6,191 matches
-
potențial scăzut de toxicitate orală. Cu toate acestea, sărurile sintetice de germaniu sunt compuși nefrotoxici, iar compușii sintetici ai germaniului cu halogenii și hidrogenul devin toxine și au proprietăți iritante. În raportul său "Legea Periodică a Elementelor Chimice" din 1869, chimistul rus Dmitri Ivanovich Mendeleev a prezis existența unor elemente chimice necunoscute, inclusiv cea a unui element care ar fi completat un loc vacant în grupa carbonului din Tabelul Periodic al Elementelor, plasat între siliciu și staniu. Datorită poziției în Tabelul
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
Periodic, Mendeleev a numit elementul "ekasilicon (Es)", estimându-i greutatea atomică la valoarea de 72.0. La mijlocul anului 1885, la o mină aflată lângă Freiberg, Saxony, un nou mineral a fost descoperit, fiind numit "argirodit" datorită conținutului înalt de argint. Chimistul Clemens Winkler a analizat acest nou mineral, care s-a dovedit a fi o combinație de argint, sulf și un nou element; acesta va fi izolat de Winkler în 1886, determinându-se caracteristici similare cu cele ale antimoniului. Înainte de publicarea
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
ceea ce îi permite să oxideze cu ușurință ionii bromură și clorură. Hemul S se deosebește de hemul B prin prezența unei grupe formil la C2 în locul grupării vinil.A fost identificat la viermii de mare, structura sa fiind stabilită de chimistul Hans Fischer. Calea de sinteză are drept precursori acidul D aminolevulinic format din glicină și succinil CoA provenite din ciclul Krebs.Transformarea porfibilinogenului în porfirină nu este un proces cunoscut în plante.are loc condensarea a 3 molecule de porfobilinogen
Hem () [Corola-website/Science/304545_a_305874]
-
nucleare; ul este utilizat, în principal, la blițuri și lămpi cu descărcare în gaze , deși poate fi și un bun anestezic. La fabricarea primului laser s-a folosit molecula diatomică a xenonului, Xe. Xenonul a fost descoperit în Anglia de către chimistul scoțian William Ramsay și de către chimistul Morris Travers pe data de 12 iulie 1898, adică la puțin timp după ce aceleași personaje au descoperit alte două gaze rare similare, anume krypton și neon. Aceștia au găsit elementul nou în reziduurile provenite
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
la blițuri și lămpi cu descărcare în gaze , deși poate fi și un bun anestezic. La fabricarea primului laser s-a folosit molecula diatomică a xenonului, Xe. Xenonul a fost descoperit în Anglia de către chimistul scoțian William Ramsay și de către chimistul Morris Travers pe data de 12 iulie 1898, adică la puțin timp după ce aceleași personaje au descoperit alte două gaze rare similare, anume krypton și neon. Aceștia au găsit elementul nou în reziduurile provenite din componentele evaporate ale aerului lichid
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
contrast folositor pentru "MRI" (imagistica cu rezonanță magnetică). În faza gazoasă, acesta poate fi utilizat pentru a vedea spații goale din interiorul unui corp (cum ar fi un eșantion poros sau alveole în plămâni). Xenonul hiperbolizat poate fi utilizat de către chimiștii de suprafață. În mod normal, este dificil să caracterizezi suprafețe folosind rezonanța nucleară magnetică, deoarece semnalele de la suprafața unui eșantion pot fi ajunse de către semnalele venite de la nucleele atâtor atomi, de pe toată suprafață. Totuși, spinul nuclear de pe suprafața solidă poate
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
52. ul a fost descoperit în 1782 în minereul de aur de la minele din Zlatna, pe teritoriul actual al României (atunci în Imperiul Habsburgic), de către mineralogul austriac Franz-Joseph Müller von Reichenstein. Telurul a fost studiat însă abia în 1798, de către chimistul german Martin Heinrich Klaproth, același care a descoperit uraniul, zirconiul și ceriul. Telurul este un element relativ rar, iar conținutul din acest nemetal al scoarței terestre este de 1·10la sută. Telurul poate fi găsit în minereurile de aur ale
Telur () [Corola-website/Science/303500_a_304829]
-
metode de depistare a otrăvirii cu arsenic (toxicul nu putea fi depistat la cadavru, când nu era folosit în doze masive). Arsenicul a continuat să fie folosit în scop criminal până în prima jumătate a secolului XIX. După anul 1832, când chimistul englez James Marsh a descoperit prima metodă de depistare a arsenicului, numărul acestor otrăviri criminale a scăzut considerabil. Proprietățile toxice ale arsenicului au fost folosite în decursul istoriei și în scopuri militare. Astfel, în Evul Mediu se folosea fumul toxic
Trioxid de arsen () [Corola-website/Science/303501_a_304830]
-
