7,001 matches
-
patra cafea, singur la o masă din capătul unei cafenele de lângă Cișmigiu, acolo unde îl aștepta pe Fernic. Nu avea chef să bea și nici să stea la taclale cu cineva. Era trist, ca mai toți în acele zile, și fuma țigară după țigară, fără să se gândească la ceva anume. Mintea i-o lua pe tot felul de drumuri scurte, aiurea, fără nicio concluzie. Dădea din picioare întruna, nerăbdător, așteptând să ajungă și el odată la Cotroceni cu prietenul său
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
apă, lăsând-o să curgă pe trupul său schilod și chircit. A închis ochii și a ațipit cam o jumătate de oră, timp în care apa îl spăla de păcate, de probleme, de griji și mai ales de dureri. A fumat o țigară, privind tavanul în gol, fără să se clintească, respirând încet, simțind cum se însănătoșește și cum fiecare celulă din corp reînvie, odată ce apa o învă- luia. Era tot mai cald, iar mirosul împuțit pe care îl prinsese dispărea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și salată și-a comandat o ceafă sățioasă și suculentă, cât două palme, pe care a devorat-o alături de un piure fierbinte. Încă o cafea și a primit și Universul, ca de obicei, pe care l-a răsfoit cât a fumat o țigară. — Mai doriți ceva, domnule Vasile ? Și Cristi zâmbește : — Chiar nu mai am nevoie de nimic, mulțumesc... A, nota ! Au trecut repede săptămânile de doliu pentru cel care compusese și adaptase peste cinci sute de romanțe și tan- gouri
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cătrănit, nu îi mai poate face să zâmbească și să radieze ca altădată. Nu își mai găsește locul și nici sensul, doarme tot mai puțin și e din ce în ce mai obosit, mănâncă la fel de rar și își simte trupul bolnăvicios și bea și fumează fără oprire, ajungând să-i tremure mâinile și degetele de atâta otravă. Stă parcă tot mai aplecat, iar zâmbetele ascund o ușoară forțare. Continuă să câștige bine, însă pauzele tot mai dese pe care le făcea, nemaiapărând chiar seară de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
privirea la tine te văd așa concentrat acolo, de parcă te chinui, te strofoci, speriat și emoționat. Nu te mai gândi la public, închide ochii, relaxează-te puțin, Doamne iartă- mă, că nu se supără nimeni dacă scapi un acord. Mai fumăm o țigară, maestre ? N-ați fumat pân-acum ? — Abia ce-am tras câteva fumuri, nea Vasile, c-a trebuit să reacordez chitara. Atunci, hai, termin-o p-aia liniștit, dar dup-aia urcăm, da ? — Nea Vasile, dar dacă e serioasă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
concentrat acolo, de parcă te chinui, te strofoci, speriat și emoționat. Nu te mai gândi la public, închide ochii, relaxează-te puțin, Doamne iartă- mă, că nu se supără nimeni dacă scapi un acord. Mai fumăm o țigară, maestre ? N-ați fumat pân-acum ? — Abia ce-am tras câteva fumuri, nea Vasile, c-a trebuit să reacordez chitara. Atunci, hai, termin-o p-aia liniștit, dar dup-aia urcăm, da ? — Nea Vasile, dar dacă e serioasă treaba cu poliția ? — N-are ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Cristi s-a trezit, trenul zguduindu-se puternic. Era deja dimineață, lumina caldă și blândă a sfârșitului de vară îi lumina chipul morocănos, încă adormit. A stat așa câteva minute, prins încă de magia visului, apoi s-a ridicat să fumeze o țigară pe holul vagonului. Afară era îmbulzeală, gălăgie, și toți soldații se uitau speriați pe geamuri. Și-a aprins o țigară și a privit și el peisajul. Mormane de oameni. Morți. Întinși unul peste celălalt. Morți în putrefacție, intrând
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
iar nopțile și diminețile și le petrecea singur, într-o cămăruță umedă și mizeră de la periferie, întunecoasă, în care stătea de vorbă cu fantomele din mintea sa și râdea amintindu-și tot soiul de întâmplări minunate din tinerețe. Începuse să fumeze din nou și un miros dulceag și îne- căcios se amesteca în cameră cu cel de igrasie al celor patru pereți înguști. Avea un pat foarte jos, un pat de o singură persoană, cât un sfert din lățimea camerei, cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a pășit încet, derulând imagini din altă epocă peste imaginile sum- bre și lipsite de culoare, amestecând amintiri peste amintiri până pe Kiseleff, la Șosea. Restaurantul supraviețuise, dar n-a îndrăznit să intre. L-a privit în gol minute în șir, fumând câteva țigări și imaginându-și tangourile care răsunau în aer liber, sub cerul înstelat, și sutele de oameni fredonând și dansând, învăluiți într -o magie care nu avea să mai renască niciodată. Omenirea se modernizează, dar pierde, de fiecare dată
