8,296 matches
-
h) În primul rând pentru noi, pentru hainele noastre. (i) Și apoi cu toate că suntem izolați, într-o pensiune trebuie să spălăm tot timpul prosoape și fețe de masă." (j) " Doar că avem nevoie de o mașină care să nu se strice prea repede. (k) Pentru că le-ar fi foarte greu depanatorilor să urce până aici." (l) " Atunci avem nevoie de o mașină care să reziste. (m) Noi, dintotdeauna am avut o Radiola. (n) Și niciodată nu am avut probleme cu ea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de spălat Radiola. Dar, în locul unei descrieri clasice a acestui obiect (tema-titlu declarată în enunțul-titlu aparținând reclamei), apare clar o secvență explicativă cu rolul unic, se pare, de a afirma o calitate: rezistența (cu formulări diferite: "care să nu se strice", "care să reziste", "niciodată nu am avut probleme"). Putem spune că, în acest text, descrierea este dominată de dinamica explicativă prezentată în enunțul în care apare principala calitate ce poate constitui tema-titlu. Secvența explicativă propriu-zisă (P. expl.1) începe prin
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dacă aș fi avut la dispoziție ulei, ar fi fost cam același lucru, căci el mai povestește că un glonte din ulei de migdală, tras într-un stîlp, l-a crăpat și a sărit pe pămînt, fără să se fi stricat. Jules Verne, Les Aventures du capitaine Hatteras Capitolul 6 Prototipul secvenței dialogale Dialogul, în sensul restrâns al termenului, reprezintă doar una este drept că cea mai importantă dintre formele interacțiunii verbale. Însă, prin dialog putem înțelege, în sens lărgit, nu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dacă aș fi avut la dispoziție ulei, ar fi fost cam același lucru, căci el mai povestește că un glonte din ulei de migdală, tras într-un stîlp, l-a crăpat și a sărit pe pămînt, fără să se fi stricat. Jules Verne, Les Aventures du capitaine Hatteras Capitolul 7 Un exemplu de eterogenitate reglată: monologul narativ în teatrul clasic După capitolele anterioare, consacrate formelor textuale elementare, mi se pare absolut necesar să trecem la un mod mai complex de combinare
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la această performanță, pentru că este o performanță la care puțini ajung, doar prin dor inț a de a înțelege și a progresa. Unii vor spune că este bine să citești cât mai mul t, pentru că n-are ce să-ți strice. Eu spun altfel. Eu cred că drumul la întâmplare ne irosește energia pe lucruri inutile, abătându ne a tenția de la cele cu adevărat valoroase. Putem merge la întâmplare dacă considerăm viața fără nici un scop, un fel de distracție perpetuă făr
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
care tu l-ai învechit, iar din pricina fărădelegilor l-ai îmbătrânit Și l-ai murdărit, disprețuiești pe Binefăcător Și nu alergi la făgăduință! Nu dorești să vezi cum se naște din nou fără de mamă omul, cum omul cel învechit Și stricat de poftele înșelăciunii (Efes. 4, 22) ajunge iarăși plin de viață, întinerește Și se reîntoarce la adevărata floare a tinereții?”<footnote Omilii despre Sfântul Botez, XIII, 5, P. G. XXXI, col. 432-434. footnote>. În anul 381, Sfântul Grigorie de Nazianz
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
era bine să te fi grăbit! Noica merita să fie cunoscut, era un interlocutor fantastic și avea o vocație pedagogică înnăscută. Sigur, eu n-am ajuns filosof în urma întâlnirilor noastre pentru că ajungi ceea ce ești deja! -, dar nici nu mi-a stricat să termin de citit filosofii ori să-i recitesc pe câțiva. Cum nu mi-au stricat nici orele de exerciții de germană făcute sub impulsul său, chiar dacă nici acum n-am reușit să învăț ca lumea această limbă făcută special
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
avea o vocație pedagogică înnăscută. Sigur, eu n-am ajuns filosof în urma întâlnirilor noastre pentru că ajungi ceea ce ești deja! -, dar nici nu mi-a stricat să termin de citit filosofii ori să-i recitesc pe câțiva. Cum nu mi-au stricat nici orele de exerciții de germană făcute sub impulsul său, chiar dacă nici acum n-am reușit să învăț ca lumea această limbă făcută special "pentru nemți". Dar ceva tot a rămas. Poate, mai ales, gândul de a nu citi cărți
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
