KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2310 2311 2312 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871

Drept răsplată primea niște oase pe care dentiția lui puternică de un alb strălucitor le aducea rapid la dimensiunea granulelor obținute prin râșnirea boabelor de porumb. Așa s-a întâmplat și acum. Gata, Leu! Gata! Pân-aici! Acum întoarce-te acasă! Așa! Bravo! A înțeles și a dispărut în vâltoarea amețitoare, continuându-și goana prin crivățul care se întețea și făcea tot mai grea înaintarea prin stratul de zăpadă. Vântul rece și tăios căuta cu perseverență părțile mai puțin protejate ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
i-a lăsat în suflet o amărăciune atât de persistentă, încât cu greu i se va putea șterge vreodată din minte. Mama se bucura de același statut ca toți angajații spitalului. Putea lua masa la cantină ori o putea duce acasă. Opțiunea îi aparținea. La poartă la ieșirea din spital cerberul instituției, despre care știa toată lumea că este turnător al securității, a bruscat-o pe mama adresându-i-se într-un limbaj suburban, caracteristic celor vânduți regimului comunist, lingușitorilor și perverșilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
urmă, în niște urlete asurzitoare. Ce se întâmplă aici? Ce faci domnule? Tovarășe director, am prins-o furând. Uitați-vă aici! Măi nenorocitule, femeia aceasta este angajata spitalului nostru. Are dreptul, ca noi toți, să-și ducă porția de mâncare acasă, la copii. Ai înțeles? Bagă la cap ce ți-am spus. Ești liber! Să trăiți! A plecat nemulțumit, bombănind că fapta lui patriotică nu a fost apreciată la justa ei valoare. Da' las' c-o să vadă el... Poftiți, doamnă, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
în plata Domnului, abandonându-i în momentele cele mai grele, ca o ticăloasă??! Doamnă, argumentele dumneavoastră m-au convins. Mergeți cu bine! Dumnezeu cel mare și bun să vă ocrotească. Încă ceva: cât timp va dura crivățul insist să rămâneți acasă. Ne aflăm în circumstanțe de maximă alertă meteorologică: stare de necesitate. Vă mulțumesc, domnule doctor. Mama, a ieșit pe hol, dar înainte de a coborî treptele sanctuarului hipocratic s-a bodorojit cum a putut mai bine, pentru a face față unui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
pornit la drum. Titi, vezi unde e Leu; în mod sigur vom avea nevoie de ajutorul lui. Țuki, pune pe foc și ai grijă de Bebi. Să fiți cuminți! Și am pornit spre Jianu, hotărâți să o aducem pe mama acasă. Ningea abundent o zăpadă constituită din particule zgrunțuroase, pe care le prelua vântul învârtindu-le amețitor în aerul care părea alcătuit din cristale reci albe-vineții gata să pedepsească pe oricine ar fi îndrăznit să le opună rezistență. Era cumplit! Vai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
cuvinte: Copiii mei... Copiii mei... Leu se uita la noi, lătra și dădea din coadă, vrând să ne zică: V-am spus eu? V-am spus eu? Poftim! V-am redat-o pe mama voastră! Acum bucurați-vă și haideți acasă că se face noapte. După mine, marș! Și a început să salte voinicește peste zăpada mare ce depășea înălțimea picioarelor lui de cățelandru încă neajuns la deplina maturitate. Am recuperat sacoșa și sufertașul și am pornit-o pe drumul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
permanent, fără pauze, fața, mâinile și întregul corp de la cap până la picioare. Dar acum eram împreună cu mama, iar ghidul nostru neprețuit ne inspira o încredere totală; nu avea niciun moment de ezitare. Cu toții aveam certitudinea că Leu ne va duce acasă. Așa a și fost. Iată locuința familiei Condor și, peste drum, căsuța noastră îngrămădită jur-împrejur de troiene de zăpadă ce creșteau amenințătoare. Era puțin cam ciufulită și supărată săraca din cauza acestui crivăț bădăran și impertinent care-i șifonase coafura de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
În a câta galaxie Te-ai oprit, sălaș să ai La conacul tău din Rai? Stai în grădina cu flori Toată noaptea, până-n zori, Stai pe bancă și respiri Parfumul de trandafiri. Dară gândul nu te lasă Se-ntoarce mereu acasă Furișându-se tiptil La nevastă și copil. Restul timpului ce faci? Ai prieteni, ai ortaci Și îngeri frumoși și draci Cum din păcate mai sunt O mulțime pe pământ? Dar mai întâi vreau să știu De ești mort sau de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
