65,481 matches
-
în științe, cadre universitare. (1908 - 1992) S-a stins din viață la 29 iulie 1992 la Suceava. Profesorul Bujdei Vasile a fost unic, a fost imposibil de „copiat”. Pentru el toată existența se transformase în matematică. În puținele sale plimbări, acasă, în vacanțe, se recrea rezolvând probleme dematematica Că fanatic propovăduitor al matematicii, în clasă, isi crea ucenici, nu elevi, unii entuziaști. Succesele elevilor săi la olimpiade și la examenele de admitere în învățământul superior, duseseră faima liceului din Rădăuți și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93286]
-
unele dintre ele, când am ajuns cu trenul până la Vatră Dornei și am coborât cu plutele spre Zugreni, apoi am urcat spre dimineață pe Rarău să prindem un răsărit de soare, dar după trei zile am cam terminat merindele de acasă și atunci ei au plătit câte o masă la cabană, pentru cei fără posibilități. Acolo de sus, în munți, se făceau adevărate lecții de geografie, erau denumite toate vârfurile ce le vedeam până în zare, iar la științele naturii adunăm plante
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93280]
-
adevărului pe care urmează să vi-l spun. Dar acum vă las cu mine Însumi, cel care eram cîndva... PRÓDROMOS Preliminarii Era o dimineață de octombrie. Profitînd de vacanța de pe 17, plecasem la Córdoba∗. Eram cu Alberto Granado la el acasă, sub bolta de vie, beam mate∗ Îndulcit și comentam ultimele Întîmplări din „cățeaua asta nenorocită de viață“, În timp ce meșteream la La Poderosa a II-a∗. Alberto se plîngea că a trebuit să renunțe la serviciul pe care Îl avusese În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un lac ceva mai Întins, dar din păcate imposibil de Înconjurat cu motocicleta, fiindcă singurul drum existent era o potecă Îngustă, folosită de contrabandiștii din zonă ca să treacă În Chile. Am lăsat motocicleta la cabana unui pădurar, care nu era acasă, și am plecat să ne plimbăm pe o culme de unde se putea vedea lacul. Se apropia ora prînzului, iar proviziile noastre constau numai dintr-o bucată de brînză și cîteva conserve. Pe deasupra lacului a trecut În zbor o rață. Alberto
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Îmi simt marea rădăcină plutind, liberă și nudă... Ne adăposteam În bucătăria secției de poliție de o furtună care, afară, Își dezlănțuia Întreaga furie. Am citit și am recitit scrisoarea - de necrezut! Ca din senin, toate visurile mele Îndreptate spre acasă, legate de ochii care mă petrecuseră În Miramar, s-au făcut una cu pămîntul, aparent fără nici un motiv. M-a cuprins o epuizare totală și, pe jumătate adormit, ascultam conversația vioaie a unui deținut care bătuse lumea Întreagă, născocind o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pentru figura cu Insula Paștelui. Portul, suprapopulat cu bunuri care ne erau complet necunoscute, piața unde se vindeau tot felul de mîncăruri, casele din lemn, tipic chiliene, hainele tradiționale de guasos∗, toate astea erau foarte diferite de ce știam noi de acasă; era ceva profund american, neatins de exotismul care a invadat pampas-urile noastre. Asta se poate datora faptului că imigranții anglo-saxoni nu se amestecă cu chilienii, păstrîndu-se astfel puritatea indigenilor, lucru care În țara noastră este practic inexistent. În ciuda tuturor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
petrecem noaptea sub cerul liber, căci nu aveam cum să reparăm pana la acea oră din noapte. Dar acum nu mai eram oricine, eram Experții; am dat curînd peste un muncitor de la căile ferate care ne-a luat la el acasă, unde am fost tratați regește. A doua zi de dimineață am dus camera de aer și anvelopa la un atelier mecanic, ca să ne scoată bucățile de metal care intraseră În ele și să cîrpim din nou cauciucul. Se lăsa seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aveam nevoie de nimic, decît de un camion care să meargă În sens opus. Le-am mulțumit și ne-am așezat să ne bem obișnuitul mate, cînd a apărut proprietarul unei colibe din apropiere și ne-a invitat la el acasă. Am dat pe gît vreo doi litri de ceai În bucătăria lui. Aici am făcut cunoștință cu charango-ul său, un instrument muzical făcut din trei sau patru corzi, unele de aproape doi metri lungime, Întinse bine peste două cutii goale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pînă În orașul următor, Lautaro. Am