6,208 matches
-
domnule președinte?” Îl Întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar În secunda următoare observă că nu-i rămase decît să-i Închidă ochii. Făcu semnul crucii, rosti Încet o rugăciune, se adunară cîțiva, veni și supraveghetorul sectorului, care Îi Împrăștie după ce reținu pe trei din ei, care-l duseră pînă la o baracă, iar În după-miaza aceleiași zile fu Înmormîntat. O movilă de pămînt ce se șterse și ea În vîntul secetos al ținutului. Au trecut ani, mulți, foarte mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor. Ca să evite scuturile și castrapila, se deplasau pe exteriorul pâlniei. Săreau peste cadavre și peste membrele tăiate și împrăștiate în zăpada plină de sânge. 12 Antonius își ținea calul în spatele centuriei din fundul pâlniei. Se uita calm la quazii care veneau în goană și intrau în capcana pe care o născocise. Mai așteptă o clipă, nesfârșită... Voia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
temându-se să nu fie mort. Tresărirea cu care Valerius îl respinse îl liniști pe soldat. Ieși din celulă, anunțându-i pe cei care se adunaseră în fața închisorii că medicul trăia. Părea căzut într-o stare de prostrație. Oamenii se împrăștiară vorbind între ei cu glas scăzut, căci gravitatea evenimentelor nu le îngăduia să ridice vocea. În Pretoriu, Vitellius, întins pe tricliniu, golea una după alta tăvile pe care Listarius i le punea dinainte. Prepelițe, potârnichi, iepuri umpluți, pești cu capere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru Velunda. Se dusese pe un deal și aprisese un foc într-o rariște, ca să ardă urna. Se întinsese în iarbă și ascultase trosnetul ușor al flăcărilor, invocând-o pe Velunda. Când jarul se stinsese, luna dispăruse printre copaci. Vântul împrăștiase cenușa în iarbă, printre florile, tufișurile și rădăcinile ce se iveau din pământul umed. Valerius privise cerul până când stelele păliseră în lumina zorilor și dispăruseră. Atunci Lurr, care îl însoțise pe parcursul întregii călătorii, se scuturase ca și cum ar fi auzit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Învingătorul o împinse și lama se afundă tot mai jos, făcând să țâșnească un jet de sânge. Mulțimea izbucni în urlete sălbatice, care păreau că vor face să se prăbușească cerul. Soarele se ivi printre norii pe care vântul îi împrăștie repede. Nici unul din bărbații aceia nu era Salix, constată Valerius cu o ușurare care i se păru odioasă: nici mortul pe care câțiva îngrijitori îl târau, după ce îi agățaseră trupul cu niște cârlige, nici învingătorul, care primea impasibil frunza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să privească pe fereastra din fața lui. Printre zăbrele se vedea cerul Romei, pe care vântul de miazănoapte îngrămădea nori întunecați, ce apăsau orașul ca o prevestire funestă. O pală de vânt mai puternică aduse înăuntru câteva frunze uscate, ce se împrăștiară pe masa lui Skorpius. Acesta se ridică în picioare. — Nu ucizi niciodată! strigă. Dar în Gallia voiai să ucizi. Ai sărit la gâtul împăratului, nu? Ai încercat să-l sugrumi, iar acum ești faimos... Dar în arenă nu ucizi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vederea sângelui care îmbiba nisipul. Chipuri desfigurate, pântece spintecate, urechi și nasuri tăiate dintr-o lovitură... La fiecare rană, la fiecare mutilare publicul era în delir. În scurta pauză ce urmă masacrului, câțiva îngrijitori curățară arena de bucățile de carne împrăștiate pe nisip și luară cadavrele. Alții aduseră nisip proaspăt. Își făcură apariția paegnares, care, dând dovadă uneori de mai multă abilitate chiar decât gladiatorii, parodiau cele mai faimoase lupte ce avuseseră loc în ultima vreme, stârnind hohotele de râs ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
munca cinsti tă ș i respectabilă a lor, îi caută în arhive, citesc mii și mii de pagini, extrăgând faptele. Vasile Fetescu, fostul director adju nct al școlii de acum 50 de ani, trăiește, face educație prin cărți generațiilor, își împrăștie parte din cărți în mod gratuit, iar fotografia și portretul medalion îi lipsește. Este o întâmplare? Sosit la sărbătorire a înmânat actualului director al școlii un număr din cărțile scrise și semnate de dânsul. Lui i s-a înmânat „Diploma