greu încercați. Ne punem toată nădejdea, credința și salvarea în bunul Dumnezeu. Mă rog din inimă Sfintei Fecioare Maria să se uite la noi, la suferințele noastre, să ne scoată din necazul în care ne aflăm... Să vii și tu acasă, în mijlocul nostru, să fim iar împreună, căci avem mare, mare nevoie de tine pentru a fi stâlpul de nădejde în creșterea și educarea copiilor noștri, Vasilică, Vasilică...! Trăiam copilăria sub cer vânăt de plumb Pe plită coceam boabe din galbenul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
a pune sângele în circulație. Cu degetele înghețate plângeam de durere și continuam această activitate diabolică și monstruoasă, pe lângă care adunarea tizicului, vara, mi se părea o joacă de copil agreabilă și plină de surprize minunate. Copilăria... Care copilărie?? Ajunși acasă, lăsam sacii la locul lor, iar mama îmi punea într-un vas apă rece în care introduceam ambele mâini pentru a îndepărta durerea groaznică ce-mi străbătea degetele, încât nu le mai puteam controla; nu mai executau comenzile primite și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
îngheț, escortați de doi milițieni obtuzi unul în fața noastră, celălalt încheind plutonul. Pășeau cu cizmele lustruite, mâncați și bine băuți, pe zăpada scârțâitoare pârâind sub greutatea acestor plăvani mătăhăloși, câini de pază ai regimului comunist. Plecaserăm cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame. Reflexul meu condiționat a intrat imediat în funcțiune trimițându-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare ce ne va aduce astăzi mama? N-am mai fost atent pe unde călcam. Subjugat total de mirosurile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
vădite sentimente de compătimire și luând toporișca l-a întrebat pe Mircea: A cui e obiectul ăsta? Al nostru, domnule primar. Ia-ți-l! Îmi pare nespus de rău că ați avut parte de un asemenea tratament. Dobitoc nenorocit! Mergeți acasă fără frică. S-a terminat. Luați-vă și uscătura aia de lângă gard. Liniștiți-o și pe mama voastră care, desigur, este foarte îngrijorată. La revedere copii. Vă mulțumim, domnule primar. La revedere. Apropo, condu-i pe băieți până la strada cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
noi. Nasul cel frumos al lui Mircea era tumefiat, iar fața lui delicată era plină de sânge coagulat. În ceea ce mă privește, durerea gleznei era din ce în ce mai mare și în mod sigur fără frații mei n-aș mai fi ajuns niciodată acasă ci mai mult ca sigur acolo, în locul "unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin". Sandu târâia creanga aia uscată amorțit și plin de vânătăi. Lică, la fel, avea fața plină de lovituri; fusese bătut cu sălbăticie, iar acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
se formase o bucată mare de cheag roșu-maroniu. Leu cățelandru trăgea și el de salcâm, dar în sens invers, părându-i-se hotărâtoare contribuția la transportul uscăturii spre domiciliu. Dorința mea cea mai mare era să ajung cât mai repede acasă, la mama, să-mi aline durerea din picior. Dar nu puteam merge. Eram asemenea sergentului întorcându-se rănit din război cu piciorul beteag. "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă Aș vrea să zbor, dar rana din pulpă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
cea mai mare era să ajung cât mai repede acasă, la mama, să-mi aline durerea din picior. Dar nu puteam merge. Eram asemenea sergentului întorcându-se rănit din război cu piciorul beteag. "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă Aș vrea să zbor, dar rana din pulpă nu mă lasă." (V. Alecsandri) Am ajuns, în sfârșit, aproape de casă. În cameră, Țuki și Bebi se uitau pe geam. Mama se întorsese de la muncă și, grozav de neliniștită, tocmai se pregătea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
ridicat ușor din apă așezându-mă pe pat, m-a primenit și cu puțină untură mi-a masat cu atenție glezna răsucită. Apoi, mama i-a luat la rând și pe ceilalți frați, îngrijindu-se de fiecare în parte. Eram acasă lângă mama noastră și frații mei. Lipsea doar tata. Dar ne rugam lui Dumnezeu cu toată credința noastră să ni-l aducă acasă între noi. "Făclii aprinse-n templul Nimănui! Mi-e sufletul o năruire de statui Vecii de vis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
mama i-a luat la rând și pe ceilalți frați, îngrijindu-se de fiecare în parte. Eram acasă lângă mama noastră și frații mei. Lipsea doar tata. Dar ne rugam lui Dumnezeu cu toată credința noastră să ni-l aducă acasă între noi. "Făclii aprinse-n templul Nimănui! Mi-e sufletul o năruire de statui Vecii de vis în mine se dărâmă Se-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă." (Al. Philippide) 3. O scurtă și edificatoare vizită în subsolul iadului După

