7,183 matches
-
greu, s-a mai liniștit și el, săracul harap, bizuindu-se, oarecum, a se mărturisi, cu glas șoptit Zicând: cum estem obicei la dreptcredincioșii lui Mahomet, că slănină nu mâncam, Ali auzit, tot așa, că marinari, care pierdut la ei corabie și rămas ei una barca mic, fără nimic, obicei de nevoie estem, alegeam marinar mult seu în piele, tăiam la el, ceilalți mâncam la el și viața mers mai departe, până Alah salvam Apoi că mai greu am priceput eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
patul ei. Nu mai continuă să pălăvrăgească, ca și cum și-ar fi luat de seamă că-l luase gura pe dinainte. Mașina rula, condusă cu îndemânare, navigând pe stratul de omăt în două cu apă, derapând ușor ca o pupa de corabie la viraje, oprindu-se în fine undeva unde Bucureștii se terminau, sub impresia imensității Bărăganului, covârșit de noapte. Era un hotel nou, care impunea de la început impresia unei catedrale a opulenței, având o împrejmuire de fier forjat, executată îngrijit, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
furtunii nu-s altceva decât o distilare a gândurilor, tălmăcindu-se în proteste, în tânguiri și în resemnări... Bărbatul gonflabil se zgâi la Profesorul, cu niște ochi mari de dromader, acea cămilă purtătoare a unei singure cocoașe, viețuitoare supranumită și corabia deșertului. Încordându-și la extrem vinele de la tâmple, în efortul său de înțelegere a prelegerii despre animism, el își rezumă dizertația oferită la dimensiunile și conținutul unor răsuflate manele, lamentația aceea de mahala, care avea să înceapă a se substitui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un peisaj. Paralel cu goblenul, merg la Club. Nu pot să zic că am un talent pentru a fi actor. Însă fac tot ce pot ca să iasă bine, ceva frumos, atât pentru mine, cât și pentru colegi. Piesa se numește „Corabia nebunaticilor“. Eu am rolul unei deținute nebune care este o persoană sclifosită, pretențioasă și foarte cultă, foarte educată. Sunt trei nebune, doi nebuni. Fac diverse isprăvi. Corabia și ce-i acolo e pușcăria. Corabia e așa cum e, un loc mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
bine, ceva frumos, atât pentru mine, cât și pentru colegi. Piesa se numește „Corabia nebunaticilor“. Eu am rolul unei deținute nebune care este o persoană sclifosită, pretențioasă și foarte cultă, foarte educată. Sunt trei nebune, doi nebuni. Fac diverse isprăvi. Corabia și ce-i acolo e pușcăria. Corabia e așa cum e, un loc mic. Regizorul, un băiat, mi-a dat rolul. Fac orice rol fiindcă n-am nici un fel de reținere. E, pur și simplu, o piesă, un teatru. Facem repetiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și pentru colegi. Piesa se numește „Corabia nebunaticilor“. Eu am rolul unei deținute nebune care este o persoană sclifosită, pretențioasă și foarte cultă, foarte educată. Sunt trei nebune, doi nebuni. Fac diverse isprăvi. Corabia și ce-i acolo e pușcăria. Corabia e așa cum e, un loc mic. Regizorul, un băiat, mi-a dat rolul. Fac orice rol fiindcă n-am nici un fel de reținere. E, pur și simplu, o piesă, un teatru. Facem repetiții, deja avem o săptămână de repetiții, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de viță, împroșcându-mă ca niște sepii cu dâre de smântână și jumări. Când am crezut că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Pe urmă pata dispărea. Nu mai făceam aproape nimic toată ziua. Păream învinși amândoi. Am recăzut în starea de larvă de la început, iar Eleonora îmi semăna acum. Deveneam amândoi tocmai pasagerii potriviți pentru o asemenea gară. Cu nervii uzați, lăsam corabia să ia apă. Chiar și gesturile noastre erau din ce în ce mai puține și mai obosite. Ne comportam cumva ca niște păpuși mecanice al căror arc se destinsese aproape în întregime. Nu mai puteam face alte eforturi decât cele minime. Să mâncăm ceva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dumnezeule, împarți rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără înecați. Te-ai speriat, Bătrâne, de propriile suferințe și refuzi să-mi mai pozezi modelul. Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor. Complicitatea flăcării este alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pământul, generosul SE HAȘ, încape pe fiecare în pântece, indiferent de mărimea cocoașei. Era încă util. Avea umerii puternici precum un soclu. Creșteau iluziile ca lăstarii de tei pe lângă trunchiul retezat. Pădure în tocul ferestrelor; în grinzi, pădure, în carnea corăbiilor; pădure în cimitire. "Hai, întinde mâna, omule, și desenează cu degetul de plumb o poartă în cer! Coboară în genunchi și atinge cu fruntea nisipul până va crește mare, până se vor naște furtuni în burțile scoicilor, până vor coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
S-a copt, umbrele au început să se suprapună două câte două, trei câte trei, întuneric peste lumină. A devenit matur, formele se înlocuiau, se anulau, se descompuneau, formele nășteau alte forme într-o ciclicitate ireversibilă nicio diferență între epiderma corăbiei și coaja de ou: Într-un cocoloș de mătase primăvara copacilor. Cine pe cine destramă fir verde? Doamne, tu ești cel mai bun oftalmolog, recomandă-mi dioptriile potrivite! Mamă, când erai grea, ai privit curcubeul în ochi, m-ai născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înecăcios acoperea seninul fântânilor; până în rădăcina izvoarelor și mai adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât ceața. Parcă dormea pe prispa de lut, parcă o ploaie până la grindă a acoperit satul; casa bunicilor s-a ridicat deasupra livezii ca o corabie și în casă nu mai era nimeni decât icoana bătrânului ursuz, bătrânului vigilent, bătrânului blând. Parcă dormea. S-a trezit ud. Curgea din fiecare streașină câte un râu, curgea de sub fiecare grindă, din stâlpi curgea și casa era un izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sapă matca harnic, uniform, geometric, în jurul unui punct; punctul este centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament, fiecare emoție, chiar dacă sufletul naște, inima cerne, sângele numără... Punctul este un far în mijlocul mării, el apropie și tot el îndepărtează corăbii. (Dincolo de lumină, arhivă.) La 15 ani, uneori, se stârnesc furtuni în paharul cu apă. Nori de cenușă încețoșează felinarele, particule din memoria ploii prind crustă pe suflet; naufragii de gânduri cu pânzele rupte invadează absența. Uneori, se face senin, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Decupează, Doamne, din mine atât cât să-ți ajungă pentru un preș la intrare! Împletește, Doamne, din acest fir năvodul pescarului! Îmi este foame de furtună, de mare adâncă, de catarg rupt, de pânze sfâșiate, de stâncă înfiptă în pântecele corăbiei. Suferința este incomoditatea sufletului de a se disipa în stările altora, durerea este disponibilitatea; trupul primește cât poate duce; ce trece peste semnul umerilor moarte se cheamă. Durerea face parte din fiecare. O dispoziție naturală este durerea, menire de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și sete de dragoste. Nu poftă, nu nesaț, nu lăcomie. Fără dragoste nu pot găsi lumii nicio justificare. Iluzoriu este tot ce mi-ai dat amanet, Stăpâne! "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui." Jupiți-mi pielea pânză pentru corăbii, ciopliți din oase catarge, din coaste vâsle, învingeți potopul, trimițându-mi gândurile păsări, aprindeți-mi în ochi faruri și puneți-le la marginea mări, modelați-mă după cum bate vântul, dar lăsați-mă dracului cu miluitul! Mi-e scârbă de mila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în fața icoanei, în oglindă, în felia de pâine gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere ale târgului cu înecați. Chipul neștiutului este viu; identitatea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cer. Picioare subțiri cu mers