KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...230 231 232 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

traseul și-oprea undeva în câmp. Două-trei luni după aia, era liniște, nu mai vedeai picior de controlor pe linie. Am lăsat până la urmă ziarul la recepție. Mă simțeam mărinimos, spre deosebire de lumea din jur. Afară pornise o ploaie măruntă, iar înăuntru mirosea a ulei încins. Parcă tot hotelul-cămin prăjea cartofi în același timp. M-am întors în cameră, tocmai când Maria făcea un duș. Am intrat hoțește, ca pe vremuri, și tot așa am și privit-o. Indiscreția părea desăvârșită: spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nici cea mai mică idee de ce-i zice-așa. În viața mea n-am găsit vreun papuc pe-acolo; doar muncitori în cizme și țigani desculți, care bat mingea după-masa. Și, oricum, pe vremea asta, îți dai seama că stăm înăuntru: te zboară alizeul, dacă ieși pe terasă.“ „Asta înseamnă că rămâne timp de-o plimbare. Și de hamsiile tale vestite. Apropo, mai știi ceva de Mihnea?“ „Nimic. În fond, el ne-a băgat în toată povestea asta. Și tocmai el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
introdus mâna în deschizătură, de unde a scos o cutiuță de lemn, de forma și mărimea unui pachet de țigări. A așezat-o pe scaun în locul sacoșei. Apoi, cu un gest simplu, exact, a deschis și cutiuța, apăsând pe-o clapetă. Înăuntru, turnat în învelișul de lemn, un paralelipiped metalic, mic, rafinat, cu taste de lemn și geam verzui. „Nanocomputerul lui Camil Petrescu!“, am exclamat. „Nano...ce?“, s-a mirat Maria. Am privit-o cu surprindere. Mai auzise cuvântul, și nu reacționase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Am oprit motorul și-am coborât. Ploua atât de rău, că apa ți se scurgea peste tot: în gură, prin haine, în ghete. Ca într-o povestire de Bradbury. Mihnea a crăpat o ușă de lemn și ne-a împins înăuntru. Din când în când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni, tânărul Lupu și-a sprijinit umbrela de perete. Putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe loc, parcă îmi turnase cineva aburi în stomac. „Bună, ai?“, a rânjit Mihnea. „Marfă de munte, nu poșircă apoasă, făcută de localnici cu corcodușe de Tulcea. A lor nici nu se poate bea, zici c-au scăpat o scrumbie înăuntru. Rețeta lui bunică-meu, învățată de la taică-su. 60 de grade, dublu distilată, prune de Câmpulung, întărite cu pietriș și puțin găinaț. Prune-adevărate, culese de pe deal, de la moșie.“ Maria era să se înece. Tocmai luase o gură din sticlă. „Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu neoanele sălii sărindu-ți în ochi. Dacă nu-ți plesnea inima până urcai cele șase rânduri de câte patruzeci de trepte, clacai înăuntru, împiedicându-te de-o scară enormă de zugrav rezemată de perete, pe lungime. Treptat, oamenii acopereau sala; imediat după scara de lemn, erau preferate caloriferele, peste care se ridica un tron de haine: stăteai confortabil pe el și iarna ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mea ciocolatie și pufoasă) ori se întorceau ai mei de la serviciu. Bărbatul cu tolba din piele maro căpăta proporții impresionante, mâinile lui gigantice se profilau în fâșia de soare, înainte de-a trage plasa pentru țânțari și-a împinge Pif-ul înăuntru. Se-auzea un zgomot lipicios și-atunci știam că pachetul a fost livrat. Mi-ar fi plăcut ca, după gestul ăsta scurt și intens, bărbatul să sigileze dreptunghiul de aer și lumină care intra prin deschizătură și eu să rămân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
rămăsese aproape nimic neacoperit. Herăstrăul fusese tocat, IOR-ul parcelat, Grădina Bordei scoasă din domeniul public și retrocedată, Parcul Carul cedat Patriarhiei și-apoi revândut pe bani grei unor investitori. Nici nu puteai să mai vezi lacurile, darămite să calci înăuntru: gardurile verzi, supraânălțate, ascundeau defrișările masive. Se zvonea că, în ultimul moment, mai fuseseră depistate patru depouri de tramvaie, printre care și cel de lângă mine: primul din București, deschis prin 1920, preluat de comuniști în ’49 și rebotezat „Ilie Pintilie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la fiecare zece metri. Păjurenii își păzeau cu strășnicie microclimatul. În rarele ocazii când se-aventurau prin cartier, hingherii erau huiduiți sau luați la bătaie de vecini. Cei mai inventivi dintre locatari încuiau repede ușile blocurilor, cu câte șapte-opt câini înăuntru. După ce trecea pericolul, le dădeau iar drumul afară. Rareori se întâmpla să fie ridicat vreun animal, iar dacă respectivul (care dormise în timpul raziei sau ieșise singur la plimbare pe bulevard) lipsea după-amiaza la apel, se punea în mișcare artileria grea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
