58,766 matches
-
1927, călătorind împreună în URSS în anii 1927 și 1928 pentru a experimenta modul de viață comunist. Țin un discurs în ianuarie 1928 în Teatrul Alhambra din Paris, lăudând experimentul sovietic. Protestele de stradă ce au loc ulterior determină autoritățile franceze să-l amenințe pe Kazantzakis cu anchetarea penală și pe Istrati cu deportarea. Istrati a călătorit în Grecia, a avut parte acolo de o primire triumfală și a fost expulzat în februarie 1928, fiind acuzat de agitație comunistă. Cei doi
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
1928 au discuții la Moscova cu Maxim Gorki și la Leningrad cu Victor Serge. Panait Istrati publică la 23 iulie 1928 articolul „Parmi les gueux de Grèce, Nikos Kazantsaki” în "Le Monde", realizând prima prezentare a scriitorului grec în presa franceză. La 28 august 1928 Panait Istrati și iubita sa Bilili călătoresc în sudul Rusiei, împreună cu Nikos Kazantzakis și Eleni Samios. Ei se întorc în decembrie 1928 la Moscova, iar Istrati și Kazantzakis se despart din cauza diferențelor de opinie cu privire la Victor
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
Zorba Grecul", romanul său de debut. Avea scrise deja 150 de pagini în decembrie 1941, terminând redactarea cărții la 19 mai 1943. Romanul a fost publicat în anul 1946 de editura Dimitrakos din Atena, trecând aproape neobservat. Versiunea în limba franceză, tradusă de Yvonne Gauthier, apare în anul următor la Éditions du Chêne din Paris. Cartea este preluată pentru traducere și publicare de edituri din Anglia, SUA, Suedia și Cehoslovacia, spre nedumerirea scriitorului care i se confesează în vara anului 1948
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
1954), Difros (1955, 1957, 1959) și El. Kazantzakis (din 1964). „Pe lângă vitalul Zorba, toți eroii literaturii moderne pălesc”, scrie într-un comentariu din revista "Time". Prima traducere în limba română a fost realizată de Marcel Aderca după versiunea în limba franceză autorizată de autor și publicată în anul 1969 sub titlul "Alexis Zorba" de către Editura pentru Literatură Universală din București. Ea a fost reeditată în 1987 de Editura Univers din București și apoi în 1999, sub titlul schimbat "Zorba Grecul", de
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
de Editura Univers din București și apoi în 1999, sub titlul schimbat "Zorba Grecul", de Editura Polirom din Iași. Varianta de traducere a lui Marcel Aderca nu conține prologul, iar numele grecești ale personajelor romanului sunt transcrise, sub influența limbii franceze, fără „-s”-ul final: Zorba, Anagnosti, Kondomanolio, Stavridaki etc. O nouă traducere, de această dată după textul original din limba neogreacă, a fost realizată de Elena Lazăr și publicată în 1994 sub titlul " Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas" de
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
(Jean Daniel Fernand Herbert) (n. 27 iunie 1897, Paris - d. 21 august 1980, Geneva, Elveția) a fost un orientalist, traducător și interpret francez, care a făcut parte din prima generație de interpreți pentru Organizația Națiunilor Unite. El a fost interpret-șef al serviciului de traduceri al Națiunilor Unite din New York. Specialist în India, el este autorul mai multor lucrări consacrate hinduismului și Asiei
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
din New York. Specialist în India, el este autorul mai multor lucrări consacrate hinduismului și Asiei. A coordonat realizarea mai multor colecții pe teme spirituale și a fondat în 1946 colecția "Spiritualités vivantes" la Éditions Albin Michel. Tatăl său era un francez vorbitor de limba engleză. El a fost căsătorit cu o englezoaică, cu care a avut două fiice: Janine Yates și Yvette Renoux. În timpul Primului Război Mondial, a fost consilier tehnic pe lângă artileria americană, datorită cunoștințelor foarte bune de limba engleză. El a
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
un grup de 2.000 de tineri alsacieni care urmau să fie împușcați de germani și i-a condus în Munții Pirinei. El s-a stabilit într-o casă din Munții Maures și a trăit tot restul războiului în regiunea franceză Midi, dedicându-se studiului textelor sacre hinduse, până în anul 1945, când a primit o telegramă de la Ministrul Afacerilor Externe al Franței prin care i se cerea să meargă la San Francisco, California, pentru a-și reprezenta țara la fondarea Organizației
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
