8,717 matches
-
de mesagerul iubirii, pentru că ținea într-o mînă un arc cu săgeți. În cealaltă mână avea o stropitoare, prin care țâșneau șiroaie de apă în lumina soarelui, sclipind și adunându-se în jurul postamentului. Odată cu apa, susurau și legendele, poveștile, istoriile, basmele... împrăștiindu-se în sus, pretutindeni, de jur împrejur, învăluind piața și alunecând pe străzi, spre orice direcție, prin oraș, aparent la întâmplare și fără opreliști, pe lângă clădiri, printre crengile copacilor cu anotimpuri amestecate... Apa limpede reflecta lumina în mii și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de primejdie devine unica normă a lui a fi și ești somat prin canale secrete că va surveni ceva ireparabil. Nu ai Încă noțiunea exactă a ceea ce se va Întâmpla, dar ești Încredințat de iminența faptului prejudiciant (ca și În basm, trebuie să ți se aducă o daună, ca să Înceapă o story); iată răul se rostogolește spre tine, În curând te va ajunge; e un lup vărsând bale de fiară, se repede, se apropie; tu strigi, te frămânți, ajutor, ajutooor, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
existenței tale, nu un biet burattino tras de sforile fanteziei unei fuste. Dar dacă greșești, idiotule, umflându-te În pene În casa spânzuratului?! (joi) Am visat că mergeam pe o potecă ducând la o fântână (iată cum se repetă structura basmului); eram pe coborâșul dintre două coline când am văzut (În vis, bineînțeles!) un fel de țăruș cu o măciulie la cap ce se retrăgea, scurtâdu-se și lungindu-se În timp ce măciulia aceea emitea fosforescent semnale de diferite culori; apropiindu-mă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
un cameleon ce-și schimba culorile pentru a fi cât mai atrăgător; mă ademenea, mă fluiera cu ochii ficși, dar plini de iubire. Am observat că avea un fel de capișon de fulgi pe cap, cum au păsările fantastice din basme, iar solzii de pe piept Îi străluceau În funcție de reflexele luminii; În pântecul lui, ceva se mișca spasmodic, după forma reconstituită din exterior părea să fie o broască. Dar În momentul când am ajuns aproape de locul respectiv, șarpele a dispărut, deși Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
imagini. Și din contururile fine, dar pregnante, ale portretelor la Început stilizate, fabulos legendare, apoi precise și plastice. Observația este și ea facultatea definitorie a prozatorului Petru Maier-Bianu. Prima parte a romanului este o adevărată amintire din copilăria bucureșteană, un basm realist cu contrapunctele mizeriei, cruzimii, ipocriziei din „Epoca de aur”. Un altfel de contrapunct Îl constituie nostalgia satului ardelenesc, unde elevul Își petrece vacanțele mari. Apare și aici o Întreagă galerie de personaje - bunicii, rudele, ciobanii, toți cu destine aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Eu mă gândeam că vii duminecă, așa mi-ai scris carte”. Se așază cu toții la masă. Mănâncă. Vine iarna În care se trezește În timp ce maică-sa și taică-su Împodobesc pomul de iarnă pe furiș. Din clipa aceea, Moș Crăciun, basmul frumos, dispare pentru totdeauna. Uneori mai visează noaptea o sanie trasă de cerbi și Moșul mergând greoi prin nămeți. În iarna următoare, degeaba așteaptă, cu pleoapele lipite, prefăcându-se că doarme; se face din ce În ce mai multă liniște În casă și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
versuri, de José Echegaray (1832-1916), sugerată de episodul Francesca da Rimini din Infernul (V, 70-142) lui Dante („La bocca mi bacciò tutto tremante. / Galeotto fu il libro e chi lo scrisse“ [„Atunci, în tremur tot, m-a sărutat... / Galeot fu basmul și-autorul lui“ - Trad. de G. Coșbuc.] „Marele Galeoto“ e lumea clevetitoare și înclinată spre rău. Ramón de Campoamor (1817-1901), poet spaniol care s-a bucurat în epocă de o foarte mare popularitate. Referire la un exemplu atribuit filozofului scolastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nume Peter. Era tuns foarte scurt și părea atletic, dar cu ceea ce se numește o latură sensibilă. Am simțit un ghimpe de invidie, deși nu puteam să spun dacă era pentru băiatul de aur de pe ecran sau pentru personajul de basm pe care îl interpreta. Shelley Winters își ridica fusta și țopăia pe ecran, scuturându-și buclele blonde vopsite. Mi-aș fi dorit să nu o