7,296 matches
-
de lumină-umbră, pe care ea le numea „tehnici de distanțare“ și „noduri de perspectivă“, de parcă ar fi croșetat un pulover sau ar fi muncit la un roman. Eu nu vedeam decât o mare de guașă, pe valurile căreia, dacă te chinuiai puțin, reușeai să distingi femei, vaze cu flori și fazani morți. Îmi plăceau în schimb ramele, aurii, precise, borcănate, puteai să le dai jos și să te iei la bătaie cu ele. Sus, la etaj, am bătut la ușa Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai fost și alții, ci doar că nu-i știm noi.“ „Dar în secolul 20?“, am insistat. „Nu se știe exact. Ultimul care a lucrat cu tehnici de supraimprimare secundă pare să fi fost Turner.“ „Turner? Tipul cu care ne chinuiau pe noi la Civilizație engleză? Ăsta n-a trăit mai demult?“ „Ba da. William Turner, pictor britanic, specializat în compoziție de peisaje: 1775-1851. Lucra pe condiții atmosferice, descompunând lumina și ceața în straturi succesive. Pe urmă, le aplica peste desenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o mie!“ „Niște mitocani!“, am insistat, ferindu-mi tristețea sub straturile veseliei. „Iritanți, dar necesari.“ „Ne-am lipsi liniștit de voi: n-am mai avea motive de competiție, și nici de ranchiună; ne-ar dispărea și gelozia, cu care ne chinuim atâta, din cauza voastră, bineînțeles. Societatea perfectă, ce mai.“ „Matriarhatul cucoanelor reunite.“, am zis. „Coșmarul postmodern, scăpat pe străzi în capot și cu făcăleț!“ „Ticălos universal!“ Am luat-o la picior, urmărit de pumni și palme binemeritate. Maria se enervase, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre trecut, ca un pensionar înrăit care se-așază în fiecare dimineață la aceeași coadă. Degeaba încercam eu să păstrez echilibrele, să trăiesc banal și să fiu diferit: nebăgat în seamă, dar celebru; modest, dar de neînlocuit. Cu cât mă chinuiam să trec demn și neobservat, cu-atât eram șters mai eficient din prezent. Antiteza trecut-prezent, care mă asasinase în liceu și mă scotea din minți și-n facultate, își făcea din plin datoria: mi-era silă de schimbările astea permanente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-un corp incasabil, din azbest și policarbon, pe care îl sucești cum vrei, dai cu el de pământ și tot se ridică și-aleargă mai departe, la ordin. Degetele astea, de exemplu. Le-am mai privit o dată, m-am chinuit să le mișc pe rând; degeaba. Nu mă ascultau. Drepți! Culcat! Drepți! Încercați și dumneavoastră, acasă; nu merge. Atunci mi-a trecut prin minte că detaliile, amănuntele mărunte și nesemnificative nu se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
1943 nu exista mai nimic? Asta-i ideea?“ „Nimic care să se lege, în vreun fel sau altul, de-o etichetă electronică. Nici o formulă de inscripționare, nici un aparat de decodificat. Și, în orice caz, nimic pentru uzul public. Abia se chinuiau englezii, prin buncăre, să dea de cap codurilor militare germane. Iar alea erau coduri pur electrice, emise prin telegraf sau unde radio.“ „Deci ce-avem noi aici, sub tabloul lui Luchian, nu există. Nu poate să existe.“ „În principiu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-ți protejezi tablourile pe care le ai. Da’ care-i povestea cu Luchian? Presupunând că lucrurile stau așa, am o mare nelămurire. Din moment ce Garoafele miros a calomel, înseamnă că tabloul nu e-o copie (cine dracu’ s-ar fi chinuit să facă o copie cu vopsea toxică?!). Și-atunci, cum rămâne cu autorul, e sau nu e el?“ Am strâns un pumn de hamsii calde și l-am aruncat în gură. Făcusem o demonstrație de toată splendoarea, cum nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
turnaseră creierul în sute de personaje-cobai, mimaseră acțiuni și experiențe personale, construiseră mistere și enigme, destine vii și captivante, de luat drept bune. Mii de studenți încă își băteau capul cu jocurile Daniei sau cu enigma Doamnei T.; alții se chinuiau să afle când fusese Gheorghidiu tras pe sfoară și dacă Nory și Mika-Lé erau lesbiene. Cât despre Irina, ea lunecase sau nu? Cine putea ști adevărul? Cu poezia, mergea și mai greu. Când le vorbeai de Arghezi, studenții te întrebau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Și tu cum ai fi aflat? Sună-l pe Andrei, să-ți spună.“ „Nu fi atât de sigură. Nu tot ce vezi există cu-adevărat.