6,426 matches
-
o rână, sunt totuși destul de complex dezvoltați ca să înțeleagă că ar fi foarte bine să aibă aparatura necesară perceperii poziției tale. Deci un posibil motiv de nemulțumire din partea lor. Zic bine, băieți? — Bine șefu’! răspunseră în cor Stejeran și Dromiket. Dom’le, parc-ai fi soțul meu! făcu întristată Getta 2. Când mă vedea că mă las pe-o rână, nu mai rămânea o farfurie întreagă în casă. Zvârlea cu ele în tabloul lui de absolvire, unde erau toți roboții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
S 23. Țineți-o tot așa! N-o mai putem ține, crește peste tot, pe câmp, prin apartamente, în... Se auziră câteva păcănituri, apoi pâlnia avertizorului tăcu. Legătura se întrerupse. Dromiket 4 încercă s-o refacă, dar nu reuși. — Auzi, dom’le, ce chestie! spuse comandantul Felix S 23. Cine s-ar fi așteptat?! Tocmai rapița. Episodul 39 Un om necăjit Faptul că dăduseră în sfârșit peste „Veac Nou”, satelitul pe care-l căutau de-atâta vreme, însenină, cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
un minut, ușa cedă. — Săru-mâna și să vă trăiască copiii, zise individul intrând și scoțând de sub un costum de pe vremea lui Gagarin mai multe mostre de jaluzele. — De unde vii, frate? zise uimit Felix S 23. Dă p-acilea, răspunse omul. Dom’ șef, pot să-mi scot, cât discutăm, tubul? — Scoate-l, măi, zise Felix. Aplecându-se de spate, omul își dădu jos tubul de oxigen ce era prins ca un rucsac, îl aduse în fața lui, răsuci strâns un manșon, închizând probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Să mă omori - zise omul ștergându-se de sudoare -, da’ nici până astăzi nu m-am putut obișnui cu toată fierăria asta. Da’ dacă astea sunt condițiili... Păi cine te pune să umbli așa în spațiu? zise Dromiket 4. — Nevoia, dom’șef, răspunse omul. Când acasă plâng copilașii, ce să faci? Îți iei sarsanaua și te duci oriunde să aduci, că ei ce știe dacă e mici și mamă n-are... — Copii ai? întrebă Getta 2. — Da’ ce n-am, coniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pușcărie și am și pământ de flori dacă doriți, un pol ghiveciul, pui în el laleaua și iese garoafa. EPISODUL 40 MARKETING — Și cum te cheamă, nene? întrebă comandantul Felix S 23, după ce omul își mai trase sufletul. — Anghelinei Nelu, dom’ șef - răspunse tuciuriul -, da’ puteți să-mi spuneți Jan. Jan Relativu’, așa mă strigă lumea. Păi înseamnă că ești de-ai noștri! făcu Felix S 23. Noi suntem de la Drăgănești-Vlașca. — Cunosc zona, răspunse Jan. E multe ciuperci pe-acolo. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Felix S 23. — Mă băieți, n-aveți cumva niște capace de delcou? — N-avem, tovarășe Roșca, și noi căutăm! — Atunci, la revedere! Să nu întârziați! Salutări acasă! Vocea se stinse. — Săracii, nu mai au nici fise... zise Felix S 23. Dom’le când e să fie, necazul te-ajunge și-n cosmos... Episodul 48 Veac nou La circa 48 de ore după notarea coordonatelor satelitului natural „Veac Nou”, roboții noștri din nava spațială interplanetară „Bourul” își dădură seama că se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
se îmbrățișară, simțind că dincolo de granițele aparente între om și mașină trăiesc împreună sentimentul înălțător al aparenței la aceeași comunitate planetară. „Ce mai e pe-acasă?”, se auzea din toate părțile. „Ce face cutare?”, „Ei, nu mai spuneți! I-auzi, dom’le! Asta da veste!”, „Cum, deja s-a dat în folosință?’”, „A căzut Rapidul?” și altele și altele, la care Felix S 23 răspundea strângând mâini în dreapta și-n stânga: „E bine! E foarte bine!”. După ce mulțimea, la apelul tov.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
rotofei, numai zâmbet. Tov. Petrică, ia fugi matale înainte și trage-un protocol pentru tovarășii, să nu creadă c-au nimerit la satelit străin. Tov. Petrică se-nclină și fugi iute spre locul de muncă. Porniră cu toții spre localul familial. — Dom’le, credeam că nu ne mai găsiți. Trecusem pe conserve - zise tov. Roșca. Visam numai galben, de la rapița asta. Poftiți pe-aici. Intrară într-un salon intim al localului familial, frumos amenajat, cu o masă lungă, tovărășească, în centru. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
