6,186 matches
-
orizont. Acum este momentul în care statul român, odată format, să demareze programul național de formare a românilor. Celebra afirmație enunțată de Massimo D'Azeglio, "L'Italia è fatta. Restano da fare gli italiani" (Am făcut Italia. Rămâne să facem italieni), este aplicabilă și noului stat român. Prin plasarea centrului de greutate al învățământului pe educația istorică și geografică, autoritățile statale române lansează proiectul general de convertire a țăranilor creștini în cetățeni naționali, a patrioților în naționaliști. Cazul învățământului românesc transilvănean
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etnică a dacilor, cât și existența unor reziduuri dacice în limba română de astăzi. Mai grav, puritatea etnică a românilor trebuie revizuită. Însă, "cu tóte quŏ s-au amestecat cu alte ginți", "Românii sunt așà de Romani precum sunt și Italienii", "sunt așà de Romani, precum sunt și Grecii Helleni" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 24). În pofida absorbirii de elemente eterogene, esența limbii și a spiritului roman "se conservă pînŏ astăzi în tótă primitivitatea lor" (p. 23). Toate acestea îl îndrituiesc pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
creștină asimilată precoce în fibra naționalității lor, totul conspiră pentru jucarea unui rol major în istoria umanității: "Înzestrat cu așa de mari însușiri, poporul român trebuia să fie de multă vreme pe aceiași treaptă de cultură cu popoarele apusene: Francezii, Italienii, Englezii. Dacă a rămas multe vreme înapoiat în cultură, aceasta se datorește situației geografice" (Constantinescu, 1928, p. 10). Fatalismul geografic și blestemul Carpaților (ca element despărțitor al unității destinate a românilor) sunt motivele invocate pentru justificarea întârzierii cu care românii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
opera lui Dante chiar și hoții și tâlharii aparțineau unor familii renumite. Giovanni Boccaccio nu a uitat, firește, să portretizeze figuri ilustre ale epocii sale, pentru a da autoritate unor nuvele, dar s-a 46 E. H. Wilkins, History of Italian Literature, 2nd edition, Cambridge, Harvard University Press, 1974, pp. 108-109. 47 „epopeea comercianților” Vittore Branca, op. cit., p. 134. 29 îndreptat, cu precădere, spre personaje simple, necunoscute, cărora le-a dat viață în universul său ficțional. Spațiul Bisericii nu este chiar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
permanent melanj între real și fabulos, între autentic și mitologie populară. Pentru că ne aflăm, istoricește vorbind, la sfârșitul Evului Mediu, când valorile antichității încep să fie redescoperite și cultivate cu asiduitate, observăm că în multe povestiri, fie că aparțin autorului italian, fie scriitorului englez, elementele creștine se îmbină frecvent cu cele antice, personajele invocă, deopotrivă, ajutorul sfinților, dar și al unor zei păgâni. „Acele laturi prin care catolicismul popular se leagă de antichitate, de invocările păgâne, de jertfele și obiceiurile, de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
model suprem și apreciată la superlativ, deoarece și în incipitul acestei opere regăsim motive des folosite de autor: lauda adusă cărților 675, elogiul adresat poeților francezi 676, aluziile mitologice, momentul temporal al primăverii, visul. Poetul englez are ca model predecesorii italieni, Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio, Legenda femeilor cinstite, în special Prologul ei, împărtășește același interes, pe care îl arătase și Povestirea călugărului, pentru faima, despotismul și căderea marilor nume ale ierarhiei antice, de data aceasta interesul acordându-se principiului feminin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Raluca Tulbure, Editura Artemis, București, 2005. 295 95. Webbe, William, A Discourse of English Poetrie, în Elizabethan Critical Essays, vol. I, edited by G. Gregory Smith, Oxford University Press, London, 1904, pp. 226 302. 96. Wilkins, E. H., History of Italian Literature, 2nd edition, Cambridge, Harvard University Press, 1974. 97. Williams, David, Language Redeemed: The Pardoner's Tale, în The Canterbury Tales: A Literary Pilgrimage, Twayne Publishers, 1987. 98. Idem, Language Redeemed: The Wife of Bath's Tale, în The Canterbury
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
September 1953, pp. 896-906. 70. Machan, Tim William, Chaucer's poetry, versioning, and hypertext, în „Philological Quarterly”, Summer 1994, vol. 73, nr. 3, pp. 299-317. 301 71. Marafioti, Martin, Boccaccio's Lauretta: the brigata's bearer of bad news, în „Italian Culture”, fall 2001, vol. 19, nr. 2, pp. 7-19. 72. Marchesi, Simone, Sic me formabat puerum: Horace's Satire I, 4 and Boccaccio's Defense of the Decameron, în „MLN”, vol. 116, nr. 1, January 2001, pp. 1-29. 73. Masciandaro
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Îmi scrie rugându-se să ne întâlnim din nou într-o bună zi. Sărmane prieten, nădăjduiesc în numele lui Dumnezeu că vom putea să o facem!“32 Wittgenstein a participat la război din august 1914 până când a fost luat prizonier de italieni, în noiembrie 1918, ca soldat, ca tehnician militar și apoi ca ofițer de artilerie. Mult timp a fost pe frontul de est, iar la sfârșitul războiului, în toamna anului 1918, a luptat în partea sudică a frontului de vest. A
