14,398 matches
-
vreme în căutarea unui soț care să-i garanteze siguranță și respectabilitate, fără a se arăta prea avid față de averile ei. Mestecând încet un măr, asculta atentă, din gura lui Afranio Mafurrus - un fugar mai în vârstă, bronzat, din provincia pierdută a Africii -, o descriere în culori vii a cetății Utica și a noii Cartagine, evocând înaintea ochilor săi imagini cu palate albe, plantații înverzite pe palmieri, caravane de cămile și, de ce nu, sclavi musculoși, cu piele de abanos și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
centrul locuit lăsa loc câmpiei. — Priviți! strigă. Cine sunt aceia? Toți întoarseră ochii în acea direcție și, în reflexele focului, putură să distingă limpede o masă de cai și cavaleri în mișcare. Cilonus și Emerentianus se priviră unul pe altul, pierduți. — Barbarii! Sunt aici! strigă Placidia sprijinindu-se cu mâinile de balustradă. Livilla și Matidia își strigară într-un singur glas groaza. Cuprinși de panică, servii porniseră deja să alerge prin toată casa și în lungul colonadei peristilului, iar felinarele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părul lung și blond. încă înainte de a-i distinge trăsăturile, Hippolita știu că era vorba de Flavia. îl simți pe tânărul ce stătea lângă ea dând înapoi un pas și, sufocat de oroare și de frică, murmurând cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și de sânge, care căzuse, inert, descompus, pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă părea să facă să vibreze în minte și până în măruntaiele fiecăruia cu aceleași ecouri de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor din poartă, prezența sa părea acum să trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene, evitând să-i întâlnească privirea piezișă, chiar amenințătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătrâni. Unii dintre ei, cuprinși de vreo slăbiciune datorată fricii și fugii precipitate, gemeau pe podea, cu mâinile tremurătoare și gurile fără dinți, ce se deschideau avide de aer și implorau de la rudele lor, cu privirile pline de teamă și pierduți, un ajutor imposibil. Erau apoi copiii, plângând împietriți, și nou-născuții, în brațele mamelor lor, țipând ascuțit, cu o putere ce ei îi părea absurdă și de două ori mai sâcâitoare în imensul pericol ce atârna asupra tuturor. Clemantius îi chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zăbovi acolo. îl văzuse în colț pe soldatul care-l păzea pe prizonier și voia să-i vorbească. Pentru a putea ajunge până la cei doi, trebui să străpungă mulțimea de refugiați și nu-i scăpă faptul că unii dintre ei, pierduți, deși o salutau respectuos, tăceau la trecerea ei, aruncând priviri nesigure către diacon, și se dădeau înapoi mai mult decât era nevoie, vrând parcă să evite, în superstiția lor, să se contamineze printr-un contact fizic prea îndelungat cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puternică, frumoasă și uimitoare. O revedea acum așa cum îi apăruse - neîmblânzită și plină de hotărâre - în momentele cele mai zbuciumate ale acelei nopți cumplite, dar și cum o văzuse după aceea în curte, în momentul când părăsea villa împreună cu prizonierul: pierdută și demoralizată, cu ochii învăluiți în lacrimi. în clipa aceea, descoperind-o atât de fragilă și de pierdută, simțise pentru ea o adevărată durere, o pornire sinceră de simpatie, și îi apăruse mai puțin îndepărtată, mai puțin intangibilă. Mânat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai zbuciumate ale acelei nopți cumplite, dar și cum o văzuse după aceea în curte, în momentul când părăsea villa împreună cu prizonierul: pierdută și demoralizată, cu ochii învăluiți în lacrimi. în clipa aceea, descoperind-o atât de fragilă și de pierdută, simțise pentru ea o adevărată durere, o pornire sinceră de simpatie, și îi apăruse mai puțin îndepărtată, mai puțin intangibilă. Mânat de un impuls ce trecea dincolo de diferența de rang ce îi despărțea și de care era cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era cucerită de geometria riguroasă a culturilor din jurul caselor coloniale și al reședințelor nobiliare, care, deși devastate de jafuri, continuau să dea cu încăpățânare mărturie despre neobosita trudă a generații întregi de bărbați pentru care viața nu însemna doar timp pierdut și război. Doar după ce soarele dispăru sub linia orizontului, Balamber se întrebă, în sfârșit, de ce își mai pierdea vremea în locul acela: cu excepția a două opriri, necesare pentru a lăsa caii să-și mai tragă sufletul, fusese în șa toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