vopsească blondă. Soțul ei mormăia și bombănea de sub o mustață neagră țepoasă. Dussel, dentistul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ou fiert. Kieran păru la fel de nefericit ca și mine când își primi farfuria. Din moment ce nici unul nu se poate gândi la ceva care să-l facă pe celălalt să se simtă mai bine, ne-am luat furculițele resemnați. Era ca în basmul cu oala fermecată cu porridge, care nu se termina niciodată indiferent cât mâncai. Epuizați de mâncare și de emoții, am renunțat amândoi în același timp. Dar experiența dizolvase tensiunea dintre noi, era ca și cum am fi supraviețuit împreună unei prăbușiri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
a luminat chipul. Aș fi dorit să râd și eu, odată cu el. Dar întâlnirea noastră, cea mai vrednică de pomenit, a avut loc de curând, la capul podului de lângă Catedrală. Regele meu venea călare pe un cal alb, ca din basme. Purta coif de argint, tunică albastră, pantaloni albi și cizme de lac cu pinteni de argint. Muzica militară izbucnise chiar în spatele meu, înspăimântându-mă cumplit, tocmai când regele meu mă zări. Și iată că-și strânge dârlogul calului jucăuș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
calmă și mereu pasivă. Mă preocupa faptul că se plimbase cu Albertina prin oraș. Contrastul dintre ei mă jena din punct de vedere estetic. Căci Vladimir Beral, cu alura lui de domnișoară de pension, semăna oarecum cu timidul prințișor din basmele copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie, bătui la ușa Albertinei, cu zece minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de noi. Copiii mă tachinează pentru că sunt econom și se plâng că lucrez atâtea ore În fiecare zi, dar ei nu știu ce Înseamnă să nu ai bani. Eu știu. Merseră În tăcere o vreme, Henry ușor stânjenit de aluzia facilă la basme și Du Maurier vizibil pierdut În gânduri melancolice. — Vivre, ce n’est pas gai, rosti el În cele din urmă, aruncându-i lui Henry o privire Însoțită de un zâmbet crispat. — Dragul meu Du Maurier, spuse Henry, am vorbit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Peter Ibbetson (nu era niciodată sigur unde vine e-ul și unde o-ul din numele de familie, atunci când Îl scria). — Parcă l-am mai auzit, dar nu ca nume de fată, continuă el. — Am dat peste el Într-un basm franțuzesc, când eram copil, zise Du Maurier. Trilby o chema pe zână, dar, nu știu de ce, acțiunea basmului se petrecea În Scoția. N-am idee dacă numele e franțuzesc sau scoțian, dar mi-a atras atenția și mi-a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
atunci când Îl scria). — Parcă l-am mai auzit, dar nu ca nume de fată, continuă el. — Am dat peste el Într-un basm franțuzesc, când eram copil, zise Du Maurier. Trilby o chema pe zână, dar, nu știu de ce, acțiunea basmului se petrecea În Scoția. N-am idee dacă numele e franțuzesc sau scoțian, dar mi-a atras atenția și mi-a rămas În memorie. Și mi s-a părut potrivit pentru o chanteuse ca a mea. — Acum Îmi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de drumuri plate și necirculate, care se unduiau printre câmpurile pe care pășteau oi și duceau către orășele sau sate vechi și adormite, cu biserici extraordinare, una cu dimensiuni de catedrală În micul Lydd și alta parcă desprinsă dintr-un basm, cu obloane la ferestre și o turlă conică, separată de corpul principal și construită din lemn, În Brookland. Dar cea mai memorabilă dintre aceste excursii fusese până În New Romney, pentru a-l vizita pe H.G. Wells, aflat În convalescență acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
păreau să fi fost înghițite - de către cine? Și, deși odată cu începutul războiului copilăria mea se sfârșise, nici eu nu am pus întrebări insistente. Sau poate că nu îndrăzneam să întreb din cauză că nu mai eram copil? Oare, așa cum se întâmplă în basme, numai copiii pun întrebările corecte? E oare cu putință ca frica de un răspuns care să fi întors totul cu susul în jos să fi fost aceea care m-a amuțit? Rușinea aceea care se pitește sub cea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
