8,125 matches
-
pornește cîntecul junelui nostru poet, al cărui ecou ușor se îneacă în strunele mandolinei și în tăcerea din sală. El spune că e un amor ce arde într-o inimă jună, un glas de pe buze aprinse de dor, o minte pustie. "Dar zice el am o cîmpie ce undoaie-n flori/ Cîmpia speranțelor mele/ Acolo te-așteaptă rîzîndele zori,/ Pletindu-ți coroană de stele./ S-aduci prin amor/ De viață fior./ În cîmpul speranțelor, vină,/ Ondină!" Nu e greu de priceput că acea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
basme, anumite proverbe, strigături, locuțiuni etc. ... Iată, de exemplu, un motiv popular, luat din balada Toma Alimoș și prelucrat după starea lui sufletească, din vara lui 1869: "Închinare-aș și n-am cui Închinare-aș dorului, Dară mi-i dorul pustiu, Că e mort ce fuse viu Și e stins ce fu aprins."128 La 2 oct. 1869 Eminescu s-a înscris la Universitatea din Viena, numai ca auditor extraordinar. Pe fișa sa de înscriere, în dreptul rubricii Denumirea școlii în care
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Ondina, care acum a căpătat titlul Eco. Poetul, aflat tot la fereastra castelului, de data aceasta recită Sara pe deal. Înainte de a trece această poezie prin trei versiuni, poetul și-a luat note de peisagiu seral, în proză, în Geniu pustiu și mai ales în narațiunea intitulată provizoriu Cuconul Vasile Creangă: "Abia sara, cînd satul devine centrul vieții pămîntului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie cîmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite, pe jumalțul cel adînc și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
adesea spre nord (în Statele Unitexe "Statele Unite") pentru a câștiga bani cu care să suplimenteze veniturile foarte mici aduse de produsele agricole. Ei își lasă casa și gospodăriile în grija soțiilor, pentru perioade lungi de timp. În zonele cele mai pustii și mai pietroase, în care producția agricolă depinde cu totul de ploaie, bărbații pleacă adesea în nord pentru a nu se mai întoarce niciodată, deși unii trimit acasă banii. Acestea sunt regiunile cele mai sărace. Fiind ani la rândul fără
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
parabolice; copii cu jocuri Nintendo și care poartă tricouri cu inscripții americane, teniși, tatuaje, șepci de baseball și toate celelalte articole de îmbrăcăminte care caracterizează grupurile de tineri din Los Angeles, Chicago, Houston sau Miami. În timpul verii, comunitățile rurale par pustii, însă iarna totul este plin de bucurie și zgomot, iar banii curg șuvoaie, căci los norteños, cei care locuiesc în Statele Unitexe "Statele Unite" cea mai mare parte a anului, se întorc la casele și comunitățile lor ca să petreacă sărbătorile de
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
pe cele ale minții sale răvășite, cum recunoaște ea însăși. Iar rătăcirilor ei nu le va putea pune capăt decât moartea. Nici Prometeu nu crede altceva; el reia istorisirea destinului lui Io tocmai pentru a evoca spațiile nelocuite de om, pustii, lăsate în paragină, unde își au sălașul Forkidele, trei fecioare îmbătrânite, cu trup de lebădă, cu un singur ochi, cu un singur dinte și la care „nu se uită niciodată nici ziua soarele, nici noaptea luna”. În preajma acestor locuitoare ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de-a dreptul uimitor. Încă din Orestia, Elena este absentă și totodată prezentă. În jurul ei se articulează, în Agamemnon, motivul fantomei, cel al imaginii din vis și cel al eriniilor. Elena și fantoma ei, ne spune corul, bântuie prin palatul pustiu al lui Menelau. Retras într-un ungher al palatului, tăcut și nemișcat, regele abandonat trăiește înconjurat de ipostazele Elenei: phasma, oneirophantos și colossos. Imaginea spectrală a acesteia trece prin fața unui Menelau ce visează cu ochii deschiși; femeia apare și în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe unde îi poartă pașii”, ca un ecou al vorbelor lui shite: „Rătăcitoarea-mi umbră vine și se duce pe cărările vieții și ale morții...”