7,814 matches
-
Augustus să mă lase să mă bucur de viața pe care mi-a acordat-o. Când împăratul va fi senin, cere-i să nu mă lase în prada ușoara a geților, ci să-mi acorde un loc mai bun pentru bietul meu exil. Momentul e cum nu se poate mai propice pentru această intervenție afirmă Ovidiu. Augustus și Livia sunt fericiți. Germanicus își demonstrează prematur curajul. Drusus arată o vigoare egală cu noblețea sa. Nurorile, nepoții și fiii nepoților, toți membrii
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în schimbul Histriei, și în orice alt loc din lume chiar de-ar fi și abisul cel mai adânc. Ovidiu simte o ură profundă pentru locul lui de exil și și-o exprimă chiar cu riscul de a-i supăra pe bieții locuitori ai Tomisului, care au făcut dintotdeauna tot ce le stătea în putință pentru a-i ridica moralul. Mai mult, de curând, numai Ovidiu pe acele meleaguri tomitane, fusese scutit de la sarcinile publice, împreună cu cei care beneficiau de acest privilegiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
e cu vărsare de sânge Ovidiu ar putea părăsi acest loc de exil, cu condiția ca destinatarul scrisorii să se ocupe repede de acest lucru: de altfel, Augustus, adesea s-a arătat indulgent cu dușmanii săi (hostes)! Ce să facă bietul poet dacă și apropiații îl abandonează? Nu mai există ancoră care să-i țină în loc nava. Se gândește atunci să se refugieze personal la altarul sacru al împăratului (poate un fel de amenințare cu scop de șantaj), căruia îi aduce
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
transformându-l într-o mașină abstractă de creație într-un program. Între geniul inspirat și artistul proletar nu a mai rămas loc pentru scriitorul emotiv. Și e nedrept. Pentru că și cei care scriu, asemeni celor care citesc, sunt tot oameni, biete ființe afective. De ce să judecăm diferit plăcerea Ziței pentru "misteruri" și obsesia lui Rebreanu pentru construcția sferică a universului epic? Pasiunea pe care autorul lui Ion o pune pentru a demonstra (împotriva romanului și a spiritului său rătăcitor) că în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cu deplina încuviințare a acestuia, probabil în speranța inconștientă de a-i menține treaz interesul erotic. În aceeași logică a triunghiului amoros, și amantul se dovedește o victimă a relației maladiv-perverse dintre cei doi soți, de vreme ce moartea rivalului îi apare, bietul de el, drept o nesperată cale de acces la inima (împietrită de acum) a femeii iubite. În paralel cu încurcatele raporturi sentimentale generate de existența triunghiului conjugal, dramaturgul prezintă, prin contrast, relația dintre Maria și logodnicul ei, Gică (nomen est
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
morale. Dincolo de asemenea speculații forțate, pe alocuri stânjenitoare chiar, merită reținută ideea terapiei prin teatru și a purificării cathartice grație receptării sensului global al piesei, care face imposibilă identificarea cu vreun "erou" anume cine s-ar recunoaște cu bucurie în bietul amant, în soțul încornorat sau în nefericita femeie sinucisă fără de voie? "Triunghiul" rămâne de fapt o entitate compactă, desemnând un singur "personaj" (psihicul uman) în trei "ipostaze" (eul, supraeul, sinele). Din cele prezentate până acum rezultă că, deși a recurs
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
amicul îi dezvăluie că femeia trăise în același timp, cu amândoi, în minciună), perspectiva să se răstoarne, iar personajul "comic" de mai înainte, victimă a iluziei, să iasă din scenă discret, cu o lacrimă "în colțul ochiului" pusă pe seama frigului (bietul om vrea să-și ascundă, totuși, suferința). În alt loc (Într-o zi de curse), viclenia femeii e ilustrată anecdotic, printr-o istorioară ce-și scoate efectul comic din inteligenta utilizare a qui-pro-quo-ului, fără alte pretenții. Bănuind că nevastă-sa
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
despărțirii de "celălalt", tânărul e surprins de violența patimii ce schimonosea demonic obrazul de "icoană" al femeii: "[...] părea în adevăr o altă ființă. Nimic nu mai rămăsese din trăsăturile ei gingașe și fragede, din zâmbetul ei plutitor și fericit: o biată figură brăzdată de durere și un trup frământat sub biciuirea unei puteri lăuntrice". Ce forță bizară declanșase oare cumplita transfigurare, făcând din făptura vaporoasă, cu aer feciorelnic, o harpie răzbunătoare? Îl va fi iubit Mab atât de mult pe acel
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