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și gesticulația grosolană, nepotrivită. În prima traducere a lucrării lui Erasmus Desiderius Rotterdamus, ,,De civilitate morum puerilium" (Despre civilitatea unor obiceiuri la copii), unul din aspectele dezbătute este desconsiderarea de către europenii nordici, a meridionalilor în special a francezilor și a italienilor pentru gesticulația lor: ,,să nu se ridice sau să-și răsucească umerii, așa cum fac numeroși italieni"8. Umanistul olandez, propune pentru prima dată în secolul al XVI-lea un cod valabil pentru toți în legătură cu bunele maniere la biserică, la masă
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
puerilium" (Despre civilitatea unor obiceiuri la copii), unul din aspectele dezbătute este desconsiderarea de către europenii nordici, a meridionalilor în special a francezilor și a italienilor pentru gesticulația lor: ,,să nu se ridice sau să-și răsucească umerii, așa cum fac numeroși italieni"8. Umanistul olandez, propune pentru prima dată în secolul al XVI-lea un cod valabil pentru toți în legătură cu bunele maniere la biserică, la masă, cu prilejul întâlnirilor etc. și subliniază faptul că nu există trăsătură intimă a unei persoane pe
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
și nas turtit, cu temperament schizoid, ca și astenicul; d) displastic fizic mixt din celelalte trei tipuri, precum și unele trăsături primitive, fața mică, fruntea joasă și nas mic, cu temperament schizoid 13. • etnologul David Efron, prin studierea gesturilor evreilor și italienilor din estul Europei și desprinderea faptului că gestualitatea variază în funcție de istoria, identitatea națională și culturală a unui popor. Stilul evreilor de a gesticula (cu brațele aproape de piept, coatele lipite de corp, mișcări scurte și niciodată prea departe de trup pentru
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
departe de trup pentru a putea proteja corpul de o potențială agresiune) este moștenirea unui popor oprimat, care dorește să comunice cu ceilalți, dar se teme să lase garda jos. În contrast cu deschiderea limitată și defensivă a gesturilor evreilor, cele ale italienilor sunt largi, cu dese depărtări de corp ale membrelor, sugerând faptul că nu se simt niciodată amenințați în compania altora 14. Importanța și amprenta culturii asupra gestualității (aspect relevat de David Efron) este demonstrată și de Ray Birdwhistell pe parcursul cercetărilor
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
din regiunile calde, se datorează climei specifice fiecărei zone geografice. Preocuparea și atitudinea față de mișcările corpului într-o conversație cristalizează diferențele culturale în ceea ce privește gestica la diverse națiuni. Peter Collett descrie într-o manieră artistică expresivitatea și dinamismul limbajului gestual al italienilor, care l-au ridicat la rang de artă, spre deosebire de cel al britanicilor, care au de mult reputația unor persoane reci, calculate și pragmatice. De exemplu, în orașul Napoli se gesticulează mai mult ca oriunde. ,,În Galeria Umberto, spectacolul e și
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
a dirijorilor făcând repetiție fără baghete. Vizitatorii orașului s-au minunat întotdeauna de extraordinara grație a gesticii napolitane. Printre cei care ne-au lăsat impresiile lor se află Goethe, cardinalul Wiseman și Charles Dickens"63. La polul opus teatralității gesticii italienilor se află, după același autor, gestica lipsită de orice componentă a expresivității britanicilor, care pun accentul mai mult pe oralitate decât pe limbajul corpului și nu se gândesc la efectele acestuia în interacțiunea socială. În momentul în care se adresează
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
în sus și ținerea dinților ascunși. Și când sunt în repaus, englezii au uneori tendința de a-și strânge buzele. Acest gest vine din secolul al XVI-lea când o gură mică era considerată foarte atrăgătoare. Analizând cercetările realizate pe italieni și francezi de Peter Collett (2003/ 2005) am putea desprinde faptul că semnificațiile culturale diferite ale gestualității acestora apar în funcție de următoarele variabile: • frecvența de apariție: un italian când vorbește își ține tot timpul mâinile în aer; • amplitudinea gestului: francezii tind
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
-lea când o gură mică era considerată foarte atrăgătoare. Analizând cercetările realizate pe italieni și francezi de Peter Collett (2003/ 2005) am putea desprinde faptul că semnificațiile culturale diferite ale gestualității acestora apar în funcție de următoarele variabile: • frecvența de apariție: un italian când vorbește își ține tot timpul mâinile în aer; • amplitudinea gestului: francezii tind să reducă mișcările la antebrațe și palme, în timp ce italienii își mișcă brațele cu totul, lărgind sfera gesturilor la o distanță considerabilă de corp; • direcția executării gestului: francezii