. Întâlnirea celor doi se petrece cel mai adesea pe o câmpie ori pe un țărm pustiu, „departe de așezările oamenilor, acolo unde nu le e tovarăș decât luna”, cum se spune în Matsukaze. Două existențe rătăcitoare se întâlnesc astfel la „hotarul părelnic dintre viață și moarte”. Căci shite se preumblă și el prin aceste spații intermediare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rămână o ființă a zonelor-limită. În Take no yuki (Zăpada așternută pe bambuși), de exemplu, el incarnează o femeie vie, dar care, despărțită de copilul ei, trăiește experiența singurătății unui exilat la marginea lumii, o singurătate ce trimite la spațiile pustii, sălbatice: În acest culcuș aidoma celui știut doar de cerbi și de căprioare, sus, pe pajiștile munților, pustiit, pierdut printre înaltele ierburi și, deloc întâmplător, tot în acest spațiu al solitudinii și al excluziunii, mama își va regăsi copilul, persecutat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceea a unui teatru al negurilor, al tenebrelor, un teatru care reflectează, și el, asupra naturii a ceea ce, în miez de noapte, vine să se arate pe scenă. „What are you?” este și întrebarea pusă de Macbeth vrăjitoarelor din câmpia pustie, unde acestea îi apar, precum fantomele, ca niște forme ciudate și pline de mister. Nu se poate să nu remarcăm cu acest prilej exactitatea intuiției lui Craig, potrivit căreia prezența spectrului ne oferă nu numai cheia întregului univers dramatic al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
s there?” („Cine-i acolo?”) reapare în acest act al furtunii? O spune Kent, în două rânduri: prima oară în momentul întâlnirii cu Lear, a doua oară în momentul întâlnirii cu Edgar - așadar, cu cele două personaje rătăcite prin câmpia pustie, cu cei doi oameni deveniți un soi de vagabonzi ai nopții, ajunși amândoi în pragul unei crize de nebunie care îi apropie de moarte, de abandonarea condiției umane. Iar Lear nu se recunoaște oare în Edgar, în zdrențărosul aproape gol
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
umbre”, unde până și iubirea (cea dintre Tamora și maurul Aaron) e „neagră ca aripa corbului”. Însăși Tamora Artemis, adevărată bestie cu chip de femeie („beastly creature”, cum o descrie Lavinia), va zugrăvi tabloul sumbru al acestor locuri: Un hău pustiu și negru, cum vedeți; E vară, dar copacii-s goi, sfrijiți, Acoperiți cu mușchi și vâsc hidos. O rază nu răzbate, -un suflet nu-i Afar’ de buha nopții și corbi cobe. Și arătându-mi groapa asta-a groazei Mi-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de jale-al Philomelei Cu mârșavul Tereu, siluitorul 2. Or, Philomela nu a fost aleasă la întâmplare, ne-o confirmă întrebarea lui Titus: Te-au prins, copile drag, te-au siluit, Te-au pângărit, precum pe Philomela, În codrul nemilos, pustiu și negru?3 Și, îndată, evocarea pădurii „nemiloase” îi aduce în minte imaginea unui loc unde vânase odinioară: Da, e un loc aidoma, o vale Unde-am vânat - de n-am mai fi vânat - Lăsat de fire pentru ucigași Și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alte tărâmuri ale alterității sălbatice decât acelea ale războiului. Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecisetc "Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise" În Macbeth, alteritatea sălbatică apare la adevărata ei dimensiune în spațiul vrăjitoarelor: câmpia pustie aflată în plină vijelie, cu fulgere și trăsnete, din prima scenă a primului act, dar și câmpia de lângă Forres (scena a treia a aceluiași act), unde, înainte de întâlnirea cu Macbeth și Banquo, vrăjitoarele evocă ele însele o furtună dezlănțuită pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adevărat joc al vieții și al morții: asistă la nașterea viitoarei Perdita, anunță așa-zisa moarte a reginei Hermiona, salvează viața copilei pe care Leontes voia să o ucidă, sugerându-i acestuia să o abandoneze într-un ținut îndepărtat și pustiu și să o lase în voia sorții, pradă fiarelor sălbatice. Regele se va îndupleca, iar porunca lui va fi adusă la îndeplinire de Antigonus, soțul Paulinei și aliatul ei credincios. Viața și moartea se împletesc, așadar, la tot pasul în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
comică a ravagiilor iluziei. În această perspectivă, lungul și ciudatul prolog din Îmblânzirea scorpiei, piesă contemporană cu Comedia erorilor, își dezvăluie adevărata semnificație. Ne amintim că acest prolog ne introduce într-un spațiu insolit: un han aflat într-un câmp pustiu, în plină sălbăticie. În timp ce, în cârciuma hanului, Sly, bețivanul, adoarme pe podea, își fac apariția, întorcându-se de la vânătoare, un lord și suita sa. Văzându-l pe Sly, acestora le vine ideea năstrușnică de a-i juca un renghi bețivanului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sfârșelii. Așa că a dus la ochi o cameră foto și, potrivind obiectivul, diafragma și cadrajul, a lăsat să treacă două chipuri, apoi l-a ales pe al treilea prin vizor, aproape la voia Întâmplării: niște ochi albaștri peste poate de pustii, câteva trăsături descompuse de istov, pielea smălțată de stropii aceleiași sudori ce Întărea pe frunte părul murdar și Încâlcit și o AK-47 veche, sprijinită neglijent pe umărul drept, susținută de o mână Învelită Într-un bandaj pătat, brun-roșcat. După ce obturatorul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