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
pe cartea, revista ori ziarul editat, nu i învinuiesc, ci di n contra, ei merită felicitări; fie și doar pentru „sacrificiul” de a-și investi în asemenea „opere” ori acțiuni, micile lor venituri, adesea doar slăbănoaga lor pensie, în loc să le împrăștie ca și timpul, la cârciumă, cum fac destui în zilele noastre. Dicționarul Literar în discuție este o mare și necesară realizare pe care ne o recomandă formatul său de ținută academică, hârtia de calitate, eleganța textului și a tiparului, ilustrația
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
-lea e.n. Faptele demonstrează că pământul Curseștilor rămâ ne în continuare un izvor de valori materiale și spirituale. Acum, după sute de ani de prefaceri structurale în economia țării, valorile materiale s-au împuținat, s au părăduit, curseștenii s-au împrăștiat prin lume după o bucată de pâine dar valorile spirituale continuă să iasă din pământul lui miraculos și parcă îmi vine să-i dau dreptate lui Constantin Hușanu când își numește un capitol din cartea sa : « Curseștiul - rezervație naturală de
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
cuprinzând economiile un ei v ieți, întins din toată inima spre frământările idealiste ale Academiei Române, să poată aduce aminte celor mai înlesniți dintre frații noștri, că orice agonisită a vieții, trebuie să se înnobileze prin crearea și susținerea instituțiunilor culturale, împrăștiindu-se astfel asupra celor mulți, de la care orice agon isită ne-a venit. Socotesc că același adevăr a voit să spună și miliardarul cel mai muncitor și mai darnic din lume: Carn egie , prin așa de îndrăznețele lui vorbe: «Cel
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ne-am format unul pe altul, am Împărtășit aceleași tristeți, aceleași bucurii, aceeași muzică, același dangăt de clopote. La Începuturi, izvorul era și el plăpînd, fragil, nesigur parcă de menirea lui, făcea primii pași, cu numai cîteva cruci destul de neconvingătoare, Împrăștiate-ntr-un spațiu generos aproape pustiu, copacii impozanți de la maturitate fiind pe atunci trei puieți debili. Îi puteam desluși de la fereastră, Împodobiți cu ciori. Ori de cîte ori, mai Întîi rar apoi tot mai frecvent, trecea mortul, mă repezeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mapamondul lipit pe televizor. 14 iunie. Riposta oficială. Se anunță patru morți și o sută patru răniți. Răsar ca din senin patrulele de mineri. Dotați cu bastoane de lemn sau de cauciuc, sape, toporiști. SÎnt mii. Salopetele pătate cenușiu se Împrăștie peste tot. Patrulează În grupuri de cîte patru, cinci. Prind un bișnițar. Îl bat de-l sting, În chiotele de bucurie ale spectatorilor, apoi Îl predau poliției care-l urcă Într-o dubă. Doar atît face poliția, probabil atît i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
infractoare, pe care le doboară, după semnal, cu pistolul mare. S-a vorbit mult la vremea respectivă despre violența acestei capodopere. Nimic mai fals. Nu este o violență În stare să sperie ori să bage la idei pe cineva. SÎnt Împrăștiați pe toate dublele atîția morți cu răni grele, cu stelare găuroaie-n piept, curg din abundență atîtea rîuri de suc de roșii, Încît plauzibilul iluziei dispare cu desăvîrșire. Singurii care-ar mai putea fi răvășiți de asemenea trucuri sînt cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gura strîmbată de furie, de balaur: „Recunoașteți că-n regimul trecut nu se Întîmplau astfel de nenorociri”. Recunoaștem. Toate textele-s pe aceeași temă. SÎnt redescrise masacrele din ’40, George Poenaru vrea să deschidă un serial, iar George Ursu Își Împrăștie talentul pe-o singură idee principală: „să stîrpim acești șacali”. Gabriel Mărgărint e cuprins de Întrebarea mare „Va fi Ungaria jandarmul Europei?” și tot el răspunde, va fi, dar ca să nu fie afirmă că „noile legi privind apărarea națională, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu băutură, ca niște jamboane, ÎngrămĂdiți peste tot. Își făcuse un locșor printre ei ca să se-ntindă. De cîte ori se mișca, auzea zgomotul Ăla de sticlă spartă venind din saci, și mai era și mirosul băuturii vărsate, care se-mprăștiase peste tot. BĂrbatul se-ndrepta spre Woman Key. Acum Îl vedea bine. — MĂ doare, spuse negrul. MĂ doare tot mai rău. — Îmi pare rău, Wesley. Da’ acum tre’ să țin cîrma. — Te porți cu un om de parc-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dacă ar afla, cum se numea cel care a tras. Noaptea dinaintea bătĂliei Pe vremea aia lucram Într-o casă distrusă de bombe care dădea spre Casa del Campo din Madrid. Dedesubt se purta o bătĂlie. Îi vedeam pe combatanții Împrăștiați sub noi și pe dealuri, simțeam mirosul bătĂliei, Îi gustam praful, iar zgomotul era ca o peliculă continuă de focuri de carabină și automate care creșteau și scădeau În intensitate și care erau amestecate cu bubuitul proiectilelor trase de bateriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
americani. Ai cumva niște apă? — Da, tovarășe. Îmi Întinse o ploscă din piele de porc. Rezerviștii erau soldați doar cu numele, pentru simplul fapt că purtau o uniformă. N-avea nimeni intenția de a-i folosi În luptă, așa că se Împrăștiau de-a lungul și de-a latul liniei de atac de sub creastă, se strîngeau În grupuri, mîncau, beau, purtau discuții sau pur și simplu stăteau ca proștii, așteptînd. Atacul era susținut de o brigadă internațională. BĂurăm amîndoi. Apa avea gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să fie chiar atît de proști și de teatrali? Trebuie să se fi gîndit că nu-i nimeni În casă. Or fi venit doar să confiște marfa. Dar de ce au pornit sirenele?“ Îi auzi În spate cum sparg ușa. Se Împrăștiaseră În jurul casei. Cineva suflă de două ori Într-un fluier și el continuă să se tîrască. „Ce proști sînt“, se gîndi. „Da’ de-acum tre’ să fi găsit coșul și vasele. Ce oameni! Ce fel de a percheziționa o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-mă să nu vorbesc dacă mă prind, spuse cu gura-n iarbă. Ajută-mă să nu vorbesc, Enrique. Vicente, ajută-mă să nu vorbesc niciodată. Din spate, Îi auzea trecînd printre buruieni ca hăitașii Într-o vînĂtoare de iepuri. Se Împrăștiaseră și Înaintau ca niște scormonitori, aruncînd luminile lanternelor printre buruieni. — O, Enrique, spuse, ajută-mă. Își luă mîinile de pe ceafă și le Încleștă pe coapse. „E mai bine așa“, se gîndi. „Dacă fug o să tragă. O să fie mai simplu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atît. Dar așa se făceau lucrurile acolo. Orbete prefera The Pilot probabil pentru că aici aparatele erau toate lipite de peretele din stînga, cum intrai. Asta Îl făcea să se simtă mai sigur pe sine decît la The Index, unde erau Împrăștiate, pentru că era mai mult spațiu. În noaptea aceea era foarte frig și, cînd intră, avea țurțuri agățați de mustață și niște pojghițe mici pe gene și n-arăta prea bine. PÎnă și mirosul Îi era Înghețat, Însă asta n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
avea pe cap. MÎinile i se relaxaseră. Nu se Încordaseră și nici nu se strînseseră pe volan. Mitraliera Își Începuse tirul Încă dinainte ca brațele șoferului să se Înmoaie și mașina intră În șanț, vărsîndu-și ocupanții cu Încetinitorul. Unii rămĂseseră Împrăștiați pe drum și al doilea jeep intră Între ei Încet, cu atenție. Unul s-a rostogolit și altul Începuse să se tîrască și, În timp ce eu Îi priveam, Claude Îi Împușcă pe amîndoi. — Cred că l-am luat În cap pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atacul. Altul se ridică și fugi și el Înapoi, ținîndu-și arma cu o mînĂ, În timp ce cu cealaltă Își ținea casca pe cap. Apoi Începură cu toții să fugă Înapoi. Unii cădeau. Alții rămĂseseră Întinși, fărĂ să se ridice vreo clipă. Se Împrăștiaseră pe tot dealul. — Ce se-ntîmplă? Întrebă fata. — Atacul a eșuat. — — De ce? Pentru că nu l-au dus pînĂ la capăt. PĂi și de ce? Nu era la fel de periculos să fugă Înapoi ca și dacă ar fi continuat? — Nu chiar. Fata se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]