9,188 matches
-
meargă la Templu, să păstreze obiceiurile iudaice, să frecventeze sinagoga și să se implice în controverse cu autoritățile iudaice, s-ar putea spune că atât iudeii, cât și creștinii au văzut mișcarea creștină ca fiind iudaică. Abia după ce au fost alungați din Ierusalim și și-au stabilit capitala la Antiohia, cei care credeau în învățătura lui Hristos au fost numiți creștini. Finalizarea textului Bibliei ebraice în jurul anului 150 d.Hr. a fost, printre altele, consecința controversei iudeo-creștine. Creștinii și evreii nu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care acționează, care trăiesc în istorie, nu în afara ei. Or, iată un motiv în plus ca Cioran să se simtă un străin, un exilat. Exilul său metafizic are această conotație. „Toată viața voi fi trăit cu sentimentul că am fost alungat din adevăratul meu loc” (II, 25). Dar disprețul și rușinea de sine, consecință a neputinței de a fi în istorie și a căderii sale, e dublată de un orgoliu luciferic, damnat. Cât orgoliu, în fond, în asumarea căderii, anonimatului, absenței
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
disprețuiește pe ceilalți ca pe sine însuși, cum păcatele eului, ale propriului eu, sunt adesea incriminate, Cioran se raportează la Dumnezeu ca la soluția ultimă: „Limitează-ți viața la o discuție cu tine însuți sau, și mai bine, cu Dumnezeu. Alungă-i pe oameni din gândurile tale, nimic exterior să nu-ți dezonoreze singurătatea, lasă-le bufonilor grija de a avea semeni. Celălalt te diminuează, căci te silește să joci un rol; suprimă din viața ta gestul, mărginește-te la esențial
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fond religios, nu se pot opri la nici o religie și se poticnesc (exces de luciditate sau neputință?) în pragul absolutului. Cât îl admiră ei pe cel care știe să se roage!” (I, 156). Cazul lui Cioran însuși, care se simte alungat din Paradis și pentru că nu poate să se roage. De-ar fi știut, ar fi dispărut chiar conștiința care instituie ruptura, hăul dintre sine și rugăciune. E dezamăgit la un moment dat că trece pe lângă o biserică fără să fie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
m-am sculat brusc și m-am dus pe stâncile abrupte ce domină marea cu gândul s-o isprăvesc. Eram în pijama, cu un impermeabil negru pe deasupra; am rămas pe stânci mai multe ceasuri, până când lumina a venit să-mi alunge gândurile negre. Însă chiar înainte de răsăritul soarelui, frumusețea peisajului, agavele de pe drum, zgomotul valurilor, cerul, totul mi s-a părut atât de frumos încât proiectul meu mi s-a părut neavenit și în tot cazul pripit. Dacă totul este ireal
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe corectul o foloseam ca argument pentru a-mi păstra leul? Și iar o luam de la capăt; dacă și dacă și iar dacă... Așa că i-am dat leul. Ai înțeles ceva? Mina: (după un timp, cu tonul folosit pentru a alunga panica bolnavilor) Da... am înțeles că ești un prost! Ilie: Ehe, de-ar fi numai atîta! Mina: Deci nu te îndoiești că ești prost! Ilie: Nici vorbă, dar nenorocirea e alta: pun la îndoială că mă îndoiesc că sînt prost
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rost să faci... analize... evaluări... Nu-mi place să-ți pipăi inteligența... N-am nici un chef să-ți sărut ideile... Groparul: (ridicîndu-se puțin, aplaudă) Octav:...Nu te grăbi... n-a fost finalul... mai e puțin... Mona:...Să-nțeleg că mă alungi! Octav: Dacă l-am alungat eu pe Ovidiu...! Dacă m-am alungat eu pe mine... (extrem de emoționat) Altul la rînd... (Mona vrea să plece) Mona, ascultă-mă... n-am fost un bun luptător... nu sînt nici un bun comerciant... Tu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Nu-mi place să-ți pipăi inteligența... N-am nici un chef să-ți sărut ideile... Groparul: (ridicîndu-se puțin, aplaudă) Octav:...Nu te grăbi... n-a fost finalul... mai e puțin... Mona:...Să-nțeleg că mă alungi! Octav: Dacă l-am alungat eu pe Ovidiu...! Dacă m-am alungat eu pe mine... (extrem de emoționat) Altul la rînd... (Mona vrea să plece) Mona, ascultă-mă... n-am fost un bun luptător... nu sînt nici un bun comerciant... Tu nu știi ce să-mi ceri
