KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...231 232 233 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

tine și Eva se petrece de-adevăratelea chestia asta. Nu prea des, zise Wilt. Sally râse. — O, dragule, ești un drag onest! zise ea, după care se ridică și mai aduse două pahare cu băutură. Plin de reținere, Wilt își aplecă privirea înspre paharul lui de hârtie. Deja începea să se îmbete foarte tare. — Dacă eu sunt un drag onest, ce fel de dragă ești tu, dragă? întrebă el, străduindu-se să-și înzestreze ultimul „dragă“ cu mai mult decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
pe spate și astfel ajunse iar deasupra ei. După aceea își trase genunchii în sus până când ajunse să stea crăcănat peste ea. Acum nu-i mai trebuia decât ceva de care să se țină în timp ce se ridica în picioare. Se aplecă în față și se apucă de marginea unui scaun cu o mână, în timp ce cu cealaltă ridică de la podea capul lui Judy. în clipa următoare era în picioare. Ținând păpușa strâns lângă el, își târșâi picioarele până la ușă și o deschise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
ea pe tânăr. Dar de-acum lui Wilt nu-i mai păsa. Ieșise din trup - în toate sensurile posibile. Abia dacă era vag conștient de strigătele de pe coridor, de faptul că ușa fusese spartă de cineva, de fețele care se aplecau deasupra lui și de râsetele isterice. Când își reveni în simțiri, era întins pe un pat din camera cu jucării. Se ridică, își puse hainele pe el, se furișă până jos, la parter, și ieși pe ușa din față. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
mai mică idee despre ce se petrece. în nici un caz. Wilt zâmbi în sinea lui, încântat de simplitatea planului său. O apucă pe Judy și o împinse în puț, cu picioarele înainte. Păpușa alunecă înăuntru cu ușurință, iar Wilt se aplecă în față. Perfect. Iar în momentul acela alunecă pe pământul noroios. Cu un efort disperat, care îl obligă să dea drumul păpușii de cauciuc, se aruncă într-o parte și se apucă de bucata de furnir. Apoi se ridică cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
parohiei lor și lipsa de interes a enoriașilor față de problemele spirituale, deveneau alcoolici. Părintele St John Froude continua și el tradiția. își îndeplinea îndatoririle cu aceeași fervoare fundamentalistă anglo-catolică ce-l făcuse atât de puțin popular în Esher și își apleca privirea alcoolică asupra activităților celor câțiva enoriați care de-acum, fiindcă rachiul nu mai era atât de cerut, se mulțumeau cu încărcăturile ocazionale de imigranți ilegali din India. în ziua aceea, după ce-și termină micul dejun - care consta în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
în jurul lui se învârtea Sally, care făcea unele pregătiri. Se dezbrăcă și-și puse pe ea bikinii de plastic. Scoase din poșetă o bucată pătrată de mătase și o puse pe masă, după care aduse un ibric din bucătărie și, aplecându-se peste marginea vasului de agrement, îl umplu cu apă. în cele din urmă se duse în toaletă și se machie în oglindă. Când ieși de acolo, avea gene false, buzele îi erau de un roșu strident, iar machiajul gros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
pe patul de lângă Gaskell. Ce încerci să faci? Să ne-mpăcăm, dragule pervers! Meriți o curbă. Și Sally îl mângâie cu tandrețe. — Ca în vremurile bune de odinioară. îți amintești? Gaskell își aminti și fu cuprins de slăbiciune. Sally se aplecă deasupra lui și îl apăsă cu trupul ei pe pat. — Sally surogat... zise ea și îi descheie cămașa lui Gaskell. Gaskell începu să se agite. Dacă te gândești că... — Fără gânduri, pervers mic! zise Sally și îi descheie blugii. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
