7,387 matches
-
Braic, cu o voce neașteptat de vioaie, răsucindu-se neliniștit Între bandaje... „E cumva cazul”, mai Întreba, Înălțându-se pe călcâie, profesorul Perjovski, „să avem nevoie de un transplant de piele? Simțiți pe undeva vreo lipsă?” Omul de paie Braic scutura din cap că nu. Nu era cazul. În ceea ce-l privește, mai degrabă avea surplus de epidernă, nicidecum vreun gol, nici pe față, nici pe spate, nici În alte părți mai mult sau mai puțin esențiale... După acest sumar consult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru accident, numai că așteptarea sa fu zadarnică; pe măsură ce se rostogolea pe scările În spirală, trupul femeii devenea tot mai fluid, scurgându-se ca o pastă roșie pe trepte, sfârșind prin a forma la capătul scării o băltoacă, din care, scuturându-se de mâzgă, se ridică un trup alb, inconsistent, asemănănător cu un limax. Privind această imagine, pe masterand Îl apucă disperarea. „Prin urmare”, Își spuse el, „nici pe lumea asta, nici În cealaltă nu reușim să scăpăm cu totul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ea o parte din păcat și durere, redându-i, măcar pentru câteva ore, Înfățișarea obișnuită. Gândindu-se la hăul mișcător pe care distinsa doamna Îl purta În loc de chip, fiind nevoită să-l contemple zilnic În oglindă, trupul lui Oliver fu scuturat de fiori reci. Față de o astfel de ființă, el ar fi trebuit să simtă nu repulsie, ci milă. În fond, oricine putea păți ceva la fel. Zgribulindu-și penajul de pe umeri, Oliver stătu treaz toată noaptea, gândindu-se prin ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
le aruncase la plecare lui Bikinski starețul Pafnutie. „Suntem”, răspunse scurt Bikinski. „Chiar suntem...” „Înfloriți așa frumos”, continuă pe același ton inginerul. „Înflorim, chiar Înflorim”, replică Bikinki. „Nu numai sus, ci și jos. Suntem numai stamine...” „Așa, așa”, făcu inginerul, scuturându-și alene scrumul În farfurioara de la ceașca de cafea. „Deci și sus, și jos”, zise el. „Interesant...” „Mă rog”, Îl Îngână Bikinski, „e chiar destul de interesant...” „Eu știam că doar prietenul dumneavoastră Oliver are mania de a Înflori... Acum văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gândi că poate nimerise Într-un rahat de câine sau În vomă... Casa lui era curată. Nu aveau ce căuta aici nici șoareci, nici șobolani. Cu atât mai puțin rahații de câine În care puteai călca pe stradă... Medicul Își scutură pentru orice eventualitate papucul, ca să scape de posibila mizerie ce s-ar fi prins pe talpa sa de pâslă, apoi privi În jos. În fața lui, la distanță de o palmă, se afla ceva ce semăna cu un picior (mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
suprafața sa lucioasă se desprinde un fel de mucus, care i se Întinse ca o gumă de mestecat, molfăită mult În gură, Între degetele sale năpădite de transpirație. Văzu și niște litere, care se Întindeau și ele, spânzurând În aer. Scuturându-și Încheieturile, Noimann descifră și cuvântul care se Întindea acum ca o reclamă prinsă Între cele două palme ale sale: Bergenbier... „Prin urmare, am intrat din nou În zodia halucinației”, Își spuse el. „Să vedem cum vom putea scăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se adânci În el. Chipul lui Lilith cobora spre el, târându-se dintr-un ungher, acoperit de fire de păianjen. Curând, firele se transformară În șine de cale ferată pe care Înainta, dintr-un alt colț, un tren. Medicul Își scutură capul, Încercând să scape de această viziune. „N-ar trebui să vă faceți prea multe griji pentru Lilith... E acolo unde e. N-o va călca nici un tramvai, nici o locomotivă”, peroră inginerul. „Când e vorba de femeie”, adăugă el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În cavou... Într-un fel, acum era liniștit. Își bea coniacul lui și se bucura și de halat... „Apă de toaletă Pur Blanca - o aromă ce Îți subliniază discret feminitatea... Acum Încearcă-mă cu doar 22,99 Ron.” Noimann Își scutură capul. Despre ce fel de feminitate era vorba? Una