8,805 matches
-
direcția a ceea ce este în primul rînd un studiu al forțelor care determină modificări ale nivelului producției și ocupării forței de muncă în ansamblu; și, în timp ce s-a constatat că banii intră în schema economică într-o manieră esențială și stranie, în același timp, detaliul tehnic monetar constituie numai fundalul. Așa precum vom vedea, economia monetară este în principal aceea în care perspective schimbătoare cu privire la viitor sunt capabile să influențeze nu numai direcția, dar și nivelul ocupării forței de muncă". Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
democrație, lipsa de coeziune socială, sărăcirea clasei de mijloc sau absența ei putînd duce la tiranii sau totalitarisme de tot felul. Aceste lucruri sunt valabile și la nivel național, și regional, și global, practic la nivelul fiecărei comunități. O logică stranie face ca actualmente cîștigurile, profiturile să se concentreze în tot mai puține mîini, iar pierderile să se socializeze, să se periferizeze. Putem constata aceste realități și în contextul actualei crize. Pentru a schimba această logică, e necesară o schimbare de
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ca o măsură a gradului de libertate) poate fi definită în mai multe moduri diferite. Un obiect geometric care nu are o dimensiune întreagă se numește obiect fractal (Mandelbrot). Un atractor care este și un obiect fractal se numește atractor straniu. Traiectoriile care ajung în vecinătatea atractorilor stranii devin haotice. Celelalte traiectorii pot evolua în jurul unor atractori obișnuiți o perioadă nedefinită de timp, fără ca turbulența să se transforme în haos. 2.4.2. Câteva turbulențe remarcabile ale piețelor financiare Revenind acum
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
poate fi definită în mai multe moduri diferite. Un obiect geometric care nu are o dimensiune întreagă se numește obiect fractal (Mandelbrot). Un atractor care este și un obiect fractal se numește atractor straniu. Traiectoriile care ajung în vecinătatea atractorilor stranii devin haotice. Celelalte traiectorii pot evolua în jurul unor atractori obișnuiți o perioadă nedefinită de timp, fără ca turbulența să se transforme în haos. 2.4.2. Câteva turbulențe remarcabile ale piețelor financiare Revenind acum la piețele financiare, turbulențele se pot manifesta
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
exactitate tot mai mare, a devenit clar, după apariția metodelor bazate pe teoria sistemelor haotice, că acest lucru este imposibil, deoarece tendința de separare exponențială a traiectoriilor de evoluție inerentă sistemelor haotice conduce la imposibilitatea predicției pe termen lung. Atractorii stranii către care tind traiectoriile sistemelor haotice și care au o structură ambiguă, nefiind nici curbe, nici suprafețe, nici corpuri, se găsesc în toate spațiile de fază ale sistemelor dinamice neliniare. Ei sunt obiecte fractale după cum a arătat Mandelbrot și reprezintă
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
un alt discurs, cel al lui Genet, o nouă dovadă privind ciudata revenire în dezbaterea teatrală contemporană a raportului, insistent reafirmat, dintre teatru și teritoriile morții, dintre teatru și figura celui dispărut, ce reapare în fața celor vii. Genet cel din „Straniul cuvânt de...” nu leagă oare degenerescența teatrului occidental de atitudinea devalorizatoare față de moarte, de scoaterea cimitirelor în afara orașelor? Când lumea celor morți este exclusă din lumea celor vii, teatrul adevărat încetează să mai fie posibil pentru Genet. Actorul însuși n-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
interstițială între vizibil și invizibil, între piatră și psyche, cât și definiția actorului ca intermediar între statuie și materialitatea trupului viu. Un teatru văzut ca veritabil loc al aparițiilor, unde se instaurează, în ambivalența prezență/absență, aici și altundeva, un straniu dialog cu morții și unde, în centrul spațiului, se înscrie indeterminabilul unei realități de frontieră. În această explorare, punctul de plecare - estetica teatrală contemporană - va fi, în același timp, punct de sosire. Nimic mai logic, în ciuda aparențelor, căci revendicările ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu erinia însetată de sânge, cu șarpele din visul înfricoșător al Clitemnestrei (monstrul - teras); pe scurt, cu Gorgo. Mai înainte însă, așa cum am văzut, corul îl asociase cu Perseu, cel ce înfruntase Gorgonele și retezase capul Meduzei. Mult mai târziu, straniul dialog dintre Oreste și sclavul frigian venit să povestească moartea Elenei va relua aceeași temă: frigianului ce-și mărturisește teama în fața sabiei al cărei tăiș sclipește amenințător Oreste îi spune: „Ți-e frică să nu te preschimbi în piatră, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se uită în ochii stranii ai măștii, omul nu va mai putea să se vadă așa cum se văzuse până atunci. În contact cu bizareria, el trăiește sentimentul propriei bizarerii”3. În centrul acestei experiențe se înscriu concomitent revelația și teama de a se afla față