“ N-am înțeles prea bine ce vroia Mihnea să zică, dar nici nu m-am chinuit. L-am îndemnat să continue. „Bun, să revenim la cutremur. Pentru unii a fost, pentru alții nu. Aș spune că, pentru imensa majoritate a oamenilor din țara asta, n-a fost. Acuma, nu știu dacă să pun accentul pe n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te dădeai și tu-n vânt după ea?“, a tatonat Mihnea. „Pitar Moș, Edgar Quinet: stradă-n stradă, bot în bot. Academicieni amândoi. Lipsea doar nunta, ai?“ „Mai scutește-mă cu «ai» -ul tău! Dă textu’ mai departe.“ Degeaba mă chinuiam să-mbrac masca sihastrului carpatin sau a rebelului sandinist; cu cât îmi proiectam mai mult fantasmele-n decoruri pe care le credeam salvatoare, cu-atât mă-mpotmoleam mai rău în imaginea Adinei. Ciocnirea noastră avea ceva din manevrele războaielor mutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteam simți citind intimitățile lui Paul? Și-al doilea: ce scop avea toată investigația asta pe care Mihnea o pusese la cale? Când curiozitatea trece și plăcerea se stinge, rămâne altceva: un sentiment subțire, draconic, de putere absolută, ca atunci când chinui o pisică în copilărie sau rupi aripile unui fluture. Ești imbatabil, stăpânul senin și necruțător al vieților altora; le poți smulge, le poți terfeli, te poți lăuda în public cu ele. Fără consecințe. O simplă apăsare de buton, și îngrijorările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
felurile posibile: dând foc la scenă, strangulându-i pe mașiniști (să cadă decorurile-n capul lui Hamlet sau peste patul lui Oblomov) sau inundând sala cu apa de la hidrant. Mă scotea din minți artificialitatea jocului, felul în care actorii se chinuiau să mimeze diferite stări (nu le ieșea niciodată), pozele jalnice și patetice. Când ridicau cortina, parcă se descărca sarcofagul cu mumii pe scenă. Mai puneai și recuzita, adunată de pe vremea lui Ștefan cel Mare: ciorapi cârpiți, pantofi în care picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culori simultan, așa cum mintea nu poate percepe două povești în același timp: apărea un efect de mișcare, o distorsiune a mușchilor feței, un soi de mulaj tridimensional, aplicat peste volumul oaselor și-al cartilagiilor. Nu puteai prinde mișcarea, degeaba te chinuiai s-o imobilizezi: decalajul se păstra. Van Gogh înnebunise din cauza asta; Leonardo își greșise cel mai mare tablou. Încercam de pomană să-mi analizez zâmbetul, să-i identific proveniența și cantitatea de stări care-l compuneau: nici Lepidopteros, nici algoritmii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
profesorul și eleva de-a noua sau victima de la etaj și pompierul ei salvator nu-mi mai înfierbânta nici sexul, nici intelectul. În fond, eu chiar eram profesor, iar Maria îmi fusese studentă; de îmbolnăvit, mă îmbolnăveam destul de des (mă chinuiau când migrenele, când gastritele, când alte câteva maladii semi-imaginare), așa că mă puteam lipsi de halatele albe și termometrele lungi, sticloase, strivite cu ruj pe mercur. Cât despre treaba cu pompierul, pe lângă faptul că nu pricepeam ce farmec are să dai buzna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar nici de ce să-ți pară rău. În cinci ani de plimbări încăpățânate, nici eu, nici Maria nu reușisem să ne obișnuim cu el. Pe cât de mult îl îndrăgeam, pe-atât ni se părea de laș și detestabil. Arhitectura îți chinuia privirea. Cartierele fuseseră despicate, vilele interbelice pocite cu pereți bleu și minarete de tablă argintie, acoperișurile suprapuse în straturi late de beton, tăvălind grădina vecinilor. Clădirile multinaționalelor se cățăraseră peste case: în Piața Victoriei un turn de aluminiu și sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
armătură de cărămidă cu beton) și-am dat peste ramele altei uși, în spatele celei capitonate. Ramele nu erau prinse perfect de perete, zidul se deplasase puțin, ca după cutremur, lăsând o fantă liberă, cât un băț de chibrit. M-am chinuit să privesc înăuntru. Prin fantă tremura o fâșie de lumină, parcă și-un clopot și niște cabluri. Cine știe ce comandant dădea ordine înăuntru, în așteptarea operațiunii secrete. M-am apăsat cu ochiul de perete, până am început să simt usturimi de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ușile cu vitrină ar fi cedat, am fi fost striviți de tonele de scriitori revărsați din rafturi), ne-am oprit între două ganguri. În dreapta, se conturau în umbră și-n praf latinii, cu epopeile lor de carnaval cu care te chinuiau în anul I. În față, se deschidea culoarul medieval, cu