spectatorului" facilitează cunoașterea autentică ("Maestrul" e un soi de mesager al destinului și de porta voce auctorială), scriitorul trebuie să descopere limbajul adecvat, "forma" potrivită care să exprime/ comunice cunoașterea vizată. În caz că izbutește, lumea întreagă, și nu doar viața unui biet individ, va intra, firesc, într-o carte (oare de ce n-am înțelege preconizata evoluție de la "subiectiv" la "obiectiv" în felul acestui proces de esențializare și de algoritmizare a sufletului, literaturii, lumii prin recursul la teatru și melodramă?). Apoi, chiar dacă distruge
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
răspândită și cu un conținut atât de constant, încât trebuie să i se acorde o valoare aproape universală". După cum îl descrie Freud, ar fi vorba despre "un fel de visare trează, care, căzând odată în adâncurile psihicului, ajunge doar un biet fragment uitat din arheologia noastră, una dintre acele rămășițe, pe care în mod conștient (sau mai degrabă inconștient) le putem considera inexistente, fără să le bănuim niciodată valoarea". Oricum, "pentru a compune intriga romanului său familial, copilul n-are de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
societatea noastră actuală, furtul și munca nu sînt de esență diferită. Eu mă ridic împotriva acestei pretenții că există un mijloc cinstit de a-ți cîștiga viața: muncă, și unul necinstit: furtul" (id., op. cit.,pag. 23). În același fel, în biata viață a lui François Claudius Koeningstein, zis Ravachol, crimele de drept comun sînt amestecate cu actele teroriste pe care le recomandă Neciaev, totul fiind înecat în obișnuita frazeologie revoluționară. Ravachol căutat pentru asasinat urmat de furt și complicii săi aruncă
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
Dar deja profeții Millénium-ului au propovăduit abolirea muncii, cu mult înaintea anarhiștilor de la sfîrșitul secolului trecut și există o foarte mică diferență între aceste atitudini dogmatice și disprețul față de muncă și față de cei care muncesc a criminalilor de drept comun. Bietele graffiti "Métro-Boulot-Dodo" pleacă de la același spirit al termenilor de săpători sau de nădușiți folosiți pentru cei din Clasa de Mijloc, pentru a desemna oamenii onești. De asemenea, Pămîntului sfînt mînjit de necredincioși îi succedă, în zilele noastre, imaginea unei Palestine
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
dezorganizat a cîntărit greu în formarea gîndirii lui Ravachol: "Tatăl meu o bătea pe mama (scrie el) și a părăsit-o cu patru copii" (citat de Jean Maitron, op. cit., pag. 46). Multe detalii comune ar putea fi regăsite, în această biată existență, în biografiile teroriștilor cunoscuți și criminalilor de drept comun. Regăsim aceeași mobilitate a slujbelor muncitor agricol, apoi încadrat în diferite ateliere și o anumită agresivitate funciară. Intrarea în delicvență are loc în momentul în care el comite mici pungășii
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
s-a năzărit câinelui nostru că deodată a ieșit de la umbră, s-a ridicat pe picioarele dinapoi, a mârâit scurt și a așezat pe umerii lui Leon două lăboaie, rânjindu-i în față, gata-gata să-l apuce de beregată. Atunci, bietul evreu a țipat ca din gură de șarpe și noroc că a ieșit mama și s-a răstit la Tarzan, altfel se întâmpla pozna. De altfel, era un câine pașnic, păzea toată curtea și grădina de hoți, căci pe atunci
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
așa este pentru că ei fac parte din generația mea, pe care am studiat-o și o simt. Și aceasta nu pentru timpurile de astăzi, ci pentru că pe ea s-a pus amprenta unui sfârșit de război uriaș, prea mare pentru bieții copii. Am ales din „paradisul” nostru niște cercuri: unele mari în diametru, potrivite pentru înălțimea noastră, cam de un metru și descrescând până la cercul cu diametrul de zece centimetri, pentru copiii mai mici. Fiecare avea în mână câte o „ștangă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pregătit pentru admitere împreună cu Aurel - un coleg de clasă la școala din cartier - și, vorba ceea, știi ce slăbuț era la matematică și fizică. Dar el a reușit la mecanică, pentru că a avut dosar „sănătos” și eu am rămas un biet maistru, să mă comande niște neisprăviți de ingineri. - De, măi Țuți, ce să-ți spun? Vremurile nu s-au schimbat. Am suferit în copilărie de foame și boli, am trăit în sărăcie cruntă, iar acum strâmbătatea a ajuns la rang
