5,875 matches
-
imită gestul divin. Se sugerează că divinitatea posedă limbajul, pe care îl oferă ființei umane, pentru care animalele pot fi numite de către Adam. Demiurgul a creat spațiul și, în timpul originar, a construit ființe umane, vegetale și animale. Omul încearcă să imite gestul divin, dar aceasta cere jertfă. UNIRE! Simbolic deja dominație, activitate, mâna fiind aceea care ajută la unire/coagula și dizolvare/solve. În ebraică, iad înseamnă mână și putere, dreptate și de milă (mâna dreaptă a lui DUMNEZEU care binecuvântează
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
José Ortega y Gasset Revista de Occidente, La Gaceta Literaria (1927) a lui Jiménez Caballero, La Pluma a lui Manuel Azaña și Cruz y Raya a lui José Bergamín205. Săptămânalele Estampa și Crónica și-au disputat cititorii în anii '30, imitând modelul informativ al unor reviste din străinătate (din lumea franceză și anglosaxonă); ambele au atins tiraje de peste 200.000 de exemplare. Diferite ziare, între care El Debate, distribuiau circa 100.000 de exemplare înainte de război; tensiunea politică premergătoare conflictului s-
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
lui "muzica englezească", și are vise incredibile, transe de fapt, în care Clement Harcombe citește o legătură strânsă a fiului cu lumea nevăzută. Visele amestecă mai multe stiluri. Scrise la persoana a treia singular, sub forma unei narațiuni omnisciente, ele imită pe Lewis Carroll, John Bunyan, Charles Dickens, proze din secolele XVII și XVIII. Copilul călătorește în cărți, pictură, muzică, iar în penultimul capitol asistă la moartea Regelui Schilodit, care e chiar tatăl lui, și se întreține (vis în vis) cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și e împovărată de o mare vină, ca și Germania, aliatul ei. Cartea începe în 1948 și se încheie în 1950. În acest scurt interval devine foarte clar că marea putere e acum America, în vreme ce Japonia se străduiește s-o imite. Ono îmbătrânește și e decepționat, se îneacă în ironia autorului; vechile lui valori, fostul viitor, sunt praf și pulbere. Până și nepoțelul lui de opt ani se joacă de-a cowboy-ii și visează să fie ca Popeye the sailorman, în ciuda
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
60. Cum spune însuși Lodge, au "devenit foarte curând prieteni și colaboratori". Cel de-al treilea roman e într-adevăr pornit pe râs. Autorul a avut în vedere și ambiții mai înalte. Cum mărturisește în introducere, a încercat să-i "imite" pe Conrad, Graham Greene, Hemingway, James, Joyce, Kafka, Lawrence, C.P. Snow, Virginia Woolf. Prezența lui Joyce o simțim și fără să fim avertizați, mai ales în ultimul capitol, care e un monolog interior Molly-esc al veșnic însărcinatei tinere neveste a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ale realității, principiile pot uni particularul cu generalul, oferind soluții operaționale. în această reconciliere metodologică doctorul vede și omul și lumea, atât prezentul cât și viitorul, împreună cauza și simptomatologia, cazul în speță și maladia ca atare. și dacă medicina imită natura și artele, adică este în serviciul armoniei, integralității funcționale a organismului uman, atunci medicul este interpretul ei. în studiul „Despre boli“, Hippocrat afirmă sistematic: Această viziune sintetică, generalizatoare era nouă. Observația este centrală în metodologia sa. Ea deschide calea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
organizate în cinstea zeiței Flora, floralia, se practicau și unirile sexuale sacre. Asemenea așezăminte în care se practica prostituția sacră erau și în Asiria, Armenia, Palestina, Lidia, Cartagina, Sicilia, Mecca, Mexic, în teritorii din Oceania și Australia. Deseori practicile sociale imitate după tradițiile mitice ale hierogamiei, ale unirilor sacre, intrau în procesiunile misterelor, ceremonii secrete inițiatice cu caracter magic și purificator ce includeau și unirile sexuale cu preoți (hierofanți) și cu preotese. Asemenea procesiuni se desfășurau și în Iran, America precolumbiană
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
talentul poetic. Filosoful Platon a numit-o a zecea muză. Ovidiu, poetul volumelor: Triste, Faste, Ars amandi, i-a evocat, de asemenea, talentul, plasând-o în galeria "marilor îndrăgostite". Catul și Horațiu, poeți latini, i-au tradus versurile și au imitat-o. Plutarh, scriitor, istoric și filosof grec, autorul celebrei lucrări Vieți paralele, i-a admirat, de asemenea, talentul. Au cunoscut-o și i-au apreciat talentul fabulistul Esop, matematicianul și filosoful Pytagora. Criticii de mai târziu i-au încadrat creația
