64,222 matches
-
de o atenție și prețuire deosebită și au exercitat o influență puternică asupra generațiilor ulterioare de prozatori. „Filosofia creației poetice” ("The Philosophy of Composition", 1846) și „Principiul poetic” ("The Poetic Principle", 1850) sunt lucrări de critică literară ce marchează începutul teoriilor literaturii moderne. Romane: Schițe, nuvele, povestiri: [[Categorie:Nașteri în 1809]] [[Categorie:Nașteri pe 19 ianuarie]] [[Categorie:Decese în 1849]] [[Categorie:Decese pe 7 octombrie]] [[Categorie:Edgar Allan Poe| ]] [[Categorie:Americani de descendență engleză]] [[Categorie:Critici literari americani]] [[Categorie:Eseiști americani
Edgar Allan Poe () [Corola-website/Science/297764_a_299093]
-
Cercul de la Viena" ("Der Wiener Kreis"), la care însă Wittgenstein nu a aderat niciodată, criticând neînțelegerea operei sale din partea reprezentanților pozitivismului logic. Atât primele sale lucrări, cât și revizuirile ulterioare au influențat dezvoltarea filosofiei analitice, a filosofiei limbajului și a teoriei acțiunii. Pornind de la critica logicii clasice, Wittgenstein a dezvoltat analiza posibilităților și esenței limbajului și gândirii în descrierea științifică a lumii. El înțelege lumea ca totalitate a faptelor și obiectelor prezente, în timp ce suma infinită a afirmațiilor elementare, independente logic unele
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
de altele, nu ar fi decât copia lumii existente ("Abbildtheorie"), iar sentințele rezultate, consecințele logice ale faptelor. Logica ar avea un caracter pur tautologic și nu ar putea da nicio informație asupra realității, care s-ar exprima doar prin simboluri. Teoria sa, în cadrul filosofiei analitice, se îndreaptă în special împotriva absolutizării vorbirii și consideră valoarea cuvintelor numai în măsura în care devin folositoare ca mijloace de comunicare. Cât privește raportul lui Wittgenstein cu politica, se poate spune că opțiunile sale au rezultat din originea
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
structurează lucrarea și exprimă o parte a cuprinsului propozițiilor subordonate. Structura Tractatus-ului seamănă cu sistemele tradiționale. Prima parte este o ontologie și cuprinde propoziile 1-2.063, a doua parte este o gnoseologie (2.1-2.174), a treia parte este o teorie generală a modelării (2.18-3.05), a patra parte este logica(3.1-6.13), a cincea parte este epistemologia (6.2-6.3751), iar ultima parte este despre etică, estetică și misticism (6.4-7). Sursele de inspirație declarate ale acestei cărți
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
care contează, cea care este arătată, dar care nu se poate spune. Criteriul de semnificație al lui Wittgenstein care caracterizează propozițiile care nu se pot reduce la date senzoriale drept pseudopropoziții este criticat de Karl Popper. El o consideră o teorie neinfirmabilă, care se autosigilează.
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
Karl Heinrich Marx (n. 5 mai 1818, Trier, Germania - d. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie) a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești. A avut o influență importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea. împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist. Abordarea sa este vizibilă din prima
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
tatăl viitoarei lui soții, Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, în orice caz, mai progresiste decât cele ale fiului lui cel mai mare, care va ajunge ministru prusac de interne, și care îl introduce pe Marx în teoriile socialiste ale contelui de Saint-Simon. Din 1835 Marx va studia la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care va schimba studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. În Berlin este admis în
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
socialist-utopice ale lui Saint-Simon și se îndoctrinează cu economia politică modernă dezvoltată de Adam Smith. În timp ce Hegel era un filozof idealist, Marx a urmărit să rescrie dialectica în termeni materialiști. Pornind de la aceste izvoare el elaborează treptat "Materialismul istoric" ca teorie științifică a analizei istorice a societății ("Teze asupra lui Feuerbach", 1845; "Ideologia germană", 1846; "Mizeria filozofiei", 1847). Marx ia contact cu mișcarea muncitorească și redactează împreună cu Friedrich Engels "Manifestul partidului comunist" (1848), care are ca motto celebrul apel: ""Proletari din
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
statului și la întemeierea societății comuniste. Doctrina marxistă sau Marxismul reprezintă ansamblul concepțiilor politice, filozofice și sociale ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și ale continuatorilor lor. Marxismul se bazează pe materialism și pe socialism, el este în același timp teorie și program al mișcărilor muncitorești organizate. Pentru marxiști, materialismul reprezintă baza teoretică, opusă idealismului, considerat ca instrument speculativ în slujba burgheziei. În doctrina marxistă, materialismul are două aspecte: unul "dialectic", care exprimă legile generale ale lumii exterioare și ale gândirii