orbitei goale, astfel că, de îndată ce el, zâmbind îi spusese primul cuvânt, executase rapid un stânga împrejur și se întorsese în cea mai mare viteză lângă Balamber, stârnind un cor de râsete printre războinici. Apucându-l de un braț, îl privise pierdută, imploratoare. El încercase să o îndepărteze, dar ea se făcuse mică din nou, cu o insistență mută. Atunci, înțelegând că nu părea să aibă intenția să părăsească tabăra, o ținuse cu sine și mai târziu îi spusese să-și găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să urce pe spinarea lui. Doar în momentul acela el își dăduse seama că era rănită; imaginea ei îl urmărea și acum: cădea în genunchi în iarba înaltă, cu toracele slab străpuns oribil de o săgeată și, cu o voce pierdută, întinzând brațele, îl îndemna să fugă. „Fugi!“ îi spusese, respirând greu - ultima suflare ce îi mai rămăsese. „Du-te la Utrigúr, el... o să te ajute!“ Când se întorsese, cu Utrigúr și cu cincizeci de războinici, în tabăra devastată, găsise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din toate lucrurile sale și adăugă: — Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se va da niciodată viu pe mâinile romanilor! Un murmur străbătu mulțimea, dar Atila nu terminase de vorbit. — Bătălia, urmă, nu e încă pierdută. Tabăra e bine fortificată, practic, de nepătruns, iar dușmanul a suferit pierderi cumplite. armata a fost la un pas de victorie și e încă în picioare. Atacul vizigoților a fost respins, iar romanii se feresc să se mai arate. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
romanii se feresc să se mai arate. Acum e aproape întuneric. Spuneți că vor să atace tabăra? Bine. Să încerce numai: vă garantez că or să plece cu oasele rupte și cu coada între picioare. De câte ori o bătălie care părea pierdută n-am preschimbat-o într-o mare victorie? Spuneți-mi, nu-i așa? Mulți dintre cei adunați confirmară cuvintele sale. Se auziră primele aclamații. — Aveți, deci, încredere. N-am făcut eu oare întotdeauna ce era mai bine pentru voi? Spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
raportul ofițerilor. Avem de luat hotărâri importante. Luându-și rămas bun de la el și de la Chilperic, Sebastianus părăsi coloana și se îndreptă spre câmpie. își simțea inima cuprinsă de o tristețe apăsătoare. Prea mulți prieteni morți, prea mulți combatanți viteji pierduți. în desaga atârnată la oblânc avea două suluri de papirus pe care Vitalius transcrisese cu grijă, în timpul popasurilor zilnice ale armatei, însemnările scrijelite în grabă, în ultimele săptămâni, pe tăblițele sale de ceară. Relatarea campaniei, care avea să rămână incompletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
genunchi. Frediana nu-l interesa câtuși de puțin, și nici ura sa. Nici măcar nu privea spre sabia ridicată, cu care ea se pregătea să-i dea lovitura mortală. Ochii săi o căutau pe Go-Bindan, numele ei îl pronunța cu voce pierdută, într-o ultimă încercare de a-i da ajutor. Ca printr-un văl, îl văzu pe burgund lăsându-se pe genunchi și ducându-și mâinile la burtă, iar pe Go-Bindan alergând spre el în lacrimi, cu fața răvășită și chemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
steaua lor, Unii pe alții se lasă, De bun-simț nici că le pasă. Întrebarea ce mă doare: Cum de nu mai pot eu oare Să le fac pe fiecare, Cum făceam la tinerețe? Greu mai e la ... bătrânețe! O DRAGOSTE PIERDUTĂ Cu sufletul golit c-al unui cerșetor Te caut mult iubire, sunt pasăre în zbor, Dragoste sublimă trăit-atunci cândva Aștept din nou chemarea-ți, de ești pe undeva. Și goală eu mă simt pe dinăuntru-n mine Și ochii-mi
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
gelozia, a dragostei oprire, Iubirea aș trăi-o ca pe o nemurire. Prin minte gânduri negre mi se petrec adânc Din inimă suspin și nu vreau să mănânc, Amarul de venin mă doare și m - a-înfrânt Când dragostea-i pierdută e ca un trist mormânt. PENTRU TINE, MAMĂ DRAGĂ Nimic în lume nu-i mai sfânt Ca dragostea ta mamă pe pământ, Iubirea ce ți- o port cu bucurie Îmi este cea mai mare bogăție. Aș vrea în ton sărbătoresc
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