mângâie tandru. — O, Sally! — Ăsta-i dragul meu! Și-acum vine impermeabilul! — N-am nevoie de el. îmi place mai mult fără. — Dar am eu nevoie. Trebuie să dovedesc că m-ai iubit până când moartea ne-a despărțit. Femeia se aplecă și i-l rulă cum se cuvine. Gaskell se holbă la ea. Ceva nu era în regulă. — Și acum casca... Sally se întinse și luă casca de baie. — Casca? întrebă Gaskell. De ce casca? Nu vreau să-mi pun chestia aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Vii, te-ai și dus. De-acum e vremea de baie la Stix. — Bai elastic? — Baie la Stix. S de la Sally, T de la „terminat”, I de la „Idiotule” și CS de la „crapi singur”. Nu a mai rămas decât asta. Sally se aplecă și apucă ibricul cu apă murdară. Gaskell întoarse capul și se uită la el. — Ăsta pentru ce-i? Pentru tine, dragule. Lapte de noroi. Femeia îi înălță puțin trupul și i se așeză pe piept. — Deschide gura, zise ea. Gaskell

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
mă tot întreba dacă i-a dat câinelui mâncare marca Chappie sau Bonzo. Nu mai suport vorbăria asta despre mâncarea câinelui. Inspectorul Flint se apropie de momeală: — De ce nu? Mă calcă pe nervi! zise Wilt, scuturându-se înfiorat. Inspectorul se aplecă înspre el. — Mâncarea pentru câini te calcă pe nervi? întrebă el. Wilt ezită, chinuit tot. Nu-ncepe iar cu asta! zise el. Te rog mult, nu! Ei bine, de care-a fost, Bonzo sau Chappie? zise inspectorul, simțind mirosul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

par desprinse dintr-un film despre Ku-Klux-Klan sau despre vânătorile de vrăjitoare. Vânătoarea de vrăjitoare din cartierul...“ Ascultă, nu vrei să asculți? Femeia aranja ceștile, tacâmurile în chiuvetă. Se mișca lent, fără plăcere. Șchiopăta discret pe stângul, se mișca greu, aplecată într-o parte. Dar revenise, se reașeză. Mâinile ei palide și grăsuțe stăteau din nou alături, cuminți, pe fața de masă imaculată. — Deci, au năvălit în apartamentul femeii. Și, ce crezi? Au dat foc, înțelegi? Au dat foc, dacă poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pentru care captivii îndelung dresați, iată, nu se dovedesc apți... Tumultul acesta zăpăcitor, un miraj în care nu puteai avea încredere. Domnul Gafton își duse, fără să vrea, mâna la frunte, să-și șteargă sudoarea. Un vârtej, da, da! Se aplecă peste caietul deschis, decis să scrie. „Etica și echitatea trebuie să fie principii atât de legislație, cât și de viață, ale unei societăți noi. Funcționarii publici, de la cei mai mici la cei mai mari, ar trebui, primii, să le respecte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
care poartă marca ASCENSORUL. Ei bine, alaltăieri...“ Îi era silă, da, trebuia să recunoască. Silă și neputință de a renunța, totuși, la aceste mesaje frumos caligrafiate, prin care își semnala lumii existența, perseverența, falimentul. Privi departe, nicăieri, înainte de a se apleca, din nou, îndârjit, asupra cuvintelor: „La Ecarisaj se practică, stimați tovarăși, un obicei pe care nu numai iubitorii de animale îl consideră inadmisibil. Legal, se admite un termen de trei zile pentru ca posesorii animalelor pierdute să le recupereze. Singura cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
au nici pe dracu’, să știți. Nu-i internează nimeni la nebuni, cum ar trebui... Devenise furioasă, îi privea pe cei doi ascultători indiferenți, de parcă ar fi fost amestecați, vinovați, îi îngloba, de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în cabinet, decise bătrânica, pornind deja înainte. Șchiopăta, parcă, sau doar își legăna mersul. Intrase în a treia cameră. Vizitatoarea citi pe ușă: dr. docent Veta Apostolescu. Femeia trecuse în spatele biroului, pe care se afla o pereche de ochelari. Se aplecă, își puse ochelarii. Deci, nu îngrijitoare, ci... Savanta! Făcu un semn, o invită înăuntru. — Aveți vreo problemă? Ce-ar fi putut să întrebe? Despre prietenii handicapați ai omului handicapat, mut, surd, surdomut? — Ce liniște aici! Câinii ăștia ca niște sfinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva, pierdut în stratosferele nopții. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă puțin în stânga, spre mica fereastră. Scaunele vibrează ușor, un scurt curent de alarmă frisonează pântecul de știucă metalică al avionului. Pasagerii privesc spre distinsul turist, ca și cum comportarea acestuia ar fi, de fapt, adevăratul test al zborului. Își consultă, agitați, ceasurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
