6,028 matches
-
care și-a pus mâinile pe jar încins și pedepsirea lui Laureolus, tâlharul celebru de la începutul Imperiului, care a fost răstignit (mimări istorice). În fața lipsei de pudoare și a cruzimii acestora, Tertulian (155-230), cu un simț de îngrozire și ironie, exclamă: Celelalte feluri de desfrâu se practică pentru plăcerile voastre, spre dezonorarea zeilor... Am râs și în mijlocul distracțiilor gladiatorilor de amiază... distracțiile înseamnă cruzime. Tacitus ne dă de înțeles că împăratul i-a acuzat pe creștini mai mult ca detestatori ai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca victime, pentru păcatele celor care au renunțat la credință. Dumnezeul nostru este milostiv și poate să ierte păcatele întregii lumi, acceptând ispășirea chiar și a unui singur sacrificiu“. Și asemenea celor trei tineri din cuptorul încins din Babilon, au exclamat: „Nu avem în aceste vremuri nici principe, nici profet, nici duce, nici jertfă, nici altar pentru a afla milostivire în fața ta, Doamne; dar, fă-ne să fim ascultați de Tine cu suflet căit și în duh de umilință“, pentru că: „Ne-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cu alte cuvinte, iată cum instituțiile pot servi nu numai la aservirea individului, conform unui raționament mai vechi al lui Michel Foucault, ci și la împuternicirea sa. Lăsând în urmă aceste fapte istorice, la care tocmai m-am referit, dar exclamând, cum a procedat Kenneth Burke, într-un context pe care îl vom discuta împreună la un moment ulterior al acestui periplu în care ne-am angajat: "pentru numele lui Dumnezeu, (dacă tot le avem la îndemână adăugirea mea) haideți să
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
nu ține seama de nici un fel de plan, necum de cutuma de a nu vorbi deloc într-o manieră lipsită de patriotism americanilor, a cărei încălcare, de către pastor, Black o numește "contravenție"126. Toate acestea îl determină pe profesor să exclame: "Dar la ce bun să continui? Discursul a avut un public virtual inexistent, așa că la ce bun să discut un solilocviu ascultat de trei persoane?"127. Și totuși, Edwin Black remarcă, alături de Edmund Wilson, faptul că discursul lui Chapman e
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
fost suficient de îndatoritor (helpful, în limba engleză) încât "să pună cărțile pe masă, cu fața în sus"341, astfel încât "palmele" sale se află, încă, la distanță de o privire de fiecare dintre noi, cei care îl citim. Prin urmare, exclamă criticul, "pentru numele lui Dumnezeu, să le examinăm!"342. Mein Kampf este "testamentul magiei naziste; magie crudă, însă eficientă"343. Poporul american, educat în spiritul pragmatismului, este dator, apreciază Burke, să cerceteze o astfel de ilustrare a "magiei", iar Mein
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
realizarea adăugirea mea) relației dintre Reagan și publicul său"524. Prin urmare, narațiunea nu este un simplu instrument retoric util președintelui, ca oricărui orator, în vederea articulării discursive cât mai eficiente a ideilor sale: "Mesajul lui Reagan este o poveste"525, exclamă Lewis, convins. Astfel, continuă criticul, președintele american povestește continuu pentru "a își face cunoscute strategiile, pentru a oferi temei explicațiilor sale și pentru a inspira publicul, în timp ce dominanța narațiunii e de folos în a da seama de varietatea de reacții
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de la una la alta și are ce replica, și pentru o Întrebare, și pentru alta. Va fi, poate, inteligentul mai personal. Dar e mai obositor, mai greoi. Caută să-ți Înțeleagă Întrebarea, șovăie, te mai descoase o dată. și, până la urmă, exclamă blajin: de, știu eu? Prostul știe Întotdeauna, asta-i marea lui superioritate. Chiar dacă n-o știa el, au știut-o alții: iar el are memorie. Vorbele de spirit, marile adevăruri, fleacurile esențiale care fac viața unei societăți - prostul le transmite
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cărți unui librar, Barbet. Or, unele nu au nici măcar paginile tăiate, deși Lousteau Îi promisese unui director de ziar că scrie despre ele. „Barbet se uită la cărți, cercetându-le cotoarele și coperțile cu grijă. O! Sunt foarte bine păstrate, exclamă Lousteau. Călătoria nu-i tăiată, ca și cele de Kock și Ducange. Nici cea de pe sobă, Considerațiuni asupra Simbolismului, nu-i tăiată, dar ți-o dau pe gratis, căci n-am ce considerațiuni să mai fac și eu asupra ei
