KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...231 232 233 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

zgomotoasă noapte de furtună, se hotărî să acționeze. Negura acoperise insula cu o jumătate de oră Înainte de căderea Întunericului și, odată cu primele umbre, o perdea de apă, Însoțită de fulgere și tunete, se abătu asupra lui. Căderea Întunericului Îl surprinse așezat pe stînca pe care o alesese, ciocănind lanțul gros ce-i lega picioarele cu niște pietre mari pe care le adunase Înadins și le depozitase, zi de zi, cu răbdare. Ploua torențial, cu tunete, el era ud fleașcă, iar apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
fi sfîrșit prin a ceda, chiar dacă el și-ar fi Întețit eforturile. Se hotărî să ia o pauză și chiar atunci băgă de seamă că dîrdîia și că apa Îl pătrunsese pînă la oase. Se lăsă să alunece, pînă se așeză pe pămîntul Îmbibat de apă, cu spatele sprijinit de stîncă, Își puse capul pe ea și, pentru cîteva clipe, lăsă lacrimile mari să-i inunde ochi, plîngîndu-și de milă. Încălcase legea. Atentase Împotriva integrității lanțului său, Încercînd să-l taie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
nu fusese din cale-afară de dur cu ea, păru că nu știe cum să reacționeze, dar deodată sări Înainte și Îi trase un pumn zdravăn În față, făcînd-o să cadă pe spate. CÎnd Carmen de Ibarra Își recăpătă cunoștința, era așezată cu fața În jos, legată de pat cu brațele și picioarele În cruce și durerea intensă pe care o simțea o făcu să Înțeleagă că tocmai era sodomizată și că el Încerca să-i facă rău, cît mai mult cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să-mi ceri lucrurile ca unui om... Sau Încă nu ți-ai dat seama că sînt un om? - Nu te porți ca și cum ai fi om. - Pentru că nimeni nu m-a tratat vreodată ca și cum aș fi... Ieși din ea și se așeză pe pat, Începînd s-o dezlege Încet. În cele din urmă, o obligă să se Întoarcă și Îi strînse cu putere fața, apucînd-o de bărbie: - Privește-mă! Îi porunci. Îți par cu adevărat o ființă umană, o persoană? - În fața afirmației

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
aia, probabil că s-a Încăpățînat să mă alăpteze pînă n-a mai putut suporta și a rupt-o la fugă. Niña Carmen nu făcu nici un comentariu, mărginindu-se să se ridice În capul oaselor, pînă cînd reuși să se așeze În șezut, În timp ce el se cuibărea În fotoliul mare unde citea de obicei și unde Își aprindea pipa Înnegrită. O privi pieziș: - Nu Îndrăznești să Întrebi ce simte cineva care se naște astfel, nu-i așa? adăugă el imediat. Ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
M-am gîndit că te-ai putea sinucide, dar acum știu că n-ai face așa ceva. Pe insula asta n-ai unde să te duci. CÎnd s-a simțit liberă, Carmen de Ibarra n-a făcut nici un gest. A rămas așezată pe pat, contemplînd lanțul, și era cu neputință să-ți dai seama ce gîndea. El o observa nemișcat și În cele din urmă i-a arătat două cufere din fundul peșterii, la care ea nu avusese niciodată acces. - Acolo sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
acum... Dar Iguana Oberlus dădu din cap fără să-și piardă calmul. - N-am de gînd s-o fac - Îi arătă piciorul. Dar dacă vrei, vino tu să mi-l pui. Carmen Ibarra zîmbi cu dispreț, refuzînd propunerea, În timp ce se așeza În fotoliul de piele pe care Îl folosea el mereu. - Nu-s chiar așa de proastă, Îi spuse. N-am de gînd să mă las surprinsă atît de ușor... Acum zîmbetul Îi deveni batjocoritor. Nu te credeam atît de prost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
timpul ăsta! se răsti la el. Ai scos gloanțele. Oberlus Încuviință În tăcere, se apropie Încet și, cu o palmă foarte violentă, o aruncă pe spate, cu tot cu fotoliu. — Asta pentru insulte, preciză el și se uită la ea cum se așeza pe jos, scuturîndu-și rochia și ștergîndu-se de sîngele care Îi curgea din nas. Nu-s chiar așa de prost cum crezi, adăugă. Și trebuia să aflu cum gîndești și cum te-ai purta dacă te-aș lăsa liberă... Veni pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
