7,108 matches
-
și doctorul Emilian Grigore care, printr-un semn anume, își invită prietenul la un ,,taifas de taină”, cum îi plăcea lui să spună... - Eugene, nu ai idee ce ai pierdut! Nu-ți poți imagina, ascultă la mine! rosti Emilian în șoaptă, deși simțea nevoie să explodeze în cuvinte. - Hai, nu mă fierbe! Care-i treaba? M-ai făcut curios... - Ai pierdut cea mai fierbinte femeie, omule! Am fost cu ea în noaptea trecută.... Vreo trei ceasuri, dar..., dar... știi cum a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
asistente, care, după puțin timp, au ieșit pentru a se ocupa de cazurile urgente ce apăruseră. Parcă intuind că în salon au rămas doar Eugen și Iuliana, Iustin a respirat adânc de câteva ori și a început să vorbească în șoaptă, fără să-și miște trupul rămas în acea poziție în care părea că doarme. La început nu au fost cuvinte inteligibile, dar era vizibilă starea tensionată a bolnavului, ceea ce a făcut ca Eugen să urmărească atent indicațiile aparaturii de supraveghere
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apropiat și a ascultat cu atenție. I-a făcut semn lui Eugen că nu înțelege, dar nu a deranjat cu nimic până când Iustin a dat semne de oboseală și foarte curând a rostit rar câteva cuvinte și tot mai în șoaptă, după care a tăcut ori a adormit. I-au luat tensiunea și pulsul, au comparat datele cu cele din perioada în care nu a fost agitat. Nu erau diferențe îngrijorătoare. Nici activitatea cerebrală nu părea să fi suferit modificări îngrijorătoare
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dorit să vă văd. Sunteți un om tare bun... - Ei, chiar așa? Abia ne cunoaștem acum. - Vă cunosc din prima zi..., chiar de la locul accidentului. De când sunt aici, eu am auzit de multe ori vocea... dumneavoastră... și când vorbeați în șoaptă, dar nu am putut să vă fac semn... Mai rămân aici? - Ohooo! Dar ce grăbit ești, domnule Tinu! De ce nu stai liniștit să te întremezi mai întâi și apoi... - Mă odihnesc de mult cred... Câte zile au trecut eu nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cînd Domnișoara ri se gîndește la mine cometele, meteoriții neatenți și chiar unele particule de praf stelar explodează brusc (ați înțeles este vorba de efectul ri) 24. — Vă interzic să mă visați goală. nu știu dacă această frază spusă în șoaptă sau delicatețea cu care eram scuturat mă treziră din somn. în prima clipă m-am crezut chiar în prelungirea visului. oare nu era plauzibil ca Domnișoara ri, pe care tocmai o visam goală, să se întoarcă spre mine, întrucît și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
veni abia săptămîna viitoare) poemul pentru buze vă sărută prelung pe buze fără să vă muște, fără să vă strivească buzele este ușor și fluid ca o ploaie de cuvinte lăsați-vă sărutată de el citindu-l mai ales în șoaptă un singur lucru s-ar putea să vă surprindă și deci vă previn sărutul s-ar putea să dureze mai mult decît lectura poemului 36. — De ce plîngeți din nou, Domnișoară ri ? — am aflat ceva groaznic. ori de cîte ori afla
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ochi și urechi. spun acest lucru întrucît ei nu se mulțumeau doar să privească toate acele teancuri de cărți și toată acea dezordine de volume din rafturi, dar își și ciuleau urechile ca și cum ar fi vrut să audă ceva, niște șoapte venind dinspre cărțile închise. auzeau ei ceva acolo ? auzeau ei ceva ce nu auzeam eu ? Intrigat, într-o bună zi chiar i-am pus această întrebare unui domn distins, de vreo cincizeci de ani, cu alură de sherlock Holmes, care
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ființei sale : marea, plaja, pescărușii, norii, cețurile, bărcile cu pînze... toate îl fascinau, dar, mai ales, toate se asociau pentru a-i procura lui o stare extatică. „mulțumesc, mulțumesc că sunteți aici”, le mai spuse Bernard, de data aceasta în șoaptă. apoi reveni în cameră pentru a o elibera pe Corona din cușca ei (din valiza ei) și pentru a o instala pe masa de lucru. în timp ce mîinile sale o extrăgeau cu delicatețe pe Corona din valiză, privirile lui Bernard fură
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