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
putea desprinde faptul că semnificațiile culturale diferite ale gestualității acestora apar în funcție de următoarele variabile: • frecvența de apariție: un italian când vorbește își ține tot timpul mâinile în aer; • amplitudinea gestului: francezii tind să reducă mișcările la antebrațe și palme, în timp ce italienii își mișcă brațele cu totul, lărgind sfera gesturilor la o distanță considerabilă de corp; • direcția executării gestului: francezii tind să folosească mai mult posturile deschise ale mâinilor, în timp ce italienii preferă ,,prinderea de precizie" în care degetul mare și arătătorul, de
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
gestului: francezii tind să reducă mișcările la antebrațe și palme, în timp ce italienii își mișcă brațele cu totul, lărgind sfera gesturilor la o distanță considerabilă de corp; • direcția executării gestului: francezii tind să folosească mai mult posturile deschise ale mâinilor, în timp ce italienii preferă ,,prinderea de precizie" în care degetul mare și arătătorul, de exemplu, se apasă reciproc sau în care vârfurile tuturor gesturilor se unesc; • ritmul gestului: italienii au un ritm al gesturilor variabil, iar francezii au un ritm constant; • durata gestului
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
direcția executării gestului: francezii tind să folosească mai mult posturile deschise ale mâinilor, în timp ce italienii preferă ,,prinderea de precizie" în care degetul mare și arătătorul, de exemplu, se apasă reciproc sau în care vârfurile tuturor gesturilor se unesc; • ritmul gestului: italienii au un ritm al gesturilor variabil, iar francezii au un ritm constant; • durata gestului: italienii își mișcă mâinile mai mult decât francezii; • intensitatea gestului: gesturile italienilor sunt mai expresive și mai spectaculoase decât ale francezilor; • fluxul gestului: gesturile italienilor sunt
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
preferă ,,prinderea de precizie" în care degetul mare și arătătorul, de exemplu, se apasă reciproc sau în care vârfurile tuturor gesturilor se unesc; • ritmul gestului: italienii au un ritm al gesturilor variabil, iar francezii au un ritm constant; • durata gestului: italienii își mișcă mâinile mai mult decât francezii; • intensitatea gestului: gesturile italienilor sunt mai expresive și mai spectaculoase decât ale francezilor; • fluxul gestului: gesturile italienilor sunt mai sacadate, ale francezilor mai regulate 64. Sintetizând, putem constata că diferențele în praxisul gestual
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
exemplu, se apasă reciproc sau în care vârfurile tuturor gesturilor se unesc; • ritmul gestului: italienii au un ritm al gesturilor variabil, iar francezii au un ritm constant; • durata gestului: italienii își mișcă mâinile mai mult decât francezii; • intensitatea gestului: gesturile italienilor sunt mai expresive și mai spectaculoase decât ale francezilor; • fluxul gestului: gesturile italienilor sunt mai sacadate, ale francezilor mai regulate 64. Sintetizând, putem constata că diferențele în praxisul gestual se manifestă atât din punct de vedere cantitativ (nordicii percep gesticulația
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
gestului: italienii au un ritm al gesturilor variabil, iar francezii au un ritm constant; • durata gestului: italienii își mișcă mâinile mai mult decât francezii; • intensitatea gestului: gesturile italienilor sunt mai expresive și mai spectaculoase decât ale francezilor; • fluxul gestului: gesturile italienilor sunt mai sacadate, ale francezilor mai regulate 64. Sintetizând, putem constata că diferențele în praxisul gestual se manifestă atât din punct de vedere cantitativ (nordicii percep gesticulația italienilor ca fiind excesivă și ridicolă), cât și din punct de vedere calitativ
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
sunt mai expresive și mai spectaculoase decât ale francezilor; • fluxul gestului: gesturile italienilor sunt mai sacadate, ale francezilor mai regulate 64. Sintetizând, putem constata că diferențele în praxisul gestual se manifestă atât din punct de vedere cantitativ (nordicii percep gesticulația italienilor ca fiind excesivă și ridicolă), cât și din punct de vedere calitativ (gesturile italienilor sunt recunoscute ca fiind expresive și dinamice). Plecând de la relația cuvânt-gest, Peter Andersen evidențiază culturile verbale sau slab contextuale, în care comunicarea este explicită sau verbală
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
vină în Franța, pentru o scurtă perioadă de timp, cu scopul de a redecora palatul. Planurile lui Bernini au intrat în competiție cu cele ale lui Perrault, ideile ultimului fiind preferate. O victorie pentru un artist francez, o înfrângere pentru italian. însă Bernini nu a plecat acasă nerecompensat; pe perioada șederii la Paris a realizat un bust magnific al lui Ludovic al XIV-lea, pentru care a fost plătit regește. Domul Invalizilor și capela sa aurită domină și în zilele noastre
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]