lipseau două degete și arătă spre catargul de care Încă mai atîrnau rămășițele pilotului portughez. — El mi-a făcut asta, spuse. Și l-a omorît pe omul de-acolo... Și alte zeci de oameni, nimeni nu știe cîți, continuă el așezînd pietre de lavă pe ceea ce Într-o zi avea să fie un mare depozit unde avea să se strîngă toată apa care venea pe povîrniș la vale. E nebun și nu trebuie să aveți Încredere În el, pentru că mai e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Cum crezi că se fac copiii? — Nu vreau un copil. Nu vreau să Îndure ce am Îndurat eu. — Nu trebuie neapărat să semene cu tine. Dar cum să aflăm asta? — Nu putem afla decît atunci cînd se va naște. Erau așezați pe stînca de pe culmea falezei, uitîndu-se cum norii negri se apropiau dinspre nord, amenințînd cu furtuna. Iguana Oberlus rămase cîteva clipe tăcut, ca și cum ar fi studiat norii, străin de orice temă de discuție, dar În cele din urmă, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
mărfurile de pe Madeleine și Río Branco. Găsiră, de asemenea, peștera care devenise mormîntul lui Dominique Lassa, cîteva resturi din pilotul Gamboa și, atîrnat de o creangă, clopotul care aparținuse naufragiatei fregate franceze. Căpitanul Lazemby, care coborîse pe pămînt și aștepta așezat pe un scaun pliant la umbra unui cactus, se uită cu stupefacție la prim-ofițer. — Cum adică nu-i? Întrebă el neîncrezător. Ce vrei să spui prin asta, „nu-i”? Eu l-am văzut... Dumneata l-ai văzut... Tot echipajul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
stîncă și Închise apoi cu strășnicie intrarea Îngustă a peșterii, terminîndu-și treaba cînd deja se auzeau vocile marinarilor care ajungeau pe culme, la zece metri deasupra capului său. În lumina difuză care pătrundea prin fisurile din pereții de stîncă, se așeză În fotoliul lui, Își aprinse pipa și Începu să aștepte cu ochii ațintiți Niña Carmen, care stătea pe pat, mută și impasibilă, cu mîinile suav așezate pe pîntecele umflat. În cele din urmă, după o liniște grea care ajunsese aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
capului său. În lumina difuză care pătrundea prin fisurile din pereții de stîncă, se așeză În fotoliul lui, Își aprinse pipa și Începu să aștepte cu ochii ațintiți Niña Carmen, care stătea pe pat, mută și impasibilă, cu mîinile suav așezate pe pîntecele umflat. În cele din urmă, după o liniște grea care ajunsese aproape apăsătoare, ea arăta spre tavan și Întrebă: — Cine sînt? — Englezi... Un vas de război englezesc. În ultima vreme sînt peste tot... — Mulți? — Cred că vreo sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
libertate - de captivitate - și, simțindu-se legată de el, neliniștile și fanteziile ei nu ar fi intrat niciodată În criză. Ar fi fost, În acele clipe, o mamă fericită de familie, care poate ar fi așteptat un al doilea copil, așezată În fața peretelui de sticlă ce dădea spre vulcan, În frumosul și primitorul salon de la hacienda ei. CÎt timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
și le abată asupra ei; opt ani de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În brațele răului, În cea mai abominabilă dintre formele sale. Iar acum se afla acolo, așezată pe un pat vechi, În mijlocul unei grote enorme, uitîndu-se la cei trei bărbați Înlănțuiți trîntiți pe jos, dintre care doi urinaseră deja În pantaloni, și contemplînd o stîrpitură care fuma În timp ce se cufunda În lectura unui exemplar, citit de-acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
liniște Întemeiată pe faptul că lumea Îi ignora existența, se sfîrșise. Pe de altă parte, cei trei prizonieri Îi cunoșteau acum ascunzătoarea, știau cum să intre sau să iasă din ea, și le-ar fi fost de ajuns să se așeze În fiecare dimineață pe culmea falezei pentru a-l Împiedica să urce, aruncînd cu pietre În el, atunci cînd ar fi Încercat s-o facă. Îi blestemă pe englezi, dar și mai mult se blestemă pe sine că se lăsase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Îndoială, căutaseră un spirit de neîmblînzit ca al lui pentru a-i arunca În cîrcă toate nenorocirile și, dacă s-ar fi simțit În stare să creadă În mitologia greacă pe care o venera Ulise, și-ar fi imaginat zeii așezați În Olimp, privind amuzați lupta lui inegală cu lumea. - Ce poate face un om pe care Îl Înzestrăm numai cu tenacitate și inteligență, lipsindu-l cu desăvîrșire de toate celelalte? - Să vedem. Și iată-l pe el, Iguana Oberlus, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