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aceia grei, căci dragilor, am făcut armată grea, pe atunci se mai făcea și “căprăreală”, un fel de mari torturi la care eram supuși, fiind practic la cheremul gradaților, care-și răzbunau propriile chinuri îndurate în școala regimentară pe spinarea bieților recruți - măsurarea dormitorului cu bățul de chibrit, spălarea veceurilor de zeci de ori, chiar dacă erau curate ca în farmacie, șmotru pe săli și în dormitoare până-și vedeau gradații musteața în luciul parchetului sau cimentului, instrucție până la epuizare cu tot
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a ceea ce au oamenii în ei mai ascuns. Am observat la el o nuanță de tristețe când mi-a spus: - Port și astăzi o minusculă fotografie a imaginii ei fizice și sufletești și n-am considerat-o niciodată decât o biată femeie, care a fost lovită în destinul ei, așa cum am fost și eu. Și poate și ea îmi păstrează amintirea, pe unde o mai fi... ... Era în februarie 1944. Într-una din întâlnirile lor, maistrul cizmar i-a spus Mariusiei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
spre lagăr, cu capul aplecat între umerii aduși în față. Nu ne spusesem nici un cuvânt în plus, ce era de spus se risipise parcă în gerul Siberiei. Aveam fața plină de lacrimi căci, totuși, a fost o despărțire între două biete făpturi care nu se vor mai vedea niciodată. Am urmărit-o cu privirea până s-a pierdut în albul imaculat al mării de zăpadă. Am mers în neștire spre apus, prin zăpada aceea prăfoasă. Cât am mers? Nu știu, se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
socoteală, vine, te ia, pleacă, iar vine, te strivește, nici măcar nu te înghesuie într-un colț să spună “fi atent, peste un minut te iau”, nu, ea tace și face. Așa este Doamna Albă. Așa a făcut și cu tine, biet frate plecat în sferele infinitului. Și părinții noștri s-au dus fără să ofteze, săracii, după o viață frumoasă, numai a lor. Ca mâine, când toate otrăvurile albastre, cu toate nuanțele lor până la violetul astral, ne vor liniști într-o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trăim o epocă de adânc umanism, ce să-i faci! Tu, care ești dincolo, dacă e adevărat că spiritul tău mai sălășluiește cu noi, viețuitorii pământului, caută să ne dai îndrumări, prin mijloacele tale, pentru a ne apăra de cenușiul bietei vieți. Am fost la mănăstirea Slătioara, de rit vechi, unde am stat vreo 5 zile și unde ne-am simțit bine, am pus lumânări pentru sufletul tău și pentru părinți, pentru toți cei dragi care ne-au părăsit, am mers
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Da' știți una și mai și? Casierul de la primărie a fugit cu toți banii și i-a pierdut la ruletă, la oraș. Și polițaiul nostru, în loc să-l caute, se vaită de o bătătură. - Și acu', întreabă altul, ce-o să facă biata femeie? - Care femeie? - Păi, Ilinca din deal...Ce-o să facă? Nu știu. Burta fetei crește și mă-sa se vaită că n-are bani să dea copchilu' afară, zise cel care lansase vestea, apoi mai țâșni un scuipat pe care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Ne-am uitat în speranța că vom zări locul nostru drag de anul trecut, dar nu era nimic, peste tot numai apă și... apă. Bănuiam doar sălciile de la locul de pescuit, căci din ele nu se vedeau decât vârful coroanelor, biete sălcii bătrâne, care ne-au ocrotit atât de bine împotriva țânțarilor! Colac peste pupăză, a început să sufle vântul, un vânt persistent, cam rece, cu picături de apă. Ce-o să ne facem? Nici nu concepeam să ne întoarcem acasă! - Dacă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Parcă ar fi vrut să zboare și nu putea. Ba se înălța razant cu luciul apei, bătea apa cu picioarele și cu aripile, în fine, făcea o harmalaie cât ar fi făcut un cârd întreg de gâște și nu o biată pasăre. - V-ați lămurit ce face? Vedeți că și la pescuit se poate vâna cu hăitași? El alungă peștele spre cârligele noastre. Nu știe ce face, înoată acolo atras de ceva misterios, de neînțeles pentru el și pentru noi; or
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ar fi un subiect de discuție, că e cam slabă și fără gust - mai pui un pic de sare sau vegeta, dacă ai, și merge - dar se lasă păgubaș, oftează și mănâncă, așa cum este. Și vorba cântecului: "Așa se trec bieții bătrâni,!" numai că nu se mai roagă "la împăratul", pentru că împăratul (acesta însemnând guvernanții, în totul lor neocomunist) are alte griji, cele personale și nu ale marii mase de suferinzi, condamnați la o viață de mizerie, de azi pe mâine
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]