8,380 matches
-
E ceea ce nu am încetat vreodată să fiu indiferent de funcția pe care am ocupat-o efemer”. „Nu se mai face carte că pe timpuri...asta e clar. Învățământul românesc începe să-și piardă valoarea și ca urmare a guvernanților incapabili care se gândesc la buzunarele lor”. Atâta timp cât un ministru accepta că elevii să lipsească de la școală pentru că oricum absentele le sunt motivate, cu sau fără temei, atât timp cât accepta că întro școală și în managementul acesteia părerea mediocrilor să conteze doar
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
dat disponibil de către Marinescu, dar la indicația lui asta nu ți-a mai spus-o! Tovarășul este foarte principial! Apoi ți-a spus că n-am să primesc locuință. Evident, combinatul are grijă de inginerii cei buni, nu de cei incapabili, dați disponibili, tăiați de pe lista de fruntași, care trebuiau citați la ședința de partid. Cred că tot el a dat ordin să fiu tăiat. Tabelul întocmit du combinat, cu numele meu, care trebuia să ajungă azi pe masa Biroului Executiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre mine ochii roșii de plîns : Te invidiez, Mihai. Parcă ți-am mai spus-o, murmură el. Tu ești liber, mai ai timp să alegi... Tu mai poți visa... O soție..., o familie..., căldura căminului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
observ ochii umezi. Stă așa, nemișcată, cu fața spre masa mea de scris, cu mîinile rezemate de spătarul fotoliului și cu privirea ridicată spre ramul cu flori de magnolie. Cobor încet din pat, rămînînd mult timp în picioare în spatele ei, incapabil să spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de 12-16 ore de muncă pe zi. Suferea de frig și de lipsuri financiare, ca toată „clasa burgheză mârșavă“; participa la nesfârșite ședințe de îndoctrinare politică, memora broșuri comuniste a căror limbă de lemn o aducea la disperare, făcând-o incapabilă să răspundă la întrebările de verificare ce i se puneau, presta „muncă voluntară obligatorie“ la pavoazatul școlii pentru serbările comuniste, iar pe lângă toate acestea mai dădea și lecții particulare de franceză. Dar, în ciuda oboselii extreme, îi scria fiicei ei zilnic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rămână în exil. Scandalul pe care l-a declanșat publicarea acelor pagini de așa-zis jurnal a zguduit profund lumea literară românească, atât pe cea din țară, cât și pe cea din Franța. Prin firea ei onestă, Monica Lovinescu era incapabilă să accepte până la capăt, chiar în fața dureroaselor detalii ce îl incriminau pe Stelian Diaconescu/„Nicolae Anatol“/ „Artur“/ Ion Caraion, faptul că „fratele retezat“ care le trimitea la Paris texte și scrisori de revoltă împotriva dictaturii comuniste din România era aceeași
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la telefon; ea stătea într-o poziție modestă, dar bine vârâtă, până în fundul fotoliului; îmi aminteam prima ei apariție la „Sb[urătorul]“, acum vreo douăzeci de ani, și-mi ziceam că a rămas aceeași: o ființă de o mare cinste, incapabilă de înșelătorii și de slăbiciuni. Cu asemenea prieteni minunați ne continuăm fără eforturi colaborarea. Întorcându-mă de la Slatina, prima întrebare a fost: „- Scrisori de la Paris?“ Am primit scrisoarea la ora 5½ și am citit-o la 10½, apoi când nici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
singură la Paris e neapărat o aventurieră, și ei n-ar disprețui o asemenea aventură. Monique mi-a spus: „Cum ați avut curajul s-o lăsați singură în Paris?“ Fiindcă am încredere în tine, Monica mea dragă; știu că ești incapabilă de josnicii; tu ești mândria mea și ultimul vlăstar al unui șir de oameni cu degete subțiri, cu port semeț al capului, cu glas poruncitor. Gândește-te că glasurile lor au murit acolo, la Crușeț, că până și ecoul lor
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi-a telefonat o dată, în cursul săptămânii, ca să mă întrebe dacă ți-am trimis scrisoarea ei. Mi-a propus, ca să-mi pot începe actele, să-mi dea suma necesară (20 000), pe care am să i-o restitui tatălui ei - incapabil să-și administreze pensia - începând cu luna octombrie (presupusa lună a întoarcerii mele la București) în rate de 4 până la 5 mii pe lună. Dar este oare înțelept să risc o sumă așa de mare pentru un eventual rezultat negativ
