5,830 matches
-
cenzura a permis tipărirea acestui articol făcea din el o chemare fățișă la revoltă. Deși starea de spirit era revoluționară, nimeni nu a apelat la Iorga. Tragedia consta în aceea că el era identificat cu regimul discreditat. Dilema României era dilema eternă a națiunii mici: "Hácha sau Mannerheim?" Întrebare rămasă fără răspuns pînă cînd Carol l-a chemat pe Generalul Antonescu. Antonescu fusese ținta multor ofense din partea Camarilei de la căderea lui în dizgrație, în 1938. Fusese surghiunit la mănăstirea Bistrița și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
99 "Neamul românesc", 18 martie și 14 iunie 1939 100 "Neamul românesc", 19 ianuarie 1940 101 "Neamul românesc", 25 și 28 aprilie și 5 mai 1939 102 "Neamul românesc", 9 decembrie 1939 103 Chiar și Antonescu s-a confruntat cu dilema aceasta înainte de a pleca să se întîlnească pentru prima dată cu Hitler. "Mă voi întoarce fie deghizat în Hácha, fie purtînd uniforma lui Mannerheim", le-a spus el celor din anturajul său. Barbu, op. cit., p. 76 104 "Neamul românesc", 22
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nou Început, așa cum pare uneori... În Europa de Est, o transformare radicală de o factură sau alta era inevitabilă. Întoarcerea la trecutul discreditat era imposibilă. Atunci ce urma să-i ia locul? Comunismul s-ar putea să fi fost soluția greșită, dar dilema căreia Îi răspundea era cum nu se poate mai reală. În Occident, perspectiva schimbării radicale a fost depășită pe neobservate, nu În ultimul rând datorită ajutorului (și presiunii) Statelor Unite. Atracția platformelor de front popular - și a comunismului - a pălit: ambele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scop? Dincolo de cazurile simple de omucidere sau furt, de ce se făceau vinovați „colaboraționiștii”? Cineva trebuia să plătească pentru suferințele națiunii, dar ce Însemna, concret, această suferință și cui putea fi imputată? Conturul acestei enigme varia de la stat la stat, dar dilema fundamentală era una singură: nu exista un precedent pentru experiența europeană din ultimii șase ani. În primul rând, orice lege referitoare la actele celor care colaboraseră cu nemții avea să fie fatalmente retroactivă - Înainte de 1939, delictul „colaborării cu inamicul” nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
schimbare după 1945. Primii ani postbelici au reprezentat o adevărată epocă a reformei comprimată, care a văzut rezolvarea multor probleme Îndelung amânate. Printre cele mai importante s-a numărat reforma agrară, considerată pe atunci de cunoscători drept cea mai stringentă dilemă a Europei. Greaua moștenire a trecutului apăsa Încă asupra țărănimii europene. Numai În Anglia, țările de Jos, În Danemarca, În ținuturile din Alpi și parțial În Franța se putea vorbi despre o pătură prosperă de fermieri independenți. Populația predominat rurală a Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cărbune a fost compensată parțial prin importuri americane (34 de milioane de tone În 1947). Tot din America și dominioanele britanice se putea achiziționa și mâncare. Dar toate aceste importuri trebuiau plătite În valută forte, de obicei dolari americani. Două dileme structurale se ascundeau În spatele crizei europene din 1947. Una era dispariția efectivă a Germaniei din economia europeană. Înainte de război, Germania fusese o piață majoră pentru Europa Centrală și de Est, ca și pentru Olanda, Belgia și regiunea mediteraneană (până În 1939
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era prinsă În costisitorul război colonial din Indochina, pentru care avea nevoie urgent de ajutor american. Americanii și britanicii puteau apăra Franța de un nou pericol militar german, iar planul american garanta revirimentul economic al Germaniei. Dar asta nu rezolva dilema franceză: cum să aibă acces privilegiat la resursele și materialele de acolo? Dacă obiectivul nu putea fi atins cu forța sau prin anexare, trebuia găsită o alternativă. În următoarele luni, În gândirea franceză s-a cristalizat o soluție: „europenizarea” problemei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost redus dezastruos de război și de Înfrângerea Germaniei. Când am acceptat acea responsabilitate, nu aveam un program de reabilitare economică a zonei noastre, preferând să lăsăm acest lucru În sarcina aranjamentelor ulterioare, convenite la nivel internațional”. Confruntat cu această dilemă și cu nemulțumirea crescândă a nemților, care Își vedeau uzinele și echipamentele dezmembrate și expediate În Est, guvernatorul militar american, generalul Clay, a luat În mai 1946 decizia unilaterală de a suspenda plata reparațiilor din zona americană către Uniunea Sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceasta inunda piața, Franța ar fi fost obligată să-și protejeze propria industrie a oțelului, ajungându-se din nou la războaie comerciale. Așa cum am văzut În capitolul III, Planul lui Monnet - și cu el renașterea Franței - depindea de rezolvarea acestei dileme. În aceste circumstanțe, Monnet a propus Ministerului de Externe francez așa-numitul Plan Schuman. Era o adevărată revoluție diplomatică, deși una pregătită timp de cinci ani. În principiu era foarte simplu. În cuvintele lui Schuman, „guvernul francez propune ca Întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
