14,427 matches
-
-l ajuta să obțină de la Atila comanda unei părți a armatei în războiul ce urma curând: onoarea, așadar, apoi, desigur, victoria și prada ce ar fi urmat. Și mai ales prestigiu în fața poporului Hiung-nu, spaimă și un mare respect din partea dușmanilor înfrânți și umiliți. Toate aceste aspirații ale sale erau acum puse sub semnul întrebării de voința încăpățânată de a trăi a celor doi tineri abia ieșiți din adolescență și a puternicului lor zeu protector. Și cu toate acestea, nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amar. — Mă delectez, spui? Ai să poți vedea curând că folosesc sabia la fel de bine ca tine. Ca și alte femei burgunde, de altfel, adăugă pe un ton de orgoliu. Odinioară eram puternici, dar azi suntem un popor mic, cu mulți dușmani, și nu ne putem îngădui să-i lăsăm numai pe bărbați să lupte. — E foarte trist. Ieri am putut vedea cu ochii mei că veșmintele femeiești se însoțesc de minune cu frumusețea ta, mult mai bine decât hainele aspre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armată romană, te-ar fi sfâșiat și totul ar fi fost pierdut. Eu, totuși, nu sunt omul care să se târască la picioarele lui Atila; mi-am adus aici poporul ca să fie liber. Și nu voi îngădui să fie supus dușmanilor lui din totdeauna. Nu fără luptă. în fața acelei dezvăluiri, Sebastianus nu putu să nu privească într-o altă lumină întregul comportament din ajun al lui Gundovek. își dădu seama întru totul de enorma responsabilitate pe care burgundul și-o asumase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în general, bărbații nu se despărțiseră de armele lor. După cum poruncise Gundovek, însă, erau hrăniți și adăpostiți așa cum se putea, cu condiția să nu aducă - decât pentru schimb - semințe ori animale de pășune și să se angajeze să lupte cu dușmanul comun. în scurt timp, conducătorul burgund se găsi în situația de a avea în subordine un detașament consistent de alamani; conștienți că nu puteau fugi la nesfârșit, nu cereau altceva decât să poată înfrunta din nou dușmanii comuni. Sosiră apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să lupte cu dușmanul comun. în scurt timp, conducătorul burgund se găsi în situația de a avea în subordine un detașament consistent de alamani; conștienți că nu puteau fugi la nesfârșit, nu cereau altceva decât să poată înfrunta din nou dușmanii comuni. Sosiră apoi helveții și galoromanii, cu fiecare zi tot mai numeroși. Bisericile îi găzduiau, iar prezbiterii făceau colecte ca să-i hrănească pe cei ce erau cu totul lipsiți de mijloace de subzistență; chiar și printre ei, bărbații apți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sale. După ce îi dădu această veste bună, pentru care primi o serie nesfârșită de mulțumiri, Sebastianus nu mai știu nimic de el. Oricum, Audbert îi furnizase doar niște informații generale, dar cât se poate de alarmante, cu privire la consistența și mișcările dușmanului. Refugiații veniți în primele zile din Reția fugiseră la cea dintâi veste despre înaintarea hunilor și nu aveau multe de povestit, însă cei care, ca și el, sosiseră mai târziu vorbeau cu groază de o armată imensă, ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
către ultimele povârnișuri ale munților Jura, ce coborau lin. Ceea ce vedeau nu lăsa nici o îndoială și nici unul dintre ei nu găsea nimic de spus. Fumul ce se ridica în mari și grele volute cenușii la orizont spunea totul: Vesontio ardea. Dușmanul, însă, plecase de acolo, iar incendiile ce înghițeau satele cele mai apropiate de vechiul drum militar lăsau să se înțeleagă că era clipă de clipă tot mai aproape. Mai jos, pe coastă, soldații descălecaseră și profitau de acea scurtă oprire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în șa ca să vadă mai bine, fiul lui Gundovek încreți fruntea și, brusc, încuviință: — Vin, spuse el alarmat. Or să măture toată mulțimea aceea și or să fie curând aici. Așadar, în a doua zi de călătorie întâlneau, în sfârșit, dușmanul. Sebastianus își mută privirea către o porțiune mai apropiată a drumului: fugarii pe care îi vedea înaintând trecuseră de o cotitură deasupra căreia se apleca o stâncă imensă, astfel că nu aveau posibilitatea să-și dea seama de ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în urmă, în vreme ce vitele - iar între ele catârii cu încărcăturile lor - rătăceau fără țintă în mijlocul haosului. Toată mulțimea aceea orbită de spaimă trecu ca un talaz printre rândurile cavalerilor burgunzi, care căutau să se desfășoare în poziții pentru a înfrunta dușmanul, și se îndepărtă în goană, împingându-i și mai în față pe cei care deja trecuseră pe acolo înaintea lor. în toată confuzia, Chilperic continuase să-și strige ordinele, încercând să se facă auzit de către supuși în miezul vacarmului general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce-i palpita în suflet. De când ajunsese în Sapaudia, în fiecare zi îl încercase frustrarea, umilința de a nu putea fi de ajutor burgunzilor în lupta pe viață și pe moarte pe care, credincioși alianței cu Roma, o duceau împotriva dușmanului lor din totdeauna. Acum nu cerea decât să lupte și să-și facă partea sa.ca membru al suitei lui Etius, care deseori beneficiase de serviciile mercenarilor huni - ba chiar avea mulți în gărzile personale -, luptase în mai multe rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gândea de acum la ei. își îndreptase din nou atenția către ceea