6,005 matches
-
mai îndreptățiți să ne exprimăm tristețea prin lacrimi vărsate în prezența altora (idem). Oricum, traversată (pe cât ne stă-n putință) cu răbdare, aceasta tristețea "poate fi o prietenă care ne reamintește blând limitele, fragilitățile noastre, care ne șlefuiește iluziile și orgoliile" (André, 2009, p. 253). Ea ne conferă profunzime, pătrunde "până în adâncul ființei noastre" (Osho, 2003, p. 46). Potrivit gânditorului indian, niciun alt sentiment "nu este mai profund decât tristețea"; ea ne conduce în niște locuri în ființa noastră de care
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
șmecher decât el"); • o să-l păcălesc; • dacă ești șmecher, te descurci întotdeauna; • în viață, nu este voie să te lași depășit; • nu este prudent să-ți arăți sentimentele. În ceea ce privește emoțiile resimțite, pot fi menționate: • confuzie, plăcere, entuziasm, incertitudine, neîncredere, autosatisfacție, orgoliu, superioritate, vanitate, mândrie, milă. Ca tendințe comportamentale, sunt adoptate: • volubil, ipocrit, vorbăreț, punere exagerată în valoare, plin de inițiativă, seducător, oferă iluzia siguranței. Mesajele tipice acestei atitudini sunt: • fraze lungi (neinteligibile); • exprimă duble convingeri; nu prea precis, evită unele lucruri
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
indirecte "de agățare" a compasiunii altor oameni pentru a ne satisface trebuințele (Lindenfield, 2001, pp. 42-45). 34 Desigur, nu putem nega că în multe dintre relațiile interumane există această amabilitate convențională, care ne ajută să suportăm confruntarea egoismelor și a orgoliilor noastre. Este minimul care ne ajută să supraviețuim într-o rețea socială foarte încinsă, foarte sensibilă, foarte tensionată, foarte grăbită, foarte suspicioasă, foarte superficială, extrem de iscoditoare (în ceea ce privește viața intimă) și cu intenții denigratoare. Amabilitate nu înseamnă așa cum s-ar putea
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
spuseseră baliverne în acel secol al Luminilor. Or, era vorba de meteoriți (lucru de neconceput pentru acele minți superioare). Am presupune că oamenii de știință sunt la adăpost de influențele străine deontologiei lor, deoarece meseria lor este să caute adevărul. Orgoliul cercetătorilor este la fel de mare ca al oricui, iar universul lor de universități, de academii, de congrese, de reviste, editori, recompense (premii) presupune zone de putere unde e bine să pătrunzi pentru a fi recunoscut, promovat, sponsorizat. Cercetarea are fără îndoială
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
putere pe care sunt gata să le mobilizeze. Manifestările, grevele și alte metode de presiune fac și ele parte dintr-o dezbatere și exprimă judecăți. La polul opus, lingușirea dezarmează adversarul, atenuând înflăcărarea dezbaterii. Interlocutorul primește complimente, este gâdilat în orgoliul propriu. În schimb, el își moderează tonul. Se dă impresia că, la urma urmei, disputa nu este așa de dramatică. Această tactică se aplică mai ales atunci când, într-o conjunctură politică, este în interesul actorilor să își minimalizeze opozițiile, deoarece
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
din grupele de instincte, de mai sus, îi corespund anumite caracteristici proprii. Instinctul de conservare se raportează la nevoile sau apetențele nutritive; posesiunea de bunuri materiale, respectiv instinctul de proprietate și, în fine, la sentimentul propriei sale personalități (egocentrism, ambiție, orgoliu, vanitate etc.). Instinctul de reproducere privește funcțiile genezice, viața si activitatea sexuală a individului, perpetuarea speciei, dorința de a avea copii, sentimentele de ocrotire și de creștere a copiilor. Instinctul de asociere, privește instinctele sociale, altruiste, în raport cu viața colectivă. Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contextul psihologic; - sunt stări reacționate care răspund unor situații pur psihice, intim legate de conținutul gândirii, asociații mnezice, evocări reprezentative etc.; - sunt motivate, durabile ca durată în timp. Sentimentele cuprind o gamă extrem de variată de stări afective cum ar fi: orgoliul, triumful, gelozia, pudoarea, timiditatea, simpatia, ura, mila, invidia, admirația, respectul. 4) Dispoziția afectivă este rezultanta reacțiilor afective elementare, orientarea acestora, atmosfera interioară și atitudinea individului. Ea reprezintă „tonul afectiv” sau „umoarea” unei persoane într-un anumit moment și se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de euforie alcoolică, stările delirante onirice, în cursul sindroamelor delirante de tip pasional, în agitația anxioasă, la epileptici. Deliranții mistici au o privire inspirată și adoptă atitudini extatice. La paranoici observăm o atitudine de superioritate, distanță față de cei din jur, orgoliu exagerat, rezervă, precauție. b) Hipomimia este expresia mimică săracă sau negativă întâlnită în cursul stărilor de inhibiție stuporoasă, sindromul catatonic, depresii, melancolie, negativism sau stereotipii. c) Mimica discordantă sau paramimia este expresia neconcordanței dintre starea psihică și atitudinile expresive ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pot comite acte de suicid care însă sunt repede uitate. Fugile și furtul au un caracter impulsiv și sunt mai rar semnalate. d) Instabilii paranoici. La acești indivizi, reacțiile afective sunt caracteristice și ele constau din următoarele trăsături psihopatologice: egocentrism, orgoliu, neîncredere, susceptibilitate, agresivitate, nevoia de a comanda și de a se impune. Sunt vanitoși și au o bună impresie despre ei. Când se simt slabi devin ipocriți și supuși. În familie îi terorizează pe cei slabi, sunt cinici, răi și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
două grupe: 1) Boli ale spiritului (Geisteskrankhetten), reprezentate prin: - slăbirea imaginației, - vivacitatea imaginației, - lipsa atenției, - reflecție obstinată și persistentă, - absența memoriei, - lipsa judecății, - prostia sau încetineala spiritului, - vivacitatea exagerată sau instabilitatea spiritului, - delirul. 2) Bolile sentimentului (Gemütskrankheiten), reprezentate prin: - excitație (orgoliu, mânie, fanatism, erotomanie), - depresiune (tristețe, dorință, disperare, sinucidere). O contribuție interesantă o aduce I. Kant în domeniul analizei bolilor psihice. El face acest studiu, fie ca o lucrare independentă (Eseu asupra bolilor capului, din 1764), fie le discută în lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
omului, liniștea sa interioară. Urmările acestora vor fi atât medicale, cât și morale. Pe aceste considerente cunoașterea bolilor psihice se impune atât pentru medici, cât și pentru filozofi și moraliști. Pasiunile care stau la baza „nebuniei” sunt, în primul rând, orgoliul și cupiditatea. Ele pot da naștere la halucinații, divagații sau delir. I. Kant, clasifica „bolile capului” sau „nebunia” în două categorii: a) debilitatea sau idioția, b) inversiunea sau grupa tulburărilor mintale în care intră: - halucinațiile, - dereglările facultății de a judeca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
distinge patru categorii principale de afecțiuni psihice și anume: 1) tulburări ale facultăților intelectuale, morale sau instinctive: a) tulburările de inteligență, sensibilitate și voință, b) tulburările sentimentale, intelectuale și instinctive, 2) tulburări datorate unor idei sau sentimente predominante ale individului: orgoliu exagerat, delir religios, delir erotic; 3) tulburări în raport cu întinderea și gravitatea delirului: alienație generală sau parțială, expansiva sau depresivă. Guislain (1826) distinge existența a șase grupe de boli psihice: 1) melancolia sau frenalgia care este o stare de tristețe patologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a recunoaște că paranoia se dezvoltă pe un teren