7,054 matches
-
cărți, într-atât simțeam nevoia de a-ți spune tot ceea ce gândeam în chiar clipa în care o gândeam... Nu te voi vedea astăzi! Va fi pentru prima oară de câteva săptămâni încoace. Va fi ca o repetiție a acelei despărțiri mai lungi care va veni în curând... Mă gândeam azi că datorită ție trăiesc acum o a doua adolescență... O adolescență fericită. 10 iulie 1952 Cred că lucrurile se vor aranja - mă gândesc la munca mea și la bani. Am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
trist. Sunt aproape sigur de victorie... Se face ordine în hârtii. Pagini și siluete ale trecutului care reapar. Câteodată chiar imagini materiale ale predecesorilor. Îi iubesc, pentru că l-au iubit. Așa sunt eu în toată sinceritatea. Întâlnire neplăcută în momentul despărțirii. Cum se va descurca oare? Pe acesta nu-l iubesc, deoarece îi lipsește duioșia. Orice ar spune, nu are duioșie pentru dânsul și, chiar dacă ar fi ceva între ei, atunci e vorba de cu totul altceva, de ceva care ține
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de contradicții?... Aș lupta, dar nu știu nici împotriva cui, nici împotriva a ce. Sunt atâtea în mine, încât nu le pot da de capăt. Această fluiditate a senti mentelor, care oscilează între dragoste pătimașă și disperare numai la gândul despărțirii și între, vai, nu ură, ci indiferență totală și nepăsare, îmi paralizează orice libertate de acțiune... Notiță a lui Mihai 28 noiembrie 1952 „Fericirea de a fi singur“... Alby cel puțin era pasiune; dar acest „echilibru“? Între pasiune și singurătate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
du repos que dans deux attitudes diamétralement opposées: soit dans une activité fébrile qui ne me laisse point de temps à la reflexion, soit dans une totale immobilité. Et je ne fais que passer de l’une à l’autre. Despărțirile ratate sunt asemenea sinuciderilor ratate - adică jalnice! (De la Mihai citire.) Într-o seară, venind pe la noi acasă după ce nu mai fusese un timp destul de lung, Mihai a avut surpriza să găsească și un cățel - pui de grifon, ce se pripășise
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
De aceea, am redactat un nou program, asemănător cu cel dinainte, și m-am apucat să-l pun în practică începând de azi... A venit Giglio și toate planurile mele laborioase s-au năruit! Ne-am baladat toată ziulica... La despărțire, nu că mi-ar fi părut rău, dar simțeam țipând în mine o mie și unu de draci: un val de agresivitate împotriva întregului univers. Îl detestam până și pe Mihai, iar pe A.B., care urma să vină la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai mult cu cât și noile mele preocupări profesionale nu prea mai aveau contingențe cu lumea mea de odinioară. Nu, de fapt Mihai ne m’en voulait pas, dar era profund neliniștit, iar pe deasupra se mai simțea și singur... Odată cu despărțirea noastră, vechiul grup de amici comuni se destrămase și el. Nici el și nici eu nu mai aveam legături stabile și fluxul de informații nu mai ajungea până la dânsul și nici eu nu i-l puteam oferi. Ceea ce simțea însă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
acolo. și-mi arătau o apropiere ruptă silnic, spontaneitatea confiscată a relației noastre, căci nu ne mai puteam scrie nimic fără înconjur și cercetam, recitind, ungherele fiecărui cuvânt pentru a descoperi ce vrea să spună. Acei morcovi sălbatici erau imaginea despărțirii noastre. Mi-am zis: poate că orice plantă care crește, văzând deznădejdea oamenilor, se transformă în morcov sălbatic. Pe dosul fotografiei era scrisă o singură propoziție, cu o grafie minusculă ce nu-și mai propunea defel să umple întreaga suprafață
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
batista pentru a face semne de rămas-bun, batista în care să plâng. Cât despre batista în care-ți faci nod ca să nu uiți, de ea oricum nu aveam nevoie - nodul mi se pusese în gât. La doi ani după această despărțire precipitată, a murit de cancer. Am iubit-o și am fost nevoită s-o părăsesc, fiindcă, fără a pricepe ce face, și-a pus la dispoziția Securității afecțiunea ei pentru mine - împotriva vieții mele. Îi împrumutase regelui, care se-nclina
