58,220 matches
-
a 9-a de infanterie canadiană a lansat un atac amfibiu spre punga germană. În ciuda rezistenței puternice a germanilor, Brigada a 10-a de infanterie canadiană a reușit traversarea Canalului Leopold, iar Brigada a 8-a de infanterie canadiană a înaintat spre sud, deschizând o cale de aprovizionare a trupelor care atacau punga germană. "Operațiunea Vitality"— a treia fază importantă a bătăliei a început pe 24 octombrie. Divizia a 2-a canadiană a început să înainteze spre Zuid-Beveland, încetinită de câmpurile
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
-a de infanterie canadiană a înaintat spre sud, deschizând o cale de aprovizionare a trupelor care atacau punga germană. "Operațiunea Vitality"— a treia fază importantă a bătăliei a început pe 24 octombrie. Divizia a 2-a canadiană a început să înainteze spre Zuid-Beveland, încetinită de câmpurile de mine, noroi și defensiva puternică germană. Divizia a 52-a de infanterie britanică a executat un atac amfibiu încercând să ajungă în spatele pozițiilor defensive germane de pe Canalul Beveland. După ce britanicii au reușit să ocolească
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
putut intra în port în siguranță. Grupul de Armata al 21-lea comandat de Montgomery a primit sarcina să curețe malul vestic al Rinului în aval de regiunea Krefeld. Pentru aceasta, Armata I canadiană susținută de Corpul XXX britanic a înaintat spre sud-est prin regiunea dintre Rin și Maas, în vreme ce Armata a 9-a americană a înaintat spre nord la est de Roer. Cele două armate trebuiau să se întâlnească în regiunea Geldern. Armata II britanică a stat la vest de
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
primit sarcina să curețe malul vestic al Rinului în aval de regiunea Krefeld. Pentru aceasta, Armata I canadiană susținută de Corpul XXX britanic a înaintat spre sud-est prin regiunea dintre Rin și Maas, în vreme ce Armata a 9-a americană a înaintat spre nord la est de Roer. Cele două armate trebuiau să se întâlnească în regiunea Geldern. Armata II britanică a stat la vest de Maas, cu excepția a două divizii care au fost trimise în sprijinul forțelor canadiano-americane. La început, comandanții
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
decât să încetinească atacul aliat în anumite zone. Când americanii au reușit să înceapă atacul câteva săptămâni mai târziu, germanii mai dispuneau decât de un număr limitat de rezerve care să oprească asaltul. Americanii au reușit din acest motiv să înainteze rapid, luând contact cu ariergarda germană în apropierea Rinului. Cele două ramuri ale atacului aliat s-au întâlnit la Geldern, după care au continuat înaintarea comună spre Rees, de unde forțele germane au fost obligate să se retragă pe 21 martie
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
au pierdtu 5.000 de soldați. Americanii au fost obligați să lupte lupte de stradă fiind nevoiți să cucerească practic fiecare clădire și să risipească resurse care altfel ar fi fost folosite mai bine de trupele aliate care ar fi înaintat mai repede în Germania. Ambrose a susținut că o strategie mai eficientă ar fi fost izolarea garnizoanei din Aachen și continuare viguroasă a atacului spre inima Germaniei. Cel puțin din punct de vedere teoretic, o asemenea abordare a luptelor ar
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
lupte care au durat patru săptămâni. Contraatacul aliat i-a respins pe germani pe pozițiile inițiale ale atacului și a dus în cele din urmă la distrugerea forțelor germane din Punga Colmar. Mișcarea de dublă învăluire a Armatei I canadiene înaintând dinspre regiunea Nijmegen din Olanda în cadrul Operațiunii "Veritable" și a Armatei a 9-a americane care traversa Rurul în Operațiunea "Grenade" a fost planificată pentru ziua de 8 februarie 1945, dar a fost amânată cu două săptămâni după ce germanii au
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
de mare de prizonieri, rezistența germană împotriva atacului german din februarie-martie 1945 a fost foarte costisitoare. Pierderile germane totale s-au ridicat la aproximativ 400.000 de oameni. Aliații au traversat Rinul în patru puncte: După traversarea Rinului, aliații au înaintat rapid spre interiorul Germaniei.
