64,222 matches
-
Cifrei și a Numărului, a Armoniei, și mai puțin problema receptării sunetelor de către un corp capabil de percepție, deci de emoții, de senzații și, în final, de plăcere... Muzica pitagoriciană a Sferelor sau Armonia platoniciană a Sufletului sunt categoric opuse teoriei jubilatorii asupra muzicii pe care o formulează Philodemos. Bineînțeles, Epicur păstrează tăcerea asupra acestui punct. înțelegem însă ușor de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu este acela de a elimina temerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
elucideze chestiunea inferenței și reflectează asupra trecerii de la ceea ce este văzut, constatat de trupul filosofului, la ceea ce poate fi dedus: de exemplu, cum vom deduce realitățile invizibile ale atomului și vidului plecând de la realitățile vizibile? Cum am putea ajunge la teoria declivității - o referință inexistentă în corpusul epicurian descoperit, dar prezentă în corpusul lui Philodemos - făcând apel doar la ceea ce se poate vedea, mirosi, gusta, pipăi? Pornind de la retorică și ajungând să-și pună problema sensului semnelor, Philodemos pune bazele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
doar o privire pătrunzătoare ne dezvăluie: chiar și neterminat, poemul De rerum natura începe cu cuvântul „mamă” și se încheie cu cuvântul „cadavru”... -7- O dialectică a forțelor. Acestui vitalism îi vom adauga și o cinetică. Pentru că Lucrețiu propune o teorie a forțelor angajate într-o mișcare dialectică în care creația și distrugerea se opun. Forțele vitale își împart piața atomică cu forțe ale distrugerii. Primele creează viața, permit expansiunea ei, favorizează creșterea; celelalte guvernează dezorganizările, dezagregările. De o parte viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pe meleagurile campaniene sau romane, a rafina doctrina Grădinii și a o reformula pentru spațiul italic și pentru epoca imperială, a inaugura poate o serie de noutăți tehnice pentru a urma și a dezvolta atomismul abderitan, dar și a emite teorii asupra meteorilor, a alcătuirii materiei, a genealogiei fenomenelor geologice - cunoștințele acestui om și competența sa par fără limite. Un asemenea spirit enciclopedic pare a arăta ce poate însemna acumularea tuturor cunoștințelor unei epoci în creierul unuia și aceluiași individ. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
prin puterea argumentației, toate acestea presupun calitățile unui filosof de format mare: sublimul poetic al unui René Char, gândirea extrem de bogată și barocă a unui Gilles Deleuze și cunoștințele științifice ale unui Einstein reunite în aceeași lucrare! Să ne imaginăm teoria relativității povestită de pana unui filosof înmuiată în geniul unui poet... Performanța nu încetează să stupefieze. Pentru că Lucrețiu procedează asemeni unui om de știință și recurge la o metodă experimentală demnă de acest nume. Ansamblul poemului în versuri solicită cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
scutește așadar, în mod paradoxal, de a mai suferi! Mor, deci nu mai sunt; nu mai sunt, deci nu mai sufăr - dar nici nu mă bucur. Rămân atomii prinși în dansul lor neschimbat și nemuritor. Dar transmigrarea sufletelor? De fapt, teoria materialistă recuză această posibilitate. Amintirea unei existențe anterioare rămâne imposibilă de vreme ce fiecare configurație atomică este proprie unui individ și numai lui. înainte de el și după el, nimic nu există, în afara părților descompuse ale regimului asociativ care, în ceea ce-l privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase, de exemplu, poetul roman pare mai apropiat de Diogene sau de Aristip, pentru care dorința îndeamnă mai degrabă la hotărâre decât la abținere. -15- Teoria despre o Venus nomadă. După versurile consacrate plăcerii de a scăpa de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Propilee ale sistemului, și îndeosebi ale eticii la Epicur, ele constituie un expozeu clasic asupra a ceea ce se știe despre doctrină: atomii, vidul, mișcarea, simulacrele, reducerea fenomenelor meteorologice și naturale la niște combinatorici de particule. Nimic deosebit, în afara precizării că teoria declivității există și la Magistrul însuși. Nu la Democrit, la Epicur. Ceea ce elimină multiplele ipoteze asupra inventării clinamenului de către Lucrețiu. O dovadă perfectă că inexistența unei descoperiri arheologice nu are valoare de certitudine a inexistenței unei teze. A te apleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
găsit și un comentariu semnat Constant Martha, Le poème de Lucrèce, Hachette, fără dată, dar apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. Autorul consideră că Lucrețiu nu poate fi acceptat din punct de vedere moral, precizează că nu aderă la teoriile lui, mărturisește că aparține catolicismului de cea mai bună tradiție, fapt pentru care a și fost răsplătit cu premierea de către Academia Franceză. Niciun mister... Doamna Agnès Lagache găsește că filosoful Lucrețiu e misogin, falocrat - într-un cuvânt, machist: Lucrèce. Fantasmes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
