KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2309 2310 2311 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474

mintea cu ceva, vrând să deosebesc între adevăr și falsitate pe temeiul unor nimicuri. Oricâte gânduri mi-ar fi trecut însă prin cap despre tovarășii mei de călătorie, nu uitam nici o clipă că-mi doream s-o am la mine acasă pe Inge Wenzel și s-o pot privi oricând voiam. Nu am furat niciodată o rochie de la manechinul de ceară Inge Wenzel. Dar Căilor Ferate Germane le-am furat-o pe Inge Wenzel în drum spre Rimini. Luni în șir

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
Mi-ar fi furat-o, dacă nu le-aș fi luat-o înainte. Ea atârnă acum în dormitorul meu. Privirea străină sau Viața-i un sictir bătut în piuătc "Privirea străină sau Viața‑i un sictir bătut în piuă" Pe-acasă cine n-a mai dat Dorul-câine nu l-a iertat Câinele blană de ierburi are și faruri de noapte în cătare I-auzi cum a fiecărui gură A pâine străină șuieră Frunză sură măr văratic Rumeior cucul tomnatic Primul lucru

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
acuzase de comerț ilicit cu haine, cosmetice și valută și mă amenințase cu închisoarea. Acuzele pe care mi le aducea erau toate inventate. Oare coafeza își urmărea doar interesul propriu, sau era pusă să mă înfunde cu ceva? Întorcându-mă acasă fără să fi cumpărat nici un parfum, am găsit în ceașca al cărei loc obișnuit era pe frigider un bilețel. Pe care o prietenă îmi scrisese: „Am venit să mă tunzi, păcat că nu te-am găsit acasă“. Într-adevăr, pe timpul

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
ceva? Întorcându-mă acasă fără să fi cumpărat nici un parfum, am găsit în ceașca al cărei loc obișnuit era pe frigider un bilețel. Pe care o prietenă îmi scrisese: „Am venit să mă tunzi, păcat că nu te-am găsit acasă“. Într-adevăr, pe timpul cât lucrasem într-o fabrică, ea venea acolo la mine s-o tund, cam o dată la câteva săptămâni. Dar fusesem de mult dată afară de la fabrică. A doua zi m-am dus la ea și-am întrebat

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
crezi în ceea ce vezi! Cum însă urmăritorul reușește să observe totul nu doar fiind prezent în carne și oase, ci și dinlăuntrul lucrurilor celor mai intime, cel urmărit - orice-ar face și învârti cu sine și cu obiectele sale chiar acasă la el - tot are impresia că stă ochi în ochi cu urmăritorul. Drept care, concomitent, se observă pe sine, îl observă pe el. De-aici rezultă o nesfârșită priveală și pândă cu efect reciproc - un cerc închis, sălbatic. Un cerc magnetic

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
omul intact la fel de puțin pe cât pricepe acesta Privirea- trăgând concluzii greșite, adeseori brutale, și pe care nu și le mai corectează. Privirea Străină trece agresiv în apărare - o apărare perfect inutilă. Are nevoie în scurte reprize de frica deprinsă de-acasă și de iritarea permanentă, își reîncarcă bateriile în contact cu vizaviul ocazional, își face plinul servindu-se de persoane fără nici un amestec în toate astea. Cărora le pune în cârcă rea-voință - indiferență, răceală, perfidie - pentru ca, replicând, să poată trece în

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
se părea în general un lucru de la sine înțeles. Ba mai exista chiar și o legătură cauzală între superioritatea bănățeano-șvăbească și toate șicanele făcute de stat: ne canonesc tocmai pentru că suntem mai de soi ca alții - așa-mi fuseseră explicate acasă lucrurile.În paralel cu ideologia de stat - o alta, bănățeano-șvăbească. Ea ar fi trebuit să compenseze stigmatul ce ni-l pusese Statul, dar pe tine, ca individ, nu te ajuta defel să te descurci cu ziua, ceasul, minutul, cu drumul

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
făcut-o cu toți ceilalți din satul meu. Tot ce-mi spuseseră superiorii satului erau curate bazaconii, felul cum se vedeau pe ei înșiși se dovedea o autoamăgire - în orașul aflat la 30 de kilometri distanță de sat, educația primită acasă nu făcea nici cât o ceapă degerată. Concluzia ce-am tras-o de-aici a fost rapidă, amară. Orășenii erau abili și maleabili, știau să se gudure cu trupul și cu vorba. Erau români, dar se spălau mai des ca

