6,856 matches
-
lui, Elena Popescu, fostă Învățătoare. Iar unul din băieți a fost Prof. Vasile Todicescu, directorul Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, care a murit foarte tânăr. Altfel Îl aștepta un viitor foarte frumos. Era filozof. Și eu știu, dar f. vag, că suntem oarecum rude cu Lovineștii. Precis Însă nu-ți pot spune nimic mai mult. Și acuma am și eu o Întrebare: Soția matale este fiica, sau nepoată a lui moș Jănică? Căci În primul caz mi-ar fi mie
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Privită de pe mica terasă cu baldachin, unde are loc recepția de primire, exotica grădină botanică pare o oază tihnită în mijlocul deșertului de beton și sticlă care, bănuim, ne așteaptă dincolo de pereții acestei gări modernizate și supraaglomerate. Am o idee foarte vagă despre cum o fi arătând Madridul - sunt o jivină culturală, nu reușesc să-mi transpun percepția realului într-un loc atât de diferit față de țarcul umil în care îmi duc existența. Am asociat prea mult Spania unui spațiu livresc, populat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la grea încercare. Revăd la Trakai câteva personaje de prin zonă, prezente și la recepția de ieri, de la primărie. De pildă, evreul rus, ușor „sonat”, cu care schimbasem atunci câteva vorbe. Va fi făcând parte din specia „pișcotarilor”, indivizii cu vagi preocupări literare, care nu ratează nici o agapă în branșă. A apărut și la Chișinău specia asta. Aceleași mutre, pe care le vezi peste tot. O altă întâlnire-surpriză, la Trakai, este o tânără unguroaică născută în România și stabilită la Vilnius
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
două odăi și o tindă - o arhitectură extrem de simplă - cu un interior tradițional: mobilier frust, scoarțe pe pereți, stative de țesut, unelte de tâmplărie. Semnele prezenței unui spirit al literaturii, exprimate în cărți, fotografii sau scule de scris, sunt destul de vagi. Examinez împreună cu Nae Prelipceanu încăperile, traducându-i din rusă explicațiile ghidului. Un orgoliu de cultură mică, provincială, izolată de fluxul contemporaneității, emană din scenografia cu care suntem înconjurați. Această suavă iluzie folcloric-arhaizantă - atrăgătoare în special pentru străinii, tot mai puțini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
semnat vreo 40 de scriitori din tren, la al doilea, cu nefericitul său mesaj „împotriva globalizării”, n-am aderat noi, dar, să vezi surpriză, l-am regăsit neschimbat în final, cuprinzându-ne pe toți, chiar dacă nu nominal, ci în formula vagă, dar în fond precisă, „scriitorii din Expresul Literaturii 2000”, adică toți, chiar și cei care au avut obiecții de principiu la cele afirmate în acel text de rumeguș goșist. Și cum să nu fi fost diferențe estetice? Ele se vedeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fermecător, ca o acoladă între bărbați, impregnată de o tulburătoare feminitate; eu însă, „inabil”, cu o fire mai colțuroasă, „provincială” cu siguranță, aplicând când trebuie și când nu unele principii morale sau de conduită, ceea ce se cheamă cu un termen vag - lipsă de tact (lucru stânjenitor într-o prietenie de grup în care membrii săi, inși vibrând de sensibilitate, imaginație și amor propriu, se pândesc și studiază la nesfârșit, „iubindu-se” - Nichita și Cezar adeseori se salutau cu un: - Te iubesc
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu putea s-o facă nimeni. O dată ce mi-am atras dizgrația „familiei” Ceaușescu, era evident pentru oricine că devenisem un „electron liber”, deranjant adesea nu numai pentru securitate, dar și pentru mulți colegi ce beneficiau însă, săracii, de firimiturile foarte vagilor privilegii ale aparatului de partid din cultură, ca și pentru cei de la Uniune sau de la Consiliul „Educației Socialiste”, adică ministerul Culturii. Faptul că aproape două decenii după întoarcerea mea din ’72 n-am mai publicat nici un rând în ziarele oficiale
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aparatul cultural, deși cărțile mele, apărute după lupte dificile și așteptări de ani, se epuizau, cum ușor se poate bănui, instantaneu. Ba Aurel Martin, fie iertat, directorul prestigioasei și populare colecții „Biblioteca pentru toți”, critic și politruc ce-și îneca vagile contradicții interne în cantități apreciabile de alcool, mi-a reziliat, în scris, după ’72, contractul pe care-l semnasem înainte „de plecare”, pentru În absența stăpânilor, sub motivul că „acest roman nu se ridică la nivelul prestigioasei colecții!”. Amintesc doar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