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teroare, melodia phobos-ului. Heracles a luat și el înfățișarea lui Gorgo. Chiar și Oreste se agită frenetic, ca un bacant care vede și, în același timp, are o față de Gorgonă. Ca și cum fantoma victimei și chipul ucigașului ar purta, printr-o stranie reciprocitate, același semn înspăimântător. Când un om este posedat de Lussa și mimează gesturile, expresia și strigătele Gorgonei, devine el însuși un soi de dansator al morților, un bacant al lui Hades. Teroarea care îl domină, spaima care îl înfioară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prin posedare, să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâlnească mama într-un spațiu bizar, aflat undeva între viață și moarte. Timpul piesei no a fost timpul insuportabilei separări, învinsă de forța amintirii, care este deopotrivă forță a iubirii, a iubirii capabile să creeze spațiul unei întâlniri în acel straniu interstițiu. Un alt no „din lumea reală”, Hyakuman, vorbește și el despre această rătăcire prin spațiile-limită, legată tot de ideea pierderii, a despărțirii. Și aici există un shite, o femeie care bate drumurile în căutarea unui copil pierdut, copilul cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Suma, două fantome incapabile să se îndepărteze de pinul care, veritabil simbol mnemonic, figurează amintirea timpului pierdut, rămas în urmă, două fantome stăpânite ele însele de obsesia unei alte fantome, a unui alt mort. Acest admirabil no propune, astfel, o stranie apariție dublă a fantomei. Două fantome o evocă pe o a treia, iată cât de puternică este memoria morților; ea o poate concura cu succes pe aceea a oamenilor vii. Iată cât de puternică este și memoria locurilor, a obiectelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Și caii nechezau și horcăiala Răniților se auzea. Pe stradă Urlau nălucile 3... Roma devenise locul unde cei vii trăiau de-a valma cu cei morți, unde nimic nu mai despărțea spațiul uman al cetății de spațiul unui univers sălbatic, straniu, terorizat de zgomotele și de spaimele întunericului. Dar oare nu tot într-o noapte asemănătoare, în actul al treilea din Regele Lear, întrebarea inaugurală din Hamlet se va face din nou auzită? O noapte vijelioasă, o noapte când nici măcar jivinele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
noaptea cufundată până atunci în tăcere se umple dintr-odată de zgomote. Lenox va descrie furtuna care se dezlănțuise: Ce noapte rea! S-au prăbușit de vânt, Pe când dormeam, hogeagurile casei, Și vaiere-n văzduh s-au auzit Se zice, stranii gemete de moarte, Cumplite voci vestind pârjoluri crunte Și zile tulburi, proaspăt răsărite În veacul de restriști. Și toată noaptea S-a tânguit întunecata cobe. Spun unii că pământul, prins de friguri, S-a fost cutremurat 1. Și o va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Dacă, din întâmplare, ar trece pe aici un om preschimbat în măgar...” (ca un ecou ciudat al vorbelor lui, ducele, plecat în căutarea lui Jacques, va spune și el: „Și-o fi luat înfățișarea unei lighioane”). Pentru Orlando, pădurea e „stranie”, căci poți da la tot pasul de o fiară sălbatică: te sfâșie ori o sfâșii tu pe ea; este, de altfel, pădurea unde Orlando va cuteza să se lupte cu un leu adevărat și unde va fi rănit, va sângera
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
bloody dog is dead”. Figură demonică a sălbăticiei și a cruzimii sângeroase, ducele de Gloucester se va înconjura tot timpul de întreg bestiarul vrăjitoriei - păianjeni, broaște râioase, reptile -, va deveni simbolul crimelor făptuite în lanț. Monstruozitatea aceasta îi dă puterea stranie - de diavol ori de magician - de a acționa asupra forțelor invizibile ale întunericului. Lady Anne îl numește demon (fiend, devil) sau, altădată, negru vraci trimis pe lume de stăpânii Infernului („black magician”, „dreadfull minister of the hell”). Și totuși aceeași