umplute cu lichide roz sau verzui acidulate. Și, oricum, apăruseră cafenelele și ciocolateriile. Galantarele nu te ispiteau, deși păreau să colcăie de viață. În vitrina lor rece și alburie, tremurau niște creaturi ciudate: „negrese“ la pachet (cum or fi încăput înăuntru?); „Diplomat“ (o ruladă grețoasă, mustind de sirop); „cremșnit“ (numele îmi inspira o insectă monstruoasă); „cartofi“ (nu lua nimeni, toți copiii știau că sunt făcuți cu resturile de la alte prăjituri); „joffre“ (niște trabucuri de ciocolată); „africană“ (rudă cu „negresa“; purta în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Brâncovenesc și Arhivele ajunseseră moloz, iar Pivnițele Regale de sub Calea Victoriei fuseseră inundate și-apoi astupate cu pământ. Cât despre Palatul Sinodal din Piața Unirii, el fusese mutat de inginerul Iordăchescu 22 de metri față de-amplasamentul original, în timp ce lucrul continua înăuntru, în birouri, pe holuri și-n bibliotecă. Aș fi obținut un preț bun pe-ăsta, mișcarea în spațiu-timp a clădirii, cu tot cu oamenii ei și Daciile Securității din față, purta o valoare inestimabilă, de document viu. Din nefericire, Bucureștiul trecea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
s-o facă, tremurând sub pânzele alcoolului. Oamenii i-au scotocit casa (unii, mai curajoși, s-au oprit în pivniță să cerceteze damigenele și probabil mai sunt și astăzi acolo, căutându-l pe infractor), apoi s-au întors la cârciumă. Înăuntru găseai celălalt sfert, în frunte cu doctorul Leordeanu. Sătenii s-au pus iar pe băut, cineva a întrebat de bilet și-atunci bărbații au constatat că lipsește și el. Nenorocirea de hârtie care îi pusese pe toți pe jar dispăruse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sau chiar în Tuileries, unde un bărbat în sacou râgâia la soare pe-un scaun lângă bustul lui Ludovic al XIV-lea. În spate la „Intercontinental“, sala „Dalles“ strălucea de cărți și neoane. Când nu mă observa nimeni, mă strecuram înăuntru, doar ca să ating foile veline, impregnate cu gaz și cerneală tipografică. Pipăiam albumele de artă, edițiile proaspete, colecțiile de fotografii, fără să mă uit la imagini. Uneori, rămâneam minute în șir cu palma pe copertă, pe striațiile de țesătură cartonată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sicilienilor. „Să trăiți, dom’ doctor!“ I-am zâmbit portarului, examinând cum se cumințește. Puterea legitimațiilor ăstora era mare, nelimitată, transmisă din vechime. Dacă le lipeai de parbriz, intrai cu mașina și-n curtea interioară. „Scuzați, nu v-am recunoscut, poftiți înăuntru, vorbesc io la fochist să dea mai cald...“ Îndemnul suna anapoda. Mă aflam deja înăuntru, carena holului se închisese în urma mea, iar nava de ciment și marmură huruia din toate încheieturile, pregătindu-se să plece cu pasagerii ei de-ocazie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ăstora era mare, nelimitată, transmisă din vechime. Dacă le lipeai de parbriz, intrai cu mașina și-n curtea interioară. „Scuzați, nu v-am recunoscut, poftiți înăuntru, vorbesc io la fochist să dea mai cald...“ Îndemnul suna anapoda. Mă aflam deja înăuntru, carena holului se închisese în urma mea, iar nava de ciment și marmură huruia din toate încheieturile, pregătindu-se să plece cu pasagerii ei de-ocazie: eu, Densusianu, portarul și Eminescu mic și avariat. Mi-am adus aminte de-o altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu beton) și-am dat peste ramele altei uși, în spatele celei capitonate. Ramele nu erau prinse perfect de perete, zidul se deplasase puțin, ca după cutremur, lăsând o fantă liberă, cât un băț de chibrit. M-am chinuit să privesc înăuntru. Prin fantă tremura o fâșie de lumină, parcă și-un clopot și niște cabluri. Cine știe ce comandant dădea ordine înăuntru, în așteptarea operațiunii secrete. M-am apăsat cu ochiul de perete, până am început să simt usturimi de la tencuială. Nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