ce în scurtă vreme urma să se transforme într-un câmp de luptă. Burgunzii așteptau. înțelept, Chilperic, se ferise să atace primul, iar acum se pregătea să înfrunte asaltul dușmanului. își dăduse jos de pe cai cea mai mare parte din oameni și îi așezase pe mai multe rânduri în albia râului, în vreme ce cavaleria se răspândise pe maluri și pe drum. Amestecați printre infanteriști, dintre care mulți stăteau cu picioarele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși să deslușească, deformate din cauza distanței, strigătele prin care, cu accente dure și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul din ochi. întinse apoi mâna și se întoarse către soldați, care deja își potriviseră săgețile în arc, iar acum, îngenuncheați între ferigi, ascunși printre copacii groși, așteptau cu fețele încordate și cu o privire încremenită, ce arăta cât erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veneau din urmă, iar rezultatul fu un haos general în înaintarea rândurilor hune. între timp, războinicii ce se găseau ceva mai în față se ciocneau de cavalerii burgunzi, care profitară din plin de acel moment favorabil, pătrunzând adânc în aliniamentul dușmanilor și spărgându-l. Sebastianus și Mataurus continuau să strige, îndemnându-și oamenii, însă aceștia nu aveau nevoie de încurajare: alanii, în special, își trimiteau săgețile într-un ritm incredibil și fiecare din ei adusese cu sine două sau chiar trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor mare le compensa în parte inferioritatea. Stând pe un loc ceva mai înalt decât punctul în care se desfășura confruntarea, Sebastianus își putea da seama de mersul general al luptei. înțelese astfel că, în vreme ce în centru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care intuiau grupuri de dușmani. Cu toate acestea, Sebastianus, care îi vedea pe cei trei diavoli apropiindu-se primejdios, îi arătă alanilor săi: — Cei trei de colo! strigă. Doborâți-i! Soldații executară ordinul în unicul mod posibil: o ploaie de săgeți se abătu peste grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apere, dar ei nu avură timp să o facă. Fulgerător, cei doi sparseră bariera improvizată a scuturilor lor, deschizând drumul pentru alți soldați, ce alergau să-i sprijine în acțiune. Sebastianus, aflat aproape de arcași, înțelese că el era ținta comandantului dușman. O secundă îi fu de ajuns ca să-i distingă ochii îmbătați de masacru și să-i audă strigătul de furie. Pentru a nu fi azvârlit de pe cal, trebui să se arunce în iarbă, rostogolindu-se într-o mică scobitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el cu brâul cel verde fluturând în vânt, observă un alt cavaler ce venea chiar din spatele său. Presimțind un pericol, încercă să se răsucească într-o parte. Putu astfel să vadă, mai devreme cu o fracțiune de secundă, lațul cavalerului dușman care venea peste el din înălțime, ca să-i prindă umerii și să se ridice apoi, sugrumându-l. Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi priviseră galoromanii pe când aceștia își făceau loc cu brutalitate printre ei. Dacă, pe de o parte, acei războinici i-ar fi putut apăra de prădători, era adevărat că însăși prezența lor în sihăstrie putea face să crească pericolul, atrăgând dușmanul, care, în schimb, știind că nu aveau de-a face cu oameni înarmați, poate chiar s-ar fi retras și ar fi renunțat să mai urmărească în munți câteva sute de persoane neînarmate, ce nu ar fi putut cu nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fie multe focuri aprinse care să încredințeze spiritelor vântului trupurile luptătorilor Hiung-nu uciși. Dintr-un nor de fum negru-albăstrui ieși Khaba, care înaintă spre Balamber ținându-și calul la pas. Haina sa de berbec, fără mâneci, era pătată de sângele dușmanilor doborâți și negre de funingine. — Aici n-o să găsim nimic, anunță. Au luat tot ce puteau duce. — Și animalele?... — Odolgan a găsit prin preajmă numai o jumătate de duzină de oi și un cal bătrân și bolnav. Nimic altceva. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dea ajutor burgundului, însă avea de lucru cu barbarii care îl atacau. Cât despre Maliban, îi stătea alături și cu sabia îl ajuta să-și deschidă drum prin ambuscadă. Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în lupta cu dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi surprins de acel ordin ciudat și crud, dar nu întârzie să înțeleagă care îi era scopul: fără caii lor, hunii nu făceau mare lucru, fiindcă doar câțiva dintre ei foloseau armuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în jos în spațiile dintre corturile distruse, căutând zadarnic dușmani care din când în când se spunea că fuseseră văzuți pe ici sau pe colo. Balamber știa, însă, că totul era inutil fiindcă de acum burgunzii își atinseseră toate scopurile principale pe care și le propuseseră: cel puțin un sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber îl privi pentru o clipă ca și cum nu l-ar fi văzut. Apoi se scutură: — Să-i urmărim? Unde? în pădurile alea ne-ar măcelări pe toți. Era furibund, și nu doar pentru batjocura pe care i-o adusese succesul dușmanilor, ci mai ales pentru eșecul pe care acesta îl reprezenta pentru proiectele sale. Genava îi apărea acum mai îndepărtată decât yurta sa din Panonia. Odolgan încuviință: — Eu... l-am avut o clipă în față pe comandantul lor; e un războinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]