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
arătările” ce le-au ieșit în cale sunt, sub bizarele lor înfățișări, întruchipări ale sălbăticiei (wild), ale non-umanului („not like th’ inhabitants o’th’earth”), veritabile figurări ale unui altundeva devenit dintr-odată aici și acum: ...Cine sunt Aceste iezme stranii-n portul lor De parcă nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt? Trăiți? Sunteți ceva Ce poate fi-ntrebat de către om?1 „Cine sunteți?” („What are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune spectrului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
află încă de pe acum dincolo de omenesc, pe teritoriile unui altundeva („shokes so my simple state of man”). „Priviți-l cât s-a depărtat de noi”, va spune Banquo în finalul scenei, văzându-l cufundat în gânduri. Răspunsul lui Macbeth e straniu: îl obsedează „lucruri de demult, uitate”. Oare întâlnirea cu vrăjitoarele n-ar trebui pusă în relație cu o mai veche viziune interioară? Fără îndoială că aici se manifestă forța aparițiilor la Shakespeare, în această întâlnire dintre discursul lor și intuițiile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Humphrey s-ar fi aflat lângă el. Nici o fantomă nu se arată ca atare pe scenă, nimic nu-i indică prezența efectivă în textul lui Shakespeare, dar cardinalul privește țintă, ca un nebun, ceva ce nu vede decât el, o stranie arătare despre care nu știm cu precizie dacă este apariția unei fantome sau a unui mort înviat, ieșind din mormânt și umblând. Arătarea nu mai are ochi, părul îi este zbârlit „ca firele unei momeli cleioase, cu care ar vrea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
omorul 1. Ca și cum istoria ar traversa o perioadă în care, prin falia creată de lungul șir al crimelor s-ar strecura, din întuneric spre lumină, toate umbrele celor dispăruți înainte de vreme. Pentru Macbeth, această ieșire la suprafață e infinit mai stranie decât crima însăși. Fantoma care se întoarce ca să-l alunge din scaunul său este fantoma lui Banquo, și nu cea a unui rege; și totuși despre o detronare e vorba, în ultimă instanță - Macbeth o știe prea bine. De izgonirea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Teatrul, artă idolatră prin excelență, care împinge până la ultimele limite confuzia dintre imitatio și animatio. Teatrul - artă demiurgică rivalizând cu creația, adică artă a materiei ce se însuflețește după chipul și asemănarea viului. Acesta este teritoriul magicianului shakespearian, inițiat în stranii mistere legate, în ultimă instanță, de marile întrebări ale vieții și ale morții. În dimensiunea sa magică, de „artă păgână”, teatrul lui Shakespeare se dovedește capabil nu numai să readucă morții printre cei vii, dar și să dea viață statuilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
despre teatru. Dacă, în Poveste de iarnă, Paulina nu este nici pe departe vrăjitoarea (the witch) sau zgripțuroaica asupra căreia se revarsă furia nestăvilită a lui Leontes, nu s-ar putea totuși spune că îi lipsesc cu desăvârșire unele puteri stranii, pe care și le manifestă mai înainte chiar ca „miracolul” final al animării statuii să se producă, în acel ultim act - „actul Paulinei” - în care magiciana apare în toată strălucirea harului ei. De fapt, încă de la începutul piesei, o vedem
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al lui Cerimon, omul cu puteri magice, are rezonanța unei formule ritualice adresate celui întors printre cei vii, pentru a-l face să-și istorisească nu numai viața, ci și moartea. Shakespeare plasează întregul episod sub semnul unui vocabular al straniului, al miraculosului: strange, wonder. Când se trezește, Thaisa este complet derutată: nu știe unde se află, nu știe cine sunt cei ce o înconjoară, nu știe ce i s-a întâmplat - grăitoare dovadă a fragilității existenței noastre în spațiul îngust
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de om adevărat sau e doar un spirit (fairy)? Și oare chiar se mișcă (motion as well)? Revelarea unor detalii legate de nașterea fetei nu e de-ajuns pentru a înlătura incertitudinea: Pericle se crede adormit și visând, un vis straniu, cu totul deosebit (rarest dream), unul dintre acele vise care îi amăgesc pe cei cu mințile rătăcite („mock sad fools withal”), căci nu încape îndoială că biata sa copilă e de mult moartă. Chiar dacă se numește Marina și susține că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]