9,447 matches
-
strădania lui măruntă și vrednică de milă de a-și duce existența mizeră, Însă plină de speranță, cum putea mai bine, sub un cer străin, În inima unui oraș imens și indiferent, o fărîmă de răsplată neînsemnată pentru truda sa amară și tenacitatea sa răbdătoare - țelul modest, dar poleit, alcătuit din siguranță, libertate, descătușare și liniște, pentru care toate ființele de pe fața pămîntului au muncit și-au suferit. Iar nepăsarea fără egal cu care orașul mare și Îngrozitor a strivit Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a fost, așadar, prima mea Întîlnire cu moartea În oraș. A doua oară cînd am Întîlnit moartea În oraș era iarnă, noapte, și lucrurile s-au petrecut astfel: Cam pe la miezul nopții, Într-o noapte de februarie, rece, liniștită și amară, cînd luna strălucea rece pe bolta Înghețată, scăldată Într-o lumină alb-albăstruie, cîțiva oameni stăteau Îngrămădiți pe trotuarul unei străzi cotite și derutante ce dă În Seventh Avenue, În apropiere de Sheridan Square. Oamenii stăteau În fața unei clădiri noi, aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
om deșteptaseră În inima mea o neagră prăbușire, aducînd deodată Înapoi lumea hidoasă a morții-În-viață cu nenumăratele sale Întruchipări fantomatice ale nebuniei și disperării și, pe căi enigmatice și imposibile, asemeni misterului de nepătruns al dragostei și al morții, secretul amar al acelui chip plin de viață strălucitoare Își luase locul acum printre Întruchipările morții ca să-mi tulbure mințile cu propriul său mister de nepătruns. Căci imaginea acelui chip cuprindea toată mila și tot regretul răscolitor al dragostei ce trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Am sau nu dreptate? — Aici ai zis-o bine! spuse italianul dînd din cap. Prostii și nimic altceva! — Exact cum Îi spuneam unui tip... reluă tînărul. — Nu, domnule! rosti evreul pe un ton apăsat și hotărît, zîmbind cu un cinism amar. Nu, domnule, nici să n-aud! Așa ceva nu-i de mine! CÎnd o să-mi dau duhul și-or să se-adune toți În jurul marelui sicriu, continuă el făcînd un gest grăitor, vreau să mă privească lung, cu toții, și să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cînd a avut și n-a lăsat să-i scape nimic!“. Aici făcu o scurtă pauză, Își prinse cu ambele mîini reverele elegantului său pardesiu și se legănă ușor Înainte și Înapoi, de pe călcîie pe vîrfuri, zîmbind cu zîmbetul său amar, de cunoscător. — Da, domnule! spuse el imediat pe un ton ferm și convingător. Da, domnule! CÎnd o să mă aflu acolo, În cimitir, și o să hrănesc florile, n-o să-mi mai trebuiască flori! Vreau să mă bucur de ce-i al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
oare nu ne-ai oferit adăpost nouă, celor lipsiți de adăpost, celor care n-aveam o ușă la care să batem, celor care nu găseam alinare și goneam veșnic hăituiți pe străzile vieții? Oare nu ne-ai oferit merindele tale amare cu care să ne potolim foamea ce se preschimba În nebunie din pricina hranei cu care se hrănea, oare nu ne-ai oferit un țel către care am năzuit veșnic și pe care niciodată nu l-am atins - siguranța, liniștea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
amenințări, admonestări și vorbe triviale, izvorît, de fapt, din spaima adîncă În care trăiesc, ca și cum s-ar teme că, dacă, În această lume - de o agresivitate primitivă și o rapacitate brutală - in care sînt nevoite să-și cîștige cumva existența amară, s-ar Întîmpla să se trădeze printr-o exprimare și o comportare mai caldă, mai blîndă, mai Îngăduitoare, ar da de bănuit tovarășelor lor și s-ar expune atacurilor, amenințărilor, asupririi și tiraniei. Așa se prezenta situația acestor femei acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din aceleași locuri, trebuie să fim uniți... Așa că să-ntrebi de Margaret că, dacă nu, mă supăr foc, ai Înțeles? — Bine, răspunse el grăbit și stîngaci. Am Înțeles. Fata Îl privi din nou cu ochi tăioși și strălucitori, cu zîmbetul amar și ciudat de tandru. Apoi, trecîndu-și repede degetele prin păr, se Întoarse spre cealaltă femeie și-i spuse: — Să fii drăguță cu el, Fay... E de la mine de-acasă... La revedere, „Georgia“! CÎnd mai treci pe-aici, Întreabă de Margaret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Nu