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
schilodiți de natură, surdo-muții, orbii, cârnii cu trupuri blege, cu răsuflarea bolnavă, pleșuvii... Cum se comportă clienții? Pătrund fără nicio formalitate, ca la restaurant sau ca la gară, se așează, fumează, beau, se prefac veseli, țopăie și schițează gesturi porcoase, imitând actul sexual. Uneori, pe-ndelete, cu grijă, alteori, cu o grabă brutală, își aleg o femeie, siguri că nu vor întâmpina refuzul. Plătesc repede suma cerută dinainte și, pe patul cald încă de trupul predecesorului lor, săvârșesc în zadar, marele, sublimul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
într-o formă ideală, proces care îi conferă un fel de eternitate. Artiștii Antichității știau acest lucru vizând crearea unei opere imuabile. Estetica s-a născut la om din dorința de eternitate. În Fizica, Aristotel, după ce a constatat că "arta imită natura", distinge două moduri ale mimesisului. "Pe de o parte, arta duce până la capăt ceea ce natura este incapabilă să producă, pe de altă parte, imită." Ancorat în realism, mimesisul în sens restrâns reproduce ceea ce este deja prezentat de natură. În
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
născut la om din dorința de eternitate. În Fizica, Aristotel, după ce a constatat că "arta imită natura", distinge două moduri ale mimesisului. "Pe de o parte, arta duce până la capăt ceea ce natura este incapabilă să producă, pe de altă parte, imită." Ancorat în realism, mimesisul în sens restrâns reproduce ceea ce este deja prezentat de natură. În schimb, mimesisul înțeles într-un sens general nu reproduce nimic din ceea ce există, ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că își adaptează limbajul aceluia al fiecărui personaj cu privire la care ne avertizează că îi va da cuvântul? O putem face; nu văd un alt răspuns. Or, a te conforma altcuiva, fie prin vorbă, fie prin gest, nu înseamnă să-l imiți pe cel căruia i te conformezi? Fără îndoială. Dar în cazul acesta, mi se pare, Homer și ceilalți poeți recurg la imitație în povestirile lor. Cu siguranță. Dimpotrivă, dacă poetul nu s-ar ascunde niciodată, imitația ar fi absentă din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
interlocutorul cu privire la acesr lucru: "Fii atent aici. Ce scop își propune pictura relativ la fiecare obiect? Să reprezinte ceea ce este așa cum este, sau ceea ce pare așa cum pare; este ea imitarea aparenței sau a realității? A aparenței, zise el. Arta de a imita este deci foarte îndepărtată de ceea ce este adevărat, și, dacă poate să execute totul, asta înseamnă, se pare, că nu atinge decât o mică parte din ceva, și această parte nu este decât o fantomă. Putem spune, de exemplu, că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea trezește pasiuni și sentimente dezordonate împotriva cărora, în viață, omul încearcă să se apere. Ea este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi aud din Homer sau din vreun alt poet tragic cum îl imită pe eroul întristat, cum se debitează o lungă tiradă de gemete sau când i se cântă nefericirea lovindu-se în piept, știi că simțim plăcere, că acceptăm să-l urmărim cu simpatie și că admirăm serios talentul poetului care ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca cei de care pretindem că avem grijă și cărora le facem o datorie din virtute, să o imite, ei care sunt niște bărbați, pe femeia tânără sau bătrână, insultându-și bărbatul sau rivalizând cu zeii și lăudându-și fericirea sau căderea în năpastă și lăsându-se cuprinsă de plânsete și văicăreli; și mai puțin le vom permite să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care sunt niște bărbați, pe femeia tânără sau bătrână, insultându-și bărbatul sau rivalizând cu zeii și lăudându-și fericirea sau căderea în năpastă și lăsându-se cuprinsă de plânsete și văicăreli; și mai puțin le vom permite să o imite în stare de bolnavă, îndrăgostită sau în chinurile facerii. Nu-i vor imita pe sclavi, bărbați sau femei, în activitățile lor servile. Nici, fără îndoială, pe oamenii răi la suflet și lași care acționează invers decât ceea ce ceream noi acum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rivalizând cu zeii și lăudându-și fericirea sau căderea în năpastă și lăsându-se cuprinsă de plânsete și văicăreli; și mai puțin le vom permite să o imite în stare de bolnavă, îndrăgostită sau în chinurile facerii. Nu-i vor imita pe sclavi, bărbați sau femei, în activitățile lor servile. Nici, fără îndoială, pe oamenii răi la suflet și lași care acționează invers decât ceea ce ceream noi acum câtva timp, care se insultă și se batjocoresc unii pe alții și spun
