6,587 matches
-
s-a ridicat spre ranguri de boierie. Tatăl său, Tudorachi Burada, ajunsese la rangul boieresc de vornic iar pe plan politic a ajuns la funcția de Ministru de Interne. Mama sa, Maria, era o femeie cultă. Gheorghe Burada a studiat vioara în casa părintească. S-a perfecționat apoi în străinătate, cu diferiți profesori particulari la Paris, Viena și Dresda. Deși s-a specializat în studiul viorii, s-a afirmat ca dirijor de cor. În 1854, pe timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, Gheorghe
Gheorghe Burada () [Corola-website/Science/321093_a_322422]
-
de Ministru de Interne. Mama sa, Maria, era o femeie cultă. Gheorghe Burada a studiat vioara în casa părintească. S-a perfecționat apoi în străinătate, cu diferiți profesori particulari la Paris, Viena și Dresda. Deși s-a specializat în studiul viorii, s-a afirmat ca dirijor de cor. În 1854, pe timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, Gheorghe Burada a înființat un cor religios, care cânta în limba română, dând primele răspunsuri la Sfânta Liturghie pe 23 aprilie 1854, în Biserica „Sfinții Atanasie
Gheorghe Burada () [Corola-website/Science/321093_a_322422]
-
o veche dinastie de lăutari, fiind fiul violonistului Bebe Buică. În 1860 este părăsit de către tatăl său, care se recăsătorise, și lăsat în grija unchiului său, Gheorghe Buică. Din 1862 cântă în taraful acestuia la berăria „Bazilescu” din Craiova, ca vioară a doua. În 1869 este auzit aici de către violonista pregătită clasic Paula Grepell și este recomandat de către aceasta Conservatorului din Bucuresti (cunoscându-i personal pe marii profesori ai vremii George Fontino și Eugenia Bazelli). În același an, se mută în
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
de către violonista pregătită clasic Paula Grepell și este recomandat de către aceasta Conservatorului din Bucuresti (cunoscându-i personal pe marii profesori ai vremii George Fontino și Eugenia Bazelli). În același an, se mută în București și este primit în clasa de vioară a lui Carl Flesch. În 1871 este absolvent al Conservatorului, iar în 1872 se căsătorește cu arhitecta Elvira Pop Florantin, fiica filozofului Ioan Pop Florantin, și se mută la Paris cu aceasta, în urma unei burse. Aici își desăvârșește studiile, în
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
absolvent al Conservatorului, iar în 1872 se căsătorește cu arhitecta Elvira Pop Florantin, fiica filozofului Ioan Pop Florantin, și se mută la Paris cu aceasta, în urma unei burse. Aici își desăvârșește studiile, în 1874 primind titlul de „Mare maestru al viorii” acordat de către Conservatorul din Paris. Tot acum primește și un angajament la teatrul „Alhambra” și apare de două ori ca solist la „Kaukasisches Schloss” și ca șef de orchestră la teatrul „Rejanne”. În 1911, găsindu-și primul său impresar, se
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
ani ai vieții (1929 - 1932) a cântat în Germania. Printre cele din urmă contracte, cele mai importante sunt la München (restaurantul din cartierul Leopold-Stadt) și Dresda („Hotel Esplanad”). În 1932 se întoarce în România, murind la câteva luni după întoarcere. Vioara sa „Sebastian Klozpremier”, comandată la casa Hill din Londra, a fost dată (în regim de consignație) în același an violonistului Grigoraș Dinicu, care a cântat la ea până la sfârșitul vieții. Discurile violonistului Nicolae Buică au fost înregistrate în perioada 1926-1929
Nicolae Buică () [Corola-website/Science/321137_a_322466]
-
august 1905, satul Mielcești, comuna Merișani, județul Argeș — d. 27 august 1957, București) a fost un vestit violonist și cântăreț român de muzică populară, originar din Argeș. S-a născut pe 1 august 1905 în comuna Merișani, jud. Argeș. Învață vioara de la Stan Taloș, muzicant din satul apropiat Valea Mărului, și desfășoară încă de foarte tânăr o intensă activitate de lăutar (inițial și de țambalist până în 1915) la clăci, nunți, hore țărănești ori în cârciumile și hanurile vremii. Din 1923 face
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
