58,766 matches
-
unor trupe internaționale de menținere a păcii și statutul provinciei Nagorno-Karabah. În timpul zilelor și săptămâni lor ce au precedat discuțiile din Franța, copreședinții Grupului OSCE de la Minsk au exprimat un optimism prudent că se poate ajunge la un acord. Președintele francez Jacques Chirac s-a întâlnit separat cu cei doi lideri și și-a exprimat speranța că discuțiile vor fi fructuoase. Contrar optimismul inițial, discuțiile de la Rambouillet nu au dus la nici un acord, iar problemele-cheie precum statutul provinciei Nagorno-Karabah și retragerea
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
cerut aplicarea articolului 61. Aceasta a fost urmată pe 2 ianuarie 1881 de o "circulară britanică cu privire la Armenia", trimisă celorlalte puteri. Programul de reformă armean din 11 mai 1895 a fost un set de reforme propuse de către Puterile Europene. Diplomatul francez Victor Berard a scris: Pachetul de reforme armean a fost un plan de reformă elaborat de către puterile europene în 1912-1914 care prevedea crearea a două provincii plasate sub supravegherea a doi inspectori generali europeni. După cum s-a dovedit mai târziu
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să se reorganizeze pe teritoriul rus situat la este de munții Urali sub forma unui al doilea corp de voluntari, organizarea fiindu-le sprijinită atât de către guvernul român, cât și de către Misiunea Militară Franceză din Rusia. Din cauza situației volatile și confuze, înființarea acestui al doilea corp a întârziat până în luna august 1918. Acesta luat ființă la Celeabinsk, dar a fost de la bun început dependent de Legiunea Cehoslovacă în privința înzestrării, a fondurilor și a furnizării
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și formarea militară a trupelor. Din cauza ordinelor venite din România de a se evita orice implicare militară care nu ar fi servit interesului național românesc, s-a declanșat un conflict de interese între conducerea superioară a Corpului - sprijinită de ofițerii francezi ai Misiunii și cei care răspundeau de respectiva unitate din partea Guvernului Român și din partea voluntarilor, în contextul în care primii intenționau să folosească trupele în lupta împotriva bolșevicilor. În acest timp, reorganizarea Corpului s-a efectuat în iarna 1918-1919 atât
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
control al unor lagăre. Un acord pentru recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei, mediat de francezi între delegația condusă de Ion I. C. Brătianu la Conferința de Pace și guvernul amiralului Kolceak, a făcut ca Legiunea să intre sub ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia, pentru a lupta la apărarea căii ferate transsiberiene. Astfel de la sfârșitul lunii mai 1919 până la începutul lunii februarie 1920, soldații români s-au implicat, cu succes, în luptele duse cu partizanii ruși în regiunea Irkutsk pentru ca legăturile cu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cât și de populație. De față au fost regele Ferdinand, toți membrii guvernului, în frunte cu Ion I.C. Brătianu, generalii Constantin Prezan, Constantin Christescu, Nicolae Petala, Vlădescu, Dmitri Șcerbaciov (comandantul trupelor ruse de pe frontul românesc), Henri Berthelot (șeful Misiunii Militare Franceze în România) și membriii misiunilor diplomatice, Octavian Goga și, alături de aceștia, toți cei care își asumaseră declanșarea ostilităților militare, precum și un numeros public. Un regiment de vânători a asigurat, cu această ocazie, serviciul de gardă de onoare. La 8 iunie
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a existat o încercare de a transfera pe Frontul de Vest întreg "Corpul de Voluntari Ardeleni", format la acea vreme din 12.000 de soldați și cantonat la Hârlău. Aprobarea inițială a fost dată de generalul Averescu și Misiunea Militară Franceză s-a angajat să suporte cheltuielile . Odată însă cu iscălirea preliminariilor Păcii de la Buftea, tot generalul Averescu a fost cel care a retras aprobarea și a ordonat dezarmarea voluntarilor. La 28 februarie 1918, "Corpul Voluntarilor" a primit ordin să predea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
într-o încercare de a constitui unități de voluntari care să lupte alături de comuniștii ruși. Alți voluntari au fost - cu complicitatea unor ofițeri patrioți din armata austro-ungară - ascunși și ajutați să ajungă în țară. În drum spre Franța, Misiunea Militară Franceză a atras și ea prizonieri transilvăneni, bănățeni și bucovineni aflați încă pe teritoriul rus (printre care și un grup de ofițeri aflați la Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest. A existat un organ de presă al Corpului de