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucruri obscene, fie la beție, fie cu sânge rece, nici toate cuvintele sau acțiunile prin care acest fel de oameni se degradează pe ei înșiși și-i degradează și pe alții. Cred că nu trebuie nici să-i obișnuim să imite limbajul și conduita nebunilor; căci trebuie să-i cunoști pe răi și pe nebuni, bărbați sau femei; dar nu trebuie să faci nimic, nici să nu imiți nimic din ceea ce fac". (395d-e, 396a) 2.3. Urmașii lui Platon Mulți teoreticieni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
degradează și pe alții. Cred că nu trebuie nici să-i obișnuim să imite limbajul și conduita nebunilor; căci trebuie să-i cunoști pe răi și pe nebuni, bărbați sau femei; dar nu trebuie să faci nimic, nici să nu imiți nimic din ceea ce fac". (395d-e, 396a) 2.3. Urmașii lui Platon Mulți teoreticieni, după Platon, în special printre părinții Bisericii, vor taxa teatrul drept imoral. Pentru Tertulian (155-225), care a trăit într-o Cartagină încă foarte mult ancorată în păgânism
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deși tratând despre această materie, el [Aristotel] nu vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând decât în demnitatea personajelor și a acțiunilor pe care le imită, și nu în modul de a le imita, nici în privința lucrurilor care servesc acestei imitări." Să cităm definiția lui Aristotel: Orice tragedie comportă în mod obligatoriu șase părți, funcție de care se califică. Acestea sunt subiectul, caracterele, expresia, gândirea, spectacolul și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbește decât de tragedie; pentru că tot ce spune despre ea se potrivește și comediei, diferența dintre aceste două feluri de poeme neconstând decât în demnitatea personajelor și a acțiunilor pe care le imită, și nu în modul de a le imita, nici în privința lucrurilor care servesc acestei imitări." Să cităm definiția lui Aristotel: Orice tragedie comportă în mod obligatoriu șase părți, funcție de care se califică. Acestea sunt subiectul, caracterele, expresia, gândirea, spectacolul și cântul; într-adevăr, există două părți care sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de subiecte, nimeni nu va vedea în Poemele simple pe care le veți face decât povestiri și gânduri reci, și studiate, în toate locurile în care Personajele trebuie să acționeze și să se dezlănțuie. (...) Obiectul poeziei dramatice este de a imita orice acțiune, orice loc și orice timp, astfel încât să nu se întâmple nimic în lume, oricare ar fi cauza, să nu fie nimic făcut în niciun fel de timp, și să nu existe nicio țară de oricât de mare întindere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și în sfârșit "savanții". Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă categorie de spectatori. Numai "cei ce știu arta" (s. tr.), după cum scrie Scudéry, sunt în stare să judece verosimilul unei piese. "Pentru ei scriitorii de teatru trebuie să imite acest Pictor al Antichității, adică să aibă mereu pensonul în mână, gata să șteargă oricare lucru pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor; să-și facă legi inviolabile din părerile lor; și să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teoreticieni ai clasicismului asupra necesității utilizării versului în teatru, se vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ipsae disponendae sunt ut quam proxime accedant ad veritatem 41", Chapelain, în faimoasa Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, cere ca imitarea să fie "atât de perfectă, încât să nu apară nicio dificultate între lucrul imitat și cel care imită, căci principalul efect al acesteia constă în a-i propune minții, pentru a o curăți de patimile sale dereglate, obiectele ca fiind adevărate și ca fiind prezente; lucru care, dominând toate genurile poeziei, pare să privească încă în mod deosebit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]