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
ariergardă Ashby folosea și el șalupe pentru a își aduce Escadra Albastră în luptă. Totuși, în vizibilitatea slabă el nu l-a puput vedea pe Carter, viceamiralul său, care era într-o poziție avantajoasă alături de Shovell dincolo de linia franceză, așa că înaintă: el continuă să se îndrepte spre Escadra Albastră franceză, care se afla la Nord de acțiunea principală. 5pm La ora 5 escadrele centrale au reintrat în luptă; Russell a folosit bărcile pentru a-și tracta navele înapoi în acțiune. Ceața
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
de la Ioniță Codreanu. În Arhivele Naționale Iași se află un contract din 7 mai 1833, prin care Gheorghe Asachi a cumpărat de la Lupu Balș un teren de circa un hectar, în "Muntenimea de Sus", pe loc gospod. Dintr-o plângere înaintată la 17 septembrie 1887 primăriei Iași de Ion Creangă aflăm că: „locuiesc într-o bojdeucă de căsuță din mahalaua Muntenimea-de-Sus, strada Țicăul de Sus, no. 4.”
Muntenimea Iașilor () [Corola-website/Science/333551_a_334880]
-
rezisțe sovietice după 29 iunie 1941 este un raport cu privire la un schimb de focuri pe pe 23 iulie cu un „Oberleutnant” sovietic și capturarea lui ulterioară. Rezistența apărătorilor fortăreței nu a afectat în mod semnificativ succesele inițiale ale germanilor, Wehrmachtul înaintând rapid în teritoriul sovietic conform planurilor, lăsând fortăreața încă necucucerită mult în spatele liniei frontului. Luptele de la Brest nu au fost cunoscute publicului larg sovietic până în 1957. Ziaristul Serghei Smirnov a publicat în acel an cartea „Cetatea Brestului” în care el
Apărarea Fortăreței Brest () [Corola-website/Science/329994_a_331323]
-
vor să se împerecheze. Sunt animale nocturne, dar pot fi active și ziua, atunci când temperaturile din timpul nopții sunt prea mici. Fiind șerpi semi-arboricoli, tinerii boa se cațără în copaci și tufe după hrană, dar devin aproape exclusiv tereștri pe măsură ce înaintează în vârstă și greutate. Boa atacă atunci când este amenințat și mușcă pentru a se apăra. Mușcătura sa poate fi foarte dureroasă, în special când este provocată de un exemplar mare, dar rareori este periculoasă. O mușcătură de boa trebuie totuși
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
în mare parte din rozătoare, dar s-au raportat cazuri în care șerpii boa au mâncat și șopârle mai mari și mamiferele până la dimensiunea unui ocelot. Exemplarele tinere mănâncă șoareci mici, păsări, lilieci, șopârle și amfibieni. Mărimea prăzii crește odată ce înaintează în vârstă și devin mai mari. Boa sunt prădători de pândă - așteaptă ca victimele să se apropie și apoi atacă. Cu toate acestea, desfășoară și o vânătoare activă, mai ales în regiunile în care hrana este rară. Acest tip de
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
climatic, sudul depresiunii reprezintă, de fapt, continuarea Deșertului Iudeei Flora din Depresiunea tectonică a Iordanului se împarte în mai multe regiuni în formă de fâșiim după diferențele în structura solului, climat, factorul uman și relief. În general, cu cât se înaintează spre est, crește prezența elementelor de vegetație deșertică arabo-saharienă și scade cea a elementelor de floră mediteraneană Sectoarele florei din depresiune: Pe versantele estice ale Munților Samariei, unde trece Șoseaua Allon și în așezările Mekhora, Gittit și Maale Efraim - la
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
Havre spre Ventnor și Brighton, din Boulogne spre Eastbourne, din Calais spre Folkestone și dinspre Dunkerque și Ostend spre Ramsgate. Parașutiștii urmau să aterizeze lângă Brighton și Dover. După ce ar fi pus stăpânire ferm pe zona de coastă, ar fi înaintat spre nord, pentru cucerirea orașului Gloucester și încercuirea capitalei, Londra. Cercetătorii moderni consideră că germanii nu ar fi încercat să ia cu asalt capitala, ci mai degrabă l-ar fi asediat și bombardat. Germanii trebuiau să cucerească o regiune din
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
trebuia să hotărască dacă să se întoarcă pe traseul tradițional, să urmeze traseul făcut de grupul Harlan-Young, s-au să-și croiască propriul traseu în direcția indicată de Hastings. La îndemnul lui Reed, au ales să urmeze traseul lui Hastings. Înaintau acum cu o milă și jumătate pe zi și toți bărbații apți de muncă erau obligați să taie copaci și să mute bolovani, pentru a putea trece cu căruțele. În timp ce își croiau drumul prin munții Wasatch, membrii expediției Donner au
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