păruse a fi unul german. O mare parte din moștenirea culturală a Germaniei fiind pătată și compromisă de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Franța postbelică. Toși Împărtășeau o atitudine „rezistențialistă” (deși numai Camus participase personal la Rezistență - Aron era la Londra cu Francezii Liberi, iar alții s-au eschivat cum au putut În timpul ocupației). Potrivit lui Merleau-Ponty, Încleștarea războiului tranșase pentru intelectualii francezi dilema „a fi sau a face”. De acum Încolo erau În Istorie și trebuiau să participe din plin. Intelectualii nu-și mai puteau permite luxul de a refuza să aleagă politic: adevărata libertate consta În acceptarea acestei realități. În cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Democrate Germane, incluzând-o În Pactul de la Varșovia. Problema germană nu era tocmai soluționată, dar cum ambele părți erau acum perfect integrate În respectivele alianțe internaționale, ea putea fi uitată pentru o vreme; curând i-a luat locul o altă dilemă, cea a fostei capitale divizate, Berlin. Acum, când viitorul imediat al Germaniei fusese rezolvat, ambele părți au Început să se ocupe de conflicte și tensiuni secundare. Noua generație de la Kremlin, În special Nikita Hrușciov, și-a luat În serios misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apropiați: „Nu cred că avem de ales... nu e vorba numai de Cuba, ci și de Berlin. și, fiindcă suntem conștienți de importanța Berlinului În Europa și de importanța aliaților pentru noi, ne confruntăm În clipa de față cu o dilemă. Altfel, răspunsul ar fi simplu”. Cu trei zile Înainte, când Începuse criza cubaneză, secreatrul de stat Dean Rusk Își rezuma astfel părerea despre acțiunea sovieticilor: „Cred că Berlinul are un rol major În toată povestea. Pentru prima oară, chiar Încep
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
octombrie 1962. Lucrările sale, pe parcursul anilor următori, au transformat nu numai liturghia și limba creștinătății catolice (mai exact, latina a Încetat să mai fie folosită În ritualurile zilnice, spre furia perplexă a unei minorități tradiționaliste), ci și răspunsul Bisericii la dilemele vieții moderne. Decretele conciliului arătau clar că Biserica nu se mai teme de schimbare și nu se opune liberal-democrației, economiei mixte, științei moderne, gândirii raționale - nici măcar politicii seculare. S-au făcut primii pași - foarte timizi - spre reconcilierea cu celelalte confesiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rundă de negocieri comerciale lansată de Kenedy la jumătatea anilor ’60 adusese deja tarifele industriale la un minimum istoric. Dimpotrivă, acum exista riscul ca o presiune locală tot mai mare să reimpună protecția, În defavoarea competiției. Un element În plus complica dilemele cu care se confruntau În anii ’70 factorii de decizie. Criza economică, oricât de circumstanțiale și conjuncturale vor fi fost elementele care au declanșat-o, coincidea cu o transformare de amploare pe care guvernele nu o puteau stopa. În cursul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sociologii a cunoașterii, „discursul profesoral” nu este decât expresia „fracțiunii dominate a clasei dominante”. Dar această subversiune seducătoare prin care orice informație sau opinie este poziționată nu divulgă cum putem determina dacă un „discurs” e mai adevărat decât altul: o dilemă tranșată prin decizia de a considera Însuși adevărul drept o categorie determinată social - atitudine care În scurt timp a ajuns la modă În multe locuri. Rezultatul acestor tendințe a fost, firește, un scepticism crescând față de orice argument social rațional. Filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai ales când s-a instituit dreptul de vot la 18 ani. Prosperitatea epocii a Încurajat un transfer de atenție dinspre producție spre consum, dinspre necesitățile traiului zilnic spre calitatea vieții. În focul anilor ’60, puțini Își băteau capul cu dilemele morale ale prosperității - beneficiarii ei savurau absorbiți roadele șansei istorice. Dar În câțiva ani, mulți (mai ales dintre adulții tineri educați din nord-vestul Europei) au Început să privească bunăstarea materială și comercialismul deceniilor