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
N-am nici un chef să-ți sărut ideile... Groparul: (ridicîndu-se puțin, aplaudă) Octav:...Nu te grăbi... n-a fost finalul... mai e puțin... Mona:...Să-nțeleg că mă alungi! Octav: Dacă l-am alungat eu pe Ovidiu...! Dacă m-am alungat eu pe mine... (extrem de emoționat) Altul la rînd... (Mona vrea să plece) Mona, ascultă-mă... n-am fost un bun luptător... nu sînt nici un bun comerciant... Tu nu știi ce să-mi ceri... eu nu știu ce să-ți dau... Deocamdată... Mona
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de cuie de fier împrejurul lui. Dumnezeu, supărându-se foarte tare, a scos cuiele din fier și a bătut niște cuie din lemn, în formă de cruce. De atunci, se spune că bradul are "cepurile în cruce", pentru a-l alunga pe Diavol. Totuși, se crede că a rămas în brad puțină "mânie de-a Satanei" și de aceea pocnește când se pune pe foc 349. "Pomul" care-l însoțește pe mort la groapă este făcut dintr-un "pom roditor de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Pe-un deluț ascuțit / Ca o dungă de cuțit, / Ajungând / Și-ncepând, / A brăzdat, / Și-a arat / În lungiș / Și-n curmeziș, / Brazdă neagră-a răsturnat, / Grâu de vară-a revărsat, / Grâu de vară / Cu secară, / Până-n sară / Să răsară; / S-alunge foamea din țară, / Pe păgâni de pe hotară, / Grâu mărunt, / Arnăut / ... Și, mări, îl secerară / Zi de vară / Până-n sară, / Răsturnând un corn de țeară. / Iar după ce a înserat, / Înapoi când s-a uitat, / Au stat snopii / Ca și drobii, / Clăile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de foc, de trăsnet și de boli. Lumânarea de la aer, care a fost aprinsă la Înviere, e foarte bine ca să se stingă și să se aprindă când e ploaie grozavă cu piatră, fulgere și trăsnete, pentru că are darul de a alunga pe Dracul."443 Metamorfoză a aerului, copacul, ca axis mundi, măsoară timpul tradițional, simbolizând, astfel, un întreg universal, desăvârșirea temporală reprezentată de eterna reîntoarcere a anotimpurilor. În cimiliturile românilor, anul este reprezentat sub forma unui copac care adăpostește anotimpurile, lunile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reclădește temelia originară a universului tradițional. Perioada celor 12 zile, ca reprezentare mitică a Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou alungă spiritele malefice și înnoiesc pământul prin "jocul" vieții și al morții. În cadrul scenariului ritualic de Anul Nou , la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cerul se întuneca: / "Tu, Ileană Cosânzeană, / Suflețel fără prihană, / Și tu, soare luminate, / Trupușor făr' de pacate! Cu ochii să vă zăriți, / Dar să fiți tot despărțiți. Zi și noapte plini de dor, / Arși de foc nestingător, / Veșnic să vă alungați, / Cerul să cutreierați, / Lumile să luminați!"192 Același scenariu narativ, al nuntirii soarelui cu luna, poate fi întâlnit și într-o colindă din Hunedoara în care se transfigurează motivul profan, devenind paradigmă cosmogonică. Parcursul inițiatic, de la Iad la Rai și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
popular arhaic reprezintă o înșiruire de "timpuri bune" și "timpuri rele", marcate de sărbători. În calendarul popular, sfinții, care patronau anumite sărbători, au primit denumiri specifice mentalității arhaice: Sfântulețul, Baba Dochia, Ioan fierbe-Piatră, Constandinu puilor, Sava, Foca, Tudose. Astfel, Sântilie alungă pe diavol cu biciul de foc, Sânpetru de iarnă și Sântandrei apără vietățile sălbatice (mai ales lupii), Maica Precistă și Varvara sunt apărătoarea femeilor la naștere, dar și a fetelor de măritat, Sânpetru de vară ține cheile raiului, Sânnicoară îi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mortului pe lumea cealaltă: "Găina sau cucoșul se dau peste groapă, pentru că fac drum sufletului, scurmă prin stele, prin spini și sufletul în urmă tot merge"; Găina ce se dă, pe cealaltă lume tot cotcodăcește și bate din aripi, și alungă totul din cale (...). Banii ce se dau pe la poduri, găina îi strânge și tot plătește la cei ce cer să sloboadă sufletul, dacă are vreun greș, că vezi, omul face pacate."257 Ca simbol al "intimității" și al "repaosului" (G.