privească Înapoi, fotograful se Întorsese la hotel, rebobinase rollfilmele, le Însemnase cu markerul și le pusese Într-un plic din hârtie groasă, ca să le trimită a doua zi cu un avion Air France. La căderea serii, pe când cina pe terasa pustie a hotelului, lângă piscina goală, În ritmul orchestrei (o chitară, o orgă electronică și o cântăreață neagră cu care În noaptea aceea Împărțise patul, după ce Îi plătise anticipat tariful), Faulques auzise urletele prizonierilor trași de crocodili În apele râului și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să meargă acolo, unde petrecuse câteva nopți de Anul Nou În copilărie, ca să vadă expoziția suprarealiștilor din palatul Grassi. Vreau să mă duci la cel mai bun hotel din acest oraș-fantomă, ceruse, și să hoinărești cu mine noaptea pe străzile pustii, fiindcă asemenea nopți nu le poți găsi decât acolo: e atât de frig, că vagabonzii mor congelați pe bănci, toată lumea se Închide În hoteluri și pensiuni, pe-afară nu-s decât gondole ce se leagănă tăcute pe canale, strada Asasinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
alb, se plimbaseră până la capătul Vămii și se sărutaseră la douăsprezece fix, tremurând de frig, pe când un castel de focuri de artificii colora bubuind cerul spre Giudecca, apoi se Întorseseră În tihnă la hotel, ținându-se de mână pe străzile pustii. De atunci, Veneția fusese mereu pentru Faulques suma imaginilor din noaptea aceea unică: lumini difuze prin ceață, fulgi palizi de nea căzând peste canale, limbi de apă care treceau peste treptele de piatră albă, Întinzându-se În unde suave peste
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
frumusețea; numai lucruri adunate ca Într-o dugheană de haine vechi, rămășițe de viață absente, pe care timpul le azvârlea la picioarele ei: ruine, moloz, scheletele unor clădiri Înnegrite care se profilau pe ceruri sumbre, draperii sfâșiate, faianță spartă, dulapuri pustii, mobile arse, cartușe goale, urme de șrapnele pe ziduri. Acesta fusese timp de trei ani rodul muncii ei, mereu În alb-negru, antiteza scenelor de artă ori de modă pe care le fotografiase ori a căror protagonistă fusese Înainte; a culorii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
solidificată și veche. Pare un vulcan rece, murmurase Olvido, uimită, când Faulques oprise mașina, luase geanta cu camerele foto, și merseseră amândoi prin acel peisaj de o frumusețe sumbră, ascultând scrâșnetul pietrelor sub pașii lor, În tăcerea absolută a imensității pustii, părăsită de mâinile omului de aproape un secol, dar pe care vântul și ploaia continuaseră s-o erodeze În forme capricioase, născătoare de torente, brazde Împletite, prăbușiri. S-ar fi zis că o mână gigantică și haotică răscolise pământul, manevrând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
profesional, că nici o lacrimă nu te-a făcut vreodată să greșesti focalizarea aparatului. Ori să pară că o face. Și ea era destul de bună profesionistă, aflase Faulques pe șosele periculoase și la controale ostile pe vreme de ploaie, În sate pustii, amenințător de tăcute, unde nu auzeau decât scrâșnetul propriilor pași pe geamuri sparte. Olvido nu era o fotografă strălucită, În schimb era conștiincioasă și concepea imaginea În chip original. Curând Începuse să dea dovadă de talent, instinct și o răceală
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cea mai frumoasă vedere a șenalului din port și a Întinderii de apă Încrețită de briza dinspre răsărit, care ajungea până la linia cenușie a Capului Rău. A cerut o bere și a stat acolo neclintit, În fața mării și a molului pustiu, unde ancora Îndeobște șalupa cu turiști, gândindu-se la Ivo Markovic și la sine. La ultimele vorbe spuse cu o zi În urmă de croat, Înainte de plecare. Ar trebui să te duci În sat. S-o cunoști pe femeia de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Erau În Kuweitul abia părăsit de trupele irakiene. Intraseră În ajun, Însoțind o unitate americană de mecanizate, și se aflau la etajul cinci al unui Hilton fără electricitate, fără geamuri la ferestre (luaseră o cheie la Întâmplare din spatele tejghelei recepției pustii), cu apa din țevile sparte șiroind pe scări În jos. Scoseseră salteaua plină de funingine de la petrolul incendiat, ca să doarmă toată noaptea, epuizați, În fața panoramei sondelor În flăcări și În bubuiturile ultimelor salve de tun. Acum pricep, În fine, insistase
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]