9/1935 596">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în "Revista Fundațiilor Regale", București, anul II, nr. 9, 1 septembrie 1935, p. 596.</ref> Scriitorul îi scrie ministrului de externe Alexandru N. Lahovari, rugând să fie înaintat în funcție, dar, în loc să-l înainteze, ministrul îl transferă în iunie 1892 ca secretar de legație la Atena, cauzându-i o nemulțumire profundă.<ref name="Bucuța 9/1935 597-599">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în "Revista Fundațiilor Regale", București, anul II, nr. 9, 1 septembrie 1935, p. 596.</ref> Scriitorul îi scrie ministrului de externe Alexandru N. Lahovari, rugând să fie înaintat în funcție, dar, în loc să-l înainteze, ministrul îl transferă în iunie 1892 ca secretar de legație la Atena, cauzându-i o nemulțumire profundă.<ref name="Bucuța 9/1935 597-599">Emanoil Bucuța, „Scrisorile trimise de Duiliu Zamfirescu lui Titu Maiorescu”, în "Revista Fundațiilor Regale", București, anul II
Viața la țară () [Corola-website/Science/334021_a_335350]
-
romanul lui Aderca salvarea pare să stea numai în știință: energia furnizată de miezul topit trebuie să salveze orașele subacvatice. Deoarece vulcanul oferă tot mai puțină energie și nu se găsește o tehnică de economisire rămâne doar soluția de a înainta cât mai departe în interiorul pământului sau de a coloniza o nouă planetă cu o rachetă. Aderca ridică problema durabilității unei lumi artificiale, creată de om, în cazul în care noile tehnologii nu mai funcționează din cauza defecțiunilor tehnice. În roman, soluția
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
au ajuns pe aliniamentul Rinului, într-o regiune la nord de granița Elveției între Mulhouse și Basel. În același timp, Divizia a 2-a blindată franceză, acționând pe post de vârf de lance al Armatei a 7-a SUA, a înaintat în nordul Munților Vosgi, a forțat trecerea prin pasul Saverne și a eliberat Strasbourgul pe 23 noiembrie 1944. Ca urmare a celor două atacuri, frontul german din Alsacia sudică la vest de Rin s-a redus la o zonă semicirculară
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
units were similar. Spre deosebire de restul Câmpiei Alsaciei, zona în care a luptat Corpurile I franceze erau tivite de păduri și zone urbane, iar înaintarea a fost încetinită mult de aceste obstacole. Divizia a 4-a montană marocană a reușit să înainteze doar 3 km spre nord-est, în direcția orașului Cernay. Pe flancul drept al diviziei montane, Divizia a 2-a de intanterie marocană a avut rezultate mai bune - 6 km în direcția Wittelsheim. De asemenea, pe flancul drept, începând din dreptul
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Cernay. Pe flancul drept al diviziei montane, Divizia a 2-a de intanterie marocană a avut rezultate mai bune - 6 km în direcția Wittelsheim. De asemenea, pe flancul drept, începând din dreptul orașului Mulhouse, Divizia a 9-a colonială a înaintat 4-6 km prin suburbiile orașului Mulhouse și prin pădurile din nordul orașului. În timpul acestui atac, a fost cucerit orașul Richwiller. Regimentul al 6-lea de infanterie colonială a eliberat Wittenheim. Pe 24 ianuarie, un contraatac blindat al germanilor a fost
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
În timpul luptelor, caporalul Jose F. Valdez s-a oferit voluntar să acopere retragerea camarazilor săi în timpul luptelor din preajma stației de cale ferată Rosenkranz. Caporalul a fost decoar post-mortem cu Medalia de Onoare. Regimentul al 30-lea de infanterie americană a înaintat spre sud-est, a traversat râul Ill la nord de podul din lemn de la ferma Maison Rouge și s-a înaintat spre sud în dimineața zilei de 23 ianuarie, cucerind podul de lemn (). Regimentul a continuat înaintarea spre sud în pădurea
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
cale ferată Rosenkranz. Caporalul a fost decoar post-mortem cu Medalia de Onoare. Regimentul al 30-lea de infanterie americană a înaintat spre sud-est, a traversat râul Ill la nord de podul din lemn de la ferma Maison Rouge și s-a înaintat spre sud în dimineața zilei de 23 ianuarie, cucerind podul de lemn (). Regimentul a continuat înaintarea spre sud în pădurea Riedwihr ("Bois de Riedwihr"), spre orașelel Riedwihr () și Holtzwihr (). Podul de la Maison Rouge s-a prăbușit sub greutatea unui tanc
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
a intrat în acțiune pe 31 ianuarie între Diviziile americane a 3-a și a 28-a. declanșând un atac pe 1 februarie, Regimentul al 289-lea au alungat inamicul din Horbourg, iar Regimentul al 280-lea de infanterie a înaintat spre Andolsheim (), oraș pe care l-a ocupat la prânzul zilei de 2 februarie. În aceeași zi, Divizia a 75-a a efectuat atacuri de diversiune pentru abaterea atenției germanilor de la principalul obiectiv al aliaților, orașul Colmar. Pe 3 februarie
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]