11 iunie”, „La trei lei”, „Oituz”, „Cercul Militar”, „Bragadiru”, „Buzești”, „Calul bălan”). Debutează la Radio București, într-o emisiune în direct („pe viu”), în 1934, cu propriul taraf, format din Mia Vlăscenescu (voce), Luca Codin (cobză și voce), Marin Matache (vioară și voce), Dică Matache (țambal), "copilul" Mitu și alții. Cu acompaniamentul tarafului a debutat și Maria Tănase la Radio la 20 februarie 1938. Tot în taraful său a debutat și nepoata acestuia, Măriuca Matache (pe numele său adevărat Aurica Ion
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
Aurica Ion), în fața publicului bucureștean în 1939. Concertează frecvent cu numeroase alte glorii ale cântecului popular românesc: Grigoraș Dinicu, Maria Lătărețu, Rodica Bujor, Ioana Radu, Victor Predescu, Marcel Budală, Toni Iordache și alții. A fost și un renumit colecționar de viori, cu bune cunoștințe în materie. Datorită meritelor sale, a fost decorat cu Medalia Muncii în anul 1947. Numele lui a patronat mai mulți ani un amplu spectacol-concurs de muzică populară ("Concursul național al tarafurilor tradiționale „Ion Matache”") desfășurat în diverse
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
anecdotă spunea că Ion Matache, deși cânta „orășenește” venea, la București, la înregistrări în costumul popular de la el din sat, semn că tot „Argeș” cânta. Tehnica sa însă îl plasează între puținii violoniști urbani stilistic, din zona Piteștiului, școala de vioară urmată și reprezentată în prezent de Dumitrică „de la Pitești”. Deopotrivă viorist și solist vocal ("Ce-am auzit eu aseară", "Prin poiana bradului", "Stând pe malul Jiului" etc.), excelează însă ca maestru al strunelor:
Ion Matache () [Corola-website/Science/321148_a_322477]
-
muzical rock și folk, originară din orașul Madrid. Sub numele Maago de Oz sau („a” cu umlaut „heavy-metal”), basistul Txus di Fellatio este un experimentat muzician încă din 1987. Începând cu 1989 i-a cooptat și pe „Mohamed” Carlos Prieto (vioară electrică), „Charlie” Carlitos Main (chitară), „Chema” Francisco Gomez dela Serna (chitară), Salva (chitară bass), împreună lansând primul album-demo în anul 1989, intitulat " Y qué más da", care s-a bucurat de un succes moderat. a continuat lansarea altor două albume
Mägo de Oz () [Corola-website/Science/321553_a_322882]
-
Maago de Oz a reeditat o compilație de cinci șlagăre vechi într-un mini CDA intitulat "Mago de Oz - La Bruja". Coperta reprezintă numele trupei, titlul subiectiv al albumului, alături de care stă desenată o vrăjitoare ("bruja" în spaniolă) cu o vioară sub luna plină. Compilația din 1997 este prima cu noul vocalist José Andrëa în locul vechiului vocalist Jorge Sálon. Astfel, trupa își continuă ascensiunea muzicală, cu participări la alte festivaluri cu specific folk-celtic și rock în Spania. Ca stil muzical, trupa
Mägo de Oz () [Corola-website/Science/321553_a_322882]
-
fado cu muzică populară românească.. Cantautoarea are o predilecție de a interpreta cântece din repertoriul Mariei Tănase, cu care a fost comparată adesea, dar a fost de asemenea considerată a fi reprezentativă pentru „noul val românesc” de jazz. A studiat vioara și chitara și literatura franceză la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și la Universitatea București. În 13 august 2011 împreuna cu Pedro Negrescu a concertat pro bono la festivalul FânFest, Roșia Montană în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană” Maria se
Maria Răducanu () [Corola-website/Science/321708_a_323037]
-
fost propus la Ediția a IX-a a "Galei Premiilor Muzicale Radio România Actualități" pentru performanțele anului 2010, la secțiunea "Cel mai bun album folk". Nicu Alifantis - voce, chitare acustice, dobro, ukulele, kazoo Berti Barbera - muzicuță și percuții Mihai Neniță - vioară Adrian Flautistu - contrabass Marcel Moldovan - tobe și percuții Mediana Vlad - soprană de coloratură Mircea Ciurez - tenor Virgil Ianțu - bariton (și aranjamente vocale) Bogdan Tudor - bass Site web oficial
Cântece de șemineu () [Corola-website/Science/321771_a_323100]
-
