13,876 matches
-
și alte câteva zile, spuse Emma. A doua zi dimineața Încărcă Panda și conduse până la casa Olimpiei. Asta fusese cu mai bine de doi ani și patru luni În urmă. — Mama, scâncea Kevin, s-s-s-a-ntâmplat. M-m-m-am mmurat. S-s-s-a ud-udat tot. Emma abandonă romanul din care oricum nu citise nici măcar un rând și-și privi fiul care apăruse În pragul băii. Bandajul de pe ochi, bluzița ridicată deasupra buricului, și dedesubt nimic - gol. Cocoșelul lipit de coapsele umede. — N-am făcut-o anume. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se forță să ajungă la capătul insulei și se opri privind apa care se zbătea sub arcadele de la Ponte Rotto. Câinele Încă fără nume, căci fusese adoptat de puțin timp, nu se dezlipea de el, temându-se să nu fie abandonat Încă o dată, și i se cuibări la picioare. De altfel, era paralitic, și nu s-ar fi putut târî mai departe. Era o javră bălțată, păroasă, o Încrucișare ratată Între un tera nova și un chow chow. Când Îi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
taxe, spuse Emma adresându-i un surâs binevoitor. Cine plătește, câștigă. — Frumoasă doamnă, i se adresă pasagerul cu un aer confidențial, ce ingenuă sunteți. Cine câștigă, nu plătește. Asta este problema Italiei. Emma continuă să-i surâdă pierdută În gânduri. Abandonându-se ritmului magic al autobuzului și al metropolei care zumzăia În jurul lor, cufundată În plăcerea primordială a conștiinței că aparține cuiva, se lăsă cuprinsă de un sentiment aproape mistic al comuniunii cu Roma, cu membrii speciei sale, cu concetățenii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
două stații ca să-i explice fiicei sale de ce nu se putea Împăca din nou cu Antonio. Două stații - cinci minute. Prea puține. Mâine e sâmbătă. Voi avea tot timpul să-i vorbesc. O voi face mâine. Rămase tăcută cu mâinile abandonate pe genunchii slabi ai fetei, privind mesajul publicitar de la telefonul roșu, care se legăna pe un panou din spatele Valentinei. FIRUL CARE UNEȘTE FEMEILE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI, spunea sloganul. În imagine, receptorul telefonului era ridicat. SUNTEM AICI CA SĂ TE ASCULTĂM - VINO. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de pantaloni de pânză simpli și un pulovăr albastru, În deschizătura căruia se vedea o cămașă azurie, descheiată. Astăzi avea de mers la marginile circumscripției sale electorale, turneul prevăzând colectarea voturilor de la periferie: la ultima Întâlnire cu strategii hotărâse să abandoneze cravata, considerată prea formală. Onorabilul trebuia să dea impresia că este unul dintre ei: oamenilor care trăiesc dincolo de șoseaua de centură nu le place să voteze un avocat de pe bulevardul Parioli, un manechin ale cărui haine costă de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vegheze asupra vieții sale și a celor dragi lui. Escorta - Îi spuseseră - nu e o asigurare de viață, ci un paravan, un fel de stavilă: nici o ușă blindată nu funcționează Împotriva hoților, dar e bună. Omul ăsta n-o să te abandoneze niciodată. Tu ești misiunea lui. Omul ăsta te va urma oriunde vei merge, și nu va sta liniștit până când nu va Închide În urma ta ușa casei tale. Buonocore avea recomandări bune, chiar dacă nimeni nu-i explicase lui Elio cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
păianjen, Învăluind numele onorabilului Fioravanti. Nu voia să se gândească la faptul că președintele Îl lăsa să cadă. Buonocore schimbă câteva priviri iuți cu ceilalți trei agenți de pază, din cealaltă mașină, și se așeză În fața lui, fără a-și abandona Însă atitudinea vigilentă și atentă care Îl făcea să fie atât de prețios. Elio Îl Întâlnea pe acest polițist o dată la două zile, și asta de câțiva ani buni. Buonocore venise cu el la Bruxelles, la Paris, la Ansedonia. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ziua petrecerii Camillei mai erau Încă mii de lucruri de pus la punct. — O, da, răspund, spuse. Băiatul Îi puse telefonul lângă urechea umedă - astfel Încât ea nici măcar nu trebuia să se miște. La picioarele ei, manichiurista, care-i ținea mâna abandonată În poală, continuă impasibilă să-i vopsească unghiile. Cu atenția unui artist aplecat asupra unei miniaturi, aplica vopseaua În ovalul unghiei - o umbră de sidef foarte șic, transparentă, aproape invizibilă. — Agenția imobiliară Gabetti, spuse o voce necunoscută. Ne-ați sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