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Corpul Voluntarilor Români", "Legiunea Cehoslovacă", formațiunile similare lituaniană și estoniene) au trebuit până la urmă fie să se retragă, fie să se evacueze prin Vladivostok. Un plan inițial a prevăzut ca voluntarii să fie îmbarcați pentru a fi transferați pe frontul francez, dar acesta a fost abandonat în ideea refacerii frontului oriental în Siberia. În trecere prin Rusia, generalul Berthelot a conceput un plan - dovedit utopic, de a se forma un nou front de luptă anticentralist și antibolșevic. Acesta ar fi urmat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
elibera permise pentru trecerea prin Ucraina, aceștia s-au văzut siliți să se reorganizeze tot pe teritoriul rus sub forma unui al doilea Corp de Voluntari, cu rol de reprezentare atât în Rusia, cât și în Franța. La îndemnul colonelului francez Paris, românii au început să formeze așadar un nou corp, independent față de cehoslovaci. În toate direcțiile au plecat propagandiști, destinați a aduna prizonieri pe care să-i grupeze pe unități. În calitate de reprezentanți ai guvernului, Voicu Nițescu și Victor Braniște au
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Printre misiuni, au avut și sarcina de a continua propaganda în rândul transilvănenilor prizonieri, pentru ca aceștia să continue să se înroleze sau să se repatrieze în România. La început, fără resurse financiare semnificative, au primit finanțare prin intermediul cehilor și Misiunii Franceze. Două centre de adunare a voluntarilor români s-au format: unul pe Volga la Samara și altul la Celeabinsk în Urali. Ca urmare a unei conferințe desfășurate la Moscova, s-a luat decizia ca ofițerii români să se întâlnească pe
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a trupelor. În drum spre est, românii s-au dezangajat de frontul Războiului Civil Rus și au avansat spre marea liberă. Sosiți însă în cantonament, voluntarii au intrat în conflict cu colonelul Kadlec. Într-un atare situație, conducătorul Misiunii Militare Franceze în Siberia a Consiliului Suprem Aliat, generalul i-a solicitat lui Nițescu să se prezinte la Omsk pentru ca acesta să furnizeze explicații și să i se explice contextul frontului siberian. În timpul plecării lui Nițescu, Kadlec și-a format un Stat
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
sale în lupte care nu au fost de interes pentru voluntarii români. Ca atare relațiile dintre Kadlec și români s-au agravat. În urma întâlnirii cu Nițescu însă, generalul a pus "Corpul de Voluntari Români" sub comanda directă a Misiunii Militare Franceze, intenționând să-l înlocuiască pe Kadlec cu un ofițer francez. Conflictul devenind ireconciliabil, un memoriu scris de Voicu Nițescu l-a informat ulterior pe general, despre solicitarea fermă a românilor de a le fi schimbat comandantul, astfel că Janin și-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
voluntarii români. Ca atare relațiile dintre Kadlec și români s-au agravat. În urma întâlnirii cu Nițescu însă, generalul a pus "Corpul de Voluntari Români" sub comanda directă a Misiunii Militare Franceze, intenționând să-l înlocuiască pe Kadlec cu un ofițer francez. Conflictul devenind ireconciliabil, un memoriu scris de Voicu Nițescu l-a informat ulterior pe general, despre solicitarea fermă a românilor de a le fi schimbat comandantul, astfel că Janin și-a materializat decizia trimițând pe ofițerii francezi Malgrat și Buinsse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cu un ofițer francez. Conflictul devenind ireconciliabil, un memoriu scris de Voicu Nițescu l-a informat ulterior pe general, despre solicitarea fermă a românilor de a le fi schimbat comandantul, astfel că Janin și-a materializat decizia trimițând pe ofițerii francezi Malgrat și Buinsse. Aceștia însă în opoziție cu românii l-au susținut pe ofițerul ceh, insistând ca acesta să conduc, în continuare "Corpul de Voluntari Români". Având drept obiectiv urmarea ordinelor venite din România de a evita orice implicare militară
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Corpul de Voluntari Români". Având drept obiectiv urmarea ordinelor venite din România de a evita orice implicare militară care nu ar fi servit interesului național românesc, "Consiliul Național Român" a intrat în conflict de interese cu colonelul ceh și ofițerii francezi, în contextul în care aceștia au intenționat folosirea trupelor în lupta împotriva bolșevicilor. În ianuarie 1919 Nițescu a plecat în țară pentru a organiza repatrierea voluntarilor și prizonierilor din Siberia, astfel că ulterior, situația voluntarilor a devenit extrem de dificilă. Kadlec
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
