Așteaptă să se împlinească sorocul, pentru ca recolta să-și verse belșugul în hambare. Împleticindu-se printre ciulini, dropii sprintează prin pustiile fierbinți. În stufăriș, pelicani și lebede leneșe plescăie zgomotos. Agită covorul de nuferi așternut peste ape în care la suprafață se lăfăiesc vidre. În adâncuri, stau îngrămădiți somni uriași și crapi dolofani, sturioni, cu pântece umplute de icre, și scrumbii
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a mutat, cu foarte mare îndrăzneală, la Ipotești. Nu trebuie să ne închipuim că la Ipotești familia Eminovici era așteptată cu mese întinse și făclii aprinse. Era acolo o casă de țară, veche de 62 ani, care mai mult stătuse pustie decît fusese locuită, iar acum părea o ruină. Dar, ca să cîștige 96 galbeni, din chiria casei de la oraș, Eminovici trebuia să stea la Ipotești, în condiții proaste și cu necazuri. În Foaia sătească nr. 22 din 3 iunie 1851, Divanul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vîntul ce fluieră-n ruină"; i-ar cînta numele, "ca rîul cel scuturat de spume" și și-ar plimba durerea "pe mări necunoscute,/ prin stînci ce stau în aer,/ prin munți cu cap de fier/ prin stelele bătrîne și prin pustii tăcute,/ prin nourii din cer", pîn'ce încheie poetul "bătrîn și palid, cu capul pleșuv ca stînca/ aș rupe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun/ și aș culca în piatră inima mea adîncă/ cu dorul meu nebun". În
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
uimite Alege-ți o cruce, alege-un mormînt Și zi: aici doarme amorul meu sfînt; Și cîntă la capu-i și cîntă mereu: Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!"93 Apoi cum însuși arată, într-un fragment din Geniu pustiu: "Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vîrful bățului și o luai la picior, pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau și se coceau de arșița soarelui..." Pentru a trece granița austriacă, el avea pașaportul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]