fost mutat la Stupca, un sat mare și frumos. Aici exista o colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut lui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut lui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost reparată, iar pe eticheta din interior se putea citi că instrumentul muzical
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost reparată, iar pe eticheta din interior se putea citi că instrumentul muzical a fost confecționat de lutierul Nicolò Amati în 1626. În 1876, preotul a rămas văduv, după decesul soției sale. Aceasta a fost înmormântată în curtea bisericii
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
el fiind elev la gimnaziul din Suceava și locuind într-o casă de pe strada Prunului nr. 1 (care mai există și astăzi). Totuși, cei trei frați (Ciprian, Ștefan și Mărioara) veneau în vacanțele de vară la Stupca. Ciprian cânta la vioară, Mărioara la pian, iar Ștefan avea o voce de bariton. Când sosea în sat, Ciprian se ducea la bordeiele țiganilor lăutari, cântând împreună cu ei. Fiind președinte al societății Arboroasa, a fost acuzat de autoritățile austro-ungare din Bucovina de "înaltă trădare
Casa memorială „Ciprian Porumbescu” () [Corola-website/Science/320897_a_322226]
-
românești "Crai nou". La mijlocul secolului al XIX-lea în sat trăia o colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut părintelui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
colonie de țigani lăutari. În 1866, an de foamete cumplită, un țigan bătrân a venit la ușa preotului cerșind de mâncare. El i-a vândut părintelui Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost reparată, iar pe eticheta din interior se putea citi că instrumentul muzical
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
Iraclie o vioară veche, la care nu mai putea să cânte. Preotul a trimis vioara înnegrită și stricată la lutierul Martin Richter din Lemberg. Acesta i-a oferit 100 de florini pe ea, dar Iraclie a refuzat s-o vândă. Vioara a fost reparată, iar pe eticheta din interior se putea citi că instrumentul muzical a fost confecționat de lutierul Nicolò Amati în 1626. În 1876, preotul a rămas văduv, după decesul soției sale. Aceasta a fost înmormântată în curtea bisericii
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
a luat ființă în anul 1973, la Iași, având următoarea componență inițială: Bujor Prelipcean - vioara I, Adrian Anania, vioara II, Gheorghe Haag la violă, Dan Prelipcean la violoncel. În 1975 a fost cooptat la vioara II și Anton Diaconu, iar în 1983, la violă, Constantin Stanciu. Din 1980 acesta a fost desemnat "Cvartet de Stat
Cvartetul „Voces” () [Corola-website/Science/320914_a_322243]
-
a luat ființă în anul 1973, la Iași, având următoarea componență inițială: Bujor Prelipcean - vioara I, Adrian Anania, vioara II, Gheorghe Haag la violă, Dan Prelipcean la violoncel. În 1975 a fost cooptat la vioara II și Anton Diaconu, iar în 1983, la violă, Constantin Stanciu. Din 1980 acesta a fost desemnat "Cvartet de Stat al României". Este considerat
Cvartetul „Voces” () [Corola-website/Science/320914_a_322243]
-
a luat ființă în anul 1973, la Iași, având următoarea componență inițială: Bujor Prelipcean - vioara I, Adrian Anania, vioara II, Gheorghe Haag la violă, Dan Prelipcean la violoncel. În 1975 a fost cooptat la vioara II și Anton Diaconu, iar în 1983, la violă, Constantin Stanciu. Din 1980 acesta a fost desemnat "Cvartet de Stat al României". Este considerat cel mai important ansamblu românesc de cvartet. Este menționat în dicționarele internaționale de specialitate și invitat
Cvartetul „Voces” () [Corola-website/Science/320914_a_322243]
-
la Universitatea Națională de Muzică București cu Tiberiu Olah și Anatol Vieru. Studii post-universitare cu Ton de Leeuw, Brian Ferneyhough și Morton Feldman. În 1982 a fondat Grupul de Muzică Nouă TRAIECT, un ansamblu cameral cuprinzând 7 instrumente (flaut, clarinet, vioară, violoncel, trombon, percuție și pian) la pupitrul căruia se află și în prezent, prezentând publicului din România și din străinătate un mare număr de opus-uri contemporane și acoperind un spectru larg de stiluri și tendințe estetice, proprii muzicii noi
Sorin Lerescu () [Corola-website/Science/320956_a_322285]