șopti ea și, desfăcându-și cordonul din jurul taliei, cuplă mufa acestuia la acumulatorul lui Stejeran 1, mai dându-i astfel niște volți. Beneficiind de acești volți nemunciți, Stejeran 1 își reveni încetul cu încetul. Făcu mici mișcări cu membrele, repetă teoria lui Pitagora, apoi conjugarea verbului „a munci”, se verifică dacă mai știe modelul pentru „Operația de curățare a unui birou de la stânga la dreapta”’ și sfârși cu normele de protecția muncii. În lumina puțină din odaia de comandă, carcasa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
cu periscop, se zărea o mogâldeață. Când zăriră nava, tăntălăii scoaseră un „huuooo!” prelung și începură să azvârle cu pietre. Getta luă binoclul și privi. — Au degetul mare de la picioare opozabil, observă ea. — Da, dar se înmulțesc prin ouă, așa că teoria lor cade, răspunse Felix S 23. Oare cine-i păzește deceniul ăsta? — Unul, Stoenescu Petre, răspunse Dromiket 4. Ăla pe care l-au prins în post dormind cu tovarășa Smaranda. Felix S 23 scoase capul pe hublou și strigă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tot ce era necesar: gheare de găină, capete, gâturi, pipote, borș etc. — Aici ce se studiază? întrebă pedagogul, apropiindu-se de masa C 3, unde o ochelaristă saturniană arăta ceva pe o foaie de hârtie unui grup de pământence. — Ecuațiile teoriei sistemului binar Herculis, răspunse profesorul robot. — Am constatat - spuse pedagogul cu glas scăzut - că, de regulă, elevele extraterestre sunt excepționale la matematică, fizică, la ruletă, la toate materiile realiste; în schimb, ele sunt bâtă la gătit, la croșetat, la flirt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Dromiket 4. — Experimentul „Teleorman”, răspunse vocea. Nu știu dacă știți, prin 1941 americanii au făcut experimentul „Philadelphia”. Era vorba de a obține invizibilitatea parțială sau totală a unor obiecte, exercitând asupra lor interferența câmpului electromagnetic cu cel gravitațional, după o teorie a ăluia... cum îi zice... ăla mereu cu părul vâlvoi... — Einstein, îl ajută Stejeran 1. — Așa, da. Ei, și americanii au încercat să obțină invizibilitatea la navele lor de război, dar, după o primă experiență, procedeul nefiind încă bine pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
am dus-o ca-n rai: brigada dăduse primele spectacole, care s-au bucurat de un frumos succes, taraful își aducea aportul unde era mai greu, în magazin se găsea ce nici nu gândeai, tovarășele noastre, datorită unei derivații a teoriei lui Einstein, păreau mult mai tinere, iar fabrica abia aștepta să intre în funcțiune. — Dar gogoșarii? întrebă Felix S 23. — Ei bine - răspunse responsabilul satelitului -, gogoșarii refuzau să crească! Mai mare decât o nucă n-a crescut nici unul! I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
magnetismul de unde vine? Cine-l provoacă? — Tovarășe comandant, vă rog frumos - se înroși deodată pilotul -, dumneavoastră cred că vreți să-mi verificați nivelul ateist-științific... Nu e cazul, să știți... pot dovedi, sunt fiu de țărani simpli, cu carte, pentru mine teoria lui Oparin e sfântă, adică nu sfântă, nu acesta e cuvântul, ci corectă, o teorie corectă... la un moment dat, în spațiul primar, sub acțiunea descărcărilor electrice, conglomerate de molecule... — Lasă, dom’le, moleculele, că nu despre asta e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
dumneavoastră cred că vreți să-mi verificați nivelul ateist-științific... Nu e cazul, să știți... pot dovedi, sunt fiu de țărani simpli, cu carte, pentru mine teoria lui Oparin e sfântă, adică nu sfântă, nu acesta e cuvântul, ci corectă, o teorie corectă... la un moment dat, în spațiul primar, sub acțiunea descărcărilor electrice, conglomerate de molecule... — Lasă, dom’le, moleculele, că nu despre asta e vorba! se răsti comandantul, sculându-se într-o rână. Parcă eu nu sunt fiu de țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pândar, a prins un extramediocru căzut pe lotul de căpșuni. Pe vremea aceea extramediocrii nu erau repartizați pe lângă instituții, ca acum, erau lăsați pe lângă familiile care-i prindeau. Tipul găsit de tata știa latina, teorema lui Pitagora, teorema lui Kant-Laplace, teoria literaturii, WM-ul austriac, 4-3-3-ul olandez, mă rog, o mulțime de minunății. — Și v-a învățat pe dumneavoastră toate astea? făcu Amărășteanu. — Eram un copil mediocru, nu prea s-a prins nimic de mine, răspunse bătrânul mediocru. Eram bâtă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Nu se întoarce totuși, izbutind să rămână mai departe, cu subsidii primite de acasă. Poetul își are justificările sale pentru ceea ce urmează să se întîmple cu el în Germania: "Fără nici o obligație față de cei ce mă trimiseseră acolo, impermeabil la teoria numerelor așa cum o concepea Landau (o întrecere de formule de evaluare asimtotică), în fața unui David Hilbert în plin scăpătat, mă las cu totul în voia demoniei literare, călătorind prin frumoasa Niedesrachsenland, dar, mai ales, asimilând misterioasa atmosferă, saturată de meditațiile