dispăruseră? În urechile lor și În ale noastre, răsună vuietul mulțimilor uitate, În mintea lor sînt Întipărite mii de imagini ale timpului trecut și deodată, prin fața ochilor lor gata să se stingă, trece pentru o clipă imaginea dureroasă și amară a unei amintiri șterse, Încremenite, iluminate de strălucirea morții: Înfiorarea unei frunze pe un ram, scrîșnetul unei roți lîngă bordură, vuietul Îndepărtat, tot mai stins, al unui tren pe șine. Garfield, Hayes și Harrison erau din Ohio; Însă numai numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ochi de foc, cu inima plină de dor și de o foame insuportabilă, și totuși alungat din siguranța dimensională a marelui adăpost al vieții de o lungime de un braț, de o Înălțime de un cap, de refuzul mărunt și amar de un picior - văzînd, simțind, cunoscînd și dorind o viață ce strălucește acolo, sub ochii săi, aproape ca inima sa și Îndepărtată ca cerul, pe care ar putea s-o atingă În fiece clipă și În care nu poate nicicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dar și de Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge să cunoască, cu prețul trudei și sudorii și al frămîntărilor amare, o omenire aspră, dar nu Însingurată. Ajunge să capete un fel de Înțelepciune rară, pe care n-o mai cunoaște nimeni pe lume. Și, prin forța misterului straniu și pătimaș al destinului său, se simte atras spre oameni tocmai datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sau din lume nici dacă ar vrea: este În același timp surghiunit de viață și prizonier al vieții; oriunde se duce, viața Îl ajunge și-l trage către sine nelăsîndu-l să plece. Iar În cele din urmă descoperă adevărul afirmației amare a lui Ernest Renan - că singurul lucru care ne poate da imaginea infinitului este măsura prostiei umane. Iar din aluziile, ironiile și glumele ce-i sînt adresate de zece ori pe zi din pricina Înălțimii sale neobișnuite, din Întrebările ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zis - „ești bolnav, și dacă-o mai duci tot așa, n-ai să mai ajungi Întreg acasă“ - am zis. A spus că nu-i pasă. „Mai bine termin cu viața În clipa asta“ - zice - „decît să mai trec prin atîta amar și chin.“ Și-a tot strigat să-i dăm să bea, dar n-am vrut să-i dăm, oricum o luasem și-o vărsasem deja, și-n cele din urmă a adormit. Apoi i-am luat hainele și i le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să-l pedepsească, dar, Doamne, a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și-mi vin În minte toate, portocalii, smochinii și cîntecele și toate prin cîte-am trecut Împreună: Vremuri bune, vremuri grele, fericirea și plînsul amar, și mai e ceva pe care nu pot să-l numesc, am Încercat să-l urăsc, dar acum nu pot să spun nimic rău de el: era un om ciudat, dar, unde era el nu suferea nimeni de frig, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să analizeze, fu: de ce să nu-i lase s-o facă? Îl întrebă pe Gosseyn Doi: "Ce-ar trebui să fac, dacă o să merg pe nava lor?" "Ei bine, - gândul îndepărtat al lui Gosseyn Doi era însoțit de un zâmbet amar - unul dintre lucrurile care ar fi, cel puțin, amânate, ar fi renovarea Institutului de Semantică Generală de pe Pământ." Exista cel puțin un răspuns la asta. Gosseyn îl rosti în gând: "Când Dan Lyttle iese din tură, de la hotel, la miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Dacă aveți nevoie de ceva, am să țin legătura cu domnul Gosseyn. După ce termină de vorbit, se răsuci și-l zări pe Gosseyn. Veni spre el și-i zise: - Poți lua legătura cu mine oricând. Și propun ca - tonul deveni amar - până îi scoatem, pe indivizii aceia din galaxia aceasta, ar fi mai bine să ținem legătura și să stăm pe fază. Gosseyn spuse: - Domnule, domnul Crang și cu mine vă vom conduce până la ușă. Afară în hol, făcu singurul comentariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
eliberăm? Este genul de individ care vrea să fie chit pe chit, și eu cred că nu facem decât să amâne puțin până ce va putea lovi în cineva Trebuie să găsim o cale să-l temperăm puțin." Simți un zâmbet amar al celuilalt Gosseyn. "Spune-i lui Eldred să fie cu băgare de seamă când Enro va fi pus în libertate. Sunt sigur că Enro încă mai plănuiește să se căsătorească, după cum este tradiția regală Gorgzid, cu sora lui pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