polemici cu Paul Masson-Oursel în revista "Cahiers du Sud", cartea "Spiritualité hindoue", preluând coordonarea colecției Spiritualités vivantes. În 1960, la cererea guvernului Japoniei, a scris o carte despre shintoism (unul dintre cele patru cărți care vor fi premiate de Academia Franceză).. A tradus și editat scrierile mai multor maeștri spirituali hinduși printre care Shri Aurobindo, Râmana Maharshi, Gandhi, Vivekânanda, Ma Ananda Moyî, Râmdâs și Râmakrishna. Jean Herbert a murit în 1980, la vârsta de 84 de ani. Scriitorul grec Nikos Kazantzakis
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
scrierile mai multor maeștri spirituali hinduși printre care Shri Aurobindo, Râmana Maharshi, Gandhi, Vivekânanda, Ma Ananda Moyî, Râmdâs și Râmakrishna. Jean Herbert a murit în 1980, la vârsta de 84 de ani. Scriitorul grec Nikos Kazantzakis i-a dedicat versiunea franceză a romanului "Zorba Grecul", prin următoarele cuvinte: „À mon ami Jean Herbert” („Prietenului meu Jean Herbert”). Herbert îl propusese pe Kazantzakis să preia conducerea unui proiect UNESCO pentru traducerea marilor opere ale umanității. Volum colectiv
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
Bejerano a publicat articole în gazetele contemporane în limba ebraica -„Hamaghid”, „Hatzofe”, „Hahavatzelet”, de asemenea în ziarele de limbă ladino Telegrafo și „El Tiempo”. A scris și în gazetele evreiești („Egalitatea”, „Revista israelita”) și românești („Adevărul”, „Albina”) din România Istoricul francez Ernest Renan a laudat traducerea în ebraică făcută de Bejerano cărții „Religia naturală” de Jules Simon Bejerano a fost activ și în cadrul societății de difuzare a limbii italiene „Dante Alighieri”. După anul 1910 Bejerano s-a stabilit la Edirne, în
Haim Bejerano () [Corola-website/Science/336737_a_338066]
-
() a fost un ziarist, sindicalist și politician italian. Înscris în Partidul Național Fascist la Milano, el a fost lider sindical. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a luptat în pe frontul francez și pe cel iugoslav. El s-a alăturat Republicii Sociale Italiene, ca exponent al . În această perioadă a publicat numeroase articole în sprijinul proiectului de , intrând în polemică cu ministrul economiei corporative pe tema presupusei întârzieri punerii sale în aplicare
Domenico Leccisi () [Corola-website/Science/336798_a_338127]
-
În Bătălia de la Garigliano s-a dat pe 29 decembrie 1503 între o armată spaniolă sub comanda lui Gonzalo Fernández de Córdoba și o armată franceză comandată de Ludovic al II-lea, marchiz de Saluzzo. Gonzalo Fernández de Córdoba a lansat un atac surpriză împotriva francezilor și a obținut o victorie decisivă, punând capăt oricărei rezistenței franceze. Pe 11 noiembrie 1500, Ludovic al XII-lea al
Bătălia de la Garigliano (1503) () [Corola-website/Science/336810_a_338139]
-
comanda lui Gonzalo Fernández de Córdoba și o armată franceză comandată de Ludovic al II-lea, marchiz de Saluzzo. Gonzalo Fernández de Córdoba a lansat un atac surpriză împotriva francezilor și a obținut o victorie decisivă, punând capăt oricărei rezistenței franceze. Pe 11 noiembrie 1500, Ludovic al XII-lea al Franței și Ferdinand al II-lea de Aragon au semnat un pact secret cu acordul papei Alexandru al VI-lea: tratatul secret de la Granada, care prevedea împărțirea Regatului de Napoli. Frederic
Bătălia de la Garigliano (1503) () [Corola-website/Science/336810_a_338139]
-
ar reveni Franța, formând Regatul de Neapole, iar partea sudică intrând în posesia regatului de Aragon. Discrepanțele între cei doi semnatari au adus doi ani de confruntări militare, în care trupele lui Gonzalo Fernández de Córdoba a învins decisiv armata franceză, lăsând Regatul de Neapole în posesia Aragonului. În 1499, nou încoronatul rege al Franței Ludovic al XII-lea, susținând în continuare drepturile sale asupra ducatului de Milano ca nepot al prințesei milaneze, Valentina Visconti, și asupra regatului de Neapole ca
Tratatul de la Granada (1500) () [Corola-website/Science/336816_a_338145]
-
din timpul domniei lui Alfonso I regatul era organizat în douăsprezece. În curând au apărut neînțelegeri între aliați, care au oferit pretextul confruntărilor armate. De-a lungul anilor 1502 și 1503, armatele lui Gonzalo Fernandez de Cordoba au învins trupele franceze în bătăliile de Ruvo, Seminara și Garigliano. În ianuarie 1504, Ludovic al XII-lea a fost forțată să cedeze regatul de Neapole Aragonului prin semnarea tratatului de la Lyon.