își puneau niște papuci de casă, defilau în grupuri mici prin apartamentele greviștilor. aceștia se lăsau fotografiați în exercițiul tăcerii, așezați la mesele lor de lucru, nemișcați în fața foilor albe sau a computerelor neaprinse, cu privirile aspirate de vid. în șoaptă, ghizii expuneau pe scurt biografiile respectivilor, rezumînd de asemenea, în cîteva cuvinte, subiectele romanelor scrise de ei pînă la acea oră. Uneori, cînd soțiile greviștilor erau acasă, vizitatorilor li se propunea și să guste din cîte o dulceață de nuci
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
sa. toți acei pereți, toate acele stucaturi, tavanele cu casetoane, parchetul din lemn de nuc, pianul dezacordat din hol și canapelele și fotoliile excesiv de confortabile erau impregnate de gesturi, de cuvinte, de gînduri, de neputințe și de revolte mute, de șoapte și intrigi, de bîrfe și denunțuri, de glume și hohote de rîs. în timp ce Guy fotografia totul cu telefonul mobil, eu încercam să-i explic la ce servise fiecare încăpere. Jos, la parter : imediat pe stînga birourile diverșilor vicepreședinți, pe dreapta
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ce oră ieșeau să se plimbe sau să se ducă la birou, cînd își făceau cumpărăturile și cînd luau masa. Deși imobilul era bine sonorizat, domnul Busbib era capabil să perceapă enorm de multe sunete și zgomote, voci și fîșîituri, șoapte și suspine, icnete și bufnituri... Probabil că și urechile sale se dezvoltaseră, deveniseră absorbante, două găuri negre colectoare de sunete. Domnul Busbib ar fi putut să spună, între ora 19 și ora unu dimineața, cu o marjă de eroare minimă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
căruia se simțea de fapt destul de dezarmat. Un fel de sistem de autoapărare începu să funcționeze în el, era ca și cum un fel de mic diavol i s-ar fi trezit în timpan și ar fi început să-i spună în șoaptă : „Dă-o dracului de listă. Cu cît o lungești mai mult, cu atît tot tu te vei simți mai vinovat. mai bine întrerupi lista și în felul acesta nu mai ai nicio responsabilitate. treizeci de probleme identificate. este suficient pentru
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și trase de blestematul clopoțel, care răsună pe sus ca un vas de sticlă sfărâmat pe podele. După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție, și inima-i zvâcni cu violență în piept. Încercă să-și adune puterile, când o voce cristalină se auzi de sus: - Dar, papa, e Felix! Felix privi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
privea înspre grădină, văzu pe Otilia stând la o fereastră deschisă. Conversația de jos și incidentul cu pianul o indispusese probabil, și acum se refugiase aici, fără să iasă din raza lui Pascalopol. Zărind pe Felix, Otilia îl chemă în șoaptă. - Ce faci? Vino aici! Când Felix se rezemă de canatul ferestrei, Otilia îi spuse tot încet: - Nu știi ce viperă este tanti Aglae asta! Uf! Ca și când ar fi bănuit o inimiciție, Aglae, care-i zărise în treacăt sub sclipirile lunii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca să-l irite. Stănică s-a luat după ea. Dacă-l lași în pace pe Simion, fără să-i bați capul, se înduplecă. În vreme ce Otilia, care dusese pe Simion acasă, se întorcea pe portița din fund, auzi în întuneric o șoaptă bine articulată. - Otilio, Otilio! - Cine este? întrebă ea puțin cam speriată. - Eu sunt! O umbră se apropia din direcția chioșcului și Otilia recunoscu pe Stănică. G. Călinescu - Ce faci aici? Unde ai lăsat-o pe Olimpia? - Mă așteaptă în stradă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vrei să-mi comunici cevamisterios. Spune odată, că nu te mănânc. Haide, că mă grăbesc. Vai, ce treabă am! Lui Felix i se păru ridicol să facă o declarație în asemenea împrejurări. De aceea se obișnuise să le facă în șoaptă, când Otilia nu era de față. Se închidea în odaie cu o fotografie a fetei și se lăsa în voia visării. O cuprindea de mâini, o trăgea spre el, își apropia buzele de urechea ei și-i șoptea indefinit: "Te
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