asistent, care-și căuta ceva de făcut, Încercând să pară util, astfel Încât la sfârșitul doctoratului profesorul să-i acorde o bursă de studiu. Asistentul se temea să nu fie considerat inutil În Universitate și-i era teamă să nu rămână abandonat În voia destinului, În lumea aceasta atât de mare și de sălbatică. Studentul fu examinat În grabă, răspunse În grabă. Asistentul nu-i asculta răspunsurile, studentul nu se asculta nici el. Vorbea. Vomita informații prost digerate, frânturi de jurisprudență. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
păru rău că se lăudase cu asta. Dar știa că Ea ar fi fost fericită. Uneori avea chiar impresia că măcina Întruna examene doar pentru a nu o dezamăgi - căci Maja Îi recomanda să nu facă greșeala idealistă de a abandona universitatea din graba de a trăi și de a se implica În problemele lumii. Trebuia să se gândească la viitorul lui. Chiar dacă voia să meargă În Africa, cu vreun ONG, sau să devină infirmier sau fotograf de război, sau cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
timpului, nu mai reușise să ignore violența, obscenitatea și abuzul care se ascundeau În Însuși actul de a studia și de a expune În numele literaturii ființa umană lipsită de orice apărare, fragilă și neputincioasă. Și astfel sfârșise prin a-și abandona cartea. Se limitase la a trăi doar alături de materialul său uman, cerându-i să-l ignore. Să se prefacă a nu-l vedea - și se simțea În același timp un spion, un trădător, un farsor, dar și gardianul, tatăl sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Își seamănă de multe ori oamenii lor Înșiși. — L-am prins cu o creangă, Îi explică Aris, surprins de interesul tatălui său. Se oprise la baza piciorului de la Ponte Sublicio. L-am tras până la mal. E bolnav, știi, l-au abandonat pentru că e bătrân și paralizat la ambele picioare din spate. I-am făcut un fel cărucior, o placă pe roți, așa se poate mișca. E foarte gras și are o fire veselă. Am să-i spun Falstaff. Elio Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
smochingului și haina aceea atât de frumoasă, cămașa albă cu broderie În relief și papuceii strălucitori pe care patroana magazinului Îi scosese din cutie - și Îi dori din toată inima. Camilla zâmbea. De când Îndrăznise să-i destăinuiască secretul, nu-și abandonase figura aceea isteață și triumfătoare. Era mai isteață decât el. Lui Kevin Îi părea că fusese răpit. În realitate, nu-și prea dădea seama ce Înseamnă această noutate. Dar nu ceruse nici o explicație, pentru a nu o lăsa să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio Buonocore? Copilul se afla În cabina aceea de mai bine de cinci minute. Da’ ce se Întâmplă? aproape că strigă ea. De ce nu te grăbești? Apoi, mai dulce, pentru că trebuie să fim Înțelegători cu copiii urâți și săraci și abandonați de tată. — Ești gata, Kevin? — Papucii n-nu, spuse Kevin. Se Încăpățână. Nu reușiră să-l convingă să-i probeze. Spuse doar că purta mărimea 33 și că-i erau, cu siguranță, buni. Maja Încercă să-l convingă că papucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prin 2090, să zicem - planeta ar fi din nou liberă, ca la Începutul timpurilor. Oricine a fost În Sahara și i-a contemplat frumusețea nudă, pură și transcendentală Înțelege cum ar putea arăta iarăși Terra atunci când omul o va fi abandonat - imaginea Însăși a nemuririi materiei. Asociația nu propovăduia suicidul sau exterminarea În masă, ci doar reflecția și autoeducarea. Înscrierea era liberă. Aris avea cartela cu numărul 26950. Maja nu considerase raționamentul cavalerului american atât de aberant. Aris fusese fericit. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o facă, făcea dragoste cu el - așa cum făcuseră ani de zile În Fiatul parcat la umbra Palatului Verano. Simțea În coapsă apăsarea schimbătorului de viteze și Își vedea aievea mâna lipită de fereastra aburită. Și chipul lui Antonio sub ea, abandonat pe spătar, fericit. Și Îl simțea În ea - iute, dur, regulat și generos. Se rușina apoi, căci În visele acelea iubea un Antonio care nu mai exista de atâția ani, sau exista doar pentru câteva clipe În visele acelea confuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să se cutremure. Puse Înapoi cuțitul În teacă și se lipi de Emma și Începu s-o pipăie peste tot și-o sărută deschizându-i buzele cu limba, iar ea nu-i opuse rezistență. Dimpotrivă, avu impresia că i se abandona, că se desfăcea ca o valvă și era exact așa cum trebuia să fie. În timp ce mâinile i se strângeau În jurul gâtului