găsit loc În cel mai bun atelier mecanic din zonă și un om care să se ocupe de sudură, un băiat scund și prietenos, pe nume Luna, care ne-a și luat la el acasă o dată sau de două ori, să mîncăm. Ne-am Împărțit timpul Între repararea motocicletei și căpătatul a cîte ceva de-ale gurii de prin casele numeroșilor gură-cască veniți să ne vadă la atelier. Alături locuia o familie de nemți - sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și, În consecință, era pulbere de beat. Trecuse ceva vreme de cînd nu mai mîncasem pește, iar vinul era delicios, și gazda noastră foarte curtenitoare... Oricum, am mîncat pe săturate, iar omul ne-a invitat a doua zi la el acasă. Gioconda și-a deschis larg ușile dis-de-dimineață, iar noi ne-am pregătit ceaiul mate și ne-am conversat cu proprietarul, care era foarte curios În privința călătoriei noastre. După asta, am plecat să explorăm orașul. Valparaíso e un loc pitoresc, construit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
accesibile publicului larg, ceea ce Înseamnă că Machu Picchu este acum foarte cunoscută În nord și că majoritatea nord-americanilor care vizitează Peru vin aici. (De obicei, zboară pînă În Lima, fac turul orașului Cuzco, viziteză ruinele și apoi se Întorc direct acasă, considerînd că nimic altceva nu merită văzut.) Muzeul de arheologie din Cuzco este destul de sărac. CÎnd autoritățile și-au deschis ochii și și-au dat seama că imensele comori era scoase din țară prin contrabandă, era deja prea tîrziu. VÎnători
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
caracteristică pentru Întregul lanț muntos peruvian, atinsese aici nivelul maxim; becurile emit o licărire slabă, de culoare portocalie, ce strălucește prin Întreaga noapte. Un domn al cărui hobby era să colecționeze prieteni străini ne-a invitat să dormim la el acasă, iar a doua zi ne-a găsit un camion ce se Îndrepta spre nord, așa că nu am putut vizita decît una sau două din cele 33 de biserici din oraș. Ne-am luat la revedere de la bunul nostru prieten și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
că eram complet lefteri, ceea ce nu era decît cu cîțiva cenți departe de adevăr. A promis să treacă cu vederea datoria și chiar a făcut acest lucru, ba chiar mai mult, după ce am ajuns, ne-a luat și la el acasă. Drumul era destul de Îngust, deși nu atît de dificil ca cel dinainte, și destul de drăguț, trecînd prin păduri sau printre plantații de fructe tropicale: banane, papaya și altele. Drumul urca și cobora, pînă la Oxapampa, care se afla cam la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
extrem de multă amabilitate pentru o persoană aflată la conducerea unei instituții medicale atît de respectate. Ne-a asigurat un loc În care să dormim În spitalul de leproși și, În noaptea aceea, ne-a invitat să luăm masa la el acasă. S-a dovedit a fi un om căruia Îi plăcea enorm să stea la povești. Era foarte tîrziu cînd ne-am dus să ne culcăm. De asemenea, era foarte tîrziu cînd ne-am trezit și am luat micul dejun. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu atît mai puțin vapoare argentiniene. Cu niște fețe mai palide ca oricînd, ne-am dus la o secție de poliție și am cerșit un pic de mîncare, apoi am bătut În retragere, Înapoi la Lima. Am mîncat din nou acasă la doctorul Pesce, care ne-a povestit despre experiențele sale cu diverse tipuri de lepră. De dimineață ne-am dus la Muzeul de Arheologie și Antropologie. Incredibil, dar din cauza lipsei de timp nu am putut vedea totul. Întreaga după-amiază ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Álvarez, aproape a făcut pe el În timp ce valurile Îi inundau canoele. I-am cerut să-mi dea mie vîsla, dar a refuzat și am mers la mal, să așteptăm acolo pînă se liniștesc valurile. Abia la trei după-amiaza am ajuns acasă. Am pregătit peștele, dar nu prea ne-a astîmpărat foamea. Roger ne-a dat cîte o cămașă, mie și o pereche de pantaloni, așa că m-am mai Înveselit. Pluta era aproape gata; nu-i mai lipseau decît vîslele. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
spunînd: „vreau să vă mulțumesc tuturor“. Pacienții au ridicat ancora și, pe ritmurile unui cîntec popular, cargoul uman s-a Îndepărtat de țărm; lumina palidă a lanternelor pe care le aveau la ei le dădea un aer fantomatic. Am mers acasă la dr. Bresciani să mai bem un păhărel și, după ce am mai stat la povești o vreme, ne-am culcat. Vineri era ziua plecării, astfel că de dimineață le-am făcut o vizită de rămas-bun pacienților și, după ce am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mă-ntorc peste umăr ca să-i Împărtășesc cîte o observație, dar Îmi dau seama că nu mai e lîngă mine. E adevărat, nu prea am de ce să mă plîng: sînt Îngrijit temeinic, primesc mîncare - bună și multă - și anticipez Întoarcerea acasă, unde Îmi voi relua studiile și voi obține diploma care-mi va da posibilitatea să practic medicina. Și totuși, ideea de a ne separa pentru totdeauna nu prea-mi surîde; luni Întregi am fost alături unul de altul, cu bune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
au scos din celulă iar la anchetă și mi-au spus că medicul nu m-a găsit virgin la control. Atunci am țipat la anchetator și i-am spus: „Dacă medicul vostru minte, să-mi dați carte poștală să scriu acasă pentru ca cei din familie să angajeze un doctor onest și obiectiv care să mă controleze, dacă nu acum în momentul acesta sar la geamurile voastre și le sparg și țip și tulbur toată pușcăria voastră”. În acel moment anchetatorul desfrânat
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ei să nu mă poată obliga la declarații mincinoase. M-au ținut la anchetă circa 10 zile. Nemâncând zile de-a rândul și fiind total epuizată de puteri, securiștii nu mă puteau ancheta și nici nu puteau să mă trimită acasă căci leșinam pe cale. Au încercat să mă alimenteze cu lichide (cu lapte) forțându-mi deschiderea gurii cu călușul. Mi-au turnat și mi-au umplut gura cu lapte dar eu n-am voit să înghit, mi-au făcut injecție în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
face declarații. Îmi puneau în celulă pe o farfurie mâncare plăcut mirositoare dar eu nu m-am atins de mâncarea lor. Situația aceasta a durat cât timp m-au lăsat la securitate. Până la urmă mi-au dat drumul să plec acasă întărită fiind cu injecțiile lor. Eu însă nu le-am făcut nicio declarație pe placul lor. „Morții nu sunt morți!” M-am dus să vizitez mormântul lui George Enescu din cimitirul Père Lachaise și am văzut că la poarta cimitirului
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să dau alarma trăgând clopotul, dar parohul m-a oprit. Unul din ei mi-a spus să fiu mai calm, și-au plecat. Subsemnatul mă duceam (la...? indescifrabil) în fiecare marți pentru serviciu religios; După un serviciu religios mă întorceam acasă; un individ pe bicicletă m-a depășit; m-a întrebat dacă eu sunt Pr. Băcăoanu și mi-a spus să mă prezint la securitate, chiar la Tg. Ocna, unde mă aflam. L-am întrebat pe individ, dacă să mă prezint
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să vă rugați, rugați-vă, dar nouă nu ne trebuie asta. Părinții noștri s-au rugat, și n-au avut, noi nu ne rugăm și avem! Și unde-i Ivan caimacan, așa se petrec lucrurile, dar până ce suntem la noi acasă mai răspundem așa: - Voi nu vă rugați și aveți!... Nenorociților - voi aveți ce-aveți, nu pentru că nu vă rugați, ci pentru că se roagă alții pentru voi! Iată adevărul! Până ce vor fi încă pe pământ două mâini înălțate spre cer care
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu cele liceale, prin examenele particulare la Liceul „Ferdinand” din Bacău, încheiate cu obținerea bacalaureatului. După un an de teologie la Oradea revine în Moldova, deoarece se declanșează prigoana contra Bisericii greco-catolice. Din seminarul „Sf. Bonaventura” din Luizi-Călugăra este trimis acasă deoarece statul închisese seminariile, iar în ianuarie 1950 este arestat, pentru că lucrase împreună cu alți colegi la răspândirea unor mesaje primite din Transilvania. Anchetat mai întâi la Roman, apoi la Bacău, a fost judecat împreună cu lotul preoților franciscani la Galați, în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
supliniți de preoți sau profesori civili inapți de război. Pe timpul războiului - tot cu greutăți și lipsuri, am urmat cursurile seminariale până la sfârșitul lunii martie 1944, când armatele rusești se apropiaseră de Moldova noastră și așa am fost siliți să mergem acasă. Dar tot în același an, prin luna mai-iunie, superiorii noștri evacuați în Transilvania la frații noștri greco-catolici, ne-au chemat la Beiuș, unde am terminat anul școlar la liceul „Samuil Vulcan”. Tot în același an - după 23 august - prin luna
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]