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fatalismului, una din bolile „splendide” care ne vin din pitorescul Orient, Încărcat de atâtea istorii și personaje și chiar de o „altă viziune asupra lumii”, care În anii șaizeci a atras zeci și mii de tineri americani și europeni să fumeze „acolo” heroină, sub poalele Himalaiei, În Katmandu și În Tibet! Revoltându-se astfel, „poetic”, contra mizeriilor Europei și a prostiilor fenomenale ale adulților secolului XX, vrând să fie „liberi” și Încercând să scape nu de realitate, ci de „realitatea adulților
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Occident s-a afirmat În ultimele decenii un adevărat cult al sănătății și al tinereții prelungite. Majoritatea românilor nu-și fac prea multe griji cu privire la calitatea vieții. Îi preocupă prea puțin mediul În care trăiesc sau ceea ce mănâncă, beau și fumează. Sunt și femei care continuă cu nonșalanță să avorteze, deși ar putea recurge la mijloace contracepționale (avortul rămâne principala metodă de limitare a nașterilor). Și viața de fiecare zi este nesănătoasă, din pricina disfuncționalităților societății românești și Îndeosebi a birocrației Înspăimântătoare
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
am început să destup sticle de chardonnay la ora zece dimineața, iar dacă beam tot ce-aveam seara, atunci așteptam dimineața într-o parcare din Bridgehampton, în Porsche-ul închiriat în vara aceea, să deschidă magazinul de băuturi alcoolice, de regulă fumând o țigară cu Peter Maas, care aștepta acolo același lucru. Tocmai rupsesem relația cu un topmodel din cauza unei certe bizare în timp ce prăjeam un macrou pe grătar - se plângea de prea multă băutură, prea multă inconștiență, de exhibiționism, de homosexualitate, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un catalizator.) Ce altceva? Părinții ei mă urau. Chiar și după ce s-a dovedit că eram tatăl copilului, numele de familie al lui Jayne a rămas pe certificatul de naștere al copilului. Am început să port cămăși hawaiiene și să fumez trabucuri. Jayne va mai avea un copil peste cinci ani - o fată cu numele de Sarah - și nici de data asta relația cu tatăl în cauză nu va funcționa. (Îl știam vag pe individ - președintele faimos al unei case de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un aspect de sine foarte scăzut. Merita mai mult decât un petrecăreț de profesie, nu? Ellis e un ratat.“ Un alt prieten fără nume era citat spunând: „Bret nici măcar nu o însoțea la controalele prenatale! Vorbim de un tip care fuma batoane thailandeze în taxiuri“. Jayne recunoștea că atracția față de „băieții răi“ ajunsese o adicție, iar „impredictibilitatea“ lor o înfiora. „Hei, sunt un partener interesant“, se citează undeva că aș fi spus. O altă sursă anonimă: „Cred că stă cu Bret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reacția lui fiind să gâfâie tot timpul. Au trebuit să treacă trei ore înainte ca cina să ia sfârșit. Femeile au debarasat masa și apoi s-au dus în bucătărie să pregătească desertul, în timp ce bărbații au ieșit lângă piscină să fumeze trabucuri, însă Mark Huntington adusese patru țigări de marijuana gata rulate și înainte să-mi dau seama ce se întâmpla, m-am pomenit că le aprindeam. Nu eram un fan al marijuanei, dar am fost plăcut surprins, recunoscător pentru apariția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
controlez respirația, dar nu reușeam. - Ce făceați acolo voi, băieții? A întrebat asta cu tonul unui profesionist care știa deja răspunsul. - Nu făceam decât să vorbim, nu făceam decât... Am gesticulat spre ceva invizibil. Nu făceam decât să discutăm. - Dar fumați iarbă, corect? - Păi, da, dar n-a fost ideea mea... M-am oprit. Jayne, era ceva acolo - un bărbat, cred - în dormitorul nostru și căuta ceva, așa că am venit aici și am urcat să văd ce e, dar arătarea m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-mi salvez familia. M-am convins singur de asta în acea noapte caldă de noiembrie. Ceea ce a provocat această realizare avea mai puțin de-a face cu umbrele fantomatice pe care le văzusem mișcându-se în dormitorul principal în timp ce fumam iarbă în curtea vecinilor Allen sau