împotriva căreia să combată. Însă, probabil, cea mai mare vinovăție a sa postrevoluționară a fost începutul tabloidizării presei noastre, perioada aceea când, împreună cu "Evenimentul Zilei", făcea găinile să nască pui vii și viola babele. Cred că ajunge, am senzația că stricăm gloanțele degeaba, e un caz clasat deja, se îndreaptă spre pensie... Păcat, pentru că un anume talent la scris are, din nefericire copleșit de jocurile interesate, dar și de gândirea strâmbă, de tip conspirativist, dusă nu doar până în pânzele albe, ci
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
până când nu mai avea niciun gust. Atunci fratele Bonaparte se întrista foarte mult și îi spunea Fericitului Francisc: «Bine, părinte, eu mă trudesc cu hărnicie să-ți pregătesc o mâncare bună care să-ți aducă puțină mângâiere, iar tu îmi strici totul; asta nu-mi place». Sfântul a răspuns: «Tu faci bine și vei fi răsplătit de Dumnezeu. Și într-adevăr tu faci cu bună intenție ceea ce trebuie să faci, dar și eu fac cu bună intenție ceea ce cred că este
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
deformeze în voie chiar în această libertate, în dreptul de a apuca în infinite maniere o formă, stă modernitatea lui. Scriitorul ar trebui, la rândul lui, să fie reprezentat tot în exercițiul unui abuz, într-o poetică a deformării. El să strice formele, noi să îl înțelegem stricând. Acesta e drumul pe care îl deschide reflecția lui Antonio Patraș; sper ca într-o bună zi, punând cap la cap biografiile afective ale creatorilor noștri, alăturând "melodramele", să obținem o hartă locală a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
libertate, în dreptul de a apuca în infinite maniere o formă, stă modernitatea lui. Scriitorul ar trebui, la rândul lui, să fie reprezentat tot în exercițiul unui abuz, într-o poetică a deformării. El să strice formele, noi să îl înțelegem stricând. Acesta e drumul pe care îl deschide reflecția lui Antonio Patraș; sper ca într-o bună zi, punând cap la cap biografiile afective ale creatorilor noștri, alăturând "melodramele", să obținem o hartă locală a inventivității estetice și, poate, o nouă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în apa oglinzii, cu brațele ridicate deasupra capului".). Din păcate, bărbatul nu e la înălțimea momentului: în loc să răspundă generoaselor avansuri erotice el se apucă de plâns, dacă nu chiar ca o fecioară înfricoșată, oricum, ca un lamentabil erou de melodramă, stricând vraja și cheful femeii rușinate de goliciunea sa inutilă, pe care "o înmulțeau în nesfârșit oglinzile". În cele din urmă Andrei își recunoaște vina de a iubi încă pe Mab, găsind o nesperată (ca să nu zicem greu de admis) înțelegere
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
îi este îngăduit s-o facă? Iată cheia ritualului reglementat după reguli stricte. Plînsul, ca și rîsul nu sunt manifestări întîmplătoare în viața colectivităților. Abaterea de la normă intră sub incidența sentinței: „Pentru un lucru de nemică rîde prostul de se strică”. Rîsul este serios și grav; altfel se rîde de cel care rîde nemotivat: „Noi rîdem de unul de doi/ Și șaptezeci rîd de noi”. Prostul și nebunul nu sunt considerate ființe normale, integrabile vieții grupului. Pot să se manifeste după
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
din „Blesteme”, o parodie după Topârceanu, de Tudor Arghezi. Și mai ales atunci când te-mpiedici de-un potâng de babă, îți merge rău o vreme. Așa mi s-a întâmplat și mie. Imediat după acest incident, primul semn că se strică vremea a fost faptul că s-a iscat, nu știu din ce, o discuție mai puțin amicală între mine și con... soarta. Ea zicea ceva, eu îi răspundeam și tot așa, până la un moment dat când mi-am zis că
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câte una mai îndrăzneață scociorând chiar, ca un sfredel, așa încât am dat vina tot pe babă și m-am ridicat din pat. Și pentru că era miezul nopții și în casă era o liniște ireală, mi-am zic că n-ar strica să înșir câteva gânduri pe un petec de hârtie. Doream de mult timp să scriu despre copilăria, adolescența și tinerețea mea, cu care tinerețe am mers victorios cu pași tremurânzi de oboseală spre culmea unui munte pe care mi l-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cobora noaptea pe horn și ni le punea sub pernă. Ne erau tare dragi aceste jucării din lemn și nu le-aș fi schimbat pe cele mai frumoase jucării de magazin. Ne jucam cu ele până se decolorau și se stricau. Ghiță urnea încet pe pământ denivelat vreun camion din acestea, spunând că așa merg camioanele sau căruțele încărcate din greu. Și când se răsturnau, le puneam pe roți imitând munca mai multor oameni care foloseau proptele și multe altele. Jucam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