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de sindicalist autodidact pentru tot ce e joc superior mintal, a ponegrit valorile ideale preconizând nu știu ce sentimentalism, nu știu ce vag senzualism turanic. Reflexiunea va indispune totdeauna pe acest primar. El nu poate înțelege că teoria are și o valoare pragmatică. O uneltă extrem de subțiată ce se intercalează între noi și creațiunea noastră. Proscris al speranței, nu poate concepe că înfăptuirea e mai întîi un act de speranță; că teoria e așteptare și mediațiune. Domnul Arghezi
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
primar. El nu poate înțelege că teoria are și o valoare pragmatică. O uneltă extrem de subțiată ce se intercalează între noi și creațiunea noastră. Proscris al speranței, nu poate concepe că înfăptuirea e mai întîi un act de speranță; că teoria e așteptare și mediațiune. Domnul Arghezi, întocmai ca d. Cocea în ziaristică, a făcut școală. În indigența noastră exclusivă, umbrele de idei pamfletare, fobiile sale, dar mai ales acel surd mârâit la săgeata Ideei, au fost îmbrățișate de mai slabi
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lanțului de efecte și de cauze, cele cinci sunete fundamentale ale limbajului, vocalele, dau - la Rimbaud - măsură imaginilor acestor zămisliri uriașe. Cât de departe suntem de interpretarea inertă a contemporanilor săi, care vedeau în capodopera lui Rimbaud aplicarea unei biete teorii, în vogă pe-atunci: audiția colorată! Departe de-a fi aplicarea unui adevăr, de altfel îndoielnic, de psihologie excepțională, sonetul Vocalelor ilustrează propria metodă a lui Rimbaud; asemeni astronomului, care realizează cantitativ cutare eclipsă ori cutare catastrofă cosmică revolută, el
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sau a unui Byron. Augustin Cauchy, catolic și om de încredere al lui Carol al X-lea, a simțit mai întîi nevoia să reflecteze asupra "compoziției matematice". A demonstrat, cu ajutorul proceselor convergente, definiția constructivă a existențelor analitice, și a îmbogățit teoria funcțiilor cu câteva raționamente canonice noi. Totuși, la fel ca Poe, Cauchy, rămâne străin de preocupările puriste. Nu concepe nevoia de a funda axiomatic și de a-și delimita domeniul disciplinei. Opera lui critică are în vedere condițiile metodologice ale
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
privilegiată, unde răsună actele lirei. Este locul oricărei frumuseți inteligibile: ințelegerea pură, onoarea geometrilor. * Dar receptivitatea lui Moréas la ideile pe-atunci în circulație merge mai departe. Pe la 1900, geometrii încep să considere insuficiente cercetările diferențiale locale. Sunt înlocuite de teorii globale, în care existențele matematice incluse sunt gândite în universalitatea domeniului lor de existență. Este epoca disertațiilor lui Poincaré despre liniile geodezice închise și despre invariantele integrale, epoca în care analiza se vede invadată de ideile topologice, globale. La fel
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Mijlocul de demonstrare îl constituie anumite congruențe relative la un grup abelian, în transcriere aditivă. Lucrarea culege pe lângă G. Țițeica un succes de stimă, dar congruențele, detaliul tehnic al demonstrației, îl rătăcesc. Hotărât să vadă într-însa o lucrare de teoria numerelor, izbutește să mă convingă să plec la Göttingen pentru a adânci această disciplină cu E. Landau, în care îmi vestea pe adevăratul purtător al tradiției Gauss-Dede-kind-Minkowsky. Încât în august 1921, cu un foarte modest ajutor dat de Ministerul Instrucțiunii
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de a-mi reînnoi ajutorul la fiecare două luni, pornesc spre Göttingen. Ajutorul nu mi-a fost reînnoit, așa încît am continuat să rămân în Germania, pe socoteala proprie. Fără nici o obligație față de cei ce mă trimiseseră acolo, impermeabil la teoria numerelor așa cum o concepea Landau (o întrecere de formule de evaluare asimptotică), în fața unui David Hilbert în plin scăpătat, mă las cu totul în voia demoniei literare, călătorind prin frumoasa Niedersachsenland, dar, mai ales, asimilând misterioasa atmosferă, saturată de meditațiile
Opere by Ion Barbu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]