psihologic cu o constituție specifică, ale cărei caracteristici favorizează apariția și dezvoltarea acestei afecțiuni psihiatrice. Tendințele caracteristice „personalității paranoice” sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice cu caracter constant și specific (Genil-Perrin): Orgoliul constă în supraestimarea propriei persoane (egocentrism, autofilie, hipertrofia Eului). Este, de fapt vorba despre un tip de vanitate puerilă, de infatuare ridicolă. Neîncrederea, manifestată ca o teamă, o rezervă inutilă, stare de neliniște și susceptibilitate, îndoială, sentimentul penibil de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precise, însă lipsit de bun simț care să-i permită să discearnă între fantezie și realitate, între posibil și asburd. Paranoicii autodidacți completează forma precedentă. Autodidacticismul este foarte frecvent la paranoici și se explică prin tendințele speciale ale acestora. Datorită orgoliului lor, această categorie de bolnavi caută să-și dobândească un grad de instrucție care să le ridice prestigiul personalității, dar și pentru a putea rezolva singuri orice fel de problemă. Fiind lipsiți de o judecată logică, ei asimilează, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de manifestări: apatia, nostalgia și depresia morală. Acestea sunt forme de inhibiție, de inactivitate, de renunțare ale Eului personal. Tulburări psiho-morale caracterizate prin tendința de afirmare patologică a Eului și care sunt reprezentate prin următoarele tipuri de manifestări: egocentrismul, narcisismul, orgoliul exagerat, expunerea exhibiționistă a persoanei, histrionismul, nevoia de a fi permanent în centrul atenției celorlalți, de a fi văzut, admirat și valorizat. Tulburări psiho-morale caracterizate prin tendința de retragere a Eului și care sunt reprezentate prin următoarele tipuri de manifestări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
chiar atunci când circumstanțele sunt asigurate, eficace și posibile. 3) Personalitatea paranoiacă Trăsătura fundamentală a acestui tip de personalitate este reprezentată prin hipertrofia propriului Eu. Constituția paranoiacă este caracterizată prin prezența următoarele elemente psihopatologice: egocentrism cu hipertrofia Eului care determină dezvoltarea orgoliului și a unor sentimente de personale superioritate în raport cu celelalte persoane, dispoziție incertă, cu neîncredere, tendință la suspiciune ostilă față de anturaj și interpretări răuvoitoare față de ceilalți, falsitatea judecății, cu paralogisme ireductibile, responsabile de interpretări eronate care vor constitui premisele unui sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor cele mai intime. Astfel, negustorul jupân Dumitrache Titircă, poreclit „Titircă Inimărea“, proprietar și chiristigiu, căpitan în garda națională, este prezentat prin reacțiile sale violente, stârnite de atentatele la onoarea de familist, culmea mândriei sale. El este stăpânit de un orgoliu nemăsurat al proprietarului și al omului care are putere. Dumitrache nu se dezvăluie în văzul lumii: Eu, de! Negustor, să mă pui în poblic cu un coate goale nu vine bine. Cuvintele cu care Jupân Dumitrache deschide comedia pot fi
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
4. Gazeta - cheia dramei Așa cum am mai afirmat, în teatrul caragialian ziarul ocupă locul cel mai înalt. În Conu Leonida față cu reacțiunea, gazeta deține cheia dramei: ea o deschide și tot ea o închide. Lectura gazetei îi dă pensionarului orgoliu savant: −Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! Încurajat de aprobările Efimiței, Leonida dezleagă cu ușurință toate tainele, pomenește de cumetria dintre Garibaldi și papă. Rareori Efimița încearcă să protesteze. Imperturbabil, Leonida protestează
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