s-a executat, și pentru că m-am tot plictisit să tot aștept crapul și în fân era cald și bine, ce mi-am zis: acuma, că am băut și oleacă de vin și m-am încălzit pe dinăuntru, n-ar strica un pui de somn în paiele aestea bune. Și ca să fiu în același timp și gata pentru a înțepa peștele, chiar dormind, mi-am legat capătul firului de nailon de degetul cel mare de la piciorul drept. Apăi, când a tras
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și l-am înțepat. Și Coco m-a ajutat să-l scot. Nu era mare, vreo 5 kile avea... - Auzi la el ce serios o spune: „nu era mare, vreo 5 kile avea”, interveni Gică. - Da, continuă Mitică, mi-a stricat somnul crapul acela, și pentru că îmi sărise somnul, m-am apucat de băut cu Coco. Ehei, că frumos mai era la Podu' Rupt în noaptea aceea, lună plină, crapii te trăgeau de mână... - Sau de picior, când ai tras spre
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Aveai titlul de maestru, categoria a II-a. Nici eu nu jucam prost, dar tu aveai nevoie de adversari serioși, nu alde mine, care nu eram decât un cobai, bun de experiențe. Îmi spuneai: “când joc șah cu tine, îmi stric stilul”. Iar eu te băgam în moașă-ta. Chiar la jocul de table, când se mai întâmpla să-ți umflu buzele (nu fac aluzie la porecla ta din copilărie), lăsându-te în urmă cu 5-6 partide. Atunci făceai “hm” și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-mi amintească că anul trecut a trecut pe lângă mine cumnată-sa și n-am salutat-o; al patrulea îmi zice că n-ar fi rău să pun și eu ceapă pe balcon, că și așa-i criză și n-ar strica... La toți, le repet cu același motto: “pescuitul e un remediu de a scăpa de toate belelile”. Și așa, cu una, cu alta, viața trece, cum o petreci, nu mai întreba, e greu, căci viața este foarte scumpă, grea, cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
că există și alte meserii la fel de onorabile ca cea de cadru didactic, chiar și cea de zidar, dacă omul o face cu pasiune și bine. Pe mulți iai văzut tu lăudându-se cu titlurile lor de licențiați? Puțină modestie nu strică, Costăchescule! Pe mine m-ai văzut vreodată lăudându-mă cu așa ceva, și slavă domnului, cred că aș avea ceva mai mult de spus în privința asta. - Bine, dar eu am muncit cinci ani pentru a deveni licențiat în litere, e dreptul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ochi de culoarea păcurei, nedându-și seama acum, la maturitate, cum de a fost posibil, ar mai băga ceva din niște iepuri vânați astă iarnă, mai puțin împușcăturile, pentru că cu astea nu știu ce naiba ar ieși, n-ar face decât să strice armonia și pitorescul, ar finaliza cu niște acorduri grave, cu niște lătrături de câini enot și apoi s-ar culca. Și asta pentru că tot n-ar ieși nimic, pentru că ea este frumoasă, nespus de frumoasă, iar noi nu avem încă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Lavinia. Tata comenta imperturbabil războiul cu Polonia. Mama răsuflă ușurată, doar Sofula începu să suspine ritmat. Lavinia o privea și simți din nou aceeași milă ca atunci. I se părea că o vede plângând și implorând-o: „Lavinia, de ce îmi strici casa, am trei copii, Lavinia... Mi-a spus că nu mai poate, că o să fugă în lume cu tine și lasă tot. Lavinia, n o să fie fericit cu tine, crede-mă, e bărbat bun, își iubește copiii...” Își iubea copiii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
intrigile și ambițiile ei să rămână dincolo de porțile bătăturii mele. Visele beizadelei Gheorghe sunt o urzeală a măriei sale doamna Maria. Ea le-a scornit și a plătit slugi să le poarte pe la cafenea, prin Slobozie, prin târg. Vrea să-i strice liniștea și buna faimă lui naș Dinu, unchilor Mihai și Iordache. Scorneală de femeie nu prea deșteaptă, că oricine se poate întreba cât a stat vărul Gheorghiță cu maica mare Ilinca? Cum de mai bine de cinci ani maica mare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]