nu trebuie să câștige mereu. Ca să-și mențină slujba trebuie să mai și piardă, căci repurtând numai victorii, lupta va înceta odată și deci și plata, nemaifiind necesare serviciile sale. Eu însă n-am dreptul să pierd. O singură luptă pierdută, o singură clipă de neatenție sau slăbiciune și am pierdut totul. în al treilea rând, pentru că scopul meu nu este să omor, ci să mențin în viață, ceea ce trebuie să recunoști că este o întreprindere ceva mai morală... De ce-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mâncare lângă trapa din curte. Toți am crezut că i-a luat vântul mințile și l-am lăsat în plata Domnului... Tata se chinui câțiva ani să repună pe picioare blănăria. Dar capitalul fusese irosit, vechii furnizori angrosiști de blănuri pierduți și o criză economică ne aduse în pragul falimentului. Părinții mei încercară un gest disperat. Au turnat gaz în prăvălie și în toată casa și i-au dat foc pentru a primi despăgubiri de la societatea de asigurări. Dar flăcările au
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
beletristic, ne putem teme de un eșec spectaculos, care ar demonstra, în fond, existența unei singure vocații. Nu acesta este cazul lui Andrei Oișteanu care [...], ne deschide o altă ușă spre aceleași mesaje criptice ale unei lumi ascunse sau, poate, pierdute, pe care o aborda într-un volum anterior, cu experiența etnologului și a istoricului culturii. Cutia sa conține bătrâni, semne îmbătrânite în circuitele lor existențiale, instanțe care își preiau regnul una alteia, care parcurg, în virtutea atitudinilor lor, traiectorii închise, circulare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
măsură, apelând la simbolistica fabuloasă a unui baroc restituit în ceea ce are el mai abscons. Uriașa subtilitate pe care o presupune o asemenea lectură face volumul destul de greu digerabil pentru cititorul nededat la aventuri hermeneutice, la căutări solitare ale sensului pierdut. Andrei Oișteanu invită la o dificilă alchimie a înțelesurilor, a căror decriptare înseamnă o mult prea periculoasă apropiere de adevărurile ascunse și frisonante ale Ființei-Timp. Epica sa plurisemantică dezvoltă trasee concentrice, gravitând în jurul obsesiilor primordiale. Comisionarul, de pildă, îndeamnă la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
însuși timpul, timpul considerat ca un colecționar de enigme, dacă nu enigma însăși, în înspăimântătoarele ei arătări. Am putea merge mai departe și declara Cutia cu bătrâni un ritual în magia întoarcerii la matcă a timpului, ca depozitar de revelații pierdute, de mesaje degradate și în această direcție am descoperi o filiație din Mateiu I. Caragiale, dacă nu am realiza numaidecât că pictorul recurge la ea doar spre a-și decora steagurile, universal cernite, pe cât de complicate în simbolurile faldurilor. Filip
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
construi o infinitate de opere științifice care ar răsturna, ca pe niște încercări puerile, toate teoriile științei de azi; am construi o infinitate de opere literare, față cu care Divina Comedie ar fi o simplă încercare juvenilă; am construi tragediile pierdute ale lui Euripide și tratatele lui Epicur, am învia din morți Biblioteca de la Alexandria... Cât progres și câtă civilizație presupune instituția femeilor galante. Ce distanță de la pitecantropul care, în pădurile primitive, năvălea asupra femelei, până la urmașul lui modern care negociază
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ființei ei, oficiile vieții organice, care n-au altă justificare decât aceea că sunt suportul vieții spirituale, unde se fabrică forța care, în salon, strălucește în ghirlănzi de lumini. 29. ... Întotdeauna dibuiești ca un orb. Gravă e pasiunea, ori adorația pierdută. Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întîmplă ceea ce trebuie să se întîmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună "tu". Pănă atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ani! Nu mai sunt un început, o cauză. Devin tot mai mult prelungire, un efect. Mă simt complet determinat. Patruzeci de ani! Vârsta amintirilor și recapitulărilor... A rechema bucăți de trecut, a le retrăi în închipuire - singura compensare a vieții pierdute, procent slab la un capital nerambursabil. Tinerețea - plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini și umbre ale pădurilor, cu întîrzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și după câțiva ani
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]