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
diverselor ""moduri de producție"" (primitiv, sclavagist, feudal, capitalist) și de ""relațiile de producție"", adică de raporturile dintre oameni în procesul de producție. Aceste contradicții se exprimă prin "lupta de clasă", care este astfel motorul istoriei. Marx a elaborat și o teorie a valorii: valoarea este expresia cantității de muncă conținută de un produs. ""Plusvaloarea"" reprezintă diferența dintre valoarea creată de muncitor în timpul muncii prestate și salariul primit, și reflectă astfel gradul exploatării capitaliste. Termenul de marxism se referă la ideile lui
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
un punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române. Aceeași atitudine o manifestă o minoritate vocală de credincioși ortodocși față de prezentarea evoluționismului în manualele școlare de biologie, considerând că acesta contravine dogmelor religioase, în condițiile în care Biserica Catolică acceptă această teorie științifică (considerând-o o expresie a intervenției divinității). Alte opinii critice vizează afacerile BOR și faptul că aceasta deține o poziție privilegiată, fiind scutită de impozite și că este finanțată de Stat.<ref name="realitatea.net/biserica-ortodoxa-are-venituri-de-zeci-de-milioane-de-lei-anual 726830.html 2013-07-04">Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă Română () [Corola-website/Science/297782_a_299111]
-
ca exploratorii să țină în mare secret descoperirile și cuceririle cu scopul de a le explora avantajos, însă zvonuri despre „insula Brazilia” amplasată în Oceanul Atlantic, de unde se putea extrage „lemnul brazilian” s-au răspândit imediat în întreaga Europă. Totuși, această teorie tradițională nu poate fi pe deplin adevărată, pentru că termenul „Brazilia” a apărut pe hărți abia în secolul al XIV-lea, cu referire la o insulă ce s-ar fi aflat la vest de Azore. Etnonimul „brazilian” ("brasileiro" în portugheză) a
Brazilia () [Corola-website/Science/297758_a_299087]
-
Spenser și Sir Philip Sidney. După moartea lui Shakespeare, Ben Jonson devine figura principală a perioadei iacobine (domnia lui James I). Totuși, estetica lui Jonson își are rădăcinile mai degrabă în Evul Mediu decât în epoca elisabetană: personajele sale întruchipau teoria umorilor. Conform acestei teorii din epocă, diferențele de comportament ale oamenilor rezultă din predominanța unuia dintre cele patru umori (sângele, flegma, bila neagră și bila galbenă); aceste umori corespund celor patru elemente ale universului, aer, apă, foc, pământ. Aceasta îl
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Sidney. După moartea lui Shakespeare, Ben Jonson devine figura principală a perioadei iacobine (domnia lui James I). Totuși, estetica lui Jonson își are rădăcinile mai degrabă în Evul Mediu decât în epoca elisabetană: personajele sale întruchipau teoria umorilor. Conform acestei teorii din epocă, diferențele de comportament ale oamenilor rezultă din predominanța unuia dintre cele patru umori (sângele, flegma, bila neagră și bila galbenă); aceste umori corespund celor patru elemente ale universului, aer, apă, foc, pământ. Aceasta îl conduce pe Jonson la
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
modernismul englez a apărut dintr-un sentiment de dezamăgire față de siguranța, conservatorismul și adevărul obiectiv caracteristice literaturii epocii victoriene. Mișcarea a fost în mare măsură influențată de către idei ce aparțineau Romantismului, de scrierile politice ale lui Karl Marx și de teoriile psihanalitice ale subconștientului - Sigmund Freud. Mișcările artistice precum Impresionismul și apoi, mai tarziu, Cubismul au reprezentat de asemenea izvoare de insiprație pentru scriitori moderniști. Deși modernismul literar a atins apogeul între primul și ce de-al doilea Război Mondial, cele
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Epoche der Weltgeschichte aus, und ihr könnt sagen, ihr seid dabei gewesen." („De aici și de azi începe o nouă epocă a istoriei lumii, și voi veți putea spune, că ați participat”.) La asediul Mainzului în 1793, Goethe scria la teoria culorilor. "Valmy" și "Mainzul" devastat, îi devin lui Goethe simbolurile de turbulență din istoria lumii. În iunie 1794 Schiller îl invitase pe Goethe să participe la noul sau jurnal, "„Horen”". Goethe a acceptat invitația și între cei doi s-a
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