alții. Elegantul străin nu dă, însă, nici un fel de semne de neliniște. Privește spre vecinul său, un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa se și aplecase să-l servească. În rochie lungă de voal, în mâini cu o tavă de argint. Goală, sub voalul violaceu. Mâini lungi, albe. Bust bronz, buzele roșii. Cearcăne de fard vânăt. Se apleacă spre urechea de curcan a turistului. Rochia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa se și aplecase să-l servească. În rochie lungă de voal, în mâini cu o tavă de argint. Goală, sub voalul violaceu. Mâini lungi, albe. Bust bronz, buzele roșii. Cearcăne de fard vânăt. Se apleacă spre urechea de curcan a turistului. Rochia de voal flutură. Sânii sticloși, bobul bec din mijloc. Senatorul nu pare să observe, însă. Zâmbetele infinitului, a cărui muzică o ascultă, pierdut, la casca prinsă peste urechile clăpăuge... Se trezise Tolea, readormise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc întinerite. Avionul se tot leagănă, de pe o parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă spre stânga, spre mica fereastră. Scaunele vibrează din nou, scurt curent de alarmă prin pântecul de știucă metalică al avionului. Pasagerii privesc iar spre distinsul pasager, ca și cum comportarea acestuia ar fi, de fapt, adevăratul test al zborului, ca și cum de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
rutiere.“ Vocea crainicului nu oferă nici un semn de neliniște. Călătorii par calmați, capetele se realiniază, cuminți. „Limba romanică, familia indo-europeană. Portul maritim cel mai important este creditat cu 40 milioane tone pe an. Pe locul vechilor colonii grecești.“ Bătrânul se apleacă din nou spre umila ordonanță. Îi spune ceva, dar vocea nu se concretizează, nu se aude, parcă e aspirată și anihilată înainte de a se sonoriza. Tânărul replică prin mari gesturi nepotrivite cu strâmtul său costum provincial și cu mișcările puține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
din suprafață. Climă temperat continentală. Influențe oceanice în vest, mediteraneene în sud-vest, continentale în nord-est. Zone turistice montane și marine. Monumente de artă feudală.“ Domnul cărunt întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa e la post, se și aplecase, să-i ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și aplecase, să-i ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori din aristocrația greacă din Istanbul. Suntem în apropierea capitalei. Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene, dar marțianul nu observă. Manechinul se tot apleacă, sânii goi pe tavă, cu butonul electric în mijloc... Mustăciosul din dreapta pensionarului nu mai suportă secvența. Smulge de pe măsuță, din teancul de cartonașe, un pătrat galben, îl ridică, la vedere, să-l trezească pe turist și se întoarce, enervat, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cafeaua la serviciu, deși nu există de cumpărat cafea nicăieri. Cum venea, Gina dispărea în spatele ghișeului, revenea cu ceașca umplută într-o mână și cu bluza vernil orange bordo în cealaltă mână, uitând că a rămas doar în sutien. Se apleca peste registru, aranja pixurile și abia într-un târziu trăgea bluza pe umeri. Moment în care și roșea, scurt, provocator. „Chiar n-a venit încă profesorul?“, avea să întrebe, ca de obicei, șoricuța salariată, încheindu-și ultimul nasture al bluzei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]