temperament de postromantic (sau, mai știi, de preromantic!Ă sau, pur și simplu, de pașoptist etern... Și, probabil, în aceste „veșnice întoarceri” pe solul național și în regatul literelor rezidă pentru mine ceea ce numim, cu un termen generic și destul de vag - fericirea. Și iată unul din paradoxurile esențiale ale ființei, ideee de coloratură intens „protestantă” și pusă în valoare, în primul rând, de Kant și apoi de Goethe: „munca (sau datoria la Kantă ca singura compensație a existenței!”. Care „muncă”?! Întoarcerea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
alăturat lor! -, și numeroși scriitori de vârf evrei, Crohmălniceanu, Nina Cassian, Maria Banuș, Mirodan și alții, pe care a început să-i deranjeze naționalismul-comunist al grupului Barbu, care era în consonanță, cum o spuneam, cu șeful statului și prindea accente vagi, disparate, însă recurente, de un soi de antisemitism. Nu unul „global”, ci unul îndreptat împotriva „acelor evrei care ocupaseră funcții executive în securitate și în aparatul de partid în perioada stalinistă, brutală”, „aliați incondiționali ai U. Sovietice” etc. Antisemitismul politic
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
întunecare a pozițiilor și mai ales a „valorii lor literare”. Revin încă o dată asupra acestui aspect al lucrurilor ce, din afara lumii noastre, era greu sesizabil, nemaivorbind de faptul că cei din străinătate nu puteau decât să-și facă o foarte vagă și nu rareori eronată idee despre cele ce se petreceau: noi, tinerii de atunci, la care, cum se vede, se adăugau și „bătrânii cerchiști”, grupul lui Doinaș etc., luptam adesea, în acei ani, și cu scriitorii care se „adaptaseră” stalinismului
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
E ca și cum, în 1830, noi am fi pus o cruce pe albul dintre albastru și roșu. În Israel, religia e încastrată în națiune și viceversa: ambele au aceeași mărime. Asta exprimă ideea unei țări bine campate: umma are contururi mai vagi și neclar desenate. Iudaismul e clar conturat, islamul unduiește. Statele arabe sunt prea mici pentru ea sau poate că umma este prea largă pentru fiecare dintre ele. Fapt este că nu se potrivesc prea bine. Avantajul crezului devenit casă: compactarea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aș accepta-o?" Ar avea un motiv încă și mai serios să refuze un astfel de cadou: orașul este de trei ori sfânt, și asta e prea mult. Când te-ai săturat de compromisul molâu al "valorilor comune", de suficiența vagă care acoperă "o anumită concepție despre om" sau de reuniuni ad-hoc care nu durează mai mult de o clipă demnitari în straie multicolore dând drumul la niște porumbei de pe treptele vreunei biserici -, când preferi realmente să fii adevărat decât să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
sfârșit? 5. Sexul frumos este mereu în câmpul vizual, în ciuda esteticii ambiante a forței și a vociferărilor bădărănești auzite adesea în autobuz. Am încercat efectiv un sentiment de fericire intimă retrecând îndărăt podul Allenby (o pasarelă de ciment peste un vag pârâiaș cu apa cam tulbure, ascuns în stufăriș, și care n-are nimic cinematografic în afara numelui), după un stagiu de o oră petrecut printre polițiștii mustăcioși, mai mult sau mai puțin adormiți pe scaunele lor, mirosind puternic și nerași pe deasupra
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Între Justiție și mama, o aleg pe mama". Îți trebuie curaj pentru a recunoaște așa ceva, dar oare este într-adevăr o alegere? La urma urmei, ce poate cortexul contra hipotalamusului? Această atracție fatală e umbra mancenilierului* sub soarele Luminilor. Nutream vaga speranță că o judecată ponderată, departajând clar neajunsurile și meritele, ar putea elimina ireconciliabilul dintre Israel și Ismael. Un miraj. Ceea ce e visceral nu se discută. Nici sacrul. Schimburile sunt imposibil de efectuat. Se recomandă tăcerea. Am înțeles tacit acest
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de culoarea prafului ale celei mai vechi cetăți din lume, cărămizi așezate fără mortar pe un pat de pietre se dezintegrează lent nevăzute de turiști și fără glorie. În jurul celebrului tumul, a fost amenajat, pentru vizitatori, un punct arheologic. Un vag zid de cetate, un turn din neolitic deja mult scurtat de vremi și care continuă să se surpe, bătut de ploi și de vânturi. Proptelele și parapeții zac pe jos, o streașină stă de-a curmezișul, parcursul este incert, paznicul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
că primești după aceea minimum zece scrisori de protest". Îmi revine în minte o întâlnire de acasă. Aflat în trecere prin Paris, îl revăd pe un prieten scriitor bine cotat, căruia îi vorbesc despre actualul meu proiect gymkhana* interfactions cu vaga speranță de a-l interesa. Pacea în Orientul Apropiat e o cauză nobilă, îi zic. Așa ceva te-ar putea interesa și pe tine. Terenul e minat, nu mă ating de el, îmi răspunde. Vrei să reintri în grațiile publicului? Ar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