opună unei interacțiuni care tindea să-l smulgă de pe scaun spre celălalt corp. Gosseyn Doi părea să se opună la fel; și chiar făcu câțiva pași mărunți spre Trei înainte ca, brusc, să reușească să se opună. Un zâmbet mic, amar, relaxă trăsăturile puternice, frumoase, ale feței sale. Arăta ca un om perfect stăpân pe sine când spuse: - Se pare că totul o să fie în ordine și că vom putea să colaborăm în contact direct, sau altfel. Rostind aceste cuvinte, gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ne vom referi de mai multe ori în această reflecție: „«De acum nu sunt decât un filosof, adică un om singur», se zice că spune un preot nefericit, în seara apostaziei sale, unui vizitator care venise să-l complementeze. Reflecție amară, dar cât de adevărată! El părăsise Casa în afara căreia, pentru om, nu va mai fi altceva decât exil și singurătate”. Un mare ecleziastic, care concretiza cu totul caracteristicile unui autentic ecleziastic, anume don Antonio Rosmini-Serbati, îi scria astfel lui Hugues-Felicitè
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
personalitatea sa demnă de om al Evangheliei și de adevărat ecleziastic. Cearta și înfruntarea, duritatea și scrupulozitatea orgolioasă, nu exprimă ceea ce este el, și nici nu ilustrează ceea ce este chemat să spună și să facă în calitate de păstor: „Dușman al „zelului amar și al polemicilor verbale”, știe că spiritul cel rău, dotat cu o artă rafinată pentru a semăna dezordine, este foarte abil în a tulbura trupul bisericii sub pretextul discuțiilor ideologice; în plus, temându-se de rigorile false care acoperă unitatea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
din curtea cărora au năvălit în ograda poetului o serie de șobolani de mahala, animale rozătoare care își vor încerca hărnicia demolatoare pe aceleași uluci ale gardului. Pe tot întinsul străzii, ne spune doamna, vecini răi le provocau "mari și amare necazuri" întrucât se apucaseră să edifice din noroi și vălătuci numeroase garduri și cotețe folosind, ce altceva dacă nu aceleași uluci din gardul familiei. În cele din urmă, și cu mare greutate, gardurile au rămas oarecum în picioare datorită unor
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
nemulțumirile imediat după Unire voi publica mai jos un document dramatic dintr-o scrisoare a lui Traian Vuia împreună cu comentariile care l-au însoțit în revista "Provincia". Precizez ferm și limpede că Memorandumul vine tocmai în întâmpinare unor asemenea abordări amare, frustrate, și oferă o posibilă terapie a lor. * "În numărul 2 al Aradului cultural pe anul 1999, eseistul și criticul de artă Horia Medeleanu publica un fragment copios dintr-o scrisoare adresată de Traian Vuia avocatului George Dobrin, fruntaș al
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
și întâiul prefect al Lugojului după Unire. (Fragment republicat în numărul recent al Provinciei) Ea îmbogățește și nuanțează în chip oarecum neașteptat mărturiile despre Unirea de la 1 decembrie 1918, întrucât maniera în care abordează Vuia subiectul este una aspră, critică, amară. Istoriografia română nu a înregistrat cu atenția cuvenită reacțiile de acest fel, deși ele pot fi întâlnite și în alte cazuri. Departe de a fi un adversar al unirii cu România, el se declară fățiș pentru o asemenea soluție. Chestiunea
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simțit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvânt, "Unirea" a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovățim decât pe noi înșine: lipsa noastră de înțelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
magiile lor, i-au ținut prizonieri în cea mai josnică sclavie pe cei care, ca cetățeni ai cerului, ar fi putut să intre în posesia adevăratei libertăți. Cât de diferit este menestrelul meu; el a venit să pună capăt acestei amare sclavii a demonului care domnește asupra noastră ...”. Așadar, conținutul religios dă noua valoare muzicii, care, în trecut, departe de a fi nesemnificativă, strălucea în puterea sa demoniacă. Din punct de vedere formal, diferența între cele două muzici pare să stea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]