zidul se deplasase puțin, ca după cutremur, lăsând o fantă liberă, cât un băț de chibrit. M-am chinuit să privesc înăuntru. Prin fantă tremura o fâșie de lumină, parcă și-un clopot și niște cabluri. Cine știe ce comandant dădea ordine înăuntru, în așteptarea operațiunii secrete. M-am apăsat cu ochiul de perete, până am început să simt usturimi de la tencuială. Nu era chiar beznă pe culoar, mai degrabă o lumină chioară, de antrepozit sau băcănie. Umbrele jucau nepotrivit pe ziduri, oricând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dincolo de puntea Facultății de Arhitectură, „Intercontinentalul“ sclipea ca un far de ceață. Iubeam hotelul ăsta, îl număram printre puținele clădiri acceptabile, cu tăietura lui înaltă, dar curbă și potolită. Îmi inspira calm și siguranță, poate și pentru că nu fusesem niciodată înăuntru. Doar taică-meu intrase acolo, prin 70 și ceva. Era pe vremea când nu mai găseai fărâmă de carne prin oraș, doar oase și măruntaie. Se rugase de-un fost coleg de armată, ajuns ospătar, să-i scoată un antricot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sute de gloanțe în ficat. Eram un ins ponderat, conștient. Aveam grijă de mine mai ceva ca maică-mea de porțelanurile ei. Scăpasem. Ateneul scăpase și el, se trăsese alături, cu tunul, în Biblioteca Universitară. Mă pomenisem de două ori înăuntru; prima oară, târât la un concert combinat, cum se țineau pe vremuri: orchestra cânta de toate, de la Brahms la Rimski-Korsakov, puțin Vivaldi, adormeai și te trezeai în etape, ca-n tren, când trage cineva semnalul de alarmă. Dacă nimereai o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
apele, dar nimeni nu trebuia s-o știe. Primul lucru care îmi venea în minte era cum să topesc premiul. Alții primeau plicuri (sub care ghiceai sulurile groase de bani) sau niște diplome în tuburi de catifea, cu cecul rulat înăuntru: eu, prestigiul și 5 kg. de fier masiv, bătute într-un piedestal de cherestea. Apoi m-am gândit ce-mi doream eu acolo, pe rampă, ce mi-ar fi plăcut cu-adevărat: să mă plimb într-un BMW 330 ix

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îmi fac cumpărăturile la Billa, urmăresc vreo treizeci și două de canale TV, ascult muzică grunge, pop, industrial, gregoriană și clismatică, merg la stadion și la Ateneu, îmi plac berea de Reghin și țuica de Baia-Mare, dorm, urlu, râd, obosesc. Înăuntru, o cutie de conservă încărcată cu circuite. Secret lacrimile din pungile de metal ale pleoapelor. Când mișc degetele și-nfig unghiile în carne, dau drumul micilor păienjeni de fier pe pânzele venelor, înregistrez înțepăturile acelor și păcănitul cleștișorilor, viteza de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Italiana, Spaniola, Româna ultima, la unu, lângă closete. Călcam pe vârfuri, marmura părea umplută cu pungi de întuneric, oricând putea să-ți scape piciorul. Ne-am oprit profesionist, lângă ușă, cu lanterna stinsă. Nu se-auzea nimic, hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scos capul peste balustradă. Auzeam zgomotele neclar, dar strident, ca atunci când intri într-o cameră la Circa Financiară. Puteam distinge fâșâitul hârtiilor întoarse, pocnetul ștampilelor și clămpănitul teancurilor de dosare, dar nu-mi dădeam seama nici câți oameni se-află înăuntru, nici ce vorbesc. Să fi fost în jur de zece-cincisprezece inși, toți la costum, circulând în jurul unei mese lungi și ovale. Pe masă, ca niște troleibuze la coadă, stăteau aliniate sute de cărți, așteptându-și rândul. Trebuia să fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de ce m-ai luat?“ „Bună întrebare!“, m-a ciupit Maria. O simțeam veselă, mirată, proaspătă. Îmi venea s-o răstorn pe loc în cușetă și să-l încui pe Mihnea pe-afară. Am deschis ușa placată și-am împins bagajele înăuntru. Cușeta austriacă mirosea a săpun, mochetă și lemn vechi, nici bine, nici rău, ca la o pensiune ieftină. Geamul se prelungea cu o manetă de vatman, pe care-o învârteai degeaba: nu se clintea un milimetru. Sub el, în colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
După încă vreo sută de metri, la intersecția cu Berggasse, am oprit în fața unor ziduri galbene, de secol 19. Prin apropiere, se simțea prezența lui Freud. Amorașii pluteau pe calcane, roz și grăsunei, cu obrajii restaurați pe la 1893: scria data înăuntru, pe un plafon. Dincolo de ziduri, cadrilat de două imobile de-aceleași dimensiuni, se ridica triumfător hotelul. Am Schottenpoint ne aștepta cu două camere moi și pufoase. Făcusem rezervarea capitalist, pe fax; dădusem și-un număr de credit card, cum cerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]