explicații. O pândi într-o seară târziu, până după miezul nopții, când ea se sui în odaia ei și, după o jumătate de ceas de îndoială, îi bătu în ușă, strigând ușor:,,Otilia!" - Ce vrei? se auzi glasul fetei în șoaptă, după ușă, suntdezbrăcată! - Vreau să-ți vorbesc neapărat, trebuie. - Nu ești cuminte deloc, ai să-mi vorbești mâine. - Acum, acum! insistă Felix, împingînd ușa. În întredeschizătură, Otilia apăru în cămașă lungă de noapte, tremurând de frig. Părul avea o desfoiere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unde se vedeau încă vestigiile nestrânse ale mesei de seară, dădu de Stănică, care fuma, întors cu spatele și ochind prin dulapuri. "Omul acesta, gândi Felix, e inevitabil." Când îl zări, Stănică îi făcu cu ochiul și-i spuse în șoaptă: - E rău de tot, se curăță babalâcul. Apoplexie, cu siguranță.L-a lovit damblaua. Am stat aici cu el la masă până pe la unsprezece, pe urmă a plecat și am auzit pe Aurica strigând că-i vine moșului rău. Aglae
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acum te-ai găsit să-mi faci scene? Ai și tu dreptate, vom discuta acasă. Cei trei ajunseră în curtea casei lui moș Costache, fiindcă Stănică ținuse să-l conducă pe Felix. În dreptul casei auziră un pârâit grozav și o șoaptă cavernoasă, care-i făcu să tresară: - Ei! Ce s-a întîmplat? Era moș Costache, care împinsese ușa gotică și întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să te privezi de o asemenea beție lirică? Weissmann vorbea cu un entuziasm extraordinar și gesticula, oprindu-se din când în când și rezemîndu-se de balustrada cheiului, spre a demonstra mai bine și a-i declama unele versuri, persuasiv, în șoaptă, trăgîndu-le cu mâna din gură și sugând din buze voluptuos, ca după mușcarea unei piersici. Îi puse lui Felix repetate întrebări, dacă nu cunoaște cutare sau cutare poet român sau străin, și Felix trebui să recunoască rușinat că nu era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și silindu-se, într-un chip care în altă împrejurare ar fi fost comic, să-l învioreze. Generalul părea afectat: - Fetița mea, dar tânărul nostru mi se pare că e îndrăgostit. - Așa mi se pare și mie, confirmă Georgeta în șoaptă, cugrija unei mame de a nu deștepta copilul. - O! dar atunci e îngrozitor! Te invit să ai grijă de dânsul. Felix simți nevoia de a rămâne singur, își lua rămas bun de la cei doi, care-l părăsiră cu cele mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la bătrân, îl întoarse pe față și, văzîndu-l inert și roșu la obraz, fugi repede înspre casă, dar mereu tiptil, ca și când ar fi fost la mijloc un secret mare, și năvăli în odaia lui Felix. - Vino repede, zise ea în șoaptă, aproape satisfăcută de senzația nouă pe care o încerca după atâta monotonie, a căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
demnitate ridicolă. - Ți-e bine așa? întrebă Aglae. - Bi-bine! mormăi Costache. - Acum ce să mai facem? întrebă Aglae. - Nimic, răspunse doctorul. Liniște și altceva nimic. Natura lucrează singură. Stănică pufni în râs. - Aveți și voi doctorii formule. Natura lucrează (în șoaptă) pentru moștenitori. Otilia se simțea așa de rău de oboseală și zbucium, încît Felix o trase lângă fereastră și o strânse afectuos de braț. - Fii tare, Otilia, sunt prietenul, sunt fratele tău! Stănică, văzîndu-l, făcu cu ochiul celorlalți, cu adânci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu s-ar fi întîmplat, învăluiți în perdele mari de fum. Moș Costache, pe canapea, începuse să tușească, dar părea limpezit la față, normal. Așezată pe un scaun, alături, Otilia îi îndrepta aci punga cu gheață, aci plapuma, întrebîndu-l în șoaptă dacă se simte mai bine. - Na, afurisită carte, exclamă Stănică, trântind o figurăoarecare, e tot ce am. Așa mi se-ntîmplă când joc cu Olimpia. Nevasta e piază-rea. Vasiliad, foarte atent, mușcând cu dinții dintr-un țigaret de os, ședea înfundat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiindcă, atunci când aceasta intră după el în salon, se răsti: - Ce te ții, frate, după mine, am și eu nevoie de liniște,după atâta zbucium, să-mi adun ideile. G. Călinescu Cum aceasta închidea ușa la loc, o chemă în șoaptă, se uită puțin prin odaie și scoase din perete o miniatură cu ramă de fildeș, pe care o ochise de mult, și o vîrî în sânul Olimpiei: - Ascunde-o bine, să nu te vadă soacră-mea, ăsta e unlucru de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]