Tratatul de la Granada (1500) () [Corola-website/Science/336816_a_338145]
-
de zece ani de la actul de sfidare al Hudei, au mai rămas puține femei care încă purtau văl. Decizia sa de dezvelire a chipului era parte dintr-o mișcare mai mare a emancipării femeilor, influențată de o egiptencă de origine franceză, Eugenie Le Brun, fiind însa în opoziție față de ideile unor gânditori feminiști precum Malak Hifni Nasif. În 1923 Sha`arawi a devenit fondatoarea și primul președinte al Uniunii Feministe din Egipt, iar după întoarcerea de la Congresul Alianței Femeilor Sufragete din
Huda Sha'arawi () [Corola-website/Science/336833_a_338162]
-
numără și două surori de caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial. Conform ARPR, la „Cimitirul Eroilor” ar fi înmormântați prizonieri germani și maghiari care au făcut parte din detașamentele de construcții ale NKVD în timpul reconstrucției capitalei după război
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
ei a fost numit șamberlan al prințului moștenitor. La curte, Jaquette a devenit centrul cercului din jurul prințului moștenitor, alături de mama ei, Gustaf Lagebjelke, Mariana Koskull și soția ambasadorului olandez, care se amuzau cu mascarade și cu teatrul amator în limba franceză de la Palatul Rosersberg. Jaquette și Oscar au fost numiți ca iubiți în mai multe scrisori private ale timpului. Ei se purtau intim unul cu celălalt și s-a observat că Jaquette nu folosea titlul când vorbea cu prințul moștenitor. Soțul
Jacquette Löwenhielm () [Corola-website/Science/336850_a_338179]
-
peninsula a ieșit de sub controlul Imperiului. Cetatea Maini din partea de sud a devenit centrul regiunii. În secolele ulterioare, locuitorii peninsulei au trebuit să lupte cu bizantinii, francii și sarazinii. După cea de-a Patra Cruciadă din 1204, cavalerii italieni și francezi (cunoscuți în general de greci ca franci) au ocupat Peloponezul și au înființat Principatul de Ahaia. Au construit cetățile Mystras, Passavas, Gustema (Beaufort) și Marea Maina. Regiunea a căzut sub dominația bizantină după 1262, făcând fac parte din Despotatul de
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
erau disponibile, la nevoie, si vechea "Budapesta" și trei alte torpiloare clasa 250t. O patrulă de distrugătoare a Antantei era în zona în noaptea de 14 mai, la nord de baraj. Conducătorul italian de flotilă "Mirabello" era însoțit de distrugătoarele franceze "Commandant Rivière", "Bisson", și "Cimeterre". Distrugătorul italian "Borea" era și el prin zonă, escortând un mic convoi către Valona. O forță de sprijin cu baza în era formată din crucișătoarele britanice "Dartmouth" și "Bristol" și din mai multe distrugătoare franceze
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
franceze "Commandant Rivière", "Bisson", și "Cimeterre". Distrugătorul italian "Borea" era și el prin zonă, escortând un mic convoi către Valona. O forță de sprijin cu baza în era formată din crucișătoarele britanice "Dartmouth" și "Bristol" și din mai multe distrugătoare franceze și italiene. Convoiul italian escortat de "Borea" a fost atacat de distrugătoarele austro-ungare "Csepel" și "Balaton" la aproximativ 03:24. Austro-ungarii au scufundat "Borea" și un vas cu muniții, si un al doilea vas a fost incendiat și abandonat. Cele
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
30, submarinul "UC-25" a torpilat pe "Dartmouth", provocând daune grave. Distrugătoarele de escorta au forțat "UC-25" să părăsească zona, dar "Dartmouth" a trebuit să fie abandonată pentru o perioadă de timp, înainte de a putea fi remorcata înapoi în port. Distrugătorul francez a încercat să urmeze submarinul german, dar a lovit o mină pusă de către "UC-25" în acea dimineață și s-a scufundat rapid. Ca urmare a raidului, comandamentul naval britanic a hotărât că, în cazul în care nu sunt disponibile suficiente
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
avariilor suferite de crucișătoarele austro-ungare în timpul urmăririi lor de către "Dartmouth" și "Bristol", forțele austro-ungar au provocat mai multe pierderi grave blocadei Antantei. În plus față de drifterele scufundate și avariate, crucișătorul "Dartmouth" a fost aproape scufundat de submarinul german "UC-25", distrugătorul francez "Boutefeu" a fost minat și s-a scufundat, si un convoi cu muniție către Valona a fost oprit. Cu toate acestea, într-un sens strategic, bătălia a avut un impact redus asupra războiului. Barajul nu era, oricum, niciodată deosebit de eficient
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]
-
evreu originar din România s-a născut la București într-o atmosfera familială poliglotă. În casă se vorbea germana și română. În copilărie, în anii persecuțiilor antisemite din anii 1940-1944, a frecventat o grădiniță evreiască, în care se vorbea limba franceză, de a cărei uz și literatură a rămas legat întreaga sa viață. Ulterior Klapper a obținut licența în biblioteconomie și filologie și al doilea titlu în critica și istoria literaturii la Universitatea din București. După terminarea studiilor a scris și
Radu Klapper () [Corola-website/Science/336852_a_338181]