răbdare, încep să-ți răspundă... Dar ce anume văd eu, de îndată ce-l privesc, la lumina lunii în primul pătrar, pe tanchistul rătăcit ca ediție timpurie a unei persoane ce a înaintat în ani? Arată de parcă ar fi scăpat dintr-un basm al fraților Grimm. Imediat are să-l umfle plânsul. Precis că nu-i place povestea în care apare. Mult mai mult i-ar plăcea să semene foarte tare cu eroul principal al unei cărți care îi este tot timpul atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceea ce i-a îndată curaj să se lanseze într-un discurs mai lung. El a lăudat umplutura de castane și ne-a povestit, în timp ce mâncam, Annei, mie și celor patru copii uimiți, când în ritm accelerat, când iarăși cu încetinitorul, basmul său care nu voia să se mai termine despre omul neterminat și pe parcursul căruia ajungea de la Thomas Müntzer la Karl Marx și, derivat din mesajul mesianic al acestuia, la Old Shatterhand, prin urmare la Karl May; imediat l-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-nceput să fredoneze brusc un motiv din Wagner, apoi ne-a adus aminte de originea orală a literaturii; șoptind, a înlăturat câțiva bolovani rău așezați din calea mersului pe două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese toată carnea, i-a poruncit capului său de profet să lumineze, invocând acum principiul său frecvent citat, pentru ca imediat să dea tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să se ocupe de spălatul vaselor în perimetrul cazărmilor, într-o bucătărie de campanie a US Air Force. Tot în sarcina noastră cădeau și curățatul cartofilor, al morcovilor. În fiecare dimineață, truck-ul ne ducea într-un loc ce părea rupt din basme, direct în țara belșugului. În același timp, acolo își găsise de lucru o grupă de DPs, așa cum erau numite acele displaced persons, conform prescurtării inscripționate pe spate, și anume la spălat și la călcat rufe. O jumătate de duzină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care înainte făcuse parte din locuința administratorului. Deasupra noastră nu mai locuiau decât un profesor cu soția, cu care ne salutam. Locuința era strâmtă, dar aveam mult spațiu de zburdat prin grădina sălbăticită, fericiți sau la adăpost, ca-ntr-un basm care promitea un final fericit. Acolo, Anna se simțea mai acasă decât mine, fiindcă, după o copilărie ocrotită în rezervația ei helvetă, idila noastră dintre ruine oferea o aparență de libertate. Cu siguranță că gândurile ei erau mai puțin plecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în căruța cu lapte!“ -, l-a sărbătorit cu idei năstrușnice care mi-au adus mai mult de trei sute de mărci, pentru ca treizeci de ani mai târziu să fie retipărit de firma încă profitabilă pentru un onorariu cu mult mai mare: basmul meu despre lapte, care a avut parte de o difuzare masivă și a venit să confirme aprecierea profetică a lui Gottfried Benn la adresa poeziilor mele: „O să scrie proză mai târziu...“ Olivetti, însă, încă mai scuipa poezie după poezie. Îmi găsisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care încă îl mai pot pipăi și avea o croială și o lungime pe care încă mi le mai pot închipui: atât de frumos se mișca Anna în beneficiul adus de poeziile mele. Și astfel ar putea să înceapă un basm, pe care nu l-am scris eu și care nu face parte nici dintre acelea adunate de frații Grimm. Hans Christian Andersen ar fi fost, eventual, în stare să inventeze un basm care să înceapă așa: A fost odată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mele. Și astfel ar putea să înceapă un basm, pe care nu l-am scris eu și care nu face parte nici dintre acelea adunate de frații Grimm. Hans Christian Andersen ar fi fost, eventual, în stare să inventeze un basm care să înceapă așa: A fost odată un șifonier, în care amintirea atârna pe umerașe... Încă mai stă deschis în fața mea și recită, strofă după strofă, ce se află jos, ce se află sus, ce este aproape nou, ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de mohair a Annei. Deschis, el povestea despre „bile albe, care dorm în buzunare“ și visează molii și despre „gura-leului și alte flori care prezintă pericol de incendiu“, despre „toamna care se transformă în rochie...“ Și astfel a devenit realitate basmul despre care nu se știe cine l-a scris: A fost odată un sculptor căruia, pe lângă altele și ocazional, îi veneau în minte poezii, printre care se număra și Șifonier deschis. Atunci când, pentru o altă poezie, a primit un premiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]