masculină sau una feminină... Parcă ghicindu-i frământarea, pe ecranul fosforescent din fața lui se scurse acum o altă reclamă: „Nu se știe cine iubește mai mult acest parfum - bărbații sau femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îi pătrundea În creier. Valetul așezat lângă valet Îl punea În gardă. Noimann arăta cu degetul spre un alt Noimann, Îngenuncheat În fața sa, pe care inginerul, desfăcând cărțile pe masă, Îl Îmbrăca În rochie de seară. Satanovski Își savura cafeaua, scuturând scrumul de țigară peste dama de treflă, și Noimann-cinicul Își lipea trabucul de fruntea penitentului. Ce fel de joc mai era și acesta, În care alături de cărți intrau În combinații Înseși zodiile? Era oare posibil ca un simplu om, călăuzindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care le citi din plictiseală. „Nimic nou”, gândi el. „Oriunde te-ai duce, nu reușești să scapi de banalitate. În pasaj, la Corso, la hotelul Traian sau la gară, cei ce-și fac nevoile gândesc la fel...” Noimann Își scutură prepuțul cu grijă, ca să nu-și păteze pantalonii fini, deschiși la culoare. Încheindu-și prohabul, se Întrebă: „În general, ce caut eu aici, Înconjurat de această șleahtă de pierde-vară care beau și pălăvrăgesc despre orice vrute și nevrute, fără să-și bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de jos În sus, ba crescând, ba micșorându-se, În funcție de gândurile lui Noimann. Încheindu-și, chipurile, halatul, medicul făcu o mișcare bruscă și Împunse arătarea cu degetul În burtă. Dinăuntrul pântecelui țâșni o dâră de coniac. Piciorul făcu o grimasă, scuturând din tricorn. Stomatologul Îl străpunse și cu celelalte degete, făcând, cum se spune, din picior strecurătoare. Lichidul arămiu, cu damf nu tocmai plăcut, țâșnea acum din toate părțile. Piciorul scădea În dimensiuni văzând cu ochii. Deodată, făcu fâs și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câțiva pași, Noimann transpiră din plin. Bucuria de a trăi pe care o resimțea Îl potopi cu totul. Stomatologul, călcând peste interdicția pe care și-o fixase În minte, mai trase un gât. Și apoi Încă unul. Trupul Îi fu scuturat de un cutremur. Stropii de bucurie și lumină ce-i alergau prin vene se roteau acum și În afara sa, alcătuind un desen ciudat ce se contura În fața lui, În aerul ce Începuse să se Încălzească. Noimann Își privi iar umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vraf Întreg de pantofi, alături de cârpele și păpușile de care Lilith nu voia să se despartă nici În ruptul capului și care mult timp zăcuseră sub pat. Ridicându-se de pe traverse, cu buchetul de trandafiri strâns la piept, Noimann se scutura de vagoanele imaginare ce trecuseră, țăcănind din roți, prin trupul și prin viața lui. Dinăuntrul lor, călătorii, umflându-și hainele de aer, se scurgeau pe ferestre, luându-și zborul peste câmp. „Zvârle-n vânt această arsură!” Arsura Îl ardea. Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
șterge din vedere, topindu-se În aer. Dacă ai scoate degetele care au intrat, ai putea Înconjura orașul cu ele. Dar cum să le scoți? Odată intrate acolo, din ele n-a mai rămas decât o vagă amintire... Noimann Își scutură capul, căutând să scape de aceste imagini ce i se perindau prin fața ochilor, degete amestecate cu costume. Gândul Îl duse la salonul În care se afla Oliver, la piatra kilometrică și șinele de cale ferată pe care Înainta, pufăind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ascultau de nici o rațiune. Gesturile sale rezonau ca un ecou multiplicat În ceilalți. Călătorii păreau să fie și ei cuprinși de angoasa care pusese stăpânire pe simțurile sale. Dacă Își ducea mâna la păr, Își duceau mâna și ceilalți. Dacă scutura nedumerit din cap, jumătate din oamenii aflați În vagon clătinau și ei din cap. Trenul devenise din ce În ce mai aglomerat. Chiar dacă nu se oprise În nici o stație, călătorii apăreau cu nemiluita. Părea că toți oamenii pe care Noimann Îi văzuse nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor cu microunde. La fiecare treaptă valiza răpăie tare ca un foc de mitralieră îndepărtat, și domnișoara Hapciu își ridică privirea spre noi și spune: — Pastilele mele. Scutură puternic valiza și spune: Un stoc pe trei luni... De-aia era regula despre bagaje. Ca să încăpem toți. Singura regulă era un bagaj de persoană, dar domnul Whittier n-a spus cât de mare, sau ce fel de bagaj. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ca să învețe un grup de oameni controlat până atunci de alții cum să-și creeze propriile vieți, Moise a trebuit să fie un nemernic. Așezată pe marginea unui scaun îmbrăcat în catifea albastră, Miss America încuviința dând din căpșorul blond. Scuturându-și buclele. Înțelegea. Înțelegea. Apoi a spus: — Cheia? Și domnul Whittier i-a spus: — Nu. Avea pe genunchi o pungă argintie de plastic Mylar plină cu pui Marsala, și peste tot în jurul lui covorul albastru era peticit cu bucăți lipicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bucăți, și spune: — Thomas... Blonda a înlemnit pe canapea, cu ceașca ei de cafea rece în mână. Producătoarea de platou detașează microfonul de pe cureaua bătrânului. I-l întinde spilcuitului. Și el îi spune babalâcului: — Bună dimineța, tată. Apucându-i mâna, scuturând-o, babalâcul spune: — Ce mai face maică-ta? Fata care prezenta Colanții Ny-Lunecă. Fata pe care o părăsești. Și blonda noastră Miss se ridică. În picioare, să renunțe, să meargă acasă, să eșueze. Și, luând microfonul, verificând întrerupătorul să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns, ochii îi ies din cap, capul îi e împins îndărăt până când dă de ușa închisă. Capul lovește ușa cu un bubuit. Scuturând-o din pumn, Veriga Lipsă spune: — Spune-i moșului de Whittier că tre’ să ne dea de mâncare. Și niște căldură. Sau să ne scoată de-aici chiar acum. Noi: victimele nevinovate ale acestui dement diabolic, care doarme buștean. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să cadă femeia în papuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru reconstituiri copiii ajunși aici. Pentru a demonstra ce a făcut Mami sau Tati sau noul prieten al lui Mami. Copiii își vâră degetele în păpușile astea. Le trag de părul lor de sfoară. Le strâng de gât și le scutură până le cad capetele umplute cu cârpe. Le lovesc și le ling și le mușcă și le sug, și e îndatorirea Corei să coasă sfârcurile la loc. Găsește ea alte două bile de sticlă când micul scrot de fetru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Scoțând o agendă și un stilou din buzunarul vestonului, scrie: „Cine a avut-o ieri?”. Și, ridicând-o de pe podea, netezindu-i părul, Cora îi spune un nume. Unul la întâmplare. Al unui alt detectiv. Ochii i se îngustează, și, scuturând din cap, omul cu agendă și stilou zice: — Pifda măfii dă ficălos! Când vorbește se întrevăd jumătățile limbii ținute împreună de copci negre. Detectivul care-l aduce pe băiețel șchiopătează. Toate cele cinci lame au dispărut. După asta, Cora a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scris-o. Trecere Trecerea de la rău la bine se face cu ușurință, ca de la sine. Nu și invers. Sete Setea de cunoaștere este o trebuință spirituală prețioasă și utilă care trebuie cultivată de timpuriu la copil și amplificată pe parcursul școlarității. Scuturi Cumpătarea și buna rânduială ne apără împotriva risipei și a riscurilor. Lumină Acolo unde domnește lumina înțelepciunii și iubirea de oameni, însăși viața devine o sursă de lumină. Învățătură Învățătura cea mai trainică este aceea pe care o dobândești învățându
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
său, veghindu‑l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n‑o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu‑și degetele mâinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să‑și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pântecele avea să se Însuflețească, apoi plămânii și chiar ochii ferecați de plumbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]