un ton rău prevestitor și-i smulse căștile pilotului de pe cap, apoi urlă în microfon. Baza! Mă, baza! Aici „Romroyce ilevăn”! Răspundeți, mă, lăsați tablele! Gigi, Relule, care ești acolo! Răspundeți, c-avem un accident! În eter - aceleași zgomote nedeslușite. Dom’le, ăștia sunt inconștienți! spuse cu mirare Aciobăniței. Să vezi ce le fac la-ntoarcere! „Dac-o să ne mai întoarcem”, cobi un gând înfiorat în mintea albă a pilotului. — Tov. comandant, știți ce cred eu? Cred c-am nimerit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ce cred eu? Cred c-am nimerit într-un câmp de accelerație spontană incontrolabilă (EVI). — Ce-i aia? întrebă comandantul. — E un fel de taifun cosmic, magnetic, care ia totul cu el. Din cauza asta nu mai funcționează nimic. — Ce taifun, dom’le, ce vorbești? Nu vezi c-afară e liniștit? Păi da, tovarășe comandant, căci taifunul ăsta nu e vizibil, nu e cu ploaie și vânt, e pe bază de unde electromagnetice. Comandantul se uită chiorâș la pilot: — Pe toate le știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
sandviciuri, le mâncăm și le decontăm. Eu răspund. Pilotul apăsă pe butonul roșu. Se auzi același hârâit și-n cutia din bord fu împinsă o hârtie. Comandantul o luă și o descifră. Era o poliță de asigurare ADAS. — Ia uite, dom’le, ce șmecheri! făcu el. În caz de avarie, îți dau două sandviciuri și după aia, dacă vrei, poți să te asiguri. Se uită pe hublou. — Amărăștene - spuse el după o vreme -, a mai nimerit careva de-ai noștri într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lumină proprie. Cred că e mai degrabă luminată de ceva din exterior, ca Pământul. E planetă. — Ce planetă? Ce vine după Neptun? întrebă comandantul. — Nu, nu e planetă din sistemul nostru, nu seamănă, uitați-vă, cu nici una de pe la noi. — Da, dom’le, e mai mult pătrată decât rotundă, zise Aciobăniței. Tu ai fost la reciclarea din martie? — Da, am fost, răspunse pilotul. — Și nu v-au spus nimic despre planetele astea cubice? — Nu, zise Amărășteanu. Reciclarea a fost despre orz. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
hubloul și scoase capul cu precauție afară. — Au, anunță el, inspirând. Se poate trăi. Își dezlegară centurile de siguranță, ieșiră din scaune, deschiseră ușa și puseră scara rabatabilă. Primul coborî comandantul, nu înainte de a arunca priviri cercetătoare în jur. — Pământ, dom’le, ca la noi! zise el, încercând cu vârful piciorului solul. — Și tot orz, spuse pilotul, aplecându-se deasupra firelor răsărite. — Aș zice că suntem acasă, zise comandantul. — Da, numai că, vedeți, tovarășe comandant, ce orizont limitat au. Planeta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
comandantul -, eu niciodată n-am înțeles prea bine cum vine cu gravitația asta. Să nu mă judeci greșit: formula o știu, teoretic cunosc chestia, am și predat-o o dată, la seral; însă eu vorbesc de fenomen în sine. De unde vine, dom’le gravitația, poți să-mi spui? — Din cauza forței magnetice a Pământului, corpul dumneavoastră este atras... — Ete, scârț! făcu Aciobăniței. Da’ magnetismul de unde vine? Cine-l provoacă? — Tovarășe comandant, vă rog frumos - se înroși deodată pilotul -, dumneavoastră cred că vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fiu de țărani simpli, cu carte, pentru mine teoria lui Oparin e sfântă, adică nu sfântă, nu acesta e cuvântul, ci corectă, o teorie corectă... la un moment dat, în spațiul primar, sub acțiunea descărcărilor electrice, conglomerate de molecule... — Lasă, dom’le, moleculele, că nu despre asta e vorba! se răsti comandantul, sculându-se într-o rână. Parcă eu nu sunt fiu de țărani! Sunt fiu de țărani și mai simpli ca ai tăi, simpli de tot! Toți suntem fii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
capăt, sunt inexplicabile. Cum se-nvârt sateliții, știu. De ce, cu ce scop, cui folosește asta, mie-mi scapă. Plus că mai există cazul acela ciudat din Galaxia Gutenberg, unde, în jurul unui satelit pitic, nenorocit, se-nvârte o întreagă planetă. Da, dom’le - se-nsufleți comandantul -, sunt atâtea probleme nesoluționate, că dacă stai să cauți mereu la ele, te apucă damblaua! Drept să-ți spun, nu știam că gândești atât de bine. Ai făcut la zi sau la seral? — La seral, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mereu la ele, te apucă damblaua! Drept să-ți spun, nu știam că gândești atât de bine. Ai făcut la zi sau la seral? — La seral, răspunse pilotul. La zi n-am putut, iar la nocturn nu mai erau locuri. — Dom’le, se ridică la seral niște generații, mai mare dragul! spuse entuziast comandantul. La zi sunt numai d’ăștia, tocilari, iar la nocturn, ce să mai vorbim!... Dacă nu poți să-i bagi omului mințile în cap ziua, crezi c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
