7,856 matches
-
șaizeci de ani. Vorbim În spaniol) - sau mai degrab) În ladino*. E un tip fermec)tor: Îi tremur) puțin mâinile, dar tunde excelent. Are ochii albaștri și niște sprâncene mici, albe, stufoase. Îi vorbesc despre Hubert H. Humphrey și o scânteie albastr) i se aprinde din nou În ochi. Un fel de fort) b)trâneasc) ce d) putere trupului s)u. Îl ador) pe Hubert H. Humphrey. Pe toți pereții sunt fotografii ale lui Humphrey, cu autograf. Îl tundea deseori. A
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
evreul» ca fenomen nu e ușor de Înțeles. Pentru națiunile care iau contact cu noi Într-o anumit) situație istoric), precum germanii și arabii, Ins)și existența noastr) și nesiguranță naturii noastre, așa cum le v)d ele, ar putea provoca scânteia oric)rui tip de dement) de care sunt atinși la vremea aceea”. Nu trebuie s) ne șocheze asemenea speculații asupra uneia dintre cele mai mari crime ale epocii noastre - o crim) care s-ar putea repeta. Dac) excluzi posibilitatea ca
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
a naturii noastre” au c)utat evreii s-o dep)șeasc) În Israel, renunțând la „mister” și devenind oameni simpli - prozaici fermieri, muncitori, mecanici și soldați -, În parte respingând caracterul dobândit În exil, În parte pentru a evita s) iște scânteia care ar putea declanșa „orice fel de nebunie de care ar fi atinși” potențialii dușmani. Evreii care cunosc istoria evreilor nu pot s) nu văd) pretutindeni nebunie. A Încercat cineva s) Înțeleag) de ce doctorii evrei au avut o contribuție atât
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
puteri de vrăjitoare. În orice caz, atunci ele s-au confirmat miraculos. În drum spre oraș, spunându-i că nu mi se dă pașaportul, că vor să fie trimis altcineva În locul meu, ea a cerut să ne oprim la Casa Scânteii. Fără să fie anunțată, a intrat pe lângă gărzile de serviciu, care, ciudat, nu au oprit-o. Habar nu am cum și cu cine a ajuns În contact, dar o oră mai târziu, Ellen a revenit În stradă, unde o așteptam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
libertății, aveam impresia că orizontul se deschisese În fața noastră larg și liber, pentru a Înțelege de-abia mai târziu că eram Într-o Închisoare și mai mare. Vestea despre ce se Întâmpla la Teatrul Mic a ajuns iute la Casa Scânteii, și Consiliul Culturii și-a „reparat“ greșeala Într-o manieră perversă și lașă: spectacolul a fost oprit sub pretextul că biletele nu se vindeau, camuflând astfel, Însă cusut foarte tare cu ață albă, cenzura. Cred că plecarea mea În America
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a corespunde proporțiilor scenei, era de trei ori mai mare decât originalul din Piața Senioriei din Florența. Acest colos de „fontă“, suspendat În aer, executa o rotație de 360° peste capetele celor două sute de membri ai ansamblului, Împroșcând foc și scântei În momentele de mare suspans care duc la succesul final: statuia ieșea În toată splendoarea ei din carcasă, aterizând, după o tumbă În stil de hopa-mitică gigantic, la picioarele sculptorului. În timp ce corul intona o odă triumfului artei, un actor, Întruchipându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei, indescifrabilă. Adormeam prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa mea era cuprinsă de o stare amețitoare de confort, Îndată ce aranjam frumos totul - pasagerii lipsiți de griji se bucură În compartimentele lor de călătoria pe care le-o ofer
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urc În tren, acesta a pornit smucindu-se; piciorul mi-a alunecat și bastonul a zburat sub roți. Nu țineam În mod special la acel obiect (de fapt, chiar l-am pierdut din neglijență peste câțiva ani), dar fiind observat, scânteia acelui amour propre al adolescenților m-a Împins să fac ceea ce nu-mi pot imagina că ar face persoana mea acum. Am așteptat să treacă unu, două, trei vagoane (trenurile rusești erau celebre pentru Încetineala cu care luau viteză) și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