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
făcuse dimineață. Trebuia să ne sculăm și să începem o nouă zi. Care "zi"? Ascultați. Ni se întâmplase un lucru minor; cu totul banal în condițiile unei vieți normale, obișnuite. Ceasul nostru de masă pe care mama îl luase de-acasă, din Cernăuți, și care se plimbase cu noi prin Craiova, Romanești, Grumăzești apoi în comuna Gelu, de unde am fost arestați și ne-a însoțit cu încredere și atașament pretutindeni pe unde ne-a fost dat să ajungem, s-a defectat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
în care se practicase un cerc. Dacă oul era mai mic decât cercul, trecea prin el și ți-l respingea. Dacă oul nu trecea dincolo de orificiul practicat în carton, era acceptat. Nu de puține ori se întâmpla să ne întoarcem acasă cu cele patru ouă fără petrol. În această situație, în mod spontan și explicabil, considerația, stima și respectul față de aceste păsări din ordinul galiformelor a crescut vertiginos, în creația populară apărând numeroase și variate "opere lirice" care eternizau contribuția hotărâtoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-le până-n vară. În aceste familii nu s-au făcut simțite nici foamea și nici frigul. Alții își permiteau să-și cumpere lemne de la depozitul din Jianu comuna cea mai apropiată. Iar cei mai fericiți erau cei care primeau de acasă colete cu haine și alimente. N-a fost și cazul nostru. Nu. Deloc. Cât timp am stat în Bărăgan n-am primit nici un colet. De nicăieri. De la nimeni. Dar fiți siguri că nu ne-am plâns nimănui și n-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
mai înseninat ceva. Dar nu ne-ați luat uiumul, domnule morar-șef, zise Mircea. Ce uium, măi Mirciucă, ce uium? Ce să vă mai iau și ce să vă mai las? Cât să vă iau? Cu ce să mai ajungeți acasă, când aveți și voi aicea o baniță amărâtă de făină... Mergeți cu bine și Dumnezeu să aibă grijă de tinerețea voastră! Vă mulțumim frumos, domnule morar-șef, vă mulțumim din toată inima. Vă lăsăm cu bine! Și am pornit la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
dragi! Intrați, intrați copiii mei iubiți! Am lăsat în camera cu valențe multiple făinișul prețios tăbârcit și plimbat cu mare greutate până la moară și înapoi. Așezați împrejurul mesei lângă soba alimentată cu tulpini de bumbac, ne bucuram că suntem împreună, acasă, lângă mama. Mama, uite, v-am adus puțină pâine, pe care ne-a dat-o morarul-șef. O, Mircea, copil bun și înțelept! A rupt în două coltucul de pâine pe care l-a dat celor doi frați care priveau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
îndeplinirea destinului speciei omenești. Nu mai socotim că fiecare dintre nenorociții ăștia subnutriți, amărâți și costelivi de-i bătea vântul avea cu el fie un sac gol în nădejdea că-l va umple cu boabe de păpușoi să le aducă acasă celor care nu mai găseau niciun fir de urzică moartă ori de știr și fierbeau coaja copacilor într-un fel de terciuială otrăvită de-i prindea pântecăraia care pe unde apuca, umplându-i de bălegar uman cu miros pestilențial; sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
inaniție. Aceste obiecte pe care le cărau cu ei le transmiteau un plus de siguranță, de certitudine, încercând să se convingă pe ei înșiși printr-o autosugestie încăpățânată că demersul lor nu va fi un eșec și că cei rămași acasă, copii, nevastă, părinți și bunici, puteau fi salvați, evitându-se cel puțin pentru moment să ajungă pe mâna lacomilor popi pe care nu-i satură nimeni și nimic niciodată. Dar aceste sarsanale, oricât de mici ar fi fost, legate cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
concurs național organizat de Ministerul Sănătății intitulat foarte sugestiv: "cine moare primul". Iar funinginea lipicioasă rămânea imprimată pe hainele și epiderma nefericiților moldoveni putând fi lesne confundați cu un detașament de hornari sau de mineri ieșiți din șut, întorcându-se acasă după o zi obositoare de roboteală. Nu se mai recunoștea nimeni. Obrazul, gâtul, pieptul, palmele, totul era acoperit de funingine, iar din masa aceasta de negru-catran doar albul ochilor se mai mișca timid și sperios de la stânga la dreapta și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]