legănat ca de trestie, suliță și frânghie până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poți închide ochii ori de câte ori pelicula îți amenință memoria, poți să-i deschizi puțin câte puțin o metamorfoză voalată aplaudă. Noe și-a cioplit arca înspăimântat fiind de obsesiile sale. Noe a fost primul filosof al lumii, el și-a modelat corabia precum Dumnezeu a modelat omul, plecând de la imperfecțiunea de a pluti. Noe a cioplit mereu cu gândul la uscat și nu la apă, așa cum Dumnezeu a plămădit lutul cu gândul la înger, și nu la om. Dumnezeu și Noe s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tremurau chiloții la Rășinari. 4 dimineața. Cineva striga prezența în oglindă. Locul de lângă fereastră o decupare a memoriei. Pași descompuși curgeau pe valea Cibinului. Mersul seamănă cu o alunecare de ape. În maternitate se ascuțeau foarfece, ombilicul creștea în catargul corăbiilor, durerea de a fi singur se confunda cu nostalgia depărtărilor, pacea de a întinde mâna provoca îmbrățișări în stâncă. "Petre, încetează să te cauți acolo unde nu poți fi de unul singur! Amăgești oglinda cu promisiuni exfoliate de pe retina lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Când schimbi fereastra, libertatea are altă nuanță! Asta da lumină! Ieri, ca un cimitir ambulant, cărai în spate o raniță cu oase de pește atât cât să visezi valuri; astăzi privești lacul din curtea spitalului și simți cum îți cresc corăbii în vene. Libertatea nu se identifică după codul de bare: vezi, guști, miroși, pipăi, tragi cu urechea; ambalajele împăturesc impresii și le vând la bucată. Libertatea se întâmplă acolo unde gândul se rostogolește după bunul plac al memoriei. Gândurile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra casei, se ridicau 9 turnuri, poarta era păzită de străjeri în armuri, o caleașcă de aur aștepta sub fereastră. În fiecare noapte o luai de la capăt. Visai, copile, te visai ofițer, marinar, profesor, te visai pe un catarg de corabie, în livada împăratului păzind merele coapte, deasupra unui soclu în mijlocul celui mai impunător mausoleu. Pentru visele acestea ar trebui să te trezești, Petre, ești tânăr, în inimă ți-a crescut o redută, ce mai aștepți?! Vise, doctore, vise... Bine, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
marginea iluziei până când i s-a vestejit speranța, tu nu ai ce pierde. Petre, minunile vin când nu te aștepți. Eram copil, în noaptea de înviere, primul șotron viu l-am văzut pulsând în icoană. Nene Matei, eu sunt o corabie cu venele tăiate, farul de la capătul lumii s-a făcut țăndări pe când un pescăruș a plonjat în lumină; s-a pătat marea de o hemoragie galbenă. Am naufragiat între două intenții, pânza pansează rana zilei de ieri, catargele zgârie cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
golești focul și nu fântâna din inimă). Domnișoara și-a desfăcut palmele, rugăciunea îmbrățișa necuprinsul, degetele, precum niște lumânări aprinse în noaptea de înviere, capul aproape căzut peste umărul stâng confirma aparențele. A fost femeie jumătate de viață, acum este corabie, turlă de catedrală, far la capătul lumii în vreme de potop. Închină-te, părinte, și bucură-te! Nici această ipostază nu o exersa pentru prima dată, a făcut teatru, a studiat mimica, drama, baletul, a repetat pe scenă, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumânărarului pentru morți, monahii coceau intenții pe ambele părți, ugerul nopții avea gust de tămâie și ceară topită; în mânăstiri, tresărea inima la fiecare aromă de sânge tânăr, ploaia avea gust de cer rânced, râul de salcie plângătoare, oceanul de corabie putredă. În mănăstire, durerea dădea pe dinafara paharului plin pe jumătate, cealaltă doime lăcomia ochilor întredeschiși. Pentru care parte să te întristezi, frate, pentru care gol să te veselești? Zumzăie muștele deasupra neștiinței de a fi singur, pune-ți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]