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ce mă înconjura. Mă obișnuisem acum ca, de câte ori mă întorceam din oraș, să dau mai întâi o raită prin toată casa, verificând dacă nu intervenise vreo schimbare cât lipsisem. Aceste controale, prin care căutam să trag o linie clară de despărțire, ar fi trebuit să mă ajute ca locuința să-mi rămână în continuare familiară, dar, dimpotrivă, îmi devenea tot mai străină. Firește, era imposibil să nu remarc că scaunul din cameră se afla acum în bucătărie. Dar când schimbările erau
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
răsturnat tuciul pe suportul de lemn căruia i se spune "fund", am rămas holbați cu ochii ațintiți la mămăliguța aburindă, așa, ca la priveghi, fără să clipești, fără să te miști, fără să vorbești, pătruns doar de momentul tragic al despărțirii de cel care va pleca pe ultimul drum. Era ultima mămăliguță! Era ultimul "regal culinar" pe care ni-l oferea mama într-o casă potopită de zăpadă în colonia penitenciară Bumbăcari din Câmpia Bărăganului. Mama a aprins o lumânare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mă încurajează amical o soră obeză de la capătul culoarului. Și, în final, minunatul, sublimul gust al unui morcov fiert, redescoperirea hranei, după ce timp de aproape o săptămână fusesem privat de mâncare... Întâlnire la Brăila, după doi ani și jumătate de despărțire, cu bunul, fidelul și minunatul meu prieten Ionel B. Mi-am dat seama (a câta oară?) că în prietenia reală, factorul timp are o importanță cu totul secundară. Nu știu cum să definesc acest lucru... aveam amândoi un sentiment de proaspăt, ca și cum
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fond nu-i iubim pe francezi tocmai din cauza inadecvării de care dau ei dovadă în lumea contemporană. 28 iulie 2003 Ora 23.30. Mi-e dor de casă. Profund, definitiv, déchirant, nostalgic. O durere comparabilă doar cu cea provocată de despărțirea de o femeie pe care ai iubit-o peste fire. Așa cum îi iertăm Ei totul, orbiți de dragoste, așa am "iertat" și eu în aceste clipe toate păcatele României, țară veșnic condamnată la un destin secund. (Două pasaje adăugate ulterior
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în fața bucuriei de a trăi a altora. Eternul și complet inutilul ritual al schimbului de numere de telefon sau de adrese e-mail, notate în grabă pe bucățele de hârtie uitate prin buzunare, mă indispune. Ce rămâne însă ? Imensul regret al despărțirii de unii oameni cu care știu sigur că m-aș fi înțeles foarte bine dacă am fi locuit împreună, lucrat împreună etc. Persoane pe care știi că nu le vei mai vedea niciodată. De-a lungul acestei existențe în bucăți
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pentru tata, care între timp rămăsese singur. Acum eram eu centrul familiei. Surorile mele veneau în concediu la noi. Timp de 10 zile, eram 11 persoane la masă și seara tot atâtea paturi. Cutremurul din martie 1977 a fost începutul despărțirii. Soțul a fost detașat la București pentru evaluarea daunelor. Venea pe la patru, cinci săptămâni acasă, doar să-și ia haine curate, iar după două zile pleca înapoi. Tot în 13 august a venit prin poștă aprobarea unui pașaport de vizită
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
să fi fost. Am auzit că are acum o fetiță. Că e bine. Mă bucur tare mult pentru ea. Nu-mi vine să râd nici când mă gândesc la căsătoriile din pricina unor copii pe care nu-i vroia nimeni. La despărțirile din cauza aceluiași lucru. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi avut copii atunci și ce aș fi făcut să-i hrănesc cum se cuvine. „Ce naiba mâncam noi înainte?“, mă întreabă într-o seară Bogdan, soțul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
printre tăieturi cu zmeuriș bogat, prin zonă de păduri foioase, apoi de conifere, exploatate din păcate de mulți ani încoace parcă în dușmănie față de orice benefice gândiri ecologice. La jumătatea distanței dintre întrarea în pădure și cota maximă, punctul de despărțire a apelor, șoseaua își invită oaspeții la un nou popas ca să-i lase muți de admirație în zona impunătorului, fascinantului și mărețului monument al naturii, Cascada Bâlea înaltă de mai bine de 50 de metri. Înainte însă, de a ajunge
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
artiștii de-aici...“). Era una de grup, unde nu știu ce pictori locali își expuneau producțiile. Am dus-o acolo, nu mai că, în ziua aceea, expoziția era închisă. După aia ne-am mai plimbat, am discutat tot chestii deștepte, iar la despărțire ea m-a pus să-i promit că voi vizita expoziția a doua zi (urma să plece în după -amiaza respectivă) și îi voi scrie despre ea. Ne-am shimbat, firește, adresele și numerele de telefon. Ziua următoare, la ora