însărcinat cu distribuirea ajutoarelor) și chiar mincinoși (Lăură, sora pictorului amator, l-a mințit că el, Haw, este prima ei dragoste), Haw distruge tot aurul pe care il produsese, se așază dezolat pe un scaun, și moare de inimă rea. Chimistul Raffles Haw reușise să sintetizeze aur pornind de la elemente chimice cu numarul atomic mai mare. Prin simpla electroliza a plumbului el a obținut aur apoi, lăsând metalul galben să se descompună sub acțiunea curentului electric, el obținea elemente cu numarul
Faptele lui Raffles Haw () [Corola-website/Science/303510_a_304839]
-
în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider (după alții: Zuckor). Cei doi au avut nouă copii. Cel mai renumit fiu al lor a fost bacteriologul și morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926).. Primul lor copil a fost chimistul Aurel (n. 1853, Viena), care a semnat mai multe lucrări de specialitate. Fiul acestuia, Aurel Alexandru (1886-1962), nepotul lui Vincențiu, a fost și el un chimist cunoscut care a contribuit în mod important la descoperirea testului pentru detecția și prevenirea
Vincențiu Babeș () [Corola-website/Science/303554_a_304883]
-
și morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926).. Primul lor copil a fost chimistul Aurel (n. 1853, Viena), care a semnat mai multe lucrări de specialitate. Fiul acestuia, Aurel Alexandru (1886-1962), nepotul lui Vincențiu, a fost și el un chimist cunoscut care a contribuit în mod important la descoperirea testului pentru detecția și prevenirea cancerului cervical și a altor boli ale aparatului reproducător feminin, care acum se numește Papanicolau. În România se vinde sub numele Babeș-Papanicolau. Liceul nr. 21 din
Vincențiu Babeș () [Corola-website/Science/303554_a_304883]
-
reuniune a Societății Oamenilor de Stiință din Germania, ținută în orașul Karlsbad, de către Franz Hofmeister (ținînd cont de reacția biuretului) și Emil Fischer (care aduce clarificări asupra scheletului proteic). Ipoteza că în molecula proteinelor există legături amidice fusese elaborată de chimistul francez E Grimaux încă din anul 1882. În ciuda evidențelor care demonstrau faptul că proteinele supuse acțiunii proteolitice se scindează în oligopeptide, ideea că lanțul proteic este liniar, au fost idei greu de "digerat". În perioada respectivă, numeroși savanți (William Astbury
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
și Sri Lanka. Din secolul al XIX-lea s-a reușit producția sintetică a mineralului, de către francezul Auguste Verneuil (1902), care din oxid de aluminiu cu adăugarea intenționată de impurități reușește să producă rubin artificial. Cu puțin înainte de primul război mondial chimistul german Paul Moyat a reușit producerea corindonului artificial din bauxită (minereu bogat în oxid de aluminiu) într-un cuptor electric la ca 2120 °C înlăturând celelalte substanțe nedorite printr-o reacție chimică de reducere. În Bavaria prin procese de calcinare
Corindon () [Corola-website/Science/304004_a_305333]
-
cu un diamant Mariei de Borgogna, începând astfel tradiția inelului de logodnă. 1642 - reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste Tavernier. 1726 - Diamantul este descoperit în Brazilia, ce devine principalul producător de diamante din lume. 1797 - Chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format din carbon, "arzând" un diamant într-un mediu de oxigen și găsind doar resturi de dioxid de carbon. 1867 - Depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în Africa de Sud. martie 1888 - "South Africa
Diamant () [Corola-website/Science/303988_a_305317]
-
Kirchner pictează de preferință nuduri, portrete, scene de circ și de teatru. El popularizează în "Die Brücke" tehnica gravurii în cupru - foarte populară în Germania și Austria în secolul al XV-lea - pe care o deprinsese de la tatăl său, inginer chimist, executând în acest mod și manifestul grupului. Această tehnică, la început considerată meșteșugărească, devenise un mijloc consacrat de exprimare artistică mai ales datorită lui Albrecht Dürer. Viața în comunitate a celor patru tineri artiști va continua, începând din anul 1911
Ernst Ludwig Kirchner () [Corola-website/Science/304050_a_305379]
-
toate erau caracterizate de un anumit grad de astringenta, fiind utilizate în medicină sau că vopsele.. În anul 1760, un anumit oxid metalic care prezenta stabilitate și nu putea fi redus a fost extras din alaun și numit alumina de către chimistul francez L.G.Morveau. În 1807 Șir Humphry Davy a concluzionat că reducerea compușilor chimici stabili ar trebui să se facă electrolitic cu ajutorul unei noi celule voltaice, reușind obținerea sodiului, potasiului, bariului, stronțiului și al calciului în formă metalică. Pentru această
Aluminiu () [Corola-website/Science/304101_a_305430]
-