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Cohn, L.Leizerovici. În cadrul spitalului era și o farmacie condusă de farmacista Basea Marantz. Azilul de bătrâni construit în anul 1926 din veniturile comunității, „adăpostea 25 de bătrâni lipsiți de mijloace”. De altfel, opera de asistență socială însemna „ajutoare celor incapabili de muncă”, care puteau fi lunare sau permanente; se mai acordau ajutoare pentru plata chiriilor, alimente, ajutoare bănești de sărbători, ajutoare în lemne sau medicamente în cazuri de boală, văduvelor, orfanilor. Baia Comunității construită în anul 1921 era înzestrată cu
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
așa cum îmi spui în ultima scrisoare (din 27 aprilie), că noi „sîntem prea susceptibili la etica celor din jur”. Așa este fiindcă noi nu putem concepe cum un om sau altul poate să se comporte reprobabil, adică așa cum noi sîntem incapabili s-o facem. De aceea uneori ajungem, cum zici, la apatie. Uneori mă încearcă gîndul că tot ce fac, ce scriu e zadarnic de vreme ce orice mic succes este mai mult un prilej de supărare, auzind bîrfelile „amicilor”, decît de bucurie
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
mai am de mai multă vreme. Tatăl meu e grav bolnav și acum - in extremis - a fost operat de aproape o săptămînă; aflîndu-mă într-o stare nervoasă groaznică și într-o singurătate și o dezarmare cumplită în fața necunoscutului. Sunt absolut incapabil să mai fac altceva decît să stau lîngă el la clinică. Cum d ta ai trecut prin aceste stări cumplite, îmi permit să-ți fac aceste mărturisiri de slăbiciune omenească. Iată de ce n-aș putea răspunde amabilei invitații de a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
rând la un pietroi mai mare lângă focul deja stins, pentru o nouă curățare. Sunt ultima, mă ridic în picioare gândindu-mă că încă nu simt nimic, dau să fac primul pas și îmi văd picioarele prăvălindu-se sub mine, incapabile să mă susțină. Mă repliez, pășesc cu grijă și ajung cu chiu, cu vai lângă pietroiul de care mă sprijin ușurată. Alfonso începe iar un fel de invocație pe care o aud că prin ceață, miros un ulei aromat, îi
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
hamac. Imaginile sunt din ce în ce mai îndepărtate, culorile din ce în ce mai stinse și simt din nou pe „Don Julio” venind să vadă cum o mai duc. Îi spun mental ok, îi mulțumesc pentru intervenții și simt cum se îndepărtează din nou. Rămân respirând greu, incapabilă să mă mișc, incapabilă să deschid ochii, pe jumătate trează, și aud cai care nechează și aleargă în spatele tufișurilor. Mă întreb de unde au apărut, parcă nu i-am văzut în timpul zilei, apoi îi văd, în frunte cu unul alb, impunător
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
îndepărtate, culorile din ce în ce mai stinse și simt din nou pe „Don Julio” venind să vadă cum o mai duc. Îi spun mental ok, îi mulțumesc pentru intervenții și simt cum se îndepărtează din nou. Rămân respirând greu, incapabilă să mă mișc, incapabilă să deschid ochii, pe jumătate trează, și aud cai care nechează și aleargă în spatele tufișurilor. Mă întreb de unde au apărut, parcă nu i-am văzut în timpul zilei, apoi îi văd, în frunte cu unul alb, impunător, traversând un pârâu argintiu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
în semn de protest etc. etc. Pentru el, asta e, probabil, cea mai autentică artă pe care o poate produce un autor care vede cu adevărat Romînia de azi. OK, de unde să încep ? în primul rînd, arta lui Daneliuc e incapabilă să reflecte vînzoleala noastră derizorie altfel decît degenerînd ea însăși în vînzoleală derizorie, deci capitulînd ca artă. Poate că această capitulare avea un fel de noblețe însîngerată la vremea unui film ca Patul conjugal (1993), dar n-o mai are
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
talent atît de artezian, fie el oricît de bezmetic ? Acum știu răspunsul. Dilema Veche, februarie 2008 Lui Nae Caranfil Dragă Nae, După cum știi, consider că noul tău film, Restul e tăcere, e un film minunat. După cum iarăși știi, mă simt incapabil să spun asta în formatul unei cronici convenționale. Aș vrea să-mi înțelegi bine motivele. Problema e una de ton : ca să scriu o cronică normală, ar trebui să simulez o distanță pe care față de acest film nu o am. Asta
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