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
aici a fost rapidă, amară. Orășenii erau abili și maleabili, știau să se gudure cu trupul și cu vorba. Erau români, dar se spălau mai des ca mine și erau mai harnici la învățătură. și-atunci, de ce-mi spuseseră acasă că românii sunt murdari și leneși? Un singur lucru era valabil: de ștabi e bine să te ferești. Prin iscusința lor naturală, cultivată în familie, copiii de ștabi dobândeau iute poziția de supraveghetori în clasă, se ofereau pentru activitățile politice

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
și - ori mai degrabă tocmai - față de cei pe care statul îi suspectează. Dar și în afara gimnaziului, pe străzile orașului, totul era iarăși - deși într-alt fel - mult prea vast pentru biata-mi piele croită zgârcit. Mi-a fost dor de acasă până ce-am început să citesc cărți despre fenomenul provincialismului și despre național-socialism. Am văzut în fața ochilor satul ca îndărătul unui perete de sticlă - o ladă fantomatic ruptă de lume cu oameni încremeniți nemilos. Îi evitam pe copiii de ștabi, dar

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
și nu și-a mai ridicat privirea, rămânând cu ochii pironiți la buchetul gata învelit. Îi era penibil că mă supraestimase. Chiar de la-nceput, când îi cerusem gura-leului, mă gândisem în sinea mea: în germana cu care am venit de-acasă, în România, florilor ăstora li se zice „Froschgöschl“ ștextual: botul-broașteiț, iar în limbajul de la mine din sat, de-a dreptul „Quaken“ șorăcăieleț - totul reducându-se așadar la zarva făcută de broaște. N-ar putea exista diferență mai mare decât cea

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
timp o returnezi, fiindcă ai ajuns să posezi propria ta mașină nou-nouță. Din perspectivă germană, orice indian ar trebui să se simtă înnobilat pentru că Germania are nevoie de el. După o ședere de trei ani în Germania, indianul se reîntoarce acasă înălțat sufletește, după ce a avut între timp ocazia să trăiască aici tot felul de lucruri: la locul de muncă i-au fost recunoscute strădaniile, iar în magazine l-au servit cu lămuririle de cuviință în caz că el, aflat „la noi în

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
noua lor misiune cu numele de „Europa“. Așadar, acei vântură-rele sunt iarăși în funcțiune - ca un tren pe care-l muți de pe o linie pe alta. și ei consideră că a sosit în sfârșit timpul s-o ducă la fel de bine acasă la ei cum o duc de decenii dușmanii lor din „mocirla capitalistă“. Sau dușmanii lor de stat, pe care i-au vârât după gratii sau i-au „convins“ să plece aiurea, cu nervii zdruncinați, din scârbă de țară, ori i-

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
lor și m-au împins apoi să-mi iau lumea în cap. Bineînțeles că și azi mă mai întreb cum de nu s-au speriat niciodată de ceea ce făceau, din moment ce știau bine că distrug mii de oameni care erau la fel de acasă, acolo, în țară, ca și ei înșiși. și cu ce drept i-au silit pe alte mii de oameni să ia calea exilului, de vreme ce știau că pământul de sub tălpile acelora le aparținea ca și lor înșiși. și că de cei

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
invidie, infidelitate conjugală, acest Dumnezeu sătesc te blagoslovea cu pietre la rinichi, astmă, hernii, glaucomuri, apoplexii sau cancer. Deoarece Cheia cerului spânzura în camera de trecere, neatenția era riscantă nu numai în prezența altora, ci chiar și când eram singură acasă. „Nu te mai uita atât de des în oglindă“, îmi spunea bunica, „nu te mai îngâmfa atât, că uite, colo atârnă Cheia cerului“. Pesemne că avea dreptate, căci toate oglinzile din casă erau pătate, în ele pluteau nori de mărimea

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
a răspuns: „La vremea când am primit-o, ea nu era o Cheie a cerului, ci o cheie a grânelor. A devenit Cheia cerului din clipa când un vecin, beat mort după o partidă de cărți și vrând să plece acasă, a zărit-o atârnată pe perete și a exclamat: «Aoleo, da’ asta-i Cheia cerului»“. Inițial, Cheia fusese așadar o „cheie a grânelor“, oferită probabil pentru o recoltă foarte bună - a mai zis bunicul meu. Cheia nu era un lucru

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
munca anevoioasă pe un câmp îndărătnic, când soarele dogorește sau când e ger. În primii ani de la oraș, cerul nu m-a preocupat: era prea îmbucătățit, iar eu - bucuroasă de-a fi scăpat de fanteziile unui copil ce n-avusese acasă nici o singură carte de basme și-și făcuse, în schimb, un surogat din Cheia cerului - un surogat ce nu ținea seama de nimic, din moment ce nu putea transfera nimic în sfera irealului și nu profita de deosebirile dintre real și ireal