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Nathan, după acest comentariu al lui Lousteau: „Lucien rămăsese Încremenit ascultându-l pe Lousteau: unul câte unul Îi cădeau vălurile de pe ochi, descoperea adevăruri literara pe care nici nu le bănuise. - Tot ce-mi spui tu e drept și adevărat! exclamă el. - Păi, altfel, parcă ai putea să ataci cartea lui Nathan?” A fost deci de ajuns o scurtă conversație cu Lousteau pentru ca Lucien să-și schimbe opinia despre cartea lui Nathan, și asta fără ca măcar să o fi analizat din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
încă dublă delincvență... prima era că oamenii se simțeau vinovați față de regim, pe care-l urau și nu credeau în el, și-a doua oară se simțeau vinovați față de ei înșiși pentru că, deși nu credeau în regim, îl lăudau, defilau, exclamau... Înțelegi?! Ca să nu mai vorbim de delincvența de drept comun, de vinovăția omului care chiulește, minte și fură... Octav: Da... și mai departe? Groparul: Cum adică mai departe?! Octav: Păi cum devine cu libertatea prin renunțarea la libertate...! Groparul: Păi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
atinsă de paradoxul formulat de același De Maistre În Considérations sur la France: „Dacă ne gîndim bine, vom vedea că o dată Începută mișcarea revoluționară, Fanța și Monarhia ne puteau fi salvate decît de către iacobinism”, ceea ce-l face pe Compagnon să exclame: „un contrarevoluționar pariază pe Revoluție pentru a reainstaura monarhia.” Pornind de la atitudinea față de Revoluție, anti-luminismul (situarea În partidul anti-filozofilor, și În special Împotriva lui Rousseau pe de o parte și a raționaliștilor materialiști pe de alta, ca d’Holbach, La
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de mai vechii minuitiști. Literatura houellebecquiană ar putea fi una de consum și, de ce să nu recunoaștem, ea poate fi citită, mult Împuținată, ca atare: o literatură pentru uzul soixante-huitarzilor ratați, aflată În metastază pornografică (“o masturbare pe fiecare pagină” exclama indignată o cronicară din Le Monde la apariția Particulelor elementare), brodînd mereu În jurul relațiilor dintre sex și iubire. Nu-i mai puțin adevărat că sîntem obligați să facem ipoteza premeditării acestui stil clinic, avînd În vedere importanța cardinalăe acordată de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e de schimbat (adică multe), ca o povestire filosofică În maniera celor dialogate ale lui Diderot: ”Ne aflăm cu toții În noapte, goi și singuri, lucrînd orbește pe o tapițerie al cărei peisaj nu-l vom vedea niciodată În Întregul lui” exclamă leibnizian Irène, reluînd convingerile fals fataliste ale lui Jacques. Dar tocmai recuperarea În prag de secol XXI a acestor filozofeme, cu totul altfel tratate de Diderot cu vreo două sute treizeci de ani În urmă, scade valoarea literară a unui roman
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
filmului rezidă În anecdote), ca În bancurile sadice În care vulturul Îl Întreabă pe iepurașul lansat Împreună cu el de pe un pisc spre un perete de stâncă dacă știe să zboare și, la răspunsul negativ al inocentului iepuraș, ridică arătătorul și exclamă cool! Sleuth este un film hiperconștient de loviturile de teatru pe care le dă de-a lungul unui traseu de sens calculat În cele mai subtile detalii. De aceea Sleuth este un metafilm, afirmă naratorul, dimensiune definită ca o cenzură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lasă « să devină proastă » și nimeni n-o mai poate salva - nimeni, pentru că singura ei prietenă dispăruse. Ca și prin romanul de debut, Martin Page avertizează cititorul asupra riscurilor la care este supus trăind În societatea occidentală a spectacolului. Atenție, exclamă el, pericol de moarte! Nu vă lăsați păcăliți, nici de bani, nici de succes - refuzați mondenitatea, combateți-o cu armele fanteziei, combateți-o cu umor, nu vă lăsați mințile colonizate de idei primite de-a gata! Ușor de zis, greu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care îl putem intui, dar numai cu o mare atenție, pe Hölderlin. M. Ursachi este un nostalgic. Nostalgia poetului este generată de aspirația spre realizarea perfecțiunii în artă. Puterea cuvintelor, neputința în fața dimensiunii vremii, a trecerii timpului îl face să exclame: "O, slăbiciune, numele tău este artă". Iată-l melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță plecarea definitivă: "Și iarăși prin biserici de frunze și de aur,/ la păduricea de roșcovi a copilăriei..." sau "Copilule care ai fost,/ ai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu pielea sfârâind de aripi și de spume/ acoperit de mânjii mărunți din vis." Visează o lume în care să evadeze, pentru că aici, săraci în zile, trăiești ca sub un ghețar legat la gât cu lungi copilării (agonice); de aceea exclamă: "Sunt otrăvită, încep a muri". Paloarea în somn o cuprinde, deși își repetă cu certitudine că triumful e posibil prin încercări repetate. Ideile sunt bătătorite, fără încărcătură emoțională, nu ne mai spune nimic. "Sala nervilor", "Răsad de spini" sunt volume