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
potențează energetic și afectiv activitatea de învățare (ca de altfel orice activitate umană) și se dobândesc prin educație. Îmi vine în minte un exemplu. O mamă își duce, cu emoție, fetița la școală în ziua inaugurală a clasei I. La despărțire a copleșit-o cu sfaturi și îndemnuri, iar când a luat o acasă i-a cerut să-i povestească amănunțit tot ce-a făcut pe parcursul celor patru ore. Printre altele, învățătoarea le-a prezentat copiilor abecedarul și aritmetica și le-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
pentru noi a rămas, Model pentru viață și vis... De această clasă, ai cărei elevi au avut o evoluție ascendentă pe parcursul celor cinci ani, m-am legat sufletește și-mi place să cred că atașamentul afectiv este reciproc. Cântecul închinat despărțirii de școală, de diriginte și colegi a fost intonat, cu dragoste și cu nostalgie, la toate reuniunile colegiale care au urmat. În finalul acestui eseu adresez un îndemn rimat actualilor și viitorilor diriginți: Ca dascăl să fii generos și competent
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
lui din școala pe care a slujit-o cu devotament și dragoste, a jurat să nu-i mai calce pragul, conștient fiind că nu ar putea suporta zâmbetele și îmbrățișările ipocrite ale unora dintre foștii săi colegi. A regretat însă, despărțirea de elevii cu care lucra cu dăruire și cu care se înțelegea bine, uneori doar din priviri. Și pentru ca cititorii acestor rânduri să nu își închipuie că înțelegerea din priviri este doar o figură de stil, iată și dovezi: dacă
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
întâi la Iași, ulterior la București. Colaborator, în același timp, la Viața românească și Adevărul literar, Eugen Herovanu-scriitorul se manifestă (în ultimele pagini ale Orașului amin-tirilor) în ipostază elegiacă; sentimentalul, revenit la Iași într-o seară de toamnă după o despărțire de ani sesizează ruptura. Textul în discuție, Pe urma pașilor mei proprii, respiră melancolie: "Nici nu știu cum am ajuns aici; în fața casei pe care nu demult am părăsit-o pentru totdeauna cu inima strânsă; în fața grădinii care mi-a desfătat ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu violență sa epuizeze prezentul de toate voluptățile posibile. Și de ce m-aș justifica pentrul faptul că iubesc viața? De ce-aș spune „nu” unor zile cu care nu mă voi mai Întîlni? Vreau să fiu liber să regret fiecare despărțire. Nu uit totuși că Troia avea să fie distrusă de scepticismul celor care o considerau pe Cassandra nebună. Scepticismul surîzător, grăbit să nege, o Închide pe Cassandra În turn și, apoi, va deschide singur porțile Înaintea calului de lemn. Știu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Prea Fericitul Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veșnce în data de 30 iulie 2007 și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București, în cadrul unei ceremonii solemne, la care au participat ierarhi din toată lumea. La despărțirea de cel de-al cincilea Patriarh al României, ne sunt încă vii cuvintele sale mărturisitoare: „Numai Dumnezeu știe cu câtă dragoste și iubire mi-am împlinit în viața mea, din tinerețe și până astăzi, îndatoririle legate de Biserica noastră strămoșească
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
un alt bărbat ar fi avut-o îl chinuia teribil. Dacă ar fi iubit-o ar fi putut crede că purtarea lui e gelozie pură, dar ceea ce simțea pentru ea nu era dragoste, mai degrabă o antipatie și dispreț, iar despărțirea de ea ar fi fost precum o măsea dureroasă care-i aducea alinare extirpând-o. Se lăsase la voia întâmplării, fără a căuta soluții. Le ignora și nu căuta nici o alternativă. Își adusese aminte cum medicul psihiatru o avertizase că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Era o nebunie să iubești un bărbat care nu îți împărtășea sentimentele. Îl iubea, dar îl și ura. Mulți vor crede că nu se poate trăi între aceste două sentimente opuse, dar așa stăteau lucrurile. Deseori se gândea la o despărțire rapidă, curată și pentru totdeauna. Nu voia să simtă durere sau lacrimi pe obraz. Moartea iubirii lor omora în taină și sufletul delicat. Nimeni nu-i putea trage la răspundere. Fiecare se considera victimă. Niciunul din ei nu avea să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]