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
lipsa de siguranță. Aflată în pântecele cerului, deschideam și-nchideam frigiderul, dulapul, mă spălam și mă pieptănam, mâncam și dormeam. Mă simțeam la prea mare înălțime în aer, fiindcă în locuința mea lucrurile își schimbaseră deseori locul când mă întorceam acasă. În absența mea, Securitatea îmi cotrobăise prin casă și, drept semn de luare-aminte, îmi așezase pe pat tabloul de pe perete, mutase scaunele din loc, rupsese câte un colț de la afișele lipite pe ușa dulapului ori zvârlise un muc de țigară

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
austriac, ciori austriece, tufișuri și plopi golași austrieci. Ținutul ce gonea pe dinaintea ochilor nu aspira la nici un fel de libertate. Tot ce vedeam creștea, lipsit de imaginație, pe românește. Trenul mergea înainte, dar, în ciuda depărtării crescânde, peisajul continua să rămână acasă cu sine însuși, n-avea nimic de-a face cu diferențieri ca aceea dintre dictatură și libertate. Granițele fuseseră făcute de oameni împotriva peisajului și împotriva creierului și a judecății sale naturale. Dar pentru prima oară am simțit că era

Regele se-nclină și ucide by Herta Muller (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871

uluitoare vrednicie, sunt deportați în Bărăgan, părăsiți sub cerul liber alături de alți consăteni, mai în putere, și lăsați să se descurce cum vor putea. Nu mai insist asupra acestui rezumat. "Subiectul Iliadei e simplu, spune Aristotel: "Un bărbat lipsește de acasă mai mulți ani""! Cam așa se poate contrage, într-o singură propoziție, și povestea de față. Dacă subiectul este "Exodul", tema ar putea fi numită "Calvarul". Citind cărțile în discuție, veți vedea că afirmațiile nu conțin nici o exagerare. Relatarea nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
marfă" adunată, urma etapa introducerii ei în saci. Stăteam cu fundul pe miriștea țepoasă și le introduceam cu foarte multă grijă una câte una fără să le presăm, să le îndesăm și să le rupem. Cerința era să le aducem acasă întregi, pe cât posibil. Asta era marea performanță! Transportul până acasă se făcea cu spatele. Adică: întindeam jos două funii paralele; deasupra lor puneam sacul; mă așezam în fund, treceam cele două funii peste umeri și pe sub brațe, legându-le în dreptul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
fundul pe miriștea țepoasă și le introduceam cu foarte multă grijă una câte una fără să le presăm, să le îndesăm și să le rupem. Cerința era să le aducem acasă întregi, pe cât posibil. Asta era marea performanță! Transportul până acasă se făcea cu spatele. Adică: întindeam jos două funii paralele; deasupra lor puneam sacul; mă așezam în fund, treceam cele două funii peste umeri și pe sub brațe, legându-le în dreptul pieptului; mă așezam mai întâi în poziția în genunchi, apoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
mai mare și mai impresionantă. Iată: este vorba de un sac de bălegar de vacă uscat, căruia pe-aici i se spune tizic. Ai folosit vreodată așa ceva? Nu? Oooo, Doamne! Dac-ai ști cu câtă dificultate l-am adus până acasă... De ce? Păi, m-am împiedicat de rugii de mure și-am venit în nas pe miriștea aia îndrăcită încât mi-am jupuit groaznic prețiosul meu organ olfactiv din care a curs o grămadă de sânge; mi-am spart buzele care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
Bărăganului: CRIVĂȚUL. Era prima zi de viscol. Mama, care se sculase devreme ca de obicei ne pregătise gustarea de dimineață și era pe punctul de a pleca la muncă. Mama, a început crivățul; e periculos. E mai înțelept să rămâi acasă, mamă, zise Mircea. Zăpada e spulberată și învârtejită cu mare forță. Dragul meu, nu i-am spus domnului doctor că voi absenta și, apoi, trebuie să vă aduc de mâncare! Nu? Ai grijă de frații tăi. Eu am încredere în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
cuminți. La revedere! Sărut mâna! Și a plecat pe o vreme câinoasă, fiind conștientă de riscul asumat. Era conștiincioasă și disciplinată, dar mai ales se gândea că are în grija ei șase copii care o așteaptă să se întoarcă seara acasă cu sufertașul cu mâncare și feliuțele de pâine într-o plăsuță. Aveam atunci un câine frumos și inteligent, pe care l-am botezat Leu. Acesta o însoțea cu regularitate pe mama până la marginea satului, iar la întoarcerea mamei de la muncă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]