rând, fiecare susținea că Îi acordă „experimental“ atenție celuilalat pentru a uita de o dezamăgire În dragoste, când de fapt erau În realitate Îndrăgostiți unul de celălalt. În scena culminantă, care se desfășura, cu efectul cuvenit, În penumbra din interiorul Domului Într-o zi umedă de toamnă, Își mărturiseau adevăratele sentimente și puneau bazele unei legături stabile. Henry citi povestirea destul de alarmat, recunoscând nu doar fațete ale sale și ale lui Constance În personaje, ci fraze Întregi din conversațiile lor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry Însă, vizita se dovedi a fi o dezamăgire. Veneția, care Îi plăcuse atât de mult În vara și primăvara lui 1881, era mai rece anul acesta și mai umedă. Într-o zi chiar ninse, provocând schimbarea spectaculoasă a orașului - domul de la Salute cu tichie albă, provele negre ale gondolelor tăind ca niște coase prin vârtejurile de fulgi - dar pentru puțin timp. Pâcla cenușie reveni. Apartamentul său se găsea Într-o anexă din spatele Casei, cam Întunecat și cam umed, cu vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Fenimore, care Îi propuse cu generozitate să se Întoarcă la Florența, menționând că În Casa Brichieri erau apartamente libere. Îi urmă sfatul și imediat după aceea Începu să se simtă mai bine. Priveliștea de la ferestrele Casei, asupra acoperișurilor Îngrămădite, a domurilor și turlelor orașului, tăiate În două de apa cafenie a râului Arno, era ea Însăși ca un tonic, la fel ca și strălucirea soarelui toscan. Nici el, nici Fenimore nu mai pomeniră de Domnișoara Woolson. Își reluară camaraderia plăcută, scriitoricească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Contele Aleksandr Cerkasov transpira foarte mult pentru cât era de arătos. Păstra câte o batistă ascunsă în fiecare manșetă. Una era deja leoarcă, iar cealaltă nu stătea nici ea mult mai bine. Contele își tampona des și febril fruntea, acel dom înalt care-i dădea un aspect de geniu senzual, o iluzie întreținută de pletele blonde, ondulate, și de buza de sus răsfrântă. Dar era o iluzie: Aleksandr Cerkasov era un nebun nevolnic, plicticos de moarte, pustiu și îngust la minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i-ar fi venit mai greu cu spionajul! Dar mai sunt și altele: spre exemplu Vera Atkins, tot româncă, pe care unii o considerau... Se auziră niște bătăi În ușă, Într-un fel cunoscut. M-am ridicat să deschid. Era dom’ Petrică, poștașul, care-mi aducea pensia, Împachetată toată În zâmbetul său larg, știind că mă va face fericit pe moment și că va primi și el un bonus pentru gestul său de a-mi aduce banii acasă. Am schimbat câteva
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și ultima linie verticală, se dovedesc a fi un mare semn pentru dolar. Cu ceața răspândindu-se peste oraș, centrul arată la fel ca În timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, când fumul de la incendii se Împrăștia descoperind domul catedralei St Paul. Cum privești În direcția opusă, se vede turnul Canary Wharf, care clipește ca un ciclop excitat. Când ies din biroul lui Rod, mă ciocnesc de Celia Harmsworth, dar nu se Înregistrează victime pentru că, lovindu-mă de bustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi că-ncepe a apune într-a secolilor mare, 1155Aruncînd ultima-i rază peste domul d-invalizi. La apus privește lumea în duioasa ei uimire. N-a fost om acel ce cade, ci a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar s-a-nchis. Exilat în stînce sure și-n titanica
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopții minte le scornește Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se-nnalță negre, sfinte bolți Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adîncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înnalte Chipuri de sfinți p-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]