suspendat autoritatea" Comitetului Național Român" asupra propriilor soldați. Pe data de 26 ianuarie 1919, respectivul "Corp de Voluntari" s-a transformat într-o "Legiune a Voluntarilor din Transilvania și Bucovina", care ar fi urmat să acționeze în conformitate cu ordinele Misiunii Militare Franceze din Siberia. În structura acesteia au intrat 3 batalioane: I „Horia” comandat de maiorul Kitchano, II „Mărășești” comandat de maiorul Nosek și III de , o companie de , o școală de grenadieri și o companie de Stat Major condusă de către sublocotenentul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a implicat totuși în apărarea căii ferate dintre Novonikolaevsk și Irkutsk. În acest timp, unitățile române au fost folosite pentru paza unor puncte strategice din apropierea orașului Irkutsk și la verificarea taberelor cu prizonieri din armatele Roșie, Austro-Ungară și Germană. Guvernul francez cu scopul de a implica pe cât posibil mai repede în evenimentele propriu-zise trupele românești ale Legiunii, la Conferința de Pace de la Paris din 1919 a acționat pe lângă conducătorul delegației române Ion I. C. Brătianu. În luna martie a anului 1919 criza
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
mai repede în evenimentele propriu-zise trupele românești ale Legiunii, la Conferința de Pace de la Paris din 1919 a acționat pe lângă conducătorul delegației române Ion I. C. Brătianu. În luna martie a anului 1919 criza provocată de conflictul românilor cu Misiunea Militară Franceză a luat sfârșit, dar de abia pe 10 mai Guvernul României a comunicat generalului Janin acordul său ca "Legiunea Română de Voluntari" să lupte pentru cauza aliată, sub ordinele Misiunii. Ca efect al acordului de a pune Legiunea să lupte
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Deși vasele necesare repatrierii ar fi urmat să cadă în sarcina Consiliului, toate celelalte amănunte privind transportul și întreținerea ar fi urmat să cadă în sarcina guvernelor în cauză. Luând act la 1 octombrie 1919 printr-o adresă a ministrului francez de externe de prevederile celor hotărâte, Guvernul Vaida Voevod la 31 decembrie 1919 prin Decizia nr. 3.154, a hotărât atât redirijarea a 100.000 dolari colectați de comandorul Pantazi în calitate de comisar al guvernului român în America pentru acoperirea cheltuielilor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Legiunii de Vânători Ardeleni și Bucovineni" (redenumită astfel între timp). A preluat astfel întreaga răspundere a contingentului de voluntari români precum și a celorlalți prizonieri supuși români, a obținut aprobarea înființării unei baze române la Vladivostok, precum și promisiunea formală a comandamentului francez de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. La 20 aprilie 1920 însă, Janin a fost rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
mai și iunie. Datorită succeselor române în confruntarea cu Armata Roșie și pentru determinarea și curajul dovedite în luptele cu bolșevicii, în 10/23 mai 1920 militarii "Legiunii" au fost decorați la Vladivostok cu 68 de decorații ale Puterilor Aliate (franceză, engleză, italiană și cehoslovacă). În aceeași dată au primit de la conducătorul misiunii militare drapelul unității și au depus din nou jurământul de credință României reîntregite și Regelui Ferdinand, după care Regimentul 9 cehoslovac a intonat ,Imnul Regal”. Serviciul divin și
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Regal”. Serviciul divin și sfințirea drapelului s-au petrecut în fața catedralei din localitate, ceremonia fiind oficiată în limba română de către un preot militar rus care servise pe frontul din Dobrogea. Odată sosite în portul de îmbarcare, efectivele "Legiunii" cu ajutorul Misiunii Franceze au fost echipate cu haine de vară, cazarea s-a făcută într-o cazarmă cu trei etaje disponibilizată de către generalul Lavergné, iar asistența sanitară a fost asigurată de către „Trenului sanitar” al Crucii Roșii Americane. Între timp, sublocotenentul Raul Alevra obținuse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cu un traseu mai scurt prin Canalul Suez și care urmau să fie în port la începutul lunii iunie. Contingentul român având circa 2.500 de militari, restul celor 600 de locuri au revenit printr-o complicitate tacită cu decidenții francezi, prizonierilor supuși români adunați din lagărele din Primorie sau aflați dislocați în zonă. Aceștia au fost îmbrăcați în haine militare românești, au fost trecuți în evidență ca voluntari „întorși din detașare” și au fost destinați îmbarcării în calitate de „trupă română” pe
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
voluntari ai Legiunii ieșiți din spital - în total 30 ofițeri și 90 subofițeri, gradați și soldați). Restul de prizonieri rămași pe teritoriul siberian, oficial ar fi urmat să cadă exclusiv în sarcina oficialităților române. La 28 august 1920 Misiunea Militară Franceză din Siberia și-a încheiat activitatea, cei 2 ofițeri rămânând încă un timp pe lângă consulul francez, spre a lichida ultimele chestiuni. Cu această ocazie a luat sfârșit și activitatea "Comisiei Militare Române" de repatriere a "Legiunii" (aceasta fiind repatriată în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]