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
celelalte zile și cu partea cealaltă; marți nu se mai ciocnesc, numai de Sfântul Gheorghe și de Ispas."260 Simbol solar, vestitor al luminii care risipește forțele întunericului, cocoșul purifică și sacralizează orice loc: "Cucoș dacă e la casă, el alungă toată necurățenia, tot răul. La casă nouă, când se sfințește, totdeauna se dă preotului un cucoș, ca să fie casa veselă (...), ca să le meargă ușor în gospodărie."261; Cucoșul e mare pază de la Dumnezeu. De casa unde e cucoș nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în 24 de locuri să-și facă cuib, de aceea șerpele după ce mușcă, la 24 de ceasuri moare omul; și s-a suit în brad să-și facă cuibul, dar s-a scoborât din cer Sf. Lună și l-a alungat; el a sărit la dânsa și l-a blastamat. Zice: "te blastăm, eu și Maica Domnului, că cine te-a vedea să-ți sfarme capul, să te omoare, că femeie, că barbat." Și chiar să vedeți d-voastră, că șerpele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
forțele naturale, realizându-se, în același timp, echilibrul dintre ying și yang, dintre chi, respirația cosmică, și sho chi, respirația soartei rele. 73 Ibidem, p. 169. Se spunea că duhurile rele intră în clădirile chineze prin acoperiș. Pentru a le alunga, acoperișurile Palatului Imperial erau împodobite cu statuete ocrotitoare, precum cele înfățișând cai înaripați." 74 v. Mihai Camilar, Sadova coordonate etnografice, Op. cit., p. 80. 75 v. Petru Caraman, Studii de folclor, vol. II, Ediție îngrijită de Viorica Săvulescu, Studiu introductiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
proletar”, a falsificării masive a istoriei, a spălării creierelor și a suspiciunii generale. Este epoca în care securitatea intra în casele oamenilor în miez de nopte sau la crăpatul zorilor, pentru a-i aresta, percheziționa și, sau, pentru a-i alunga din propriile locuințe. Pentru mulți dintre deținuții politici închisoarea a fost însă o probă a rezistenței și a capacității de autodepășire. Un exemplu strălucit este Valeriu Gafencu, denumit de Nicolae Steinhardt, călugărul de la Rohia, “sfântul închisorilor”. Acesta era în spitalul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
un cadru de transmiteri și de tensiune, alimentate și de melancolia de sursă eminesciană stau alături cu preocuparea modernilor pentru forma și conținutul cuvântului, care îi creează stări de neliniște: Nici un cuvânt nu mai stă/ Liniștit lângă altul/ Nu știu ce le alungă/ Și le încâlcește cărările,/ Cine urlă în pustiu/ Și-i târziu în cuvinte, și zădărnicie/ și amenințare,/ parcă de sus, oricum/ din firea lucrurilor". Poezia lui Ion Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Ion Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă inimă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care ard/ Cumpliții arbori ai nădejdii". Poeme și versuri întregi pot fi citate pentru plasticitatea sau noutatea imaginii: astfel noaptea și zorii vin ca mirii, lumina este mai caldă ca o haină, iubești mereu pe cel ce moare, iubirea te-alungă de pe lume. Poetul este bolnav de melancolie: "Sunt bolnav de întinsă și nemernică Melancolie/", ea se plimbă pe covoare de inimă, pe chilimuri de sânge; într-adevăr volumul este plin de aromă și culoare. Imaginile însă nu realizează poeme care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cinematografului, cu precizarea spațiului și a timpului: Seara ea îmi spuse astăzi mi-a ghicit în cafea/ tocmai Suzana, și-mi povestea cum fuge un bărbat cu ochelari? (eu îmi scot/ repede lentilele de pe nas și suflu în ele/ s-alung ispitele) dar mai pe urmă/ spunea Suzana (povestește ea mai departe), se face o cotitură și scapi." O suită de versuri aduc obsesiv ideea alegerii vorbelor, cuvântul devine substanța universului, lumea este palpabilă, prin cuvânt: "cuvântul îl putem așeza, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Juan, Leucos, Orfeu, în chiar titlurile poeziilor menite să poarte simbolic starea lirică a poetului. Hamlet declanșează o stare inedită, nu îndoiala, ci parcă certitudinea, de-aici disperarea, amărăciunea, durerea și plânsul impulsionat de o altă stare de spirit. Poetul alungă șarpele bun, ocrotitorul casei, pentru că întreg edificiul se surpă: "Lepădat fără nume/ Șerpii mei plecați/ Dintre aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care apar obsesiv în volum și se constituie ca pretexte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]