camerele, cu toate partidele, ca românul imparțial!... Constrânși de situație, Zoe și Tipătescu cedează și acceptă candidatura lui Cațavencu. Este clar că nu se ține cont de principii, ci de situații. Apoi se face trecerea la Cațavencu. Acesta nu are orgoliul lui Tipătescu; renunță cu ușurință la scrupule, la așa-zisele ultraprogresism și liberal-schimbism: „Zoe: Cu o condiție; după alegere, o să fie manifestație publică... d-ta ai s-o conduci. Cațavencu (repede și supus): O conduc... Zoe: D-ta ai să
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
vrea să pedepsească prin mine și să descurajeze astfel, pentru totdeauna, categoria asta de tineri, care, născuți într-o clasă inferioară și oarecum apăsată de sărăcie, are norocul să dobîndească o educație bună și îndrăzneala să se amestece în ceea ce orgoliul bogătașilor numește societatea înaltă. Iată crima mea, domnilor, și ea va fi pedepsită cu atît mai multă asprime, cu cît, de fapt, nu sunt judecat de semenii mei. Nu văd pe băncile juraților nici un țăran mai înstărit, ci numai burghezi
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
în spate și-i hrănește; e un dialog perpetuu, care se repetă ca să dureze, care, dacă se schimbă, se schimbă la suprafață, dar, de fapt, continuă cu tenacitate, ca și cum s-ar afla în afara timpului și a eroziunii sale." Braudel opune orgoliului și libertății umane "realitatea profundă", "realitățile de bază ale Istoriei", pe care e în măsură să le descopere, să le dezvăluie grație economiei, sociologiei, geografiei. Cuvîntul "realitate" revine adesea în scrierile istoricului. Iată, spre exemplu, ce scrie despre noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
distinge discursul didactic, este preponderentă intropatia cognitivă. Textul filozofic și textul poetic au o accentuată latură formativă, întrucît gradul de noutate în informație și în expresie depășesc media din comunicarea informativă. Așadar, ceea ce caracterizează creațiile puternic individualizate este un anumit orgoliu al creatorilor în a etala faptul că ei dețin un procent înalt de inteligență nativă, adică de forță de a constata, de a simți, de a gîndi și de a se exprima. Dar, cum nu orice marinar este în măsură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și candoare sufletească. Încercarea nu reușește, și romanul suferă de tezism, nefiresc și caricatural. M. recurge și la experiența sa cazonă, lumea rurală este părăsită în favoarea orașului de provincie. În Târgul mausului, de pildă, frământările mărunte și luptele politice, toate orgoliile și aspirațiile unui „loc în care nu se întâmplă nimic” sunt concepute ca fundal al confruntării dintre doi ofițeri ai batalionului de curând adus în localitate, întrupări ale binelui și răului (primul fiind un alter ego al autorului). Farmecul cărții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
hotărâre a spiritului tău”. Renașterea i-a dat omului credința în destinul său creator, în portretul omului îmbinându-se reprezentarea lui homo faber cu aceea a lui homo sapiens, îmbinare încurajată îndeobște de marile descoperiri care au sporit sentimentul de orgoliu, conștiința de sine și satisfacția cu sine însuși a omului Renașterii. Istoria politică a sec XX a dovedit importanța cerinței apărării drepturilor și libertăților individuale, precum și a cerinței prevenirii abuzului de putere. Preocupările actuale pentru apărarea valorilor și structurilor democratice
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
n-ar fi deci, în fond, nimic altceva decât facultatea umană de a decide între mai multe posibilități de acțiune, neechivalente , grație capacității voinței de a nu se supune unor determinări necesare, extrinseci, și de a-și impune suveranitatea absolută. Orgoliul voinței umane de a se erija în cauză primară și a desconsidera determinismul, se plătește scump, cu prețul convertirii unei libertăți imaginare într-o dependență absolută față de necesitate. Desigur, omul este liber, cum spunea Arthur Schopenhauer , să vrea ceea ce vrea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]