trubaduri și truveri încremeniți în armura de sticlă a vitrinelor. I-am făcut semn lui Mihnea să tacă și să se-așeze între culoare. Apoi m-am apropiat de balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o funie din rucsac, te credeai direct în Lost. Dincolo de spărtura paralelipipedică, tăiată perfect în cărămidă, nu puteam recunoaște aproape nimic. Observam scena, dar n-aș fi băgat mâna în foc că și ajungea întreagă pe ecranul minții. Acolo mă chinuiam s-o instalez, ca o aplicație prea mare pentru capacitatea procesorului. Lumina albăstruie, de xenon, glisa dintr-o lampă hexagonală coborâtă din acoperiș, inundând o încăpere de-aceleași dimensiuni cu sala noastră. Prin spărtura decupată precis zăreai parchetul lăcuit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al naturii pe care îl observai prima oară: venea nașul cu-o cheie specială, tubulară și-o învârtea pe-o tijă metalică, în formă de paralelipiped, scobită în perete. După ce executa mișcarea (nimeni altcineva n-ar fi reușit-o, mă chinuisem și eu, de pomană), peretele se desfăcea din balamale și rămânea la orizontală, suspendat la înălțimea potrivită. Sărea un mini-hotel acolo, cu așternuturi, perne, veioză-neon și suport de pahare. Nu trebuia decât să te cațeri. Patul era deja făcut, pufos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Bayes, nu Bayles. Omul mai era pasionat de studiul fenomenelor electrice, al opticii și-al greutății corpurilor în diferite condiții.“ „Un adevărat fizician. Fac pariu c-a desenat și vreo hartă cosmică secretă, pe care, din cine știe ce motive obscure, se chinuie s-o recupereze Securitatea!“ „Deloc.“, a parat Mihnea cu calm. „Dar a făcut altceva, care cred că te privește-n mod direct. Și pun și-eu un pariu: că nu ești străin de povestea pe care o să ți-o zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vatmanul o lua într-o parte, eu cu bunicu’ Vitalian într-alta. Tramvaiul trecea pe lângă Parcul Tineretului și Crematoriu (nu-mi explicase niciodată cuvântul, încât mi se păruse întotdeauna că e-un uriaș chioșc cu răcoritoare al parcului), apoi se chinuia să urce dealul de pe Cuțitul de Argint. Zona căpătase o rezonanță misterioasă în mintea mea necoaptă, mi-o imaginam bântuită de hoți cu fulare de lână pe nas și cuțite prețioase în buzunarul hainei, pe care le puneau seara la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
primești Pif-ul. Dar, repet, am mari îndoieli că informația pe care o cauți dumneata, oricare ar fi, se-află acolo. Îl poți cerceta o jumătate de oră, pe urmă mi-l înapoiezi. Poate reușești să descoperi ceva. Eu m-am chinuit mai bine de treizeci de ani, și n-am găsit nimic. Și, crede-mă, nu m-am ocupat doar cu ingineria.“ „Vă cred.“, i-am întors-o, absolut convins. „Dar e-un amănunt care-mi scapă, un lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care, organizându-le, le-ar fi câștigat detașat, cu 85%, în fața lui Iliescu, Rațiu și Câmpeanu. Mi-am frecat obrajii, cu gândul la alunița lui Grosescu. Mi-am imaginat că Maurer a știut toate astea, iar Ceaușescu s-a chinuit să-l elimine și să se ducă de unul singur înainte, împotriva curentului. Să câștige alegerile cu 99,99%, ca la rapoartele producției agricole, fără să mai aibă loc. Sau fostul președinte al Consiliului de Miniștri nu era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
există, la voi. Și de ce tocmai bunicu’ Vitalian?“ „Nimeni nu-i perfect. Dintr-o regretabilă eroare de reprogramare, bunicu’ Vitalian nu l-a omorât pe Baronul Roșu.“ „Nu l-a omorât?“, m-am mirat eu de-adevăratelea. „Deloc. Ne-am chinuit vreo trei decenii să reparăm greșeala, măsluind două regimuri politice, o lovitură de stat (da, „Revoluția“ din 1989!) și vreo jumătate de milion de Pif-uri. Am inventat chiar și conflictul dintre Leordeni și Robani, cu bătăliile de la Moroieni, doar-doar vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la cap informațiile pe care le-aveam cu cele pe care le-am strâns în ultimele zile la mare, și-am ajuns la o concluzie interesantă. Surprinzătoare, chiar.“ „Care?“ „Distribuitorul de programe de amintiri, societatea secretă pe care ne-am chinuit noi s-o găsim, nu există. Cu toată aglomerația lui de nume și soft-uri, globalmind nu există. E-un construct, un alibi, o invenție.“ „Stupid!“, a murmurat scriitorul, crezând că nu-l auzim. „Ce-i, amărâtule, ți-a revenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]