au dovedit a fi întotdeauna eficace (statul exista, era acolo încă înainte de a fi declarat și recunoscut, în 1947, ca și armata, de altfel): un teatru cu două scene, dintre care pe prima, pentru publicul internațional, se tot repetă cuvinte vagi cu conotații generoase (retragere, coexistență, stat), lucrurile serioase (implantări, drumuri, tuneluri, rețeaua de conducte pentru apă) petrecându-se pe cea de-a doua, pe teatrul de operații care va și decide până la urmă (fără publicitate). Cunoscând funcționarea democrației de opinie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o Mărturisire din 1937), ca să nu fie bătaie de cap mai târziu pentru oameni curioși. Dintr-o discreție firească, n-am comunicat publicului despre predecesorii mei decât extrem de puțin. N-am alimentat notele biografice din cărți, de aceea cele mai multe sunt vagi ori cuprind neexactități. M-am gândit că unele lămuriri poate tot ar fi necesare acum, ca să se vadă de ce viața mea a fost așa de puțin orășenească și așa de lipsită de orice viclenie..." Afirmația despre distrugerea notelor nu coincide
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
e simplu, ci complexul simplificat; el a consistat totdeauna, într-o formulă luminoasă învăluind, în termeni familiari și profunzi, idei sau imagini foarte variate. Materialismul prea exclusiv, în artă, poate să fie un semn de neputință; dar un idealism prea vag și prea convențional este mai rău decât o neputință: este o oprire la jumătate de drum, o adevărată trădare a artei. Adevăratul artist nu trebue să simtă și să vadă lucrurile ca artist, ci ca om, ca om sociabil și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Târgoviște. Admirabil profesor imediat iubit de elevi, cu care făcea excursii, îi învață să alcătuiască ierbare etc. Băiatul, fire distinsă și sensibilă, știe de cele petrecute, a vizitat și el apartamentul pustiu unde fusese săvârșită crima, are și el o vagă bănuială, pe care imediat o respinge cu oroare, și trăiește așa în familie cu o umbră dușmană în el... Din când în când tatăl aduce bani dela afacerile lui. Într-un rând aducând banii, produce ca totdeauna și explicații. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Aceste afirmații nu constituie însă un temei pentru a aduna și scădea anii ca să se potrivească în așa fel încât să se spună că închinarea s-a făcut, potrivind nițel anii, în 1476. Afirmațiile sultanului și ale marelui vizir sunt vagi, faptul că se referă la un secol sau la mulți ani, de când s-au petrecut faptele, nu constituie o certitudine. Dacă ar fi precizat și unul, și altul, că, în cutare an, noi am supus Moldova, tot nu ar trebui
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
poiană ca aceie de să tăt vez! Și era și iarbă multă, iarbă verde era”. Vârful de munte marchează granița absolută a universului ordonat și depășirea ei este semnalul unei intrări în atemporal. G. Călinescu remarca specificitatea pentru basm a „vagului toponimic, a lipsei de determinațiuni geografice precise, a incomensurabilității și a distanței computate mistic”. Exclamația referitoare la poiana zmeului face din ascultător un martor al vizualizării și-l convinge iremediabil de fabulosul spațiului în care neofitul (fratele cel mic este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
după cum mai apare numit peștele, sau „duhul de mare” nu mai reprezintă în universul colindei o specie anume, ci încorporează doar atributele distructive ale animalelor asimilate haosului. Mihai Coman nu îl consideră nici măcar animal mitologic, „ci o stihie, o entitate vagă, personificată în chipul unei apariții supranaturale”. Doar în colinda Peștele și mreaja fetei, III, 50, tânăra primește un rol dinamic în inițiere, apropiindu-se sensibil de ritualul masculin: „Îndărăt se înturnară,/ Acasă mergeară,/ Furcă că-și ciopleară,/ Caier că-și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vărsa sângele supușilor săi; în sfârșit, tot pentru mântuirea credinței, cereau rușii ca moldovenii și muntenii să deschidă punga lor și să întrețină oștirile moscovite”. Este important de știut că în Testamentul său, Petru I nu face nici cea mai vagă aluzie la acest „rol mesianic” al Rusiei. Testamentul este cât se poate de pragmatic, cu ideile clar și precis exprimate. Urmașii lui Petru cel Mare au aplicat disciplinat învățăturile marelui lor mentor. Nu este aici locul nici chiar pentru o
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]