protestăm, blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu ea ca țiganul cu scânteia", zâmbește Ștefan chinuit. Și... și mare scofală avem de pierdut... Dacă altfel tot nu se poate, ce rost are să zbierăm? Ioane, mă țineam să te întreb, schimbă Ștefan vorba, cum stai cu tălmăcirea "Syntagmei", pravila de legi bizantine a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la castel... Visez la vremea când nu ne-om găsi singura bucurie tot sugând la zamă de strugure și-apoi să jucăm sârba-n bătătură... Gândiți-vă cât datorăm meșterilor greci pribegi pripășiți la noi ce ne-au dăruit o scânteie din arta și înțelepciunea lor de demult... Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă. A mea, odată, când m-o aflat, era să-mi scoată ochii. Bine că nu ți-a tăiat-o în somn, îl batjocorește Alexa. Toți râd, dar fiecare avea musca sa pe căciulă. De bună samă a ieșit cu scântei, de-a surghiunit-o Vodă pe fătucă la bolnița mănăstirii Neamțului. Ce-or fi găsind muierile la el, se întreabă Cupcici scobindu-se în nas, de unde scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prieten dintre ei. Parcă ne-am fi dat întâlnire anume în acea mașină, pe deasupra - în chip inexplicabil - aproape goală. Nu avem cum să ne ascundem unul de altul și, totuși, amândoi ne prefacem că nu ne vedem. Ajunși la „Casa Scânteii”, coborâm pe uși diferite și străbatem bucata de drum rămasă, de la stație la intrarea Flacăra, păstrând o prudentă distanță între noi. Da, ziua aceea a fost o zi de lucru pentru demonul întâlnirilor nedorite, o zi pe care mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu ritualul locului. S-au făcut liste. Nu mai știu când ne-a venit rândul și cum am depus actele. Dar le-am depus. Apoi, deja obosit după o noapte albă și atâtea emoții inedite, m-am îndreptat spre Casa Scânteii, unde se afla redacția României literare, „la slujbă”. Aprobarea pentru plecare nu ni s-a dat. Nu ni s-a dat nici măcar un răspuns negativ. Pur si simplu, n-am primit nimic de la „ei”, nici un fel de înștiințare. De parcă „depunerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fost înregistrată și că, din acest motiv, securitatea l-a condamnat la moarte. Chiar așa! În vara anului următor, îmi amintesc, mai discutam aprins cu el, încercând să-i risipesc exageratele temeri. Coborâsem din autobuzul 131, venind împreună de la Casa Scânteii, în Piața Unirii, plină de lume și gălăgie la acea oră de după-amiază, și acolo, în înghesuială, praf, mizerie, tot încercam să-l liniștesc, servindu-i argumente aproape ofensatoare: „Suntem prea mici, prea neînsemnați, Marcel, îi spuneam, ca securitatea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui Abuladze care, în sfârșit, spunea - și în ce mod superb - tot adevărul despre stalinism, totalitarism, dictatură. Ce departe mă simt acum, în martie 1994, de acei ani înfrigurați, disperați și totuși (cumva) fericiți. * Mizantropie. În fața fostei Case a fostei Scântei. Îndreptându-mă, pe aleea din dreapta fostei statui spre intrarea Flacăra (era cât pe ce să scriu „fostei”, dar nu, Flacăra a rămas, cu același nume, dar cu altă orientare și cu alt conținut: de, altfel bate vântul acum), ca să urc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o întreagă haită pașnică, statornicită în jurul marilor clădiri. Cuminți, stau culcați pe labe suverane, cu boturile lor inteligente, exprimând un fel de înțeleaptă cumsecădenie, urmărind cu privirea rarii trecători. În ziua aceea însă, nu știu cum, față în față cu imensa „Casa Scânteii” adăpostind mii și mii de oameni - uriaș stup uman zumzăitor -, vechile mele cunoștințe, câinii, mi se par neobișnuit de simpatici, de „reușiți” - infinit superiori nouă. * Oricine lucrează sau a lucrat vreodată la un săptămânal știe ce înseamnă ziua premergătoare apariției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poftește, dă-i! Nu! Să-l mai ținem în frâu! Altfel ne scoate din Rai. Pofta e de la diavol. Da! Trupu-i putregai puturos. După 4-5 zile, când e mort, nu te mai apropii de el. Miroase urât. Iar sufletul e scânteie dumnezeiasca. El este nemuritor. Să avem grijă mare de suflet, să-l spălăm mereu prin lacrimi și spovedanie, însoțite de fapte bune și râvna la rugăciune! Să fim buni și milostivi cu toții! Asta e dorința Celui Ce ne-a zidit
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
