7,946 matches
-
amândoi până la bătrânețe. În câte nopți nu visase ea pe prințul d' Astra, pe marchizul de Gadelle și pe câți alții!... Uneori se scula și i se părea că aude galopul cailor peste câmpul Cuțaridei. Se trezea buimăcită, gata să țipe, cu cămașa udă în spinare. 272 Privea fereastra albastră, mânjită cu lumina stinsă, pierită a nopții și ofta. Pe drumul Griviței treceau căruțele lăptarilor în goană. În mahalaua gropii bărbații erau altfel. Ea îi vedea în fiecare zi. Ginerii nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tânăr. S-a uitat împrejur și și-a adus aminte unde se afla. Didina ședea la geam și asculta. S-a ridicat, scuturîndu-și lenea. A auzit lăutarii mai aproape. Atunci a văzut ibovnica o umbră lungă mișcîndu-se în curte. A țipat, astupîndu-și gura cu pumnul: - Nu știu cine-i afară! S-a răcit pielea pe el. Muierea tremura. Pungașul și-a tras nădragii și cămașa. A scos șișul. Ușa s-a dat de perete și în prag îl văzură pe Bozoncea. Luna îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Didina în niște cearșafuri și-i făcuseră ceaiuri. I-au uns pielea cu untdelemn și-au lăsat-o să doarmă. Către seară, s-a trezit gagica, cu trupul umflat. Ardea pielea pe ea și-o țineau junghiurile. A început să țipe de durere. Și-a pipăit fata lovită și-a văzut cum îi mai curge încă sânge din buzele despicate. A plâns după aceea multă vreme, de rușine și de durere. Dincolo, Bozoncea privea lămpile albastre cu scârbă. Piele îi turna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față. Apoi le jucau în picioare. Zidarii luau cozile țigăncilor în pumni și le smuceau sălbatic. Toată mahalaua era un vaiet. Țipa a lui Ghiula, țipa a lui Șandor. Îl apucau și pe Matei dracii. O tăvălea toată casa pe-a lui. Până a doua zi se împăcau. Duminica, bărbații le scoteau pe muieri la plimbare, pe la rude. Femeile aveau rochii de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față. Apoi le jucau în picioare. Zidarii luau cozile țigăncilor în pumni și le smuceau sălbatic. Toată mahalaua era un vaiet. Țipa a lui Ghiula, țipa a lui Șandor. Îl apucau și pe Matei dracii. O tăvălea toată casa pe-a lui. Până a doua zi se împăcau. Duminica, bărbații le scoteau pe muieri la plimbare, pe la rude. Femeile aveau rochii de stambă verde cu buline
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu comisarul ăla de ne-a luat pielea, spunea, las', că-i vine și lui rîndul! Până în iarnă tot așa au ținut-o. Noaptea așteptau sub podul Constanței pe negustorii de la Pitești, opreau cursele pline cu țărani ori căruțele. Dacă țipa vreunul, iute-l linișteau. Aveau și vreo câțiva sergenți de erau înțeleși cu ei. Le trimiteau șpagă. Când îi venea lui Paraschiv să dezbrace oameni, îl căutau în altă parte, ori soseau mai târziu. Găseau căruțele răsturnate cu oiștile-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
amândouă nu mai rămâne decât un dezastru nocturn și muzical. Când ai cunoscut amărăciunile și dulceața lor, îți pare rău că n-ai decât o inimă de sfărâmat. Oare de când s-au mutat deșerturile în sângele omului? Și schimnicii de când țipă-n el rugile spre înălțimi? Cât se vor mai boci întinderile în unduirea lui otrăvită? Și când va înceta înecul oropsiților în valurile lăuntrice ale muririi? Doamne! singurul tău martir: sângele omului. Dacă moartea n-ar întrerupe consolările dorului de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
umbra o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino cu mine acasă... Voi da-ntr-o parte perdeua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. "Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sânt pretutindenea el, în frumusetea nopții, în tăcerea dumbravelor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbra o dungă lunară... dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine... vino la mine acasă... Voi da-ntr-o parte perdeua albastră din fereasta mansardei mele și vom privi toată noaptea la lună... Ah! te iubesc, țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El se lipi ca un șarpe de ea și o strânse cu putere, astfel încît se-ncleștase amândouă aceste corpuri într-o îmbrațoșare lungă și nervoasă... Apoi el recăzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pretutindenea el, în frumusețea nopții, în tăcerea dumbravelor, el! " El s-apropie... El credea asemenea că are o-nchipuire aievea înaintea lui, căci o privi lung, se priviră lung... El cu îndoială, ea fără rușine... Când îi luă mâna... ea țipă... - Oceana, zise el încet, Oceana, ești tu o-nchipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită în zăpada luminei de lună sau ești aievea, ești tu...? Ea uitase tot... "Eu, eu", murmură ea-ncet, îi trase brațul lui de- puse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în tăcerea dumbravelor, în frumuseța nopții. El se apropie... El credea asemenea că are o închipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă încet. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațe... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde, se credea nebună, credea că-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o dungă de lumină, dar în acel loc pare c-a nins... Vino cu mine.... vino cu mine acasă,.. Voi da-ntr-o parte perdeaua din fereasta odăii mele și vom privi toată noaptea la cer[uri ]... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseța nopții, în tăcerea dumbravelor [, în frumuseța nopții]... El s-apropie... El credea asemenea că are - o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă [încet]. Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un vis, o umbră a nopții zugrăvită cu zapada luminei de lună? Sau ești tu? tu? Ea plângea... nu putea răspunde. Se credea nebună, credea că-i vis, ș-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea era un foc, strânsoarea mea o turbare. - Poesis, zisei cu voce înecată, te iubesc! - Tst! tată-meu! țipă ea încet, sculîndu-se și răzimând mâna dreaptă de marginea ferestrei. Mă sculai din genunchi la această veste neașteptată. Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră și apăsă cu ochii mai închiși o sărutare arzîndă pe floare - astfel încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale și donițe în amândouă mînile, boii trăgeau încet în jug și carul scârțâia, iar românul ce mergea alături cu ei și pocnea din bici își țipa eternul său hăis, ho!... Ascuns în maluri dormea Murășul, pe el trosnea de căruțe podul de luntri, pe care-l trecui și eu... De departe se vedeau munții mei natali, uriași bătrâni cu frunțile de piatră spărgând nourii și luminând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
năruindu-se mistuite de flacări, prin ferestrele plesnite ieșind flacăra neagră - roșie. cu fum negru... astfel șirele caselor păre[u] pus[e] în ordine de bătălie cu capetele arzînde, cu ochii cei plini de flacără și fum. Oamenii alergau și țipau, stradele negre foiau asemenea mușinoiului de furnici, unii cărau și duceau lăzi, cu fața speriată și ochii holbați la soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse păharele din mână, partea cea mai mare, uitând arma și tot, o apucă spre a ieși pe ușă. - Pe ei! țipai eu, rumpând o fereastră din țîțînele ei și sărind eu cel dendîi în sală. După mine toți. Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părete plin de armărie. Deodată-n [în]tuneric luciră doi ochi înfricoșați... un om nalt părea că se repede dintr-un colț spre noi. Cu mîna-ntinsă, slobozii pistolul și la lumina lui zării o față vânătă, ci cunoscută. - E el! țipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În momentul acela Ioan i se repezise în piept, însă, apucat el însuși, contele deschise c-o mână ușa balconului, cu cealaltă era să-l arunce peste balcon pe pavagiul de piatră. A fost fapta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scăpase opaițul; desigur că nu scăpa de moarte de nu, prin stingerea singurei lumini, nu se făcea întuneric. Se slobozi prin fereastră o pușcă, dar neci un vaiet... va să zică nu era nimeni lovit. Zgomotul de - afară se-nmulți. - În linie! țipă sonor vocea de argint a lui Ion și văzui în razele de lună pătrunse prin oblonul de lemn cum lăncile se-nșirară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în tot ce venea înaintea mea. Dădură și ei foc și rândurile se răriră. - Înainte! țipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o repezire și dușmanii, curmați în două lături, ne deschiseră o cale largă în această luptă la lumina lunei. În momentul când ieșirăm cu fuga afară, un pistol singuratec se-ndreptă în pieptul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari. - Frate Ioane, zise el încet și liniștit, fă-ți o cruce. Ioan [î ]și făcu încet și cu silință multă o cruce. In momentul acela sabia vâjâi prin aer și capul lui Ioan se rostogoli pe frunzele uscate. - Nebune! țipai, îndreptînd pistolul spre fruntea bătrânului, ce-ai făcut? - Ce-am făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ce era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și plecă plângând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii. Bătrânul suci o funie de paie și, împlînd-o cu păcură, o azvârli aprinsă de jos pe acoperișul morii. într-un moment podul cel uns cu păcură se aprinsesă, morarul țipa teribil, de întrecea urletul roților și durduitul pietrelor neferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie - ideea satanică se-mplinea. Luă toporul și tăie funiile ce legau moara de mal. Moara începu a se mișca, a pluti aprinsă pe valuri. - Și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mișca, a pluti aprinsă pe valuri. - Și foc și-nec! strigă bătrânul teribil, suit pe-o piatră și ridicând pumnul la ceruri; de - am făcut rău, pe sufletul meu să cadă! Aspect teribil. Urlau roțile, scrâșneau pietrele, trosnea înflacarată moara, țipa cu sălbătăcie morarul în mormântul de jar. Întreaga moară părea un bătrân și bolnav balaur de foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile roșite de foc ale apei. Moara nota repede, dusă și de-nvîrtitura roții, și de repeziciunea apei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]