informația vizuală pare să vină peste noi ca o grindină și totuși se organizează imediat în ceva la fel de clar ca o vedere panoramică asupra unor exerciții militare perfecte. într-o epocă în care majoritatea așa-zișilor regizori de acțiune sînt incapabili să impresioneze altfel decît prin calitatea tehnologiei folosite și prin anvergura distrugerilor provocate, Greengrass construiește elaborat din materiale cinematice de bază corpuri în mișcare și relații spațiale , rafinînd la maximum cîteva ritualuri străvechi : urmărirea pe jos, urmărirea cu mașina, lupta
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
în jurul unui inel de nuntă. Mi-o fi lipsind, dar în cazul acesta cum se face că nu las să treacă nici un an fără să recitesc unul dintre cele șase romane ale domnișoarei Austen ? Atunci pot fi acuzat că sînt incapabil să apreciez farmecul superficialității : cum să vibreze un mîhnit ca mine la felul în care e filmat apartamentul viselor lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker) în special imensul rastel pentru pantofi amenajat cu dragoste de logodnicul ei, Mr. Big (Chris
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care a fost pe timpuri locțiitor tehnic la regimentul lui Milea. S. B.: Ei au mers împreună, carierele lor au fost cumva îngemănate. M. M.: Am văzut ce a făcut Milea prin garnizoane, precum cea de la Murfatlar. Era un om incapabil de un asemenea gest. Avea simțul răspunderii. Nici nu a dat ordine contradictorii. Probabil că a fost împușcat. După mine, a fost împușcat. Cine, cum, ce interese? S. B.: Divizia cum v-a comunicat acest eveniment, cum vi l-a
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
fie o soteriologie subtilă prin râsul la limita sarcasmului, ambele circum- scrise complexului unei „identități rănite” (Michael Pollak), al unei „identități în ruptură” (Sorin Alexandrescu), al uneia „slabe” (Horia-Roman Patapievici) sau al uneia „altfel” (Lucian Boia), în orice caz insuficiente, incapabile de trans- figurări la scara universaliilor. Aceste insuficiențe sunt amplu analizate de către Emil Cioran în Schimbarea la față a României (1936). Am parcurs astfel o bună parte din itinerariul nu doar al poncifelor, dar și cel al teoriilor rafinate. Ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este generat de inteli- gența lui Caragiale - o inteligență sarcastică și narcisiacă - pe care autorul o pune continuu în joc ; o inteligență care - așa cum a remarcat G. Călinescu - «va denunța mereu ‘prostia, suverana prostie’ a oamenilor» ; inteligență pe care proștii, incapabili să intuiască efectul, o socotesc simplă glumă sau cinism bonom, adică sfântă și comună neseriozitate, croită exact de măsura prostiei lor. Numai un om foarte subtil poate să distingă durerea ce se ascunde în trăsăturile îngroșate ale unei caricaturi.” , respectiv
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
repetiții din cauza obsesiei din ultimii ani, care m-a îndepărtat foarte mult de teatru. Gestul teatral mi se părea un gest inutil. Toate visurile nerostite mi-au fost spulberate. Lumea scenei, o lume murdară, falsă, brutală și crudă. Iar eu, incapabilă să mă descurc prin acest hățiș, să supraviețuiesc în această junglă. Lipsa entuziasmului m-a predispus spre lene. Lenea a generat lehamite. Lehamitea a dat naștere inerției. Orice împlinire îmi dădea senzația unei executări. Orice încercare de a merge pe
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
emotivității. 2. Toba din Damasc Nici o poveste nu are un mesaj, dar are o continuitate. Imposibilitatea iubirii. Între cele două clădiri (de fapt două lumi) este o junglă umană reprezentată de străduță. Riscul înseamnă înțelegere, înseamnă evoluție. Omul este aproape incapabil să vadă bogăția și frumusețea din el. Dacă nu vezi în tine, nu poți vedea nimic. Sunt oameni care devin conștienți, dar nu pot să atingă perfecțiunea. 3. Kantan Omul este făcut să fie pe un drum continuu, într-o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
viat) marcat) de creativitate intelectual)”. În timpul „r)zboiului de șase zile”, Yehoshua spune c) se simțea legat de un mare eveniment, c) se află pe creasta unui val al istoriei. Era un sentiment pl)cut, În)lt)tor. Ast)zi, incapabil s) văd) sfârșitul r)zboiului, nu mai simte Ins) c) este dus de un asemenea val. „Istoria nu-ți ofer) pacea”, spune el. „Sentimentul c) ești m)turat de val și senzația de incertitudine În ceea ce privește viitorul te Împiedic) s) vezi
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]