avea să se transforme Într-un iad; că, odată sfîrșite rezervele de carne de broască-țestoasă, fără apă sau hrană, supraviețuirea avea să se devină tot mai dificilă și zilele de liniște și bunăstare, În care nu trebuia decît să se așeze pe culmea falezei și să se uite prin lunetă la sclavii lui, păreau să rămînă definitiv În urmă. Triumful lui nu durase mult. Albatroșii uriași nu se Întorseseră Încă din a treia migrație de cînd se proclamase „Regele Insulei Hood

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
de el, și atunci nu avea să-i mai rămînă altceva decît de făcut decît să moară de foame acolo, Înăuntru, ca un iepure Înhățat de dihori. Nu exista portiță de scăpare, le-ar fi fost de-ajuns să se așeze pe culmea falezei și să aștepte. Se hotărî prin urmare că sosise clipa să dea bătălia cea mare și În acea noapte o legă de mîini chiar și pe Niña Carmen, le puse căluș la gură celor patru și, luîndu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce era evident că veniseră hotărîți să-l prindă. Cui se datora acea grabă, cînd lupta abia Începuse? Avu nevoie de două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
mai știa și că, dacă se opreau, curentul ce venea dinspre cotinent i-ar fi făcut să piardă imediat terenul pe care-l cîștigaseră. Puse În fața lui o busolă care rămăsese pe Río Branco, Îi porunci Niñei Carmen să se așeze la prora pînă cînd i se făcea somn și, În timp ce se Îndepărtau, se Întoarse ca să contemple, profilată la orizont, Insula Hood, „regatul lui”, singurul loc din lume unde se simțise liber și unde-și petrecuse cei mai frumoși ani din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Încet -, trupul portughezului Începu să se scufunde În apele transparente, pentru a sfîrși dispărînd ca Înghițit de imensitatea albastră care părea mai degrabă un vis idilic decît realitatea unei morți. Iguana Oberlus se uită la el cum dispărea și se așeză apoi pe scaunul răposatului, punînd mîna pe vîsla care rămăsese liberă: - Pune mîna pe timonă, Îi porunci Niñei Carmen. Și adu-ți aminte: spre răsărit! Mereu spre răsărit... Dacă deviezi cu un singur grad, te las fără apă. Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

să ne uităm toți la sărmana Evie, sărmana și trista Evie, fără păr, îmbrăcată doar în cenușă și-n cușca de fire metalice a rochiei sale arse. Apoi Evie lasă pușca să cadă. Cu fața murdară în palmele murdare, se așază și-ncepe să hohotească, de parcă plânsul ar rezolva ceva. Pușca încărcată, calibru 30 și ceva, zăngăne pe scări în jos și alunecă pe pardoseală în mijlocul holului, răsucindu-se pe-o parte, cu țeava spre mine, spre Brandy, spre Evie, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
e îmbrăcată cu oglinzi cu tentă roz, toți pereții, chiar și tavanul. Eu și prințesa Brandy suntem peste tot, reflectate în fiecare suprafață. O poți vedea pe Brandy așezată pe polița roz pentru machiaj dintr-o parte a chiuvetei, eu așezată în cealaltă parte a chiuvetei. Una dintre noi e așezată pe fiecare parte a tuturor chiuvetelor din toate oglinzile. Sunt prea multe Brandy Alexander pentru a le putea număra, și toate sunt șefa mea. Deschid toate poșetele lor albe din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
și tavanul. Eu și prințesa Brandy suntem peste tot, reflectate în fiecare suprafață. O poți vedea pe Brandy așezată pe polița roz pentru machiaj dintr-o parte a chiuvetei, eu așezată în cealaltă parte a chiuvetei. Una dintre noi e așezată pe fiecare parte a tuturor chiuvetelor din toate oglinzile. Sunt prea multe Brandy Alexander pentru a le putea număra, și toate sunt șefa mea. Deschid toate poșetele lor albe din piele de vițel și sute din mâinile alea mari pline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]