ei, Își rezemă fruntea de gâtul ei alb și puse gura pe firul acela roșu lăsând ca sângele ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pregătea prânzul și cina, mătura, ștergea praful și pe jos, și farfuriile, și Îngrijea plină de dragoste fetița, făcea tot ce-i stătea În putere pentru ca viața la fel de iubitorului soț să semene cu o oază de pace. Soția care practic abandonase totul, În afară de gândul de a trăi pentru el, care, crezând că-i face plăcere, se făcuse din nou brunetă. Poate că voia să-l urmeze, să fie aprobată, susținută, lăudată. Voia să fie femeia pe care el dorea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Jonas cu părul ca un ciorchine de banane. Răbdare. Păcat că venise tocmai astăzi tati. Dar acum era aici și restul nu mai conta. Urmată de Antonio, care-și mesteca guma cu nervozitate, Valentina coborî din tribune, Își recuperă geanta, abandonată pe băncuța pustie. — Mă bucur să te cunosc, spuse antrenorul, strângând mâna lui Antonio. Valentina mi-a vorbit foarte mult despre tine. — Serios? comentă Antonio fără entuziasm. Cine era rotofeiul ăsta transpirat cu care fetița lui se afla În confidențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era dovada că Dario nu era doar o fantasmă a dorințelor lui, zeul absent al zilelor lui. Emmei, care Îi surâdea misterioasă, Îi făcu un semn complice cu ochiul. — Puiuț, am avut o problemă, Îl Întrerupse Însă Dario. Și se abandonă unui monolog confuz, incomprehensibil și totodată ciudat de disperat. Totul era din vina acelui hoț care În urmă cu două săptămâni Îi furase ceasul. Soția lui susținea că totul se Întâmplase din cauza fricii. Poate că Într-adevăr pierduse sarcina sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Acum le arătăm noi cine suntem, tati, spuse Valentina, luându-l de braț. O să-și Înghită ifosele alea de rahat. — Cine Îți dă voie să vorbești așa urât? Mama ta? se crispă Antonio, trecând peste faptul că el tocmai se abandonase unui potop de injurii. — Tati, oftă Valentina, nu se vorbește despre ea, ai jurat! Dar nu mai avură timp să discute. Portarul, deoarece Îi confirmaseră prezența fiului acelui barbar la petrecere, deschise ușa cea mare și șopti disprețuitor: — Treceți. Recepționera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îndepărtați ai lui Dario, Sasha Își mută privirea asupra unui candelabru - o caracatiță cu brațe din sticlă fațetată ale cărei tentacule se legănau la câțiva centimetri deasupra lui. La televizor, Dario Îl Întreba pe preot: — Când v-ați hotărât să abandonați hainele preoțești? Ce v-a convins să faceți acest pas revoluționar? Sasha dădu la o parte o draperie din biluțe optice stil anii ’70 și aruncă o privire asupra panoramei care se vedea de la fereastră, dar nu zări nimic, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și, În timp ce-l cuprinse Într-o Îmbrățișare stângace, Îi spuse vizibil marcată: — Ce emoționată sunt, onorabile, simt că leșin. La televizor nu se vede atât de bine, dar de aproape arătați mult mai tânăr. — Nu l-am văzut, repetă Elio, abandonându-se fără voie Îmbrățișării bunicii Carlotei. Când am sosit, era deja plecat. Am ajuns târziu, ar fi vrut să adauge. Nu am putut să cânt karaoke cu Camilla, deși Îi promisesem. Maja a avut grijă de această după-amiază nesfârșită aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din metal. Dansurile actuale, sugestivă evoluție a celor din vremea lui Camnden Palace, se reduceau la o legănare descompusă În ritmul unor sunete hipnotice. Erau ridicole când le priveai și stânjenitoare când le imitai. Se putea evita ridicolul doar dacă abandonai orice constrângere și te mișcai la fel ca toți ceilalți. Acolo unde toți sunt ridicoli, cine nu dansează este cel mai ridicol. Maja nu dansă. O lege nescrisă interzicea dansul celor trecuți de treizeci de ani. Rămase impecabilă, țeapănă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
celor puternici, ci de marginalizații de la periferie, că pentru a picta nu mai au nevoie de peneluri și de pânze, ci de sprayuri cu aerosol, și, pentru a expune, nu mai caută Încăperile unor palate minunate, ci spațiile goale și abandonate din cartierele destinate eternei și iremediabilei urâciuni, ororii pure și anonime. Oricum, după câtva timp, Meri se transferase În dormitorul de la Battello Ubriaco, iar sacul său de dormit, care fusese aranjat pe podeaua mansardei lui Aris, dispăruse. Meri stătea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]