7,506 matches
-
fostă, mai mărișoară, broască țestoasă, urgent veni În picaj, o apucă În gura-i cât o treucușoară de pe la fântânile lipovenești de pe nu tare departe de Dunăre, și lată cât niște lopățele pentru mânat barca, și se pierdu, cu ea, În zare, spre acolo, spre unde nu se mai observă, licărind stins, un ochi de apă, dintr-o fostă mare baltă danubiană. Și nu mai știe nimeni, de pe nicăieri, ce s-o mai fi făcut, cu restul homosexualilor și cu restul lesbienelor
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În continuare, chiar dacă mă refuzați. Încă o dată Îți mulțumim frumos. Bine. Dacă voi ziceți așa - așa să rămână! Pa. Pa, nene Gigi, și din partea noastră, a tuturor! Și drum bun. Rămâneți cu bine. Nenea Gigi a dispărut. La orizont. În zare. Acum, după ce ați văzut că era să ne facem de râs, În fața lumii și a istoriei, interveni, Roșia Montană, Împăciuitor și cuminte, hai să mai servim câte o porție de taxă de bară. Șiapoi - fuguța, acasă, cât mai repede, că
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
urcând muntele Rainier. La un moment dat am intrat în zona ghețarilor. În unele locuri, șoseaua trecea printre doi pereți de gheață înalți și de 30 de metri, ca printr-un canion. Când am ajuns sus, am privit înapoi: se zarea până departe, pește câmpiile intens cultivate, până spre deșert. Spre vest, priveliștea era tot atât de generoasă: întreaga câmpie litorala din sus de Seattle, până jos, la Olympia, golful și peninsula Olympia în depărtare. Când am ajuns înapoi în Seattle
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
se rostogoleau în același ritm imuabil valurile oceanului. oare se producea un fel de transfer de sens, de la cuvintele acelui prim rînd din partea de sus a paginii și orizontul marin deasupra căruia uneori se roteau pescăruși ? Ceea ce vedea Bernard în zare, linia fină a mării, norii și cețurile, siluetele umane rătăcind pe plajă, uneori ploaia oblică amintind de stampele lui Hokusai, toate aceste realități fixe, dar și schimbătoare în același timp, aveau capacitatea de a deturna spre o formă de neant
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ca niște stropi mărunți de noroi. Otilia prinse unul chiar pe rochia ei, dar, când vru să pună mâna pe insecta de culoarea paiului putred, rămase numai cu un picior minuscul între degete. Când brișca trecea printre semănăturile de porumb, zarea era astupată cu desăvârșire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de insecte și de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben-verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului. La încetarea porumbiștilor, reapăreau miriștile sau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu nume bizare, sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lungi, dar de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri, altele verzi, cu porumb. Printre ele, fâșii subțiri și lungi de un verde-închis arătau lanuri de cartofi. Pătrate mari cu miriști și altele cu trifoi geometrizau întinsul chilim. Fundul zării se întunecase și se putea ghici o pânză deasă de sălcii din care ieșea un mic fruct sclipitor. - Acolo e biserica, arătă Pascalopol cu biciușca. Cu cât se apropiau de lanuri, cu atât miriștile și fânețele se împestrițau. Toată pânza
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă. În apropierea heleșteului, pământul începu să se înnoroieze și să se crape în câteva mici râpe. Apa se întindea neagră, liniștită, sprijinindu-se în fund pe un pâlc de sălcii și, la margini, pe păpuriș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și cei neologici (colbos, heleșteu, smoc și iconografia bizantină, sinistră, grandioasă, sol. Romanul lui G. Călinescu Enigma Otiliei reprezintă tipul de roman total, atât ca formă artistică cât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
titlu, verzale, invocația: "NUMAI ÎNAINTEASECRETARULUI GENERAL AL PARTIDULUI NE ÎNCLINĂM, NUMAI NEBIRUITUL CÎRMACI AL POPORULUI NOSTRU NE VA PURTA ÎNTR-O LUME MAI BUNĂ!..." 24 DANIEL BĂNULESCU Zece minute mai târziu, cele două tabere în care fusese despicat Universul putură zări, printre rezemătoarele fotoliilor lor, un bărbat înalt, elegant, ciolănos, cu o atitudine nepăsătoare, călcând cu pași ușori și dansați peste câmpurile abia încolțite, forfotind de gângănii sau erodate de apele de primăvară, peste care, sosind din urmă și luîndu-și avânt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
afară și cu toate că vântul continua să sufle cu înverșunare pe litoral, băieții mergeau pe plajă cu profesorul Enacopol sau Cristian unde desfășurau orele de sport. Știau cu precizie că pe nisip era mai greu de alergat, dar făceau condiție fizică. Zare, colegul lor era handbalist, juca extremă stânga într-o echipă și se cunoștea că făcea sport de performanță. Era cel mai rezistent din clasă, obținea la viteză cei mai buni timpi și erau împăcați cu gândul că este cel mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
handbalist, juca extremă stânga într-o echipă și se cunoștea că făcea sport de performanță. Era cel mai rezistent din clasă, obținea la viteză cei mai buni timpi și erau împăcați cu gândul că este cel mai bun. De fapt Zare cu Tomiță au făcut un cuplu inseparabil în liceu deși erau diferiți unul agil avea corpul atletic pe când celălalt greoi, înalt însă, cel mai puternic din clasă. La sfârșitul anului trebuiau să dea proba de rezistență. Zare a întrecut de la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