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetul este ca și el "numai tină și rană". Învățat cu rănile, ni se mărturisește că ar avea cuibar corcit cu șerpi pe coapsă și corbii vineți îi sărută pieptul. Uitat în suferință, ca și Iov, părăsit de Dumnezeu, poetul exclamă: Fiind acum părăsit de tine,/ De ce-mi dai cicatricea în loc de rană,/ Doamne/ de ce mă lași pământului vulgar/ la moartea lui comună de au să mă condamne". Omul este fiul lui Dumnezeu, dar lui Dumnezeu fiul omului îi este indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Credeți-mă, n-am întâlnit bărbat mai meticulos ca el la acest capitol... Apoi începea recitalul. Totul debuta cu o furtună de vară, una ce răvășește totul în cale, îți oferă cel puțin două trăiri extatice și te face să exclami năucită: „Doamne, ce-a fost asta?“. După furtună venea o ploaie vioaie de primăvară, mai blândă ca furtuna, dar nesfârșită, din aceea care-ți dă fiori din cap până-n picioare. Aici nu știu de câte ori atingeam culmea plăcerii. Am tot încercat
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
noi acum. Pentru noi, linia împletită care despărțea grafic cele două poeme desparte două epoci literare. Mă îndoiesc însă că, celor din 1904, contrastul dintre „Marguerite” și „Alean” li se va fi părut frapant și că, barem cîțiva, vor fi exclamat: „Uite un poet original!” în lirica de-atunci, mai numeroși erau cei de felul lui Isis, iar gustul cititorilor stagna încă în preajma acestora. Vacanța culesului „Aleanul” lui Bacovia din poezia citată în glosa precendentă provine din contrastul dintre cele două
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
criză grea”, „excepțională”, „criza de la nouăsuteunu”, obligase la „inaugurarea” ei. Austeritatea („starea de strîmptorare”) a fost principalul imperativ și în lustrul următor. între consecințele ei, una a fost instalarea unei oboseli premature la o mare parte a societății. „Veacul oboselii!”, exclama Constantin Dobrogeanu-Gherea, într-o scrisoare din 25 noiembrie 1908 către Paul Zarifopol, confirmîndu-i justețea impresiei pe care acesta i-o mărturisise.3) Ameliorarea economică ce va veni spre sfîrșitul deceniului întîi va aduce, ca orice relaxare, „o vreme cu tendinți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
inclusiv sub aspect grafic), dar cu teme esențiale. Broșurile cu fond greu. „Setea de nou”, prezentă în fiecare, stimula (observație valabilă și azi) o activitate care, cînd o privești atent, constați că nu-i decît o „semiplagiere universală”. „Duioasă contradicție!”, exclamă el. Ceea ce spune Bacovia în „Zborul cărților” era resimțit, în acel timp, și de alții. în „Scena” (2, nr. 38, 12 februarie 1918, p. 2) am întîlnit, de pildă, un scurt „Răspuns” (dacă pornea de la o întrebare reală sau era
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aceluiași N. Iorga 5). Țara zeflemelii, „plină de humor”, în care - remarca Raymond Poincaré - „tout est pris à la légère” sau interpretat în zeci de feluri, aproape niciodată adecvat: „Cînd o nouă escrocherie, o nouă delapidare aduce nota senzațională, scepticul exclamă: «Nu-i nimic de făcut, zi-i Romînia și pace» sau cu pesimism: «Totu-i putred, nu mai e nimic de salvat», sau batjocoritor: «Țara lui Hübsch, ce te miri?», sau cinic: «E o prostie să fii cinstit în țara
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de post-criză. La ultimul „Festival Bacovia”, Radu CÎrneci a povestit, pentru a nu știu cîta oară, următoarea scenă petrecută la dezvelirea statuii poetului din centrul orașului. în momentul în care au căzut pînzele, surprinsă de ceea ce vede, Agatha ar fi exclamat cu o voce ascuțită, aproape țipată: „- Dar ăsta nu-i Bacovia!” Aflat lîngă ea, sculptorul Constantin Popovici, autorul lucrării, i-ar fi replicat baritonal, alterat de băutură: „- Ba da, Doamnă!” în povestirea sa, CÎrneci apasă de fiecare dată pe diferența
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
251) în momentul respectiv, Bacovia era copist în Direcțiunea învățămîntului Secundar și Superior. Strategia lui Bacovia a fost strategia așteptării. în aceasta i-a întrecut pe toți. Etica lui Bacovia este o construcție pe deasupra accidentelor sale. Analizînd-o, nu poți decît exclama, cu vorbele lui Miron Costin: „Biruit-a gîndul!”. Singurătatea accentuează suferința ontologică. Datorită tonului pe care li-l imprimă, „banalitățile” capătă un preț nou la Bacovia. De pildă, versul „Vai, și veni o vreme”, din „Să ne iubim”, fu considerat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]