obținut prin electroliza. Pierre Berthier descoperă în anul 1821 lângă Baux-de-Provence o mină în care există un mineral ce conținea mai mult de 50% de oxid de aluminiu. Mineralul va fi numit bauxita. Cercetarea aluminiului metalic a fost continuată de către chimistul danez Hans Christian Oersted, care descrie în 1825 Societății Filosofiei Naturale o metodă de reducere a clorurii de aluminiu la o formă metalică cu ajutorul unui amalgam mercuric al potasiului. Mercurul din amalgam era treptat îndepărtat prin distilare, produsul rezultat fiind
Aluminiu () [Corola-website/Science/304101_a_305430]
-
să timpurie asupra aluminiului a fost abandonată până în anul 1854, când a modificat procesul astfel încât a produs globule mici și strălucitoare, care erau suficient de pure pentru confirmarea densității reduse a aluminiului și pentru stabilirea ductilității și a caracteristicilor chimice. Chimistul francez Henri Etienne Sainte-Claire Deville a îmbunătățit de asemenea metodă lui Wohler în 1846, descriindu-le în anul 1859, printre care afișase și propunerea folosirii sodiului în locul potasiului costisitor. Aluminiul a fost ales drept material pentru vârful Monumentului Washington în
Aluminiu () [Corola-website/Science/304101_a_305430]
-
tîrziu Plinius l-a identificat cu rîsul ("Lynx lynx"). Timp de peste două milenii cunoștințele noastre despre piroelectricitate nu au evoluat aproape deloc, pînă cînd în secolul al XIII-lea aceasta a intrat în atenția cîtorva învățați. În 1717 medicul și chimistul Louis Lemery a realizat prima descriere științifică a fenomenului. Primul care a înțeles că proprietățile turmalinei au de a face cu electricitatea a fost însă naturalistul Carl von Linné, care pe baza acestei observații a numit turmalina "lapis electricus" ("piatra
Piroelectricitate () [Corola-website/Science/304178_a_305507]
-
în alte domenii, precum Wilhelm Röntgen, Pierre Curie, Gabriel Lippman, Heike Kammerlingh Onnes, Erwin Schrödinger, Archer Martin și Max Born. Studiile lui Joseph Valasek asupra piroelectricității aveau să ducă în 1920 la descoperirea unui alt fenomen înrudit, feroelectricitatea. În 1938 chimistul Yeou Ta de la Sorbona a propus ca aplicație a piroelectricității turmalinei utilizarea acesteia la detecția radiațiilor infraroșii. În timpul și după terminarea celui de-al doilea război mondial cercetările au continuat în SUA, Regatul Unit și Germania, dar rezultatele au fost
Piroelectricitate () [Corola-website/Science/304178_a_305507]
-
Masele plastice (plasticul, plural plasticele) sunt produse sintetice de natură organică, anorganica sau mixtă, care se pot prelucră ușor în diferite forme, la cald sau la rece, cu sau fără presiune. În 1908, chimistul Jacques Brandenberger descoperă celofanul, a cărui denumire o patentează în 1912. În 1909, belgianul Leo Baekeland invetează prima materie plastică sintetică, care avea să îi poarte numele: bachelita. Fritz Klatte brevetează, în 1913, polimerizarea unui gaz, clorura de vinil, și
Masă plastică () [Corola-website/Science/304221_a_305550]
-
(în publicațiile științifice "Nenitzescu"; n. 15 iulie 1902, București - d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române. A fost fiul lui Dimitrie S. Nenițescu, doctor în drept și științe politice, avocat, secretar general al Ministerului de Interne, director al
Costin D. Nenițescu () [Corola-website/Science/303906_a_305235]
-
A intuit una din cele mai importante direcții de dezvoltare a chimiei organice și a adus contribuții de bază. Două exemple ar fi chimia reacțiilor care decurg prin ioni de carboniu și problema ciclobutadienei. De asemenea a publicat "Manualul inginerului chimist" și manuale de liceu. Este ales ca membru al Academiei Române și al altor academii din străinătate (Germania, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia). Primește numeroase premii, dintre care medalia “A.W.von Hofmann“, una dintre cele mai prestigioase medalii științifice. A fost
Costin D. Nenițescu () [Corola-website/Science/303906_a_305235]
-
și tehnicii românești, atât direct cât și prin cei pe care i-a format în cei 35 de ani de profesorat. A luat cu curaj poziție contra unor directive cu urmări nefaste la Academia Română. Că și ceilalți din generațiile de chimiști ai Politehnicii bucureștene sunt bucuros și mândru că am avut norocul să ascult prelegerile Magistrului și să văd cum el a reușit să creeze de la zero, trecând peste condiții vitrege, un nucleu de știință și învățământ care s-a impus
Costin D. Nenițescu () [Corola-website/Science/303906_a_305235]
-
căreia a arătat o pasiune deosebită pentru biologie și mai ales pentru biologie marină. Din Stanford a plecat la New York, unde a încercat să trăiască din scris ca gazetar. Nereușind, s-a întors în California unde a lucrat ca laborant chimist, zidar și muncitor agricol, pribegind din loc în loc. Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie, câștigându-și existența din pescuit. Locuind în Pacific Grove cunoaște pe conducătorul unui laborator de biologie, Ed Ricketts, care devine un prieten apropiat și
John Steinbeck () [Corola-website/Science/303900_a_305229]