precedente ca pe o moștenire apăsătoare, aducătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gânditorului public angajat: „Cât despre mine, cred că dacă mai există astăzi o mare cauză, aceasta este apărarea intelectualilor”4. Jertfa de sine a intelectualilor În fața Istoriei a fost descrisă cândva de Isaiah Berlin drept „oribila soluție germană la povara dilemei morale”. Cuvinte cam aspre, fiindcă nemții nu erau nici pe departe singurii europeni care s-au Înjosit pe altarul necesității istorice, deși este adevărat că ideea Își are originea În filosofia romantică germană. De unde vidul apărut acum În gândirea politică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămăsese nici o „mare cauză”, dacă tradiția progresistă era cu un picior În groapă, dacă Istoria (sau necesitatea) nu mai putea fi invocată În mod credibil pentru a justifica un act, o politică sau un program, cum puteau fi tranșate marile dileme ale vremii? Aceasta nu era o problemă pentru radicalii thatcheriști, care priveau politica oficială ca pe o extensie a intereselor private și pentru care piața era arbitrul necesar și suficient al valorilor și rezultatelor. Vremurile nu erau foarte grele nici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei credeau sincer că cealaltă parte lua În considerare un război nuclear preventiv. Linia dură adoptată de Reagan și În special Inițiativa de Apărare Strategică au făcut ca vechea conducere sovietică să fie și mai puțin dispusă la compromis. Adevărata dilemă militară cu care se confruntau liderii sovietici nu se afla nici În Europa, nici la Washington, ci la Kabul. Cu tot respectul pentru revelația tardivă a lui Jimmy Carter privind ambițiile strategice sovietice, invazia din Afganistan din 1979 nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ea au fost surprinzător de puțini. Trei ani mai târziu, În Întreaga Uniune Sovietică existau doar 300.000 de oameni de afaceri la o populație de 290 de milioane. În plus, orice potențial reformator al economiei era pus În fața unei dileme. Dacă reforma economică Începea cu descentralizarea procesului de decizie sau prin acordarea de autonomie afacerilor locale și renunțarea la directivele emise de la centru, cum puteau producătorii, directorii sau oamenii de afaceri să lucreze corespunzător În lipsa unei piețe de desfacere? Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării. Dimpotrivă, efectul a fost cel contrar: Polonia avea Încă datorii, dar cum comunitatea internațională condamna represiunea, conducătorii nu mai puteau acum să iasă din dificultate apelând În continuare la Împrumuturi externe. Ca urmare, conducerea poloneză era pusă În fața aceleiași dileme cu care se confruntase În anii ’70, Însă de data aceasta avea la dispoziție chiar mai puține opțiuni. Faptul că opoziția fusese trecută În ilegalitate nu Însemna că se evaporase. Publicațiile clandestine au continuat să apară, tot așa cum au continuat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care nu l-ați avut: conștiința voastră vinovată”. Aluziile la culpabilitate ridicau o problemă spinoasă: răsplata - ce făcuseră oamenii În trecutul comunist și ce ar fi trebuit (dacă trebuia) să li se Întâmple acum. Aceasta s-a dovedit o dilemă traumatizantă pentru aproape toate regimurile postcomuniste. Pe de o parte, exista un consens larg - și nu numai printre intelectualii moraliști - asupra ideii că trebuiau scoase la lumină crimele politice comise În epoca sovietică, iar făptuitorii lor pedepsiți. Dacă adevărul despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei mai sângeroși: liderii comuniști cehi care colaboraseră la Înăbușirea Primăverii de la Praga, polițiștii polonezi vinovați de asasinarea părintelui Popie³uszko (vezi capitolul XIX), autoritățile est-germane ce ordonaseră Împușcarea celor care Încercau să escaladeze Zidul Berlinului etc. Rămâneau Însă nerezolvate două dileme mult mai dificile. În primul rând, ce trebuia făcut cu foștii membri ai Partidului Comunist și șefii miliției? Dacă nu erau acuzați de vreo crimă anume, trebuiau ei să suporte vreo pedeapsă pentru faptele lor trecute? Să li se permită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
va depăși sistematic pe cea din Europa. și, cu toate că scăderile demografice anunțau pe ambele continente probleme cu pensiile publice și alte angajamente În deceniile viitoare, sistemele de asistență socială din Europa erau incomparabil mai generoase și, astfel, mult mai periclitate. Dilema europenilor era cât se poate de limpede: ce se va Întâmpla când nu vor mai exista destui tineri salariați pentru a acoperi costurile unei comunități tot mai mari de pensionari, care trăiau mai mult decât În trecut, nu plăteau impozite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]