bun. De fapt Zare cu Tomiță au făcut un cuplu inseparabil în liceu deși erau diferiți unul agil avea corpul atletic pe când celălalt greoi, înalt însă, cel mai puternic din clasă. La sfârșitul anului trebuiau să dea proba de rezistență. Zare a întrecut de la început cârdul de colegi și a mărșăluit spre linia de sosire. Stani alerga gâfâind din greu în mijlocul grupului de băieți care se văitau că nu mai pot fugi. Vroiau chiar să renunțe la această probă, chit că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristeții. Totul e înghețat și tu ești risipitor de zâmbete; nici o amintire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te făli cu ea presupune o vitalitate a organului temporal, un omagiu secret timpului, prezent prin negație. A ști că ești în eternitate înseamnă a fi în clar cu distanța ta de ea, a nu fi total înlăuntrul ei. Din zarea unei totalități vii, a unei existențe prezente, conștiința indică totdeauna o absență. Doar trăind nemijlocit și naiv în veșnicie, ai înfrînt energia organului temporal. Sfințenia - un imediat al eternității - nu se mândrește cu pasul împlinit în afară de trecerea directă a lucrurilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
m-aș înfrica, atunci când l-am anticipat voios în măduvă și-n gînduri? Sau fi-va vreo celulă care să nu fi dospit moartea? Dar se prea poate să fi îmbogățit o viețuire peste prevederile ei. Dacă nu cumva, din zarea vieții, infinitul e o boală. De unde ar pleca altcum mândria sângelui trist? Sânt priviri feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tremurând de gând, și tu să-ți pleci urechea pe bătăile inimii ei îmbătate, nutrindu-ți groaza scumpă și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
uiți că semenii sânt creaturi; luciditatea nu te apropie decât de Dumnezeu și de neant. Fericiți sânt doar acei cărora dragostea le e un tot ce nu le dezvăluie nimic; care iubesc într-un freamăt de neștiință și perfecțiune. Din zarea lumii, Dumnezeu e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie finală - sau acele nopți subțiate într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile tale hrănesc pulsul morții? Cu câtă furie și-ndurerare o să te azvârli în abisul divin! Nici o margine de cuget și nici o zare a lumii nu vor mai opri tăvălirea deznădejdii pe pustiul lui Dumnezeu și nici un rai nu va mai înflori pe năpăstuirea lor comună. Creatorul își va da ultima suflare în creatură, în creatura fără de suflare. Ce gust de cenușă emană
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ucide amintirea unui Dumnezeu plămădit din suspine și singurătăți. În lumea-n care nu mai am pe nimeni, mai dispun doar de Dumnezeu. Tăcerea ce urmează marilor intensități: inspirației, sexualității, disperării. Parc-a fugit natura, și omul a rămas fără zări într-o veghe vecină nimicirii. - Firea este o funcție a căldurilor sufletului. Existența se creează în momentul subiectiv prin excelență. Căci nimic nu este în afară de năvălirile inimii. Omul suferă de o neputință de vacanță a neliniștii. El n-a reușit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Sânt și eu un martir: aș vrea să mor pentru îndoieli. - Scepticismul - fără o latură religioasă - e o degradare a spiritului. Nu îndoielile inteligenței, ci ale răstignirii. Să bați piroane în miezul duhului. Să-ți pleci cugetul cu suferință spre zările lumii; să sângerezi în zâmbet. Când voi aprinde focuri în idei? - Este atâta jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea până la capăt? Voi umili
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inevitabilă a dat naștere istorismului modern. Zorile culturilor și formelor aurorale ale spiritului sânt străine de tentațiile acestui simț. Orice cultură mare se creează în atmosfera învăluitoare a unei eternități, absorbită de individ prin toți porii. Constructorii de catedrale în zarea modernității, de piramide în cea egipteană sau eroii lumii homerice au trăit fără distanța de creația lor, și fiecare piatră ridicată sau fiecare gest de sacrificiu se stratificau într-o ordine definitivă a lumii, într-o arhitectonică divină sau cosmică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
erau] pierdute în mijlocul unor pomete; pe marginea uliței, deasupra zaplazurilor, atârnau câte - o jumătate din ramurile arborilor grădinelor... șiruri de nuci cu frunze late, gutîi și cireși... pe ici pe colo se zărea prin verdele întuneric al grădinelor câte o zare galbenă prin obloanele închise... El mergea răpede... numai din când în când trecea pe lângă el câte - un tânăr cavaler cu căciula țurcănească, înfășurat în mantaua a cărei poală dindărăt se ridica de sabia pe care-și lăsa mâna... pe alte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din fundul unei peșteri. Intră în peșteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soare-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peștera se lungea din ce în ce și devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie și văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufișuri mari și-i veni un miros
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]