întregul univers, era chiar sacrificiul lui Dumnezeu în strădania lui de a încorpora tot ce crease într-un suflet sau vas care se făcuse țăndări, și datoria fiecărei ființe era, poate, de a plonja în adâncul creației pentru a aduna scânteile acelei spire de lumină care se sfărâmase. Ecleziastul care primise tot, dând la rândul său mult, ca înțelept, simțea imposibilitatea de a realiza „ceva nou sub soare”; acest „ceva nou” nu-l privea decât pe regele universului, și nu pe
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
aflat astfel în ce pericol trăiam: contraspionajul se interesa de mine din cauză că René era troțkist, publicase cărțile lui Troțki în toată Scandinavia, aparținea Internaționalei a III-a etc. Tipi dubioși mă vizitau la redacția Luceafărului, unde lucram, mutată la Casa Scânteii. Stăteau ore întregi pe scaun, lângă biroul colegului meu, poetul Ion Gheorghe, așteptând să plec, și ei să mă urmeze până acasă. Am înțeles repede „strategia” lor și dispăream înainte ca ei să mă urmeze, alergând și luând din mers
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
că era tovarășa Tălmaș, secretara cu probleme sociale și de sănătate, care controla și coordona activitatea spitalelor din județ. Era spaima activiștilor din comune, soția fostului șef al securității pe județ, promovată în funcția de secretară de județ de la ziarul Scânteia și apropiată a tovarășei Elena Ceaușescu. Ce faci, tovarășa Tudora? Ești bine, sănătoasă? Ți-ai revenit? Mi-am revenit, i-am răspuns moale și oarecum mirată că avea cunoștință despre recenta mea suferință. Eram nerăbdătoare să văd ce îmi va
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
realități tipice, la întrecerile sportive fie ele campionate europene, mondiale sau olimpice erau susținuți frenetic, pe teren sau în fața televizoarelor, "ai noștri" aflați la concurență acerbă pentru medalii cu "ai lor", iar în contactul direct vest-est ieșeau de multe ori scântei între interlocutorii cetățeni simpli. În ultima perioadă, RDG, cu sprijin masiv sovietic, dar și din partea celorlalte țări "frățești", își conturase o identitate bine definită pe harta Europei și în lume. Economia trecuse de sincopele primei decade și produsele naționale, ieftine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
americani, având în vedere caracterul "deschis și confidențial" al discuțiilor, să nu se dea nimic publicității. Probabil că se aștepta la exact contrariul. Au zbârnâit faxurile și telefoanele de la Intercontinental și cifrul ambasadei, iar a doua zi, după plecarea delegației, "Scânteia" și celelalte cotidiene publicau integral, pe două pagini, textul discuțiilor. Știu cum au reacționat rușii după cuvântarea lui Ceaușescu din august 1968, dar după cele publicate cred că au fost propuneri în Biroul Politic al CC al PCUS de invadare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
respectivul mi-a spus că pentru el vizita s-a terminat și că fotografia Reginei surprinsă în "négligé" va face deliciul cititorilor presei olandeze. Am surâs la gândul unei fotografii a "Coanei Leana" la "micul echipament" pe prima pagină a "Scânteii"! Ce bine că nu s-a descoperit mașina de citit gândurile oamenilor! Apropo de mănăstiri, erau un obiectiv foarte solicitat, iar aprecierile erau întotdeauna exprimate la superlativ! Îmi amintesc de o remarcă a fostului prim-ministru britanic Harold Wilson: "Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
kg, deci categoria "pană". Mare fumător și "degustător" de tării, căsătorit cu o blondă (a dat divorț de el la întoarcerea în țară și bine a făcut), având un copil, o fetiță drăguță. Ca "pile" avea un frate redactor la "Scânteia", ceea ce nu era de neglijat! Cam asta era "fișa" omului. Nu mi-a plăcut niciodată să zgândăresc în viața altora, după cum nu mi-a plăcut ca alții să-și bage nasul în viața mea. Ca șef de misiune diplomatică însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
telefoneze de câteva ori la "adresele" unde trebuia să fie "tovarășul", dar s-a confirmat că în ziua și la ora respectivă nu era "așteptat" nicăieri. Am avut o discuție cu "tovarășul atașat comercial, secretar de partid și frate cu Scânteia", care bineînțeles a negat chiar și față de secretară și de argumentele acesteia. I-am spus că o să-l țin sub "atenție" și că dacă se mai întâmplă o să informez "mai sus"! Cel "de seara" era șoferul meu, omul de 2
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]