cu ceea ce zburase pe lângă mine în holul întunecat, sau cu Terby și șoarecele mort, cât cu detaliul pe care nu i-l puteam împărtăși lui Jayne (și nimănui altcuiva) pentru că ar fi constituit ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și de previzibil... - Și cum rămâne cu noul început? Am întins mâna spre piciorul ei. M-a împins la o parte. - Ai dat-o în bară azi noapte, undeva între al treilea litru de sangria și iarba pe care ai fumat-o, ca pe urmă să alergi prin casa asta cu un pistol în mână. O tristețe disperată trecu peste fața ei înainte de a stinge luminile. Ai dat-o în bară cu aerele tale de Jack Torrance. Am mai zăbovit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Wars, pe o plajă în Monterey, în spatele casei pe care părinții mei o aveau în Pajaro Dunes. Tata stând lângă mine la ieșirea din sala de festivități după ceremonia absolvirii liceului. Port o tichie roșie și o togă și tocmai fumasem iarbă. Există un spațiu vizibil între noi. Îmi amintesc că prietena mea făcuse fotografia la insistențele tatălui meu. (Mi-am amintit de dineul în cinstea evenimentului mai târziu în seara aceea, în Turnul Trump, când, beat fiind, s-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
te vei uita înăuntru, (pentru că ar trebui să fii cu mult mai curajos decât de simți în stare) și computerul din camera ei va fi singura sursă de lumină, iluminând un teanc de hârtii, pachetele de Marlboro pe care le fumează, lampa de campanie de lângă salteaua de pe podea, preșul indian și scaunul vechi de piele și CD-urile răsfirate lângă un casetofon antic și grafica înrămată semnată Diane Arbus și măsuța Chippendale (singura concesie făcută mediului din care se trage) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Era destul de simplu. Totuși, ceea ce Miller definea ca „simplu“ nu se potrivea cu nimic din viața mea. Dar nu mai credeam în viața mea, așa că am învățat să accept asta de parcă ar fi fost ceva obișnuit. Afară, pe gazon, Miller fuma țigără de la țigară. Miller a încercat să-ți explice cum stau lucrurile dar tu nu asculți. N-ai spus decât „Scapă-mă de ea.“ Stăteai într-un singur loc. Nu-ți dădeai seama de nimic. N-ai vrut să admiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cealaltă tocmai ieșise dintr-o clinică de dezintoxicare. L-am ajutat pe iubitul mamei - un tip din Argentina care trăia cu ea de vreo cincisprezece ani - cu grătarul de somon. Cina a fost calmă, dar după aceea, afară, lângă piscină, fumând țigări cu surorile mele, a urmat o dezbatere intensă privitoare la cenușa tatii (nu le-am spus nimic despre ceea ce găsisem mai devreme în seiful de la bancă în locul cenușii) după care am abordat tot felul de subiecte: tipa cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deși posed unele din Flt. Nu sunt o persoană atât de Însemnată, pentru ca și obiectele să fie interesante pentru vizitatori. Totuși, dacă socotiți... (poate diplome, distincții etc.). Mă bucur Îndeosebi, că mata te ai hotărât, În fine, să nu mai fumezi deloc. Și medicul sus amintit mi-a spus, că fumatul, chiar dacă nu se trage fumul În piept, e dăunător. Nicotina intră În salivă. Omagiile mele doamnei și complimente de la ai mei. A făcut o impresie plăcută celor de față. Cu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
competență muzicală nu a „încremenit” în faza Joe Dassin și Mireille Mathieu, așa cum constat - cu stupoare și, vai, jalnică superioritate - la alții. 11 iunie, duminică VASILE GÂRNEȚ: Micul dejun - masă suedeză - la restaurantul hotelului. Un grup de turiști americani, care fumează pe întrerupte, stau alături de mine. Nu mănâncă nimic, beau cafea și apă, multă apă. E de presupus că se „restabilesc” după un chef monstru. Au fețele buhăite și se mișcă greoi. Abia îi aud șoptindu-se, ei, care de obicei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de un comic irezistibil. Abia îmi stăpânesc hohotele de râs, mai ales că Richard nu schițează nici o urmă de zâmbet. E calm și detașat ca întotdeauna. Alte două personaje de care mă feresc sunt un albanez și un grec, care fumează aproape non-stop: în vagon, pe peron, în autobuz, la recepția hotelului, la restaurant etc. I-am numit, răzbunându-mă, „cele două furnale cu foc neîntrerupt din Balcani”. Nu cred că-i deranjează prea mult etichetarea mea sau observațiile făcute de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]