a cărui muzică îi era mai plăcută decât "„vuietul”" lui Beethoven, a continuat persistent extinsa corespondență de 30 de ani (1799-1832). Cu acesta, Goethe se înțelegea nu numai în materie de muzică ci și prietenește. În lucrarea sa "Zur Farbenlehre" („Teoria culorilor”, 1810), ia o poziție contrară concepției lui Isaac Newton și caută să demonstreze unitatea dintre spirit și materie în fenomenele naturale. În această perioadă Goethe scrie multe poezii care apar în renumitul "West-östlicher Divan" , în care spre deosebire de poetul Rudyard
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
de azi. Goethe încerca să lege poezia, științele naturale, filozofia și politică. Activități practice și întîlnirile cu alți oameni, sînt reflectate în operele sale poetice și literare. Lucrările lui poetice, se bazează întotdeauna pe întîmplări concrete. Goethe era fascinat de teoria cunoașterii a lui Kant. Teza, „noi nu putem recunoaște obiectiv, obiectele filosofiei, doar putem să ne gîndim despre cele înregistrate”, erau tocmai convingeriile lui Goethe: "Nun aber schien zum erstenmal eine Theorie mich anzulächlen" („Acuma pentru prima dată mi-se
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
noi nu putem recunoaște obiectiv, obiectele filosofiei, doar putem să ne gîndim despre cele înregistrate”, erau tocmai convingeriile lui Goethe: "Nun aber schien zum erstenmal eine Theorie mich anzulächlen" („Acuma pentru prima dată mi-se pare să-mi surîdă o teorie”). Studii ale naturii . În anii 1780, Goethe a început cu studierea biologiei, anatomiei și cu modul de formare, a faunei și florei. După excursia din Italia, Goethe se dedicase cu mare angajament botanicii, geologiei, chimiei și opticii. El însuși a
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
om). Cu această descoperire în zoologie și în special la embrionul uman, Goethe credea a fi reușit să găsească un argument decisiv pentru a dovedi rudenia între om și maimuță. Ulterior, s-a dovedit că ,descoperirea" cu pricina fusese falsă, teoria darwinistă rămînînd, pînă astăzi, nedemonstrată. Optica și teoria culorilor . Goethe a făcut multe încercări la culorile lumini, și la culorile optice și spectrale. În spiritul Kantian al "Teoriei cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
special la embrionul uman, Goethe credea a fi reușit să găsească un argument decisiv pentru a dovedi rudenia între om și maimuță. Ulterior, s-a dovedit că ,descoperirea" cu pricina fusese falsă, teoria darwinistă rămînînd, pînă astăzi, nedemonstrată. Optica și teoria culorilor . Goethe a făcut multe încercări la culorile lumini, și la culorile optice și spectrale. În spiritul Kantian al "Teoriei cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe naturale ci, este o învățătură a priceperii - nu
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
și maimuță. Ulterior, s-a dovedit că ,descoperirea" cu pricina fusese falsă, teoria darwinistă rămînînd, pînă astăzi, nedemonstrată. Optica și teoria culorilor . Goethe a făcut multe încercări la culorile lumini, și la culorile optice și spectrale. În spiritul Kantian al "Teoriei cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe naturale ci, este o învățătură a priceperii - nu fizică, ci metafizică. În această lucrare, el prin interpretarea lui a contrazis concepțiile lui Newton la descompunerea spectrală a luminii
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
Ulterior, s-a dovedit că ,descoperirea" cu pricina fusese falsă, teoria darwinistă rămînînd, pînă astăzi, nedemonstrată. Optica și teoria culorilor . Goethe a făcut multe încercări la culorile lumini, și la culorile optice și spectrale. În spiritul Kantian al "Teoriei cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe naturale ci, este o învățătură a priceperii - nu fizică, ci metafizică. În această lucrare, el prin interpretarea lui a contrazis concepțiile lui Newton la descompunerea spectrală a luminii. „Teoria culorilor
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe naturale ci, este o învățătură a priceperii - nu fizică, ci metafizică. În această lucrare, el prin interpretarea lui a contrazis concepțiile lui Newton la descompunerea spectrală a luminii. „Teoria culorilor” lui Goethe nu îndeplinește criteriile de azi, pentru care în cercetările științifice sunt ignorate. Cercetători al secolului al XX-lea (Niels Bohr, Paul Feyerabend), le-au abordat din nou. Dintr-o perspectivă psihologică, opera lui Goethe se poate consacra
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]
-
este un concept ipotetic din fizică. Termenul provine din denumirea engleză "String Theory", care ar însemna „”. Deoarece un element esențial în construcția modelului fizic este supersimetria, de multe ori Teoria coardelor este redenumită Teoria supercoardelor, dar în esență ambele denumiri semnifică același lucru. Cu fiecare concluzie fizicienii s-au apropiat tot mai mult de momentul creării "teoriei tuturor lucrurilor", teorie care încearcă să